Sânziene pentru Ovidiu Drimba

Florile de sânziene, de pe câmp, cât şi cele culese,

 

le-am fotografiat pe un deal de lângă Mănăstirea NICULA-Cluj

 

*

Ştim  că în câmpul conştiinţei suntem eterni.

Avem fiecare un dram de eternitate în interior, iar această eternitate nu se pierde, ci există în cosmos, în vasta Conştiinţă Universală, în Dumnezeu.

Când ne concentrăm asupra interiorului nostru, asupra sinelui nostru, ce este un grăunte fin din aur adăpostit de sufletul etern,  ştim să acceptăm moartea ca pe un lucru sacru al vieţii!

Sunt fericită că pot să postez fotografii cu sânziene abia înflorite ce mi-au apărut ca o ploaie de stele ce o pot ţine în mâinile mele!

*

Floricelele acestea cu un miros ca al mierii de albine au patru petale,

deci,  poartă semnul Sfintei Cruci,

fiind numite şi plante binecuvântate de Dumnezeu.

O sfântă cruce este şi la căpătâiul soţilor Drimba

unde, de curând,

am aprins o lumină şi am pus un buchet de flori de câmp.

Erau trecute doar 42 de zile, de când sufletul său părăsise trupul, şi,  de aceea,  încă nu era inscripţionată data Plecării lui Ovidiu Drimba, după cum vedeţi în fotografia pe care am făcut-o.

Preotul Adrian Groza spunea că acest lucru se va realiza în curând.

L-am cunoscut personal, în anul 2014, pe marele Om, Ovidiu Drimba după ce, cu treizeci de ani în urmă, citisem primul volum al monumentalei sale opere Istoria Culturii şi Civilizaţiei.

În 28 Februarie 2014, eram în Bucureşti la fiii mei, şi, într-o discuţie cu profesoara Anda Niculescu despre cartea: „Solstiţiu Sânzienelor” scrisă de Profesorul Zenovie Cârlugea, ce are pe coperta 4 un text scris de Ovidiu Drimba.

Prof. Anda Niculescu   m-a ajutat să îl vizitez, pe Profesorul Ovidiu Drimba.

Ca şi mine, Familia Niculescu s-a  delectat şi instruit în anii ’80 cu această Operă unicat a Profesorului Ovidiu Drimba, scriitor despre care mi-au povestit frumoase lucruri neştiute de mine.

Când vorbeam, eram cu privirea la cele trei volume ale operei amintite ce se aflau în faţa noastră pe raft, spunând Andei că nu am vol. III.

Cu obiceiul lor de a dărui, mi-au înmânat acest volum, editat în anul 1990.

Am comunicat, direct sau prin telefon, de mai multe ori cu acest Om plecat acum de pe Pământ, iar recenta mea prezenţă lângă mormântul său aflat în Grădina Bisericii Ortodoxe din Lugaşu de Jos, mi-a întărit credinţa că suntem veşnici.

 

 

Preotul Adrian Groza, Duhovnicul lui Ovidiu Drimba, Parohul Bisericii din Lugaşu de Jos

 

*

Preotul  Adrian Gheorghe Groza  este parohul  Bisericii,  în Grădina căreia se odihnesc:

atât soţii Drimba  cât şi mai mulţi membri ai Familiei Drimba, dar şi învăţătorul savantului.

Acesta l-a învăţat la vârsta de 4 ani pe Ovidiu Drimba să scrie şi să citească.

Mormântul învăţătorului Domnului Ovidiu Drimba

*

Şcoala din Lugaşu de Jos poartă numele  Ovidiu Drimba:

era  în renovare….

*

Preotul mi-a povestit multe lucruri minunate despre istoria Familiei Drimba (Ovidiu Drimba s-a născut în satul Marginea, dar părinţii lui au fost învăţători în Lugaşu de Jos şi aici a trăit de mic copil),  răspunzând cu  delicateţe şi avizat la întrebările mele.

A acceptat să vorbească şi despre Familia sa. M-am bucurat nespus  să văd cartea publicată de soţie, profesoara de filozofie Elvira Groza.

Vedeţi fotografia:

Cât despre fiica lor, Teodora Groza,  am aflat că  este medaliată cu bronz în Estonia la

Ediţia a XXIII-a a Olimpiadei Internaţionale de Filosofie ce a avut ca temă generală „Disagreements” (Neînţelegeri).

Le ofer şi lor sânziene ce le am acum în apartament:

*

În continuarea acestei comunicări de astăzi,

zi de Sărbătoare,

să citim câteva cuvinte din

PROLOAGE:

„Luna iunie în 24 de zile:

Naşterea Sfântului, slăvitului Prooroc, Înainte-mergătorul  şi Botezătorul Domnului, Ioan.

 

Vrând soarele cel nepus, Hristos Mântuitorul nostru, să răsară lumii, plecând cerurile şi pogorându-Se în pântecele fecioresc, cel mai curat decât cerurile, se cădea ea, mai întâi, să iasă luceafărul din cea stearpă, adică Sfântul Ioan, Înainte-mergătorul, ca un înainte vestitor, propovăduind şi zicând: «Vine după Mine Cel mai tare decât mine.»

Deci, împlinindu-se vremea Sfintei Elisabeta, ca să nască, a născut fiu, la bătrâneţe, din pântece sterp, precum, de demult, Sara pe Isaac şi minunea mergea înaintea minunii.

Mai înainte, adică, de a naşte Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale, pe Mergătorul înainte al lui Hristos, pentru ca cei ce vor vedea naşterea cea peste fire, din cea bătrână, să creadă  şi naşterea, mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită, şi să zică, în sinea lor:

Puterea cea nebiruită a lui Dumnezeu, care a dezlegat nerodirea celei bătrâne, acea putere este în stare ca, şi pe Fecioara, cea nestricată, să o facă maică.”

*

În încheierea celor ce v-am propus azi să citiţi şi priviţi, reproduc  două texte:

-Mai întâi câteva cuvinte ale lui Ovidiu Drimba despre cartea „Solstiţiul sânzienelor”, asta pentru că azi, 24 Iunie sunt Sânzienele

 

«Autor a trei cărţi substanţiale şi de succes privind viaţa şi opera blagiană, istoricul şi criticul literar prof. dr. Zenovie Cârlugea îmbogăţeşte acum bibliografia Poetului „Domniţelor” şi al „Epitafului pentru Euridike” cu o valoroasă surpriză:

O carte încântătoare care îl prezintă, pentru prima oară exclusiv, în ipostaza de poet al iubirii, pe cel pentru care „Ofată frumoasă e o fereastră prin care privim în Paradis, iar „Speranţa secretă când despoi un trandafir este de a găsi sub petale un trup de fată…”.

Şi ca poet al iubirii, Lucian Blaga este un spirit de esenţă goetheeană. La fel ca pentru Faust, şi pentru Poetul nostru concluzia întregii sale vieţi a fost:

„Eternul-Feminin/ Ne înalţă-n tării.”.»

Am citat din cuvintele lui Ovidiu Drimba publicate pe Coperta IV a cărţii „Solstiţiul Sânzienelor”, Editura MĂIASTRA, Târgu-Jiu, 2010.

 

 

-Iar acum cîteva cuvinte ale Profesorului, scriitorului, criticului literar  Zenovie Cârlugea despre Ovidiu Drimba:

 

Darul mirabil al prieteniei 

 

Ideea unei cărţi dedicate Maestrului nostru drag, dl Ovidiu Drimba, – iniţiată de scriitorul clujean Constantin Mustaţă – este nu numai binevenită ci şi necesară, având în vedere personalitatea copleşitoare a acestui „patriarh al culturii române” din ultima jumătate de veac şi mai bine.

            Mărturisesc (acum, cu o bucurie „despovărătoare”) că, în urmă cu vreo doi ani, i-am scris Maestrului despre un gând asemănător, propunându-i, aşadar, să realizăm o carte-convorbire, ceea ce ar fi însemnat ca, săptămânal, să primesc „materialul” provocat de întrebările respective (propusesem, desigur, ca timp rezonabil, o jumătate de an). Aveam în vedere, desigur, promptitudinea şi temeinicia epistolelor primite de-a lungul câtorva ani de la „preşedintele de onoare” al revistei „Portal MĂIASTRA”, pe care o editez aici, la Târgu-Jiu, începând din ianuarie 2005, ca „trimestrial de cultură” al unui parteneriat ce se dovedeşte, iată, viabil:

Societatea de Ştiinţe Filologice din România – Filiala Târgu-Jiu & Centrul Judeţean de creaţie cu sprijinul Consiliului Judeţean Gorj.

            În acest an l-am cunoscut pe fostul asistent al lui Blaga de la catedra de „filozofia culturii”, cu prilejul celei de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, derulat pe parcursul a trei zile la Sebeş-Lancrăm-Alba Iulia. Venise însoţit de distinsa doamnă Adrienne, de care soţia mea s-a ataşat repede, cu o firească şi reciprocă prietenie. Vai, ce seară minunată la  Motelul „Dacia” din marginea Sebeşului, avându-l alături şi pe proaspătul doctor în filozofia blagiană, poetul şi eseistul târgmureşean Eugeniu Nistor.

O seară regală, la un pahar de „Jidvei”, când Maestrul ne-a fascinat cu mărturisiri absolut „inedite”, delectându-ne totodată cu atâtea şi atâtea histoires veçues şi causerii.

            A doua zi am urcat cu maşina mea la „Râpile Roşii”, de unde aveam sub privire panorama Lancrămului, dar şi a Sebeşului, până departe în zare către „vâlvele” Apusenilor.  Era în grupul nostru, şi regretatul dr. Radu Cărpinişianu din Sebeş, nepotul dinspre  mamă a Poetului, scriitorul Toma George Maiorescu (alt student al lui Blaga), poetul Radu Cârneci, criticii literari Mircea Tomuş şi Mircea Popa, poetul Hans Dama (bănăţean stabilit la Viena), etno-folcloristul Ion Taloş (profesor la Universitatea din Koeln), colaborator a lui Blaga,  dimpreună cu amfitrionii Festivalului, poetul albaiulian Ion Mărgineanu şi regretatul profesor Gheorghe Maniu…

 […]

Vremea a trecut, revista şi-a continuat ritmul „trimestrial” sub onoranta preşedinţie, beneficiind de  fiecare dată de rubrica Maestrului dedicată „Eseiştilor hispanici”(de altfel, o carte binecunoscută).

În discuţiile purtate la telefon (de obicei, seara), deseori, când timpul chiar nu mai conta, schimbam impresii despre cărţi şi oameni. Erau convorbiri admirabile cu care literatul şi omul de cultură nu numai că strălucea, dar dădea dovadă de o memorie excepţională şi de o luciditate pe care n-am mai văzut-o, până acum, la vreoun alt nonagenar. Cald, prietenos, mereu dispus să-şi ofere serviciile în contactarea unor colaboratori valoroşi, chiar în „recomandarea” pe care mi-a întocmit-o pentru primirea în Uniunea Scriitorilor, dl. Ovidiu Drimba era totodată un om al măsurii exacte, al aprecierii juste, al dreptei valorizări.

            L-am cunoscut, aşadar, în această briliantă senectute a spiritului, plăcându-mi în mod deosebit deschiderea literatului consacrat faţă de confraţii mai tineri, lipsa de prejudecăţi centriste şi de afectare (atât de teatralizată la mulţi „consacraţi”), interesul manifestat faţă de fenomenul cultural din întreaga ţară (o veritabilă geografie literară în desfăşurări de specificitate regională)

[…].

Dar şi de legături cu oameni de cultură şi scriitori de pe câteva continente, prietenii din Australia fiind alături de multe ori la masa aniversară din fiecare septembrie…

[…]

Abia aştept să-l îmbrăţişez pe Maestrul iubit (ştiu că îi displace apelativul, dar rog să fiu iertat în numele acestui lexem pe care îl întrebuinţez atât de rar!), mărturisindu-i cândva epistolar că asupra mea nu a încetat niciodată să lucreze darul ceresc ce mi l-a oferit această întâlnire şi comuniune de spirit.”

Am citat  cuvintele lui Zenovie Cârlugea din opera sa:

„Panopticum Studii şi eseuri de critică şi istorie literară”, publicată la Editura Fundaţiei Constantin Brâncuşi Târgu-Jiu, 2013

*

Ce pot spune, acum la finalul acestui amplu material ce vi l-am pregătit, Dragi cititori decât regretul că, fiind peste treizeci de ani în Bucureşti nu l-am cunoscut personal mai demult pe acest Om, Ovidiu Drimba, căruia îi voi purta o vie amintire luminoasă, şi promit că voi publica şi alte fragmente din conversaţiile mele cu acest Spirit evoluat, precum şi fotografii.

 

Această poză i-am făcut-o în ziua de 30 ianuarie 2015,

în ultima mea vizită în locuinţa sa din strada Speranţei nr. 28,

când îi dusesem, gutui, mere şi vin din grădina surorii mele, dar şi un fular tricolor adus de Adela de la Alba Iulia, iar Fănica Dobre, consiliera dânsului,  i l-a aşezat, spunându-i:

„Domn profesor sunteţi copilul Unirii”.

*

Spre o Lumină caldă

Miercuri, 24 Iunie 2015

–  Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul,

Sfânt ce are o legătură puternică cu

fiul meu, Primul născut.

–  Sânzienele.                                                                              Jeniţa Naidin