Sfaturi pentru mame

Aceste Sfaturi pentru mame despre creșterea copiilor

ce îmbină gândurile şi sentimentele mele cu folositoarele cuvinte

lăsate nouă de un psihanalist, uşor completate,

le-am adus azi,

Luni, 11 Ianuarie 2016, pe Prima Pagină.

Vă doresc, atunci când veţi avea timp,

Lectură plăcută!

 

 

Moto:

Nu vă temeţi!

SFÂNTA SCRIPTURĂ

.

Din îndelungata mea viaţă am învăţat că:

A fi înţeles,  înseamnă a fi iubit.

Asta simt şi copiii noştri încă din zorii vieţii, şi, pentru că unii dintre noi nu am ştiut multe lucruri legate de creşterea şi educarea lor, iată,

vă invit să cunoaştem cuvintele unui specialist în domeniu.

Vă ofer, cu blândeţe şi dragoste şi propriile mele gânduri în această privinţă a creşterii şi înţelegerii copiilor.

            Astăzi, citim împreună câteva  sfaturi pentru mame pe care le-am selectat, şi pe unele reformulat, din lucrarea: Recomandări psihanalitice pentru mame, scrisă de Wilhelm Stekel.

Cu toate că Wilhelm Stekel a ajuns la concluziile de mai jos în anul 1928, ele sunt actuale şi,  de aceea, acest medic  al sufletului, cu practică îndelungată, el însuşi tată de familie, şi-a atins scopul.  Recomandările din cărţile sale sunt o piatră de construcţie pentru templul sănătăţii şi fericirii pe care o dorim Omenirii. Temelia, pentru asigurarea unui corp sănătos şi a unui tineret sănătos, se pune în copilărie. Mamele au o mare responsabilitate, alături de toţi ceilalţi din jurul ei, pentru educarea copiilor. Stekel este un precursor care a intuit influenţa copleşitoare a afluxului de excitaţii asupra psihicului copilului. Puiul de om este foarte impresionabil, fragil, putând fi foarte mult afectat de impresiile culese de timpuriu.

Din cartea menţionată desprindem învăţăminte scrise de Wilhelm Stekel în scrisorile sale către mame, iar eu am bucuria să vi le comunic adaptate de mine, urmare a experienţei dobândită prin conversaţiile ce le-am purtat de-a lungul vremii cu mai multe familii.  Aceste idei-sfaturi, cum le-am numit, au fost testate şi, vă spun blând că sunt utile şi valoroase deoarece am văzut, ulterior comunicărilor mele cu oamenii, transformările benefice survenite în sufletul acestor fiinţe. Pe marginea cuvintelor ce le veţi citi în continuare, puteţi să purtaţi şi Dumneavoastră discuţii cu cei din preajmă, să le dezvoltaţi cu păreri proprii desprinse din viaţă şi să le integraţi pentru nevoi viitoare.

– Educarea unui copil începe încă din momentul opţiunii pentru căsătorie, iar căsătoria să se încheie din iubire reală, pentru că din căsătorii nefericite se nasc copii nervoşi. Educarea copilului începe din prima zi a sarcinii. Sângele mamei hrăneşte copilul, forţele sufletului mamei se răsfrâng asupra copilului, gândurile şi emoţiile mamei i se transmit.

– Copilul nu trebuie să fie un înlocuitor pentru oameni fără rost şi nefericiţi, care ştiu că nu mai este nimic de făcut cu viaţa lor.

– Părinţii să nu facă din copii sediul speranţelor lor neîmplinite, să nu transfere asupra lor planurile lor ambiţioase, dar nerealizate din varii motive.

– Există o singură linie directoare a educaţiei, aceea de a-l ajuta pe copil să depăşească în mod fericit pericolele primei copilării şi ale pubertăţii şi de a-l face „independent”, adică în stare să ducă lupta pentru existenţă.

– Nu răsfăţaţi copilul! Stekel spune: „Cine nu cunoaşte tipul copiilor răsfăţaţi care devin, toţi, oameni nefolositori, avizi de tandreţe, de nepotolit în aceste cerinţe, deziluzionaţi şi morocănoşi, întotdeauna în căutare, întotdeauna cu privirea îndreptată înapoi, spre tărâmul de neuitat al copilăriei.”

– Părinţii pot contribui la a transmite copilului impresii plăcute pentru ca el să se dezvolte bine. Nu aşteptaţi prea mult de la copil! Nu vă puneţi speranţele în el! Nu visaţi la un geniu, la un copil minune, la ceva special. Copilul va fi un om cu toate calităţile şi slăbiciunile unui om. Copilul se naşte pentru întregul Univers! El este el, dumneavoastră sunteţi dumneavoastră!

– Să vorbim copiilor despre capacitatea lui Dumnezeu de a înţelege totul şi de a ierta, să le spunem să creadă într-un Dumnezeu al iubirii şi nu al răzbunării.

– La întrebarea unei mame dacă îşi poate îmbrăţişa soţul în timpul sarcinii, Stekel răspunde: „Această întrebare conţine multă superstiţie. Fanaticul spune: te poţi îmbrăţişa numai dacă vrei să procreezi. Alfel este un păcat. Preoţii raţionali râd de aceşti fanatici care vor să transforme viaţa frumoasă într-o vale a plângerii. Dar există şi medici care propovăduiesc abstinenţa pentru a nu dăuna copilului. Eu nu am remarcat niciodată aşa ceva. Cunosc căsătorii în care iubirea a fost practicată până la limita posibilului, amândoi soţii fiind de acord să se iubească, şi copiii au fost superbi, s-au dezvoltat admirabil. Şi poate tocmai de aceea!  Plăcerea iubirii aparţine necesităţilor vieţii, ea întreţine tinereţea şi bucuria de a trăi.”

Despre Recomandări psihanalitice pentru mame vom continua să vorbim.

Jeniţa Naidin

 

           

♦♦♦


 

 

 Sfaturi  pentru mame – naşterea copilului

 

 

Moto:

Educarea unui copil

începe din prima zi de viaţă!

Arta de a trăi înseamnă

descoperirea miracolului în viaţa cotidiană.

Wilhelm Stekel

Săptămâna trecută am început să vorbim despre cartea: Recomandări psihanalitice pentru mame, scrisă de Wilhelm Stekel. În sintetizarea învăţămintelor desprinse din această operă se observă că Stekel a scris către mame 14 scrisori având ca temă, în ordinea firească a lucrurilor: căsătoria, naşterea, prima copilărie, pubertatea.

Astăzi vom citi împreună idei-sfaturi legate de naştere şi primele luni de viaţă a puiului de om.  Stekel spune la începutul scrisorii nr. 3 către mame: „Mă bucur că aţi trecut cu bine momentul naşterii. Vă apreciez că aţi suportat durerea în mod curajos, gândindu-vă cu iubire la soţul dv. Aţi urmat sfatul meu şi aţi renunţat la naşterea fără dureri. Am vorbit între timp cu alţi medici şi am adunat diverse experienţe. Unii dintre ei susţin că mamele care au născut în stare de anestezie sau de aţipire nu-şi pot iubi copiii cu adevărat.

Căci iubim de două ori mai mult tot ceea ce am plătit cu suferinţă!

O naştere lipsită de dureri este împotriva naturii. Şi tot ceea ce  este împotriva naturii are laturile sale întunecate. Foarte puţini medici ştiu că o anestezie este periculoasă nu numai în ceea ce priveşte viaţa, dar şi în ce priveşte urmările sufleteşti.”   Această mamă îi scrisese medicului Stekel că a suportat uşor durerile naşterii fiindcă s-a gândit cu dragoste la soţul ei, ceea ce înseamnă că se căsătorise din iubire autentică. Groddeck afirmă că naşterea este evenimentul cel mai voluptos pe care îl poate trăi o femeie.

Mama primeşte felicitări şi pentru faptul că îşi alăptează şi îngrijeşte personal copilul.

O mamă care îşi iubeşte copilul nu este niciodată o doică rea!

Trebuie acordată atenţie comportamentului faţă de nou născut şi să nu fie răsfăţat. Sunt părinţi care consideră că momentul educaţiei începe atunci când copilul poate să vorbească, iar adultul se  face înţeles. De obicei, atunci este prea târziu şi greşelile fatale nu mai pot fi îndreptate. Mai târziu apar atât suferinţele copiilor, cât şi suferinţele părinţilor. Aşa după cum am scris în cărţile mele, eu însămi am gândit aşa şi aşteptam ca fiii mei să fie mai mari ca să vorbesc cu ei.  M-am mărturisit public, atât în cartea  Scrisul şi Cititul, cât şi în cartea Vindecarea, cu speranţa ca alţi oameni să nu mai greşească. Mereu m-am gândit, cu regret, la faptul că, atunci când erau mici, nu i-am învăţat pe copiii mei să se roage. De curând, acest regret mi-a fost activat ascultându-l la televizor pe  Patriarhul României, Daniel, care, în Slujba de Înviere din 19.04. 2009, a spus, între altele,  următoarele cuvinte:  „Dacă părinţii nu dau Darul Credinţei copiilor lor, nu-i iubesc cu adevărat.”.  Ei bine, consider  aceste cuvinte ale Patriarhului ca fiind o informaţie percutantă  şi folositoare şi care e bine să fie ştiută de oameni înainte de a concepe copilul.  Eu nu am ştiut această învăţătură când am devenit mamă, mi-am iubit şi îmi iubesc copiii deşi nu le-am vorbit despre Credinţă, dar asta se întâmpla acum 30 de ani!  Când am auzit cuvintele  Patriarhului, le-am recepţionat ca pe un Dar sosit târziu pentru  mine, dar am dorit să le amintesc în comunicarea mea săptămânală cu  Dumneavoastră, pentru a ne fi de folos pe viitor celor care nu am ştiut.  Ca părinţi, este bine să ştim tot ce este de folos copiilor noştri, iar când nu ştim, să recunoaştem şi să învăţăm. Eu cred că acei copii, care au părinţi ce discută deschis cu ei, îşi spun neştiinţele, greşelile cu voie sau fără voie, vor deveni părinţi buni, iar lanţul suferinţelor se întrerupe.

Stekel ne spune: „Cea mai importantă regulă: copilul nu trebuie să împartă camera de culcare cu părinţii!  Adesea condiţiile sociale împiedică respectarea acestei cerinţe. Ea trebuie însă respectată acolo unde, cel puţin parţial, este posibil. Nu cunoaştem încă impresionabilitatea creierului infantil. Dar, este foarte posibil ca acest sensibil creier să culeagă anumite impresii ca o placă de  ceară moale a unui gramofon şi abia mai târziu să le elaboreze psihic. […] Lăsaţi copilul să ţipe în linişte dacă nu s-a udat.  […]  În definitiv, ţipătul este singurul mod prin care noul născut se poate face perceptibil. El are o acţiune salutară asupra circulaţiei sângelui şi asupra dezvoltării plămânilor. […]  Din prima zi după naştere, între mamă şi copil începe o luptă tăcută pentru dominaţie. Cedaţi copilului şi veţi avea un mic tiran în faţa căruia totul trebuie să se supună şi care în următorii ani va suferi de voinţa de putere, pentru că nu va avea  veşnic lângă el o mamă grijulie. Evitaţi tandreţea exagerată. Dar feriţi-vă de asemenea de o severitate forţată!”

Copilul are nevoie de tandreţea mamei exact ca o floare de lumina soarelui.

S-a dovedit, sunt publicate studii ale cercetătorilor, că în cele mai bune orfelinate, în ciuda tuturor măsurilor igienice şi a alimentaţiei corecte, sugarii mor dacă nu există un înlocuitor de mamă, care să li se dedice în exclusivitate şi să-i îngrijească cu dragoste.

Stekel comunică mamelor: „Tentaţia unei tandreţi excesive este foarte mare. Fireşte, vă iubiţi soţul. Aceasta este cea mai bună pavăză pentru copil. Femeile nefericite, deziluzionate de mariajul lor, îşi descarcă nevoia de tandreţe asupra copilului. Rezultatul? Oameni nefericiţi. Destinul omului se hotărăşte în primii ani de viaţă. Tot ceea ce învaţă mai târziu este doar o suprastructură a cărei bază constă din primele impresii şi experienţe.

O căsnicie însorită creează oameni însoriţi. O atmosferă de fericire şi mulţumire, de armonie sufletească, se revarsă în unde invizibile asupra copilului.”

Despre Recomandări psihanalitice pentru mame vom continua să vorbim  cu privire la educarea copilului pentru independenţă.

Jeniţa Naidin

           

                                    ♦♦♦


 

 Sfaturi  pentru mame – educaţia către independenţă

 

 

Moto:

Dintre toate mamele, cea mai bună

 educatoare este cea care ştie

să-şi dirijeze copilul fără folosirea pedepsei.

Wilhelm Stekel

           Continuăm să vorbim despre cartea Recomandări psihanalitice pentru mame, scrisă de medicul Wilhelm Stekel.  Astăzi ne oprim asupra scrisorii nr. 4  în care, între altele, Stekel ne spune că cel mai preţios dar pe care-l putem oferi copiilor noştri este independenţa.  Educaţia în spiritul independenţei trebuie să înceapă încă din primii ani de viaţă. Orice greşeală se plăteşte foarte scump, foarte amar mai târziu. Unii dintre noi, din păcate, ştim acest lucru, suportăm consecinţele şi dorim ca viitorii părinţi, dar şi cei care au acum copii mici, să nu greşească. Ştim că nu este uşor să fii mamă. Sper, că, prin sintetizarea învăţămintelor desprinse din scrierile specialiştilor, dar şi prin faptul că vă comunic idei validate de viaţa mea îndelungată, pot veni în ajutorul Dumneavoastră.

Iată cuvinte de folos scrise pentru noi de Stekel: „Un copil trebuie să fie lăsat singur şi să se ocupe de el însuşi. Nu bănuiţi câte lucruri pot să producă bucurie unui copil. El dă din picioare şi îşi mişcă mereu mâinile. Deja această mişcare îi provoacă un sentiment de plăcere. Orice joc al muşchilor este sursă de plăcere pentru copil.”

Ştim că un copil mic face mereu noi descoperiri, el reuşeşte la un moment dat minunate acrobaţii şi este un fin observator.  Stekel ne  spune: „Dacă observă că la cel mai mic plâns sau ţipăt adună în fugă întreaga familie, el ştie că se află în posesia unui mijloc sigur de a-şi ademeni mama la patul său şi uită de farmecul de a fi singur şi de a se ocupa de el însuşi.”

Copiii trebuie să înveţe să fie singuri, să „se dea cu totul lor înşişi”, să  se „ joace cu ei înşişi”. Dacă mama sau persoana care îi îngrijeşte le umple fiecare minut de veghe, ei se obişnuiesc să aibă un divertisment. Mai târziu, ei devin supărători la modul cel mai greu de înţeles. Aceşti sărmani copii suferă dureros mai târziu din cauza propriei lor agitaţii şi timpul liber este pentru ei de nesuportat.  Există, dacă observăm atent, mulţi oameni care nu suportă să fie singuri. În loc să folosească singurătatea pentru o pauză, în care nu se mai află în agitaţie, când să se reculeagă, să crească spiritual prin lecturi adecvate, privirea unor albume de artă, ieşirea în natură pentru a privi florile, iarba şi altele asemenea, ei caută şi se înghesuie în cafenele pline de fum, sau în baruri cu vibraţii joase şi zgomotoase. Aceşti oameni care nu suportă singurătatea provin din copiii care nu au fost lăsaţi să stea singuri.

Stekel îndrumă mamele: „Încercaţi să educaţi copilul în spiritul independenţei încă de la începutul vieţii lui!”

Din studiile sale ca practician, medicul Stekel arată clar cum se formează, ca om, un copil care este răsfăţat şi anume i se inoculează o dorinţă de putere ce îi va fi defavorabilă mai târziu. Dorinţa de putere a omului este înnăscută, de aceea, nu trebuie amplificată. Este bine, ca mame, să cunoaştem o importantă lege a  vieţii psihice: Dorinţa de putere se îndreaptă întotdeauna către punctul în care întâmpină cea mai mică rezistenţă.

Desigur, punctul celei mai mici rezistenţe este mama. Cu ea învaţă copilul să domine. Pentru copiii care sunt dornici să domine este greu să treacă spre viaţa reală. Însă, viaţa reală înseamnă a trăi permanent prin a sluji şi a fi stăpânit, condus.  Mamele, dar şi adulţii care se ocupă de copii, trebuie să ştie că nu se amână începerea educaţiei copilului. O copilărie prea dulce face ca viaţa de mai târziu să pară prea amară şi trezeşte dorul veşnic după trecutul care a dispărut. Copilul gândeşte, reflectă şi observă. Copilul sugar plânge sau face febră atunci când părinţii se ceartă.  Jean Paul spune: „Toate cele timpurii rămân veşnic în copil;  primele culori, primele flori, prima muzică, zugrăvesc prim-planul vieţii sale, dar încă nu cunoaştem altă regulă decât aceasta: fereşte copilul de tot ceea ce este violent şi puternic, chiar dacă sunt senzaţii plăcute. Copiii judecă sever şi neînduplecat greşelile părinţilor lor.”   Stekel ne atenţionează: „El este un mic ştrengar şi multe din lucrurile pe care le atribuiţi hazardului sunt create de mintea sa buclucaşă. […] Chiar credeţi că o educaţie bună se face cu palma? Loviturile date copiilor sunt o barbarie şi trebuie evitate în mod necondiţionat.”.

Ştim că educaţia prin teamă duce la nevroză.  Educaţia se face prin iubire, răbdare şi exemplu. Din camera copilului, din casă, trebuie alungată orice frică. Adesea, primele diferenţe în cuplul conjugal apar în legătură cu îngrijirea şi educarea copiilor. Stekel ne spune: „Bărbatul observă că iubirea soţiei sale descrie o curbă precum un val a cărui creastă este iubirea pentru copil, în timp ce iubirea destinată lui corespunde golului de undă. Gândiţi-vă la cuvintele mele şi străduiţi-vă să ocrotiţi frumoasa flacără a iubirii faţă de soţul dvs.  Daţi copilului ce este al copilului şi soţului ce este al soţului.”  Mai departe explică de ce nu trebuie să doarmă părinţii cu copiii. „Părinţii, amăgiţi de zeul visului, de configuraţiile fantasmatice ale visului, pot să-şi permită şi manifestări de tandreţe, sau să facă gesturi care fiind impresie durabilă, hotărăsc viaţa viitoare a copilului.  Reţineţi deci regula de a nu lua copilul în pat cu dumneavoastră în nici un caz, cu atât mai puţin de a adormi împreună cu el.”

Despre Recomandări psihanalitice pentru mame vom continua să vorbim.

Jeniţa  Naidin

 

 

Moto:

Educarea unui copil

este de fapt o ştiinţă complicată.

Supunerea asumată creează oameni liberi.

Wilhelm STEKEL

           Astăzi încheiem seria articolelor în care ne-am referit la cartea Recomandări psihanalitice pentru mame, scrisă de  medicul Wilhelm Stekel.

Vom citi împreună idei despre educarea copiilor, pe care le-am selectat din scrisorile către mame ale lui Stekel, inserate în lucrarea sus-amintită, dar şi alte considerente personale sau ale altor personalităţi, pe care le simt deosebit de utile şi care îmi dau prilejul să comunic cu Dumneavoastră.  De fapt, nu de puţine ori am discutat cu părinţi, unii din ei citiseră cartea aceasta şi am constatat cât de important este să cunoaştem învăţăturile unui specialist, medic de suflete şi tată în acelaşi timp.

Orice joc inutil cu copiii trebuie să fie eliminat. Lăsaţi copilul să se joace singur şi nu-i tulburaţi dezvoltarea!

Stekel spune la un moment dat: „Regula tuturor regulilor este: trebuie să ne comportăm în prezenţa copilului ca şi cum el ar fi adult şi ştiutor.”

După vârsta de nouă luni nici un copil nu mai trebuie să fie hrănit la sân. O alăptare la sân mai îndelungată conduce la o fixaţie pe copilărie.

Cunosc cazul unui om ce a fost alăptat până la vârsta de 4 ani şi care, ca adult, nu a putut să se descurce, să fie fericit sau să îi facă pe cei din jur fericiţi, a rămas toată viaţa un copil, dependent de mama lui, deşi a devenit soţ şi tată.

Nimic nu este mai periculos decât o educaţie plină de anxietate. Teama părinţilor se transmite în mod involuntar asupra copilului. Copilul înţelege foarte curând că-şi poate stăpâni părinţii prin îngrijorarea pe care le-o pricinuieşte. El devine tiranul casei.

Părinţii care sunt informaţi de modul corect de creştere a copiilor şi se iubesc sunt fericiţi. Stekel spune: numai părinţii fericiţi au dreptul de a aduce pe lume copii.

Două atitudini sunt periculoase în viaţă: sentimentul superiorităţii şi al aroganţei, precum şi al inferiorităţii, al insuficienţei.  Anatole France are dreptate când spune: „Copiii mici sunt genii neînţelese; ei iau lumea în stăpânire cu energie supraomenească. Nimic nu egalează această primă forţă vitală, aceste prime mişcări ale sufletului.”  De aceea, trebuie să fim de două ori prudenţi şi să chibzuim bine la ceea ce putem spune copilului. Prea multă laudă este la fel de dăunătoare ca şi excesul de mustrare. Cel mai mare pericol este educarea prin teamă. Din educaţia pentru teamă mai face parte şi ameninţarea cu fantome,  cu diavolul şi alte figuri ale groazei. Experienţa psihanaliştilor a arătat că asemenea impresii timpurii pot să constituie miezul unei boli sufleteşti. De fapt, ştim noi ce se întâmplă în capul unui copil? Din păcate, uităm propria copilărie aproape complet, cu excepţia unor resturi de amintiri. Fenomenul pe care Freud l-a numit „refulare” nu pare să fie nimic patologic, ci reprezintă o funcţie de apărare a sufletului nostru. Trebuie să uităm amintirile neplăcute, pentru că astfel viaţa ar fi insuportabilă. A trăi înseamnă a uita ceea ce viaţa face insuportabil. Dacă însă este vorba despre importante impresii ale copilăriei, care au fost hotărâtoare pentru formarea unui suflet bolnav, ele trebuie scoase la iveală de către medic, ceea ce înseamnă că acel eveniment trebuie făcut conştient din nou.  Misiunea medicilor moderni ai sufletului este dificilă şi nobilă în acelaşi timp. Educaţia copiilor este o misiune sacră. Stekel răspunde unei mame: „Consider că acest răsfăţ al copiilor în perioada bolii este un mare pericol.”

Să nu aşteptăm de la copil să recunoască faptul că nu are dreptate, deoarece el are propria lui percepţie despre ce  e drept şi ce e nedrept. Constrângerea produce o contraconstrângere. Eliminarea forţei de a pedepsi este idealul unei educaţii corecte. Pedeapsa nu îl face pe copil mai bun dacă el o simte ca nedreaptă. Pentru că nu percepe că a greşit, copilul devine încăpăţânat. Ca să înţelegem copilul să ne amintim aforismul: „A înţelege totul înseamnă a ierta totul”. Copilul nu are o gândire logică aşa cum are adultul. Gândirea sa este la fel cu cea a primitivilor: prelogică, animistă, mistică. La naştere omul are totul în el, adică şi contraste. Dacă este înţeles, copilul îşi deschide sufletul. „Fericită este mama în faţa căreia copilul se poate deschide fără rezerve.”.

Alexis Carrel a observat că majoritatea părinţilor, câtă vreme copiii sunt mici, cedează în faţa acestora tocmai când ar trebui să fie severi. Părinţii, bunicii, ori alţi adulţi din jur se distrează de maimuţărelile lor, iar în adolescenţă încearcă să pună ordine exact în momentul în care copiii au mai mare nevoie de libertate pentru a-şi câştiga propria experienţă.

Dacă părinţii deţin un control riguros în primii ani, mai târziu se pot destinde, pentru că deja copilul şi-a dezvoltat propriul control asupra faptelor sale. Dacă limitele şi controlul nu există în primii ani, nu numai că mai târziu copilul va avea de pierdut, dar mai mult ca sigur că va reacţiona violent împotriva oricărui tip de control şi se va răzvrăti. Ordinele directe trebuie date în primii ani. Nu-urile trebuie să fie puţine, dar consistente şi cu dragoste.

Nicicând rolul mamei nu este mai important în direcţionarea vieţii copilului ca în primii ani. Sigur că şi tatăl e important în aceşti ani, mai ales când este ferm alături de soţia sa, manifestând multă dragoste şi sprijin emoţional plin de căldură atât faţă de mamă, cât şi faţă de copil.

O, Doamne!  Cât de utile sunt toate aceste informaţii celor care încă nu au copii sau sunt abia născuţi, dar ce trist este pentru cei care, din neştiinţă, au procedat greşit, iar acum trăiesc tragic gravele consecinţe!

Am să închei acest articol într-un mod optimist, cu următoarele cuvinte:

Baza vieţii spirituale a fost cel mai bine descrisă de Apostolul Pavel.

El a notat una dintre cele mai importante dezvăluiri ale lui Dumnezeu:

„Şi acum rămân acestea trei:

credinţa, nădejdea, şi dragostea”.

Aceste Trei Nestemate se referă la atitudini:

Credinţa se referă la încredere, loialitate.

Nădejdea descrie speranţa sinceră, încrederea, inspiraţia şi entuziasmul.

Iubirea descrie ceea ce durează cel mai mult, cea mai preţioasă atitudine, care este aurul pur al implicării, sacrificiului şi sincerităţii.

Toate aceste lucruri la un loc descriu integritatea, esenţa interioară a unui om cu care oricine ar  vrea să pornească la drum.

Vă doresc din suflet să aveţi parte de Iubirea pe care o dăruiţi.

Jeniţa Naidin

 

Toate aceste articole  pe care le-am publicat în  serie în presă, sunt

reunite aici, iar azi, Luni, 11 ianuarie 2016,

le-am completat cu câteva cuvinte şi  fotografii.

Când am scris aceste texte, m-am gândit cel mai mult la viitoarele mame,

cât şi la mamele tinere,

dar şi la toţi oamenii care  ajută la creşterea puiului de Om.

        Jeniţa Naidin