Vasile Lascăr- Sufletul, Tristia

 

Dragi cititori,

 

Poeziile pe care le veţi citi sunt reproduse dintr-o cărticică ce nu are coperte,

dar, pe o foaie de la început, în care sunt  învelite cele 47 de pagini, îngălbenite de vreme, cu poezii,

este o fotografie bust în care autorul apare îmbrăcat ca un preot.

Aceste foi, de pe care am cules la calculator, nu sunt datate.

Revine cercetătorului, prof. dr. Zenovie Cârlugea, împreună cu  „condeierii de azi ai Gorjului”,

să ne releve mai multe despre acest talentat poet, Vasile Lascăr (1887 – 1912).

Şi acum, să citim aceste minunate poezii:

Sufletul

 

Suflete, de ce mă cerți

Că mi-s anii tot deșerți,

Că de-asupra-i nor de nor

Și mi-i drumul fără spor?

 

Ai uitat pe semne, biet,

Suflete nemângăiet,

Câtă cale-am mai bătut

De când  urma ne-am pierdut?

Tot creştea din răsărit

Soarele într’aurit,

Iară noi pe urma lui

Am dat drumul dorului

Şi-am purces după noroc,

Tot în urma lui de foc.

Şi de ce mergeam cu gând

Să-l ajungem mai curând,

Tot mai pline de nevoi

Creşteau căile’ntre noi,

Şi sălta din zări în zări

Soarele în depărtări.

 

Vină n-am dac-ai ales

Lumi lipsite de’nțeles,

Că eu stau cum am mai stat

Făr’ de vise legănat.

Numai tu mi-ai dat avânt,

Suflete, să zbor, să cânt,

Și acuma tu mă cerți

Că mi-s anii tot deșerți,

Că mi-i cântul numai cânt

Și eu sunt numai ce sânt.

 

Or te’nlănţui şi nu las

Să te duci fără popas,

Und’ţi-e gândul tău robit,

Suflete nemulţumit?

Du-te singur, eu nu pot

Cât ești tu să mă socot;

Tu vrei multe, ești păgân,

Suflete fără stăpân;

Iar eu sânt numai ce sânt

O fărâmă de pământ.

Vasile Lascăr

 

T R I S T I A

 

Cum piere’n fiecare clipă ceva din sufletele noastre!

Câţi morţi iubiţi lăsăm în urmă pe drum la fiecare pas!

Că ne trezim având deodată o vagă linişte în glas

Şi’n ochi ceva din infinitul nemărginirilor albastre…

Cum trece timpul şi ne lasă cu atâtea vise ne’mplinite!

Şi-i uimitor cu câte’n urmă din nou mai mult ne amăgim…

Cum trece timpul şi ne lasă cu-atâtea vise ne-mplinite!

Cum trece timpul înainte şi nici nu ştim că suferim!…

Adesea un suspin ce vine pe negândite într’o clipă,

E poate-un semn discret şi sigur că’n suflet lacrimile curg:

– Altfel,  de ce ne înfioară o fâlfăire de aripă,

Ne’nduioşează o cântare şi ne’ntristează un amurg?

Cum pare’n fiecare clipă ceva din sufletele noastre!

Câţi morţi iubiţi lăsăm în urmă pe drum la fiecare pas!

Că ne trezim având deodată o vagă linişte în glas

Şi’n ochi ceva din infinitul nemărginirilor albastre…

Vasile Lascăr

*

Bistriţa,  10 februarie 2014   Jeniţa Naidin

 

Articol revăzut azi, 

Marţi, 8 Septembrie 2015 

şi adus pe Prima Pagină,

în ziua Naşterii Sfintei Fecioare MARIA.

La mulţi ani!

tuturor celor care poartă acest frumos nume de botez,

Maria.        Jeniţa Naidin