Să vorbim despre prietenie

Suntem binecuvântaţi în viaţă cu multe lucruri. Prietenii reprezintă o mare binecuvântare pentru că prietenia face parte integrantă din iubire, iar iubirea este cel mai măreţ lucru care poate exista. Unii oameni au mai mulţi prieteni, alţii mai puţini.

În definirea acestui dar, pe care-l numim prieten/prietenă, mă voi folosi de cuvintele unor personalităţi care au vorbit despre prietenie.

Pentru început, să citim cuvinte dragi mie aparţinând lui Lucius Aennaeus Seneca:

„ALEGEREA PRIETENILOR

Nimic nu bucură mai mult sufletul decât o prietenie caldă şi trainică. Ce plăcut e să întâlneşti o inimă bună, căreia îi poţi încredinţa orice taină! Dacă-ţi vorbeşte, îndoielile ţi se risipesc, sfaturile sale îţi întăresc hotărârile, râsul său îţi alungă tristeţea.

Dar simpla vedere a prietenului este o desfătare!

Dacă se poate însă, să ne alegem prieteni lipsiţi de patimi. Căci viciul se apropie pe furiş, te înlănţuie, şi, odată prins, nu te aşteaptă nimic bun.

De pildă, spre a stăvili o molimă, nu stăm în apropierea bolnavilor cu trupurile arse de febră: chiar răsuflarea lor ne pune în primejdia de a ne molipsi. Deopotrivă, când ne alegem prietenii, să-i căutăm pe cei mai puţin atinşi de defecte. Răul se răspândeşte când bolnavii se amestecă cu oameni sănătoşi. Nu te sfătuiesc să cauţi numai apropierea unui filozof. Unde să-l găseşti, când îl căutăm noi de atâta amar de vreme? Vei socoti deci ca virtuos pe cel mai puţin atins de viciu.

Abia te poţi socoti mai fericit pentru alegere, dacă-ţi cauţi prietenii printre adepţii lui Platon, Xenofon sau printre învăţăceii lui Socrate. Ori poate ţi-ar fi mai  de folos epoca lui Cato, care a zămislit atâtea figuri demne de ea (în mod egal a dat la iveală răufăcători care au uneltit crime mai cumplite ca oricând; dar Cato a avut nevoie şi de unii şi de alţii pentru a se face înţeles: cei buni i-au întărit virtutea iar împotriva ticăloşilor şi-a arătat puterea). Dar astăzi, când oamenii de seamă lipsesc, nu-ţi îngreuna alegerea cu dorinţe prea mari.  Totuşi, fereşte-te mai cu seamă de ursuzi. Aceştia se plâng de orice şi n-au nevoie de pricini serioase pentru a se tângui. Un tovarăş veşnic frământat şi nemulţumit, oricât de credincios şi devotat, va fi duşman al liniştei tale.”

Textul de mai sus, scris înainte de naşterea lui Iisus Hristos, este mai actual ca oricând.

La baza prieteniei stă faptul că în mod fundamental omul a fost creat pentru a trăi însoţit şi însoţind.

Iată cuvintele lămuritoare din Sfânta Scriptură (Facerea):

„Şi a zis Domnul Dumnezeu: «Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor pe potriva lui».”

Prietenia implică relaţia cu celălalt, o deschidere spre celălalt, dorinţa naturală a omului de a fi în compania celorlalţi. Ştim că în toate ţările pustnicii sunt foarte puţini. Aristotel spunea că pentru a putea să trăieşti singur trebuie să fii ori un animal ori un zeu. În plus, ermiţii sunt întotdeauna ataşaţi de o comunitate religioasă şi sunt chemaţi în această comunitate cel puţin o dată pe săptămână. Era un ermit pentru care chemarea lui Dumnezeu era aşa de grea încât în fiecare dimineaţă, ascuns după un tufiş venea să vadă lumea care lua autobuzul şi spunea: „Am văzut oameni, i-am auzit vorbind.”  Asta arată cât de mult are nevoie omul de relaţia cu ceilalţi. Altfel spus, a dori singurătatea pentru ea însăşi şi nu pentru a găsi în ea posibilitatea de a-ţi „încărca bateriile sufleteşti” este întotdeauna o atitudine reactivă şi este semnul unei răni existente în suflet. Omul nu este făcut să trăiască singur, iar cartea Genezei o spune clar aşa cum am arătat mai sus.

Prietenia înseamnă „a acţiona” şi nu „a face”. Prietenia ţine de o etică şi nu de o tehnică, pentru că avem de-a face cu o persoană şi nu cu un lucru. Şi nu există o tehnică anume pentru a-ţi face prieteni.

Prietenia este singura relaţie pe care o alegem în viaţă, toate celelalte relaţii ne sunt impuse. Putem să-i iubim pe părinţii, sau pe fraţii noştri, însă cu toate acestea nu noi i-am ales şi câteodată am dori să fie diferiţi ca să nu mai vorbim despre vecini sau despre colegi.

Ceea ce caracterizează deci prietenia este mai întâi faptul că este gratuită prin această alegere; nimic nu ne obligă să alegem pe unul sau pe altul ca prieten. Iar aceasta implică faptul că prietenia este un lucru care se decide. Aproape nimeni nu se plânge că nu are părinţi, pentru că cei mai mulţi au; însă destui se plâng pentru că nu au prieteni; ceea ce este anormal. Cred că aceşti oameni nu ştiu că prietenia implică o relaţie gratuită. Dacă ne plângem că nu avem prieteni, ştiut fiind că prietenii sunt cei pe care îi alegem, înseamnă că ceva ne lipseşte nouă. Iar dacă i-am ales, consecinţa este să mergem spre ei. Sunt oameni care spun că îşi  manifestă prietenia, dar cealaltă persoană nu achiesează la această iniţiativă. Eu spun că ceea ce este capital este ca noi să facem primul pas. Dacă vreţi să aveţi prieteni, trebuie să aveţi şi iniţiativa de a face primul pas şi cred că există mereu posibilitatea de a face primul pas. În această posibilitate avem de ţinut cont că este necesar ca întotdeauna să fim de bună credinţă, să nu avem decât intenţii cinstite. Explicaţia de ce unii oameni îşi fac atât de greu prieteni este că aşteaptă să facă ceilalţi primul pas.  Este adevărat că nu toţi suntem înzestraţi de natură cu capacitatea de a ne împrieteni. Pe de altă parte, chiar dacă nu este naturală şi instinctivă, prietenia poate fi cultivată; important este ca ea să nu degenereze în obişnuinţă şi pasivitate, ci să fie menţinută veşnic vie.

Câteodată avem o manieră nu tocmai corectă de a trăi prietenia.

Dacă suntem prieteni nu înseamnă că trebuie să nu mulţumim de fiecare dată când celălalt ne ajută, nu înseamnă că avem voie să întârziem de fiecare dată, sau să ne aranjăm pe noi şi să aranjăm casa noastră pentru toată lumea, mai puţin pentru prietenii noştri etc. Un cadou merită întotdeauna să fie ambalat şi, de obicei, numai femeile fac ambalaje. Pentru că este o gratuitate în a ambala. Ambalajul nu foloseşte la nimic, dar este frumos, este cu adevărat simbolul gratuităţii în relaţiile noastre.  Chiar dacă prietenia implică o relaţie gratuită, nu uitaţi niciodată că trebuie să vorbiţi frumos cu prietenii voştri. A vorbi frumos nu vă costă nimic şi aduce multe avantaje.

În prietenie, cea mai mare răsplată şi cea mai profundă satisfacţie constă în a le dărui prietenilor tot ce e mai bun în tine, fără să aştepţi nici un fel de reciprocitate.  La fel ca şi iubirea, prietenia nu are nimic de-a face cu echilibrul dintre a dărui şi a primi, cu gelozia sau cu invidia. Atitudinea de a dărui din toată inima, fără a aştepta nimic în schimb, atrage de regulă după sine un răspuns similar.

Primeşti ceea ce dai.

Prietenia nu este împotriva dreptăţii pentru că tocmai prietenul este cel ce va face dreptate. Când spunem: „este prietenul meu, deci nu are cum să fie obiectiv”, greşim. Tocmai pentru că este prietenul nostru şi ne cunoaşte, va fi obiectiv. „Iubirea este un zeu cu ochii legaţi”, însă prietenia este mult mai clarvăzătoare. Prietenul adevărat ştie, de exemplu, că nu a-ţi fi în stare să faceţi aşa ceva, pentru că vă cunoaşte, vă „simte” şi vă face dreptate în faţa acuzaţiilor celor care nu vă cunosc.

Avem un text al lui Cicero: „Prietenia face ca prosperitatea să pară mai strălucitoare, iar necazurile mai mici, căci o parte din povară este preluată de umerii prietenilor noştri.” Suntem cu totul de acord cu textul de mai sus. Simţim asta din viaţa noastră.  Prieteni ne sunt şi consilierii, psihologii cărora ne adresăm uneori în viaţă.

După ce ne-am dus şi am verbalizat ceea ce ne apasă, fie că primim, sau nu, un sprijin concret imediat, totuşi simţim că o parte din povară a trecut la ei. Ştim că ei ne ajută să gestionăm mult mai uşor şi mai bine o situaţie grea în care ne aflăm.

Este bine să nu ne facem prieteni dintre acei oameni care ne spun lucruri neplăcute, pentru că există posibilitatea să comunicăm între noi cu blândeţe, fără a ne jigni, culpabiliza sau înfricoşa.

Nu ne este prieten acela care ne spune lucruri cu duritate şi atitudine arogantă, despre care el afirmă că sunt pentru propriul nostru bine. Prietenii nu îşi spun niciodată lucruri cu gândul de îndreptare cu o atitudine negativă. Poate fi o excepţie atunci când îşi pierd cumpătul, dar îşi cer imediat scuze şi revin imediat la sentimente bune. Persoana care vă aduce reproşuri, vă trage la răspundere, vă vorbeşte cu răceală sau doreşte să vă rănească din diverse motive, nu vă este prieten. Când întâlniţi oameni cu comportamentul descris mai sus, este mai bine să îi evitaţi. Să ni se spună ce greşim şi când greşim, dar cu o atitudine omenoasă, protejantă, cu cuvinte moi, blânde, dar ferme.

Cineva spunea: „Binecuvântat este cel care are darul de a-şi face prieteni, căci acesta este unul din cele mai frumoase haruri de la Dumnezeu. El presupune multe calităţi, dar mai presus de orice, puterea de a-ţi transcende propriile păreri, de a vedea şi de a aprecia tot ce este mai nobil la ceilalţi, şi de a-i iubi.”

Prietenia se caracterizează prin bunăvoinţă. Prietenia este gratuită pentru că ne putem alege prietenii şi este una din puţinele ocazii de acest gen. În general, nu putem decât să consimţim la celelalte relaţii pe care le avem. În al doilea  rând prietenia este gratuită pentru că tinde spre binele celuilalt; este ceea ce spunea Shakespeare:

„Prietenia este constantă în toate cu excepţia intereselor şi a îndrăgostirilor”.

Ceea ce se exprimă în prietenie este bunăvoinţa sau „a dori binele”, a veghea la binele celuilalt.

O caracteristică esenţială a prieteniei este faptul că prietenul nu judecă. Un prieten nu va judeca niciodată. Un prieten adevărat poate să asculte orice fără a ne „eticheta”, el ascultă cu bunăvoinţă. Cineva spunea:

„Un prieten care să asculte fără să judece este cu adevărat lucrul cel mai rar de pe pământ”.

În plus, un prieten nu vă va spune: „ţi-am spus eu” atunci când aţi făcut o greşeală oricât de mare ar fi. În prietenie, iubirea este necondiţionată. Cu toate acestea tocmai pentru că nu va judeca îşi va putea permite să vă corecteze şi să vă spună adevărul. Prietenia este întâlnirea perfectei toleranţe şi a absolutei exigenţe.

Prietenia este caracterizată de o simplitate a relaţiei.

Este vorba de gratuitatea prieteniei în sensul timpului pierdut sau mai degrabă dăruit.

Bistriţa, 13 februarie 2013,    Jeniţa Naidin