Valentin Marica despre Melania Cuc

 

În același fel ca zilele trecute, pentru că nu am posibilități să scriu decât aceste cuvinte de legătură,

vă invit, Dragii mei cititori, să citiți un regal de articol scris de minunatul Om,

Valentin Marica despre Melania Cuc.

Acordați-vă un răgaz ”Bunii mei” cum ar fi spus Mircea Albulescu.

Iată:

”Un picur de dumnezeire pe pământ…

Am văzut ceva neașteptat – scrie Constantin Noica în Jurnal filozofic (opera împăcării cu lumea, cu cei ce vin și cu cei ce pleacă, cum mărturisește filozoful în finalul Jurnalului) – un om milos care mulțumea cerșetorului pentru că-i primise dania.

La cei 70 de ani de viață, Melania Cuc ne iese în cale, în brațe cu Iisus din podul bisericii, mulțumindu-ne că i-am primit dania; de la Peisaj lăuntric, volumul de debut, din 1985, la Galaxii paralele, Destin, Cinând cu Dracula, Lebăda peasfalt, Femeie în fața lui Dumnezeu, Dincolo de jertfă și iubire, Graal, versuri, romane, eseuri, consemnări biografice, „riduri la colțurile ochilor” (cum își numește Melania Cuc cărțile) în neliniștile și bucuriile împăcării cu lumea.

Daniile Melaniei Cuc îl așează pe Cerșetor (desigur, Cititorul!) acolo unde să aibă adevărul în minte și minunea în suflet, unde ideea și Cuvântul, slova și pagina de carte să fie în fața lui Dumnezeu, nu în umbra Lui, edificând și trezind spiritul. Căci lumea, propovăduia același Constantin Noica, trebuie „îmbolnăvită” cu neliniște creatoare, nu însănătoșită cu lucruri iluzorii.

Neliniștea creatoare a Melaniei Cuc e suișul azuriu, știindu-l pe om privitorul în sus (anthropos în limba greacă înseamnă privitor în sus, privitor la cer), cerând ( precum în Rugăciune, poemul lui Octavian Goga) tăria iubirii și înrămurarea luminii:

Dă-mi cântecul și dă-mi lumina!

Opera Melaniei Cuc, mărturisind frumusețea fără-de-asemănare a omului Melania Cuc, poartă simbolurile Fântânii Blanduziei, ca timp întineritor, al Învierii. Imaginea întâlnirii cu podul bisericii din epistolarul Iisus din podul bisericii rezumă o întreagă operă literară a nădăjduirilor, a credinței, iubirii, răbdării și iertării ființei privitoare spre cer:

„Am urcat mai întâi cu gândul, apoi cu pasul foarte mic, toate treptele înguste, înșurubate în chingi de stejar vechi, spre cer ( subl.n.), spre clopotniță.”

Calea e doar șoptită, la început, pentru ca apoi să fie semnul chemării răspicate,

Nu vă temeți!

Îndrăzniți!,

a celei care „stăpân și slugă” a cuvântului scris, pentru că nu poate altminteri ( Eu scriu pentru că nu pot altminteri!), face ca TOTUL, versul, proza, publicistica, dar și pictura, să fie un singur POEM scris pe lumină cu lumină, cum ar spune Ioan Alexandru, și așezat în taina înveșnicirii, în ferestrele de la Archiud, zariștea cosmică ce-i dă Melaniei Cuc aripă de înger.
S-a întâmplat ca Marele Titulescu, întâlnindu-l în gara din Viena pe Marele Lucian Blaga, să-i reproducă un pasaj din piesa „Avram Iancu”:

În pădure /toate păsările dorm, / numai una n-are somn/ cată să se facă om,amintind, desigur, de pasărea mitologică ce apără sufletul românesc, precizând:

Nu știu de ce, dar tare-mi plac mie aceste versuri!
Se întâmplă, acum, să-mi amintesc din versurile Melaniei Cuc:

În zdrențe de purpură / Biserica mea / umblă desculță / și fără cămașă, spunând și eu, simțind fiorul păsărilor mitologice ce ne apără sufletul românesc, cel din străfunduri: Nu știu de ce, dar tare-mi plac mie aceste versuri!
Pentru urarea pe care i-o aduc Melaniei Cuc la aniversară, rămân pe tărâm blagian, dorindu-i să fie purtătoare de cântec despletit în toate cele văzute și nevăzute, să-i fie cerul scut și cugetul întreg, simțindu-se în dimineți de vară

(Melania Cuc s-a născut în 22 iunie 1946)

un picur de dumnezeire pe pământ.”

Confratern,
Valentin Marica

(Am preluat textul din   Ziarul Răsunetul, Mar, 07/26/2016 – 13:55).

*

Felicitări, Melania, Felicitări,  Valentin Marica!

 

De pe meleaguri din Sudul României,

Duminică, 31 Iulie 2016,

Jenița Naidin

………………………………………………………….