Suferinţa care întăreşte Fiinţa întru Fiinţă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Orice fiinţă umană are emoţii negative, iar atunci când omul este matur, îşi cunoaşte aceste emoţii şi poate identifica şi care sunt cele mai puternice.

Deasemeni, omul matur ştie că reuşind să-şi descopere emoţiile negative în el însuşi,

înţelege că doar în el se află şi cauzele lor.

Deci, tot omul matur singur poate să înlăture cauza ce îl face să aibă resentimente, iritări, supărări şi, astfel să fie calm şi să nu îi mai lezeze pe ceilalţi.

S-a spus:

 

„Tu eşti singurul răspunzător pentru tine însuţi.

Tot ce faci să fie din ce în ce mai bine

 şi trăieşte fiecare moment al vieţii în mod conştient.”

 

Personal, cred cu tărie că în miezul inimii mele este Dumnezeu.

Acest lucru mă ajută să întâmpin suferinţele,

ce pare că nu se mai opresc,

cu mintea la Dumnezeu.

Posibil că pe cei care ne lezează îi influenţează astrele, altfel nu îmi explic.

Undeva am găsit scris că astronomii care fac măsurători astronomice, corectează acele măsurători, pentru a fi obiective, cu ecuaţia lor personală, care este stabilită în funcţie de poziţia astrelor la data naşterii lor. În acest fel măsurătorile  fiind valabile pe plan internaţional şi universal.  Asta înseamnă că influenţa astrelor asupra noastră nu este neglijabilă. Ne stabileşte până şi modul de a percepe realitatea înconjurătoare.

Ca să ne întoarcem la Interiorul nostru, la averea noastră cea mai mare,

cu care mergem peste tot, este  nevoie să dorim asta,

să credem că este important să avem

un Interior luminos, puternic, legat de Mintea Cosmică, de Dumnezeu.

Am constatat că suferinţa voluntară ce o suport pentru ca să ajut, este, de fapt o forţă.

Am avut şi am destule situaţii în care ca să ajut, stau în TĂCERE, iar a nu putea să spun celor care funcţionează ca fiinţe imature faptul că sunt în eroare, este o suferinţă voluntară.

Cred că va veni timpul să mă bucur de maturizarea acestor fiinţe, chiar dacă din Cer,

iar atunci doresc să ştie că nu sunt supărată pe ele, dimpotrivă, permenent Îl rog pe Bunul Dumnezeu să le ia sub aripa Sa. Sper ca ele însele să se îndrepte către Divinitate.

Dăruiesc acestor fiinţe această poezie:

 

 

LAUDA SUFERINȚEI

 

Atâția dintre semeni nu prea știu

ce să înceapă‑n zori cu suferința.

Ei nu‑și dau seama nici spre seară de prilejul

chemat să‑nalțe mersul, cunoștința.

 

Suferința poate fi întuneric, tăciune în inimă,

pe frunți albastru ger,

pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,

în bulgăre de țărână

o lacrimă sau sâmbure de cer.

 

Nu mai calcă pe pământ

cine calcă‑n suferință.

Ea schimbă la față argila, o schimbă în duh

ce poate fi pipăit, duios cu știință.

 

Tată, carele ești ți vei fi,

nu ne despoia, nu ne sărăci,

nu alunga de pe tărâmuri orice suferință.

Alungă pe aceea doar care destramă,

dar nu pe‑aceea care întărește

ființa‑ntru ființă.

 

Fă ca semenii noștri,

de la oameni la albine,

de la‑nvingători la biruiți,

de la‑ncoronați la răstigniți, să ia aminte

că există pretutindeni și această suferință,

până astăzi și de‑acum înainte

singura legătură între noi și Tine.”

Lucian Blaga

 

*

Să privim imagini frumoase:

Jeniţa Dodiţă Naidin

Miercuri, 10 Ianuarie 2018