Sentimentul prezenţei Sinelui autentic

Viaţa m-a învăţat de multe ori că atunci când ne confruntăm cu tristeţi,  să ne amintim cine suntem în interior, deci să fim prezenţi.

Când emitem câmpul nostru energetic, fiind conştienţi de frecvenţa  prezenţei, acesta va fi pozitiv.

Şi noi toţi ne dorim să avem o aură luminoasă, caldă în jurul nostru.

De câte ori lipseşte starea de prezenţă, mintea umană gândeşte trecutul şi viitorul, deci se frământă, nu se opreşte, nu tace.

Ştim că însăşi calitatea conştiinţei noastre este determinată de cât de prezenţi şi cât de responsabili suntem.

Ne dorim starea de bucurie, de libertate, de iluminare.

Pentru aceasta este necesar să credem, să conştientizăm că suntem un Sine legat de Cer, de Inteligenţa Cosmică şi  că fiinţăm separat de frământările minţii, de dureri.

Fiinţăm separat de ceilalţi, cu o identitate proprie şi permanent prezenţi, deşi uneori avem doar posibilitatea de a fi prezenţi ca observatori, dar nu participanţi direcţi.

Starea de prezenţă este esenţială, iar starea noastră de conştiinţă clară, de fiinţe iluminate, înţelepte este opera noastră, nu a celor din jur.

Să nu îi învinovăţim pe ceilalţi dacă trăim, egoist, haotic şi plini de supărări.

Când conştiinţa noastră este clară, creează un spaţiu cât mai larg ce permite ca toate lucrurile ce ne înconjoară să existe aşa cum sunt, inclusiv oamenii. Având spaţiu, se pot produce transformările spirituale, inconştientul poate fi conştientizat, adus la Lumină.

Starea de prezenţă, de acum, se obţine prin exerciţiul de a ne asuma responsabilitatea faptelor noastre, de a spune că ne pare rău pentru ce am greşit, de a ne cere iertare şi de a ne ruga pentru toată lumea, fără excepţie.

Smerenia de a spune sincer: În toate mă bizui pe Voia Ta, Doamne, este iar un mijloc de a abate mintea de la frământările ei.

Să avem, dacă se poate neîntrerupt, mintea la Dumnezeu, la Inteligenţa Cosmică.

Iubirea este o stare a Sinelui nostru profund, ea se află în interiorul nostru, nu avem cum să o pierdem şi nu are cum să ne părăsească.  Este iubirea pe care o  simţim când privim dincolo de forme, când privim dincolo de cei de care suntem dependenţi, sau credem că suntem dependenţi. Este Iubirea noastră şi este singura care ne face fericiţi, este Iubirea DAR, născută de Sus.

Greşit cred unii oameni că iubirea celorlalţi îi fac fericiţi şi de aceea îi privesc ca pe nişte posesii nu ca pe nişte daruri de la Dumnezeu.

Aceşti oameni care nu au încredere în propria lor Iubire şi în posibilitatea lor să îi facă fericiţi pe ceilalţi, în mod inconştient nici nu reuşesc să se facă înţeleşi şi de aceea ei înşişi sunt în suferinţă.

Aşa realizăm, conştientizând ce este Iubirea spirituală, sufletească,  ceea ce s-a spus în Scripturi că toţi UNA suntem.

Când realizăm acestă Unitate, când trăim cu putere şi conştient Prezentul, atunci ştim că acest lucru este Iubirea sufletească, spirituală.

Această Iubire nu opune rezistenţă celor care ne jignesc sau se poartă urât cu noi ci,  ne ajută să iertăm totul şi să avem Pace interioară.

Scrierea acestor rânduri reprezintă o continuare a celor publicate în ziua de  Vineri, 11 aprilie 2014, de ziua Sfântului Calinic.

Vă invit cu dragoste să priviţi florile şi să vă bucuraţi de sentimentul prezenţei Sinelui Dumneavoastră profund, autentic.

Miercuri, 16 aprilie 2014    Paşte fericit tuturor cititorilor!

Jeniţa Dodiţă Naidin