Pr. Dumitru Ichim – Poemul: Pană de înger

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aduc azi pe  Prima pagină o poezie care ne amintește de  marele Om de cultură

și slujitor a Lui Dumnezeu,  Mitropolitul Bartolomeu Anania,

și,  care,

ca scriitor se numește Valeriu Anania.

Poezia se găsește publicată într-o carte  ce a fost lansată la Bistrița

la Galeriile  de Artă în 16  oct. 2006.

Amfitrion  Ioan Pintea

17  Martie 2018

Jenița Dodiță Naidin

Am fost mai demult la o lansare de carte unde am trăit un moment fericit. Este vorba de o culegere de poezii scrise de zece preoţi poeţi români care sunt şi membri ai Uniunii Scriitorilor intitulată: Adânc pe Adânc. Sacerdoţiu liric.

Cartea, de o ţinută grafică excepţională şi tipărită foarte aerisit, conţine şi CV-uri la zi ale autorilor, un lucru care mie mi-a plăcut.

Citeşti poeziile unui om, doreşti să ştii ceva despre el şi găseşti în aceeaşi carte datele care te interesează.

Şi, după mine, ca simplă cititoare, dar iubitoare de poezie, consider că avem în această carte poezie autentică.

Din cartea Adânc pe Adânc. Sacerdoţiu liric reproduc aici o poezie dedicată de unul din autori scriitorului, călugărului şi regretatului Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania.

Prin talentul său, Dumitru Ichim imaginează cum, la naştere, celui ce este azi este plecat în Eternitate, îi vorbeşte ursitoarea şi îngerul. Îngerul, chiar îi lasă pana de scriitor în leagăn.

 

Pană de înger

Lui Valeriu Anania la 80 de ani

 

Când ai sorbit lumina din crudul primei zile

venit-a ursitoarea târziu printre glăvile:

«Purces-am tot pământul şi-am rătăcit tot ceriu,

şi n-am în straiţa sorţii nimic pentru Valeriu,

doar sănătos să fie, pietronc şi-n toate teafăr.»

Dar păzitorul înger cu-o creangă din luceafăr

veni şi el alături şi se-aşează pe-o laiţă

privind când legănuşul, când darul de opaiţă.

Şi iarăşi ursitoarea ghicindu-i timpul, vadul:

«Va fi sărac în lume ca-n vârf de munte bradul

ce stă-n pridvorul lunii, fulgeri şi şerpi sub scară,

mereu flămând de ceruri, iar pita lui – amară.

 

Nu va avea palate, nici aur, nici moşie,

nici ceasul ce puieşte noroc la răgălie

şi nici odihna bălţii, nici ţarini, heleşteie,

tot singur ca un vultur genunea-n dor să-şi beie.»

 

Întru sfârşit ursita alături puse ghemul,

iar prea sihastrul înger, gândindu-şi Betleemul,

cioplea dintr-o stihiră trup fecioresc de flaut:

«Sărac te naşti ca neamu-ţi ce-n sfinte cărţi îl caut.

Nu plânge ce ursirea pe plaiul tău înhribă

că neamul îţi vei strânge la Cina din colibă

ca semn de cărţi izvorul altarelor pădurii

te-o învăţa să murmuri genunile Scripturii.

 

Sub spicul slovei tale crescut ca din vioară

Cuvântul va fi Mire şi nunta-i va fi ţară.

Din stihul tău să crească şi dorul şi bobocul

amirosind ca nardul când întâlneşte focul,

 

să fie precum nuca, amar numai la coajă,

tot ce atingi doar farmec şi grâu nuntind sub mlajă.

Cu ce îţi las în leagăn vei toarce veac în clipă.”

Şi îngerul îşi smulse o pană din aripă.

 

Am cules la calculator această poezie pentru a-l felicita pe preotul poet, eseist şi prozator,

Dumitru Ichim, dar şi pentru a ne aminti de  acest minunat Om care a fost pe Pământ, iar acum este în Ceruri, Bartolomeu Valeriu Anania.

Bistriţa, 25 ianuarie 2013     Jeniţa Naidin