Prietenul nostru DUMNEZEU

Prietenul  nostru  DUMNEZEU

26 februarie 2012, acum  35 de ani s-a născut

fiul meu CRISTIAN.

Atunci când ajungem să constatăm că cel mai bun Prieten din viaţa noastră este Dumnezeu ne exprimăm Recunoştinţa cu fiecare prilej.

Astăzi am acest prilej pentru că fiul meu mezin, Cristian împlineşte 35 de ani!

Naşterea lui Cristian, eveniment deosebit de important,  este legată de un alt eveniment petrecut de mine împreună cu el, şi anume, Cutremurul de Pământ din anul 1977.

Cristian mi-a spus că, deşi avea atunci doar 7 zile, el ştie, îşi aminteşte sau visează Cutremurul. Eu îl cred.

La Cutremurul din 4 martie 1977, eram  în Bucureşti, singură cu Cristian, veniţi de la maternitate cu 3 zile în urmă. Am aflat ulterior că a durat cutremurul un minut, dar eu am simţit că am trăit o Eternitate deoarece, din clipa când am simţit zguduitura şi zgomotul de explozie, m-am aplecat deasupra copilului ce dormea în leagăn şi am stat aşa cu gândul că blocul de 4 etaje în care locuiam se va prăbuşi, etajul patru va rupe coloana mea vertebrală, dar pe copil îl vor găsi viu. Ce poate gândi un om în timpul primejdiei, se crede un erou! Şi chiar este! Stau şi mă gândesc, şi am totul viu în minte, chiar aşa credeam că, în mod sigur, arcul corpului meu îi va salva lui viaţa!

Avea doar 7 zile, abia îl alăptasem la sân şi dormea liniştit.

Chiar că ne-a făcut Dumnezeu extraordinari şi plini de curaj!

Când zguduitura puternică s-a oprit iar crengile copacului, ce ajungeau la etajul trei, nu mai intrau pe geamul de la bucătărie, pe întuneric, m-am pregătit să cobor.

Se simţea frigul.  Am căutat paltonul care acum mă încăpea (îmi luasem concediu de maternitate mult prea devreme pentru că nu m-a mai încăput paltonul, neavând bani să îmi iau altul mai larg), iar pe copil l-am învelit într-o pătură şi am coborât scările încet.  În faţa blocului o mare de oameni, într-o diversitate greu de descris: şi îmbrăcaţi, şi în pijamale sau cămăşi de noapte, şi desculţi, şi încălţaţi, dar cu toţii hotărâţi să stea acolo de frica replicilor. Atunci am auzit că a fost cutremur, eu percepusem totul ca pe o explozie.

În faţa noastră, mai departe, spre stânga, pe şosea, alergau, cu zgomot mare, pompierii şi salvarea: Spitalul Fundeni ardea în flăcări…sau o aripă a spitalului, nu ştiu…

Pentru Cristian era a doua ieşire afară, prima a fost când ne-a adus tatăl lui de la maternitate cu autobuzul.

Astăzi, la 35 de ani depărtare, am să mă refer la un subiect predilect a lui Cristian din ultimul timp: zodiile.

Sunt oameni de ştiinţă care nu consideră exagerat faptul că într-un viitor apropiat astrologia va fi predată în şcoli şi universităţi. Deja sunt lucrări ştiinţifice care aduc argumente  inteligibile publicului larg deşi prezintă complicatele interconexiuni ce privesc astrologia ce este o ştiinţă străveche.

Ştim cu toţii că iniţial, cu 1000 ani înainte de Iisus Hristos, astrologia a apărut doar prin contemplarea boltei cereşti.

Cristian s-a născut în zodia Peştilor, zodie ce constituie oceanul primordial, baza ancestrală din care se naşte noul ciclu vital, dar eu am ştiut asta doar când era deja trecut de 25 ani!

C. G. Jung ne-a vorbit despre „inconştientul colectiv”, iar oamenii din zodia Peşti recepţionează, inconştient, cel mai puternic acest inconştient colectiv, ei presimt mai acut decît alţi oameni, că sufletul este nelimitat şi etern.

Părinţii se pot ajuta cu ştiinţa astrologiei, după cum eu dacă aş fi ştiut atunci ce fel de nativ este acest copil aş fi făcut ceea ce ne spune ştiinţa şi anume să îi fi cultivat de când era mic Iubirea pentru Dumnezeu şi să fi avut grijă să aibă mereu ocupaţii potrivite. Îmi amintesc că spunea când avea 10 ani că se plictiseşte, dar eu, preocupată  cu serviciul, gospodăria şi cu neştiinţa,  nu am făcut nimic în afară de a-i spune să îşi facă lecţiile.

Mult mai tîrziu am descoperit în camera lui că ţinea Jurnal de la vârsta de 10 ani şi când i l-am arătat mi l-a cerut.

El, fire artistică, trebuia ajutat şi anume să fi fost dus la profesori să îl îndrume spre talentul lui. Regretele sunt inutile.

Cristian, la vârsta sa de acum, cred că cere ajutor Divin şi va fi condus de Dumnezeu, Prietenul nostru al tuturor.

Spuneam de ziua lui Florin, în 29 august:

Când voi ajunge în 26 februarie 2012, de ziua lui Cristian, fiul meu mezin, voi vorbi despre alte cărţi fantastice ce le am de la Cristian, sau despre care am auzit de la el şi pe care le-am citit.

Amintesc doar cartea: Suflete moarte, autor Nikolai Vasilievici Gogol, şi cartea: Daniel Cristea-Enache convorbiri cu OCTAVIAN PALER”, Editura Corint, Bucureşti, 2007.

În februarie 2000, Cristian citea cartea Suflete moarte, iar eu am spus că vreau să o citesc ca să comentăm, moment în care, prin expresia feţei, s-a arătat neîncrezător. Nu ştiu dacă se referea că eu nu am timp să citesc, ştia ce serviciu greu aveam, sau că nu îl cred un interlocutor valabil(avea 23 ani!) pentru aşa o carte grea.

A doua zi, mergând la serviciu, chiar mă gândeam că poate nu îmi va da cartea la care citea şi nici nu era  a lui, sau a noastră, era o ediţie veche, şi, ce credeţi? MINUNE!

La chioşcul de cărţi şi ziare din Piaţa Kogălniceanu, de unde luam troleibuzul, la venirea spre casă  în acea zi,  găsesc cartea, desigur o ediţie nouă.

Cristian a avut dreptate să îşi exprime starea aceea pentru că eu am reuşit să citesc cartea abia în anul 2007, moment în care am şi discutat amândoi comentând acţiunile minţii lui Cicikov, eroul cărţii, acţiuni ce erau ecoul copilăriei sale deosebit de grele, am analizat noi.

Sunt convinsă că toate cărţile pe care fiii mei le-au citit şi le citesc îi ajută în Drumul lor înscris de Dumnezeu pentru ei.

CRISTIAN,   LA  MULŢI  ANI!

MAMA

*

Am  scris cele de mai sus cu sufletul.

     Jeniţa Naidin