Jenita Naidin

Motto:

Libertatea omului nu stă în faptul că i se cruţă greul,

ci în faptul că el e capabil să-şi ia asupră-şi acest

greu ca pe cel mai bun lucru al său şi poate să-l facă

parte esenţială din bucuria lui.

Suferinţa e simbolul nesfârşitei posibilităţi de desăvârşire,[…]

Omul care nu poate să-şi ia voios asupră-i această suferinţă,

se cufundă tot mai adânc în mizerie şi josnicie.

Rabindranath Tagore

Scrierea acestor rânduri îmi este prilejuită de citirea unui, splendid şi util nouă tuturor, INTERVIU realizat de distinsul ziarist Menuţ Maximinian cu scriitorul Valentin Marica, publicat în Ziarul RĂSUNETUL în data de 11 ianuarie 2011.

Când am observat, în cuvintele Domnului Valentin Marica, cât de vie este amintirea fiicei sale, plecată în Eternitate acum 15 ani, m-am îndreptat spre biblioteca mea şi am văzut însemnările, udate cu lacrimi, pe care le-am făcut în anul 2002 pe cartea VĂ LAS ÎN LOC SURÂSUL, ultimul caiet şcolar al Cezarei-Codruţa Marica. Atunci când am citit, uluită, tot ce cuprinde această Mare Lacrimă, cum am numit eu Albumul memorial publicat de Editura Brăduţ, Târgu Mureş, 1996, despre adolescenta, devenită înger, am scris multe cuvinte importante pe marginea acestei opere. Nu ştiam că am să public din acele însemnări, dar interviul realizat de Domnului Menuţ Maximinian m-a ajutat să mă hotărăsc.

Desigur, Domnul Valentin Marica ştie cum o sfătuia Seneca pe Marcia: „Aşa cum ai arătat alese însuşiri toată viaţa, dovedeşte-le şi în aceste împrejurări. Şi suferinţa are o măsură. Iar cât îl priveşte pe fiul tău, tânăr vrednic de slavă, care îţi aduce în gând şi suflet bucurie, va fi mai temeinic cinstit dacă îl vei pomeni în aduceri-aminte împăcate şi senine.”

Scriitorul Valentin Marica a primit, cu voia lui Dumnezeu, o suferinţă prin care se desăvârşeşte şi dă lumii cuvinte vindecătoare. Citiţi răspunsurile la întrebările adresate de Domnul Menuţ şi veţi vedea. Reproduc un mic fragment din INTERVIU:

„- De ce v-aţi apropiat până la contopire de literatură?

– Îmi amintesc ce răspundea Grigore Vieru la o asemenea întrebare într-un interviu pe care l-am realizat cu blândul Poet la Bistriţa şi la Târgu-Mureş în 1995. Îşi amintea că avea 11 anişori, că era seceta din’46 când mama lui pleca la Cernăuţi pentru un pumn de făină, iar el, aşteptând-o, simţindu-se singur, compunea versuri de frică. Eu am scris şi scriu din durere. Durerea aceea care se preface în cântare, cum scria Marele Blaga. Îl citez mult, pentru că opera lui îmi este carte sfântă. Aproape zilnic o deschid ca să înţeleg de ce sunt, acum, pe pământ. Poemul meu, Metanii peste strigătul arborelui, începe cu versurile-motto: În numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt/ Ajută-mă, Doamne, să ştiu / Ce sunt pe pământ…! Am vrut să amân cât mai mult publicarea unui volum de versuri.[…]. Numai că, în nişte zori de zi, n-a mai fost pe pământ Cezara Codruţa şi cu cerul ei nu mă puteam juca. Cobora în cuvintele mele, avea clocot, şi, astfel, am semnat prima mea carte de versuri, Metanii. Cezara Codruţa e în cărţile mele. Frunza ochilor ei – ce pare palma lui Iisus – cade peste frunza palmelor mele şi ar putea începe veştejirea gândului nostru. Nu se întâmplă aşa. Noi sperăm împreună. Ea a îngenuncheat în zi, eu nu vreau să îngenunchez în noapte şi prin contopirea cu literatura, prin Vecernii, Cruci în deşert,[…]  În apa Duhului, Conjugarea verdelui şi alte volume, vreau să aşez raiul pe muchia Cuvântului.”

Cartea VĂ LAS ÎN LOC SURÂSUL (eu am o copie xerox după originalul Doamnei Elvira Aluniţa Maxim), s-a născut imediat după plecarea din trup a sufletului tinerei Cezara-Codruţa Marica în vârstă de 16 ani, urmare a unui accident de maşină (a fost spulberată împreună cu prietenul ei, pe trecerea de pietoni din Mamaia) şi cuprinde mărturii a zeci de oameni, colegi de şcoală, profesori despre acest copil genial. Născută la 3 martie 1979 şi plecată la Cer în dimineaţa zilei de 4 iulie 1995, tânăra avea un palmares impresionant la data când Dumnezeu a decis să o ia în rândul îngerilor. Elevă excepţională la învăţătură, scriitoare, artistă. Constatăm că avea un număr imens de cărţi citite, inclusiv Biblia, şi îndrăgea doi mari scriitori: Mihai Eminescu şi Lucian Blaga. Una din colegele ei scrie că, împreună, începuseră să citească pe Petre Ţuţea şi pe Cioran!

Cartea este deosebit de captivantă, tristă, dar plină de învăţăminte, de artă, de Creaţie! Găsim aici de la primul ei interviu la vârsta de 3 ani, la amintirile bunicii, de la cuvintele spuse de elevi şi personalităţi (păstrând proporţiile, am asemănat acest Caiet… cu Imensa Carte ce s-a scris imediat după moartea lui Marin Preda, TIMPUL N-A MAI AVUT RĂBDARE), dar şi cuvintele spuse de Bogdan Pantea, prietenul ei. Iată câteva: „Cezarei îi plăcea mult să ne plimbăm. Ea alegea locul plimbărilor. […] Acolo aveam un copac al nostru. Când ploua, stăteam pe drumul de strajă. Uneori îşi lua flautul şi imi cânta.”

Însemnările din acest Ultim caiet sunt deosebit de utile tinerilor, ele conţin trăiri sufleteşti la cele mai înalte cote exprimate în scris sau în picturi, desene. Totul este puritate, iubire, relaţii umane frumoase. Radu Teutişan vorbeşte despre bileţelele prin care comunicau şi că: „ Dacă mă gândesc bine, cu Cezara nu m-am plimbat niciodată de mână…”

Cezara avea talent artistic, recita nespus de frumos spun colegii ei. Profesoara Florina Zehan, Liceul de Artă Tg. Mureş, a scris între altele: „I-am fost profesoară de flaut: Cezara-Codruţa colabora cu mine pe cele mai sensibile unde ale sufletului. […] Şi chiar dacă acordurile flautului fermecat de mânuţele ei nu le vom mai auzi, reverberaţiile sale au atins deja porţile veşniciei…”.

Laura Bândilă din Tg. Mureş scrie: „Se întâmpla în primăvara anului 1992. […] Spre sfârşitul secvenţei artistice, o fetiţă blondă şi firavă – Cezara-Codruţa Marica – cu o voce stăpână pe sine, într-o interpretare profundă pentru pentru un copil de vârsta ei (13 ani), aducea în scenă miracolul versului eminescian: „De la Nistru pân’ la Tisa/ Tot românu plânsu-mi-sa/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate.” Ea, elevă în clasa a VII-a la Liceul de Artă – era cea mai tânără dintre recitatoare. […] Un copil. N-a apucat să-şi murdărească sufletul (viaţa nu este numai roz) şi Dumnezeu a avut grijă să nu apuce niciodată.”

În acest Ultim caiet sunt cuvintele sincere, calde ale multor personalităţi (Victor Rebenciuc, Neluţu Ioan, Chiorean, Ana-Maria Crişan, Nicolae Becze, preot Ioan Chebuţiu şi mulţi alţii), cuvinte din care avem ce învăţa.

Prof. Letiţia Iacob spune: „În plină iarnă, era 15 ianuarie 1995, la statuia lui Eminescu, pe un frig năprasnic, Cezara ne-a coborât o rază de căldură, recitând Floare albastră. Poezia a constituit pentru ea o flacără vie. Elogiile aduse marilor scriitori români le făcea cu un har propriu sensibilităţii ei. Vorbele-i curgeau lin.”.

Mihai Suciu scrie: „Călătorită departe, CODRUŢA ne lasă în loc… surâsul.”.

Eu am meditat la un aspect: Cezara-Codruţa a plecat la Cer în localitatea Mamaia, un nume cum nu se poate mai semnificativ, înseamnă bunica unui copil, iar acel şofer vitezoman, se numeşte Moise Gabriel. Iată cum e legată plecarea Cezarei în Ceruri de Marele Moise-Tablele Legii şi de Îngerul Gabriel-Vestirea lui Mesia!

Apoi, Dumnezeu a inspirat zeci de suflete ca să scrie ce simt şi ce şi-au amintit,

astfel încât,  s-a născut cartea VĂ  LAS  ÎN  LOC  SURÂSUL,

în opinia mea, un adevărat îndrumar pentru tineri.

Bistriţa, 13 ianurie 2011    Jeniţa Naidin 

Articol completat azi, Duminică,

3 Ianuarie 2016,  Jeniţa Naidin