Raţiunea de a fi

MOTTO:

Să trăim în amintirea dragostei noastre,

iar durerea să ni se preschimbe în cântece.

RABINDRANATH TAGORE

 

Artiştii sunt persoane înzestrate cu talent de la Dumnezeu şi care lucrează în mod creator într-un domeniu al artei.

Asta poate însemna că aceşti oameni sunt mai aproape de Dumnezeu decât ceilalţi, fiindcă prezenţa Creatorului în tot ce fac este mai evidentă.

Ceea ce îi deosebeşte pe oameni, în felul lor de viaţă ca adulţi, poate fi impactul părinţilor asupra pregătirii emoţionale ce apare de când erau în leagăn. Puiul de om învaţă lecţiile emoţionale despre cât de sigur se poate simţi pe lumea aceasta, cât de eficient se simte şi cât de mult poate conta pe cei din jur şi pe Dumnezeu de la părinţii şi adulţii din jurul său.

Zilele acestea, întreaga ţară asistă la impactul emoţional al publicului larg la gestul brutal făcut împotriva vieţii sale de o personalitate din lumea artei, Mădălina Manole, care a fost doborâtă de o stare sufletească cumplit de dureroasă.

Se pare că raţiunea de a fi a acestei artiste era succesul în carieră, iar în rest, familia, propriul copil în vârstă de nici doi ani, prietenii, faptul că ar fi putut să îşi schimbe profesia şi mai presus de toate acestea, credinţa în Cel care a creat-o, nu au ajutat-o să nu cadă în deznădejde.

Vom aminti de un artist, care, la polul opus, a învins, în prima tinereţe, stări sufleteşti dureroase, iar mai târziu o boală necruţătoare în planurile fizice, dar care a răzbit folosindu-şi talentul de a transpune suferinţa în poezie, dar şi prin faptul că a fost legat de Dumnezeu.

Născut în mijlocul naturii, Gheorghe Mizgan are experienţa infinitului spaţiului, dar ulterior, în viaţa sa, parcursă terestru într-un timp calendaristic de peste 50 ani, a trăit şi experienţe puternice ce pot pune problema sensului vieţii, a raţiunii de a fi: boala, dragostea, moartea. Aceste experienţe le-a trăit scriind despre ele, descărcându-şi sufletul. Din cele două cărţi de poezie, publicate până în prezent, reiese clar rolul terapeutic, vindecător al scrisului. Cuvântul, exprimat verbal sau în scris, este vindecător.

Să vorbim despre suferinţele noastre!

Poetul Gheorghe Mizgan, care a grupat în prima sa carte Cameleonul cu aripi poeme scrise timp de 30 de ani, iar în cea de a doua, Aripi astrale, poeme create timp de un an, ne arată cum, prin exprimarea propriilor sentimente, gânduri, stări sufleteşti, reacţii şi proiecţii, Omul reuşeşte să trăiască demn. Deci, vedem de aici importanţa credinţei că Universul a fost creat din Iubire, iar când Fiinţa umană Îl iubeşte pe Dumnezeu oferă Iubire la tot ce o înconjoară. Din ceea ce a scris, rezultă că Gheorghe Mizgan a trăit multă durere sufletească, dar a ştiut să remedieze starea sufletească imediat, exprimându-se prin cuvântul scris, astfel încât nu a ajuns la depresie. Durerile Domniei Sale se văd de către noi din poeziile publicate, desigur că cei din preajmă le-au putut vedea, la timpul potrivit, în ochii săi.

Ochiul este oglinda sufletului!

Studiind opera poetului Gheorghe Mizgan, observăm un mesaj pentru ca omul să îşi stabilească o raţiune de a fi rezonabilă, în acord cu Legile Divine. Vedem cum, atunci când simte o apăsare ca urmare a neîmplinirii dragostei pământene adolescentine, se îndreaptă spre o izolare în Rugăciune, în efort fizic şi scrie: „În piatră să cioplesc numai coloşi/ […], Iar dacă gândurile grele, amare,/ Mereu vor persista în suflet,/ Desculţ, pe jos, cu resemnare/ Să merg într-un continuu umblet./ Pe muntele Olimpic să mă-nalţ,/ La zei să strig din răsputeri,/ Ca jertfă lor, cu aripi să mă-ncalţ,/ În flacără să ard cu vii dureri.” (Din poezia: „Singura Cale”, volumul Cameleonul cu aripi).

Mai târziu, în căsătorie, de asemeni descarcă momentele mai grele ale vieţii sufleteşti prin creaţii ce reprezintă superbe declaraţii de dragoste adresate soţiei şi astfel, din emoţiile vieţii se naşte o operă, iar Omul rămâne sănătos afectiv.

Ne adresăm cu Iubire oamenilor de toate vârstele să pună pe primul plan Iubirea de Dumnezeu şi credinţa că suntem creaţii ale Sale, astfel încât, să respectăm şi să iubim fiecare treaptă a vieţii noastre şi fiecare stare dată de Dumnezeu. Noi nu putem să fim mereu tineri, frumoşi, cu cariere de mare succes, ci să acceptăm moderaţia în toate aspectele vieţii şi traiul simplu. Putem să trăim şi dacă nu mai suntem în glorie, dar asta, dacă am fost educaţi în acest fel. Aici este vorba de educaţia emoţională care începe încă din primele momente ale vieţii şi continuă tot timpul. În cazul unei corecte educaţii emoţionale, Omul îşi construieşte un interior frumos cu care se simte bine indiferent de ce i se întâmplă pe parcursul vieţii. El va putea face faţă la încercări de tot felul şi nu îi va fi frică de nimic pentru că în interiorul lui va afla Împăriţia lui Dumnezeu care, odată conştientizată, îl susţine pe acel om în viaţă.

Îl felicităm pe Domnul Gheorghe Mizgan că a ales calea de a-şi descărca sufletul prin poezii, unele din ele de o rară frumuseţe, altele lăsate neşlefuite, dar mai bine aşa, din moment ce i-a fost de folos, astfel încât, scriind şi publicând este un om echilibrat emoţional.

Oamenii care vorbesc despre suferinţele lor emoţionale, deci recunosc că au o problemă, evită depresiile severe sau oricare alte boli ale sufletului.

Îndemnăm adolescenţii, aşa cum a făcut într-o scriere a sa şi Doamna Elena M. Câmpan, să scrie poezii pentru a exprima iubirea decât să intre în relaţii în planurile fizice la o vârstă când nu sunt pregătiţi şi vor suporta consecinţe imprevizibile mai târziu. Poezia, cântecul, arta în general este vindecătoare numai dacă o închinăm lui Dumnezeu în primul rând.

Există o Rugăciune superbă:

Doamne, întreaga mea viaţă şi orice fericire umană este o modalitate de a acumula Iubire pentru Tine!

Jeniţa  Naidin