Spre o Lumină caldă. TATĂL NOSTRU

În această dis de dimineaţă de 19 Iunie 2015 am deschis Sfânta Scriptură şi am citit:

 

7 Iar când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii, că acestora li se pare că prin vorbăria lor vor fi ascultaţi.

8 Deci nu vă asemănaţi lor, că Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte de a cere voi de la El.

9 Aşadar, voi aşa să vă rugaţi:

 

Tatăl nostru Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;

10 Vină împărăţia Ta; facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ.

11 Pâinea noastră cea de toate zilele[1] dă-ne-o nouă astăzi;

12 şi ne iartă nouă greşalele[2] noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;

13 şi nu ne duce pe noi în ispită[3], ci ne izbăveşte de Cel-Rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.

*

(Text reprodus din Biblia Bartolomeu, Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române  Bucureşti, 2001,  Evanghelia după MATEI,

„Capitolul 6, Milostenia. Rugăciunea Domnească.

Iertarea şi postul. Dumnezeu şi Mamona.

Nesocotirea celor lumeşti.”,  pagina 1466.)

*

Am mers la raft în biblioteca mea, direct la o Scriere Sfântă în dimineaţa asta pentru că ieri m-a impresionat până la LACRIMI,  ce au curs cu durere din ochii mei, o convorbire cu o persoană neajutorată şi pe care nu pot să o ajut! Pot doar să privesc la Cer spre o Lumină caldă cu Speranţa să  reîntâlnesc această Lumină ce mi s-a arătat cândva o clipă doar şi în care mi-am pus toată Nădejdea!

Sunt situaţii de viaţă în care doar DUMNEZEU ne poate ajuta!

Numai El ne poate da îndemnuri, intuiţii  spre acţiuni potrivite şi binefăcătoare!

*

 

Spre o Lumină caldă

Vineri, 19 Iunie 2015                                             Jeniţa Naidin

 



[1] Hrana noastră zilnică I-o datorăm în primul rând lui Dumnezeu, şi de la El se cade s’o cerem.  „Cea spre fiinţă”, expresie  folosită în unele versuri, nu traduce exact cuvântul original, dar nici nu constituie o erezie; Sfinţii Părinţi i-au imprimat şi o dimensiune duhovnicească, euharistică.

[2] Limba impune o diferenţiere semantică a acestui plural. Spre deosebire de greşeli, care sunt simple erori sau abateri de la normă, greşalele înseamnă încălcarea datoriilor morale pe care oamenii le contractează nu numai faţă de Dumnezeu, ci şi faţă de semenii lor, atât prin răul pe care-l fac, cât şi prin binele pe care nu-l fac.

[3] În înţelesul de „nu ne lăsa să cădem în ispită” sau „fereşte-ne de prilejul ispitei”. De altfel, ispita nu e o cădere propriu-zisă, ci o încercare sau un examen prin care cineva poate să cadă; o probă de foc.