Vasile Lascăr-Terra Mater

 

Am cules la calculator această poezie amplă

din respect pentru corespondenţa

de pe blog a

Domnului prof. dr. Zenovie  Cârlugea,

un condeier  din Târgu-Jiu care se ocupă de creaţia celui care a fost

Vasile Lascăr.

Astă vară, în 29 Iulie 2013,

de ziua surorii mele  Creţica, plecată în Eternitate,

am postat altă poezie,

pe-o stradă îndepărtată”, căci această poezie,

Terra Mater,

deosebit de frumoasă, deşi m-am oprit asupra ei, mi s-a părut atunci a nu avea energie să o culeg la calculator,

din cartea ce o am, primită în dar, de la o Familie din Bucureşti.

Iată că azi, 8 Februarie 2014, am reuşit.

Să ştiţi, însă, că toate poeziile din cărticica asta sunt foarte frumoase!

Sunt bucuroasă că  Domnul critic literar Zenovie Cârlugea, împreună cu colegii săi târgujieni,   le va face cunoscute publicului larg.

Vă invit să citiţi poezia.  Lectură plăcută!

*

TERRA  MATER

 

Nimic nu va putea să ne despartă;

Asemeni unei mame care iartă,

Tu chemi la sânul tău, şi buni şi răi:

–          Pământule, noi toţi suntem ai tăi…

Ai tăi suntem şi, dacă’n tinereţe

Ne ridicăm sus frunţile semeţe,

Cu pocăinţă bătrâneţea vine

Şi ne apleacă trupul către tine…

 

Prin glas de clopote noi dăm de veste

Că din ce-am fost nimica nu mai este,

Că trecem dintr’a vieţei frământare

Spre veşnică odihnă şi uitare…

Tu ne primeşti şi ne deslegi de toate:

Pe cel care greşeşte, de păcate;

Pe cel sărac, de plâns şi rugăciune;

Pe fericit, de fericire. . .

Chiar pe el…

 

În faţa ta pe toţi ne faci la fel…

Dar toţi mereu, cu tânguiri deşarte,

Se plâng, şi te hulesc ca după moarte,

Nevrând s’alegi ne iei, şi iad şi rai,

Şi’n schimbul lor nimica nu ne dai.

Ci eu mai bun şi darnic te socot:

Nedându-ne nimic, tu ne dai tot…

 

În tine vieţuieşte nesimţirea

Pe care-o vrea, şi trupul şi gândirea;

În tine nu mai sunt dorinţi

Şi fără ele nu-s nici suferinţi…

Dar tu, tu trebuie să ştii mai bine

Ce se petrece în mormânt cu noi:

De-apururi morţii dorm neştiutori

Şi, istoviţi de traiul lor apus,

În care nu mai vin: – pe râu în sus,

Ce val se mai întoarce la izvor?

 

Tu de atâtea mii de ani, mereu

Ne dăruieşti odihnă şi uitare,

Că’ntr’un târziu, în adăpostul tău,

Vom fi mai mulţi decât nisip în mare;

Vom fi, căci de iubirea ta păgână

Lipsit nu poate nimeni să rămână,

Tu strângi la sânul tău, şi buni şi răi:

–          Pământule, noi toţi suntem ai tăi***

Preot Poet  Vasile Lascăr

*

Bistriţa,  8 Februarie 2014    Jeniţa Naidin

***

Articol revăzut azi, 7 Septembrie 2015    Jeniţa Naidin 

 

Articol adus pe Prima pagină azi, 9 Septembrie 2015,

în ziua de naştere

a unui evoluat spirit uman,

contemporan cu noi. Jeniţa Naidin