Vindecându-ne pe noi înşine

 

Am adus, azi, 25 februarie 2015,  pe prima pagină a blogului acest  eseu,  pe care l-am scris în  anul 2013,  pentru a  preciza că,  şi după ce noi oamenii integrăm cele scrise de mine  atunci şi trăite de mine, am constatat că încă mai putem greşi,  că este necesar să gândim mult înainte de  a face o acţiune, chiar dacă  vrem să facem o faptă bună, este important ca în relaţia noastră cu adulţii să le cerem acordul şi atunci când vrem să îi ajutăm cu ceva.

Eu, de curând,  am greşit acordând un ajutor, fără să cer acordul persoanei.

Este foarte important să fim atenţi, iar când greşim să ne cerem iertare şi să vedem de ce s-a întâmplat.

De exemplu, eu am vrut să văd de ce am supărat, deşi intenţia curată a fost să ajut.

Deşi ştiam că e bine să întreb persoana,  în acel moment de mare emoţie  am crezut că e o situaţie de excepţie,     percepând în inima şi mintea mea  că  acea situaţie  este  de excepţie,

am şi uitat de  promisiunea făcută, m-am grăbit  să ajut,  am crezut că eu pot ajuta   şi că iniţiativa mea  va aduce bucurie şi voi primi mulţumiri.

Am greşit pentru că persoana nu a cerut acel ajutor, dimpotrivă, ajutorul meu i-a produs o supărare.

Încă odată îi cer iertare!

Când greşim,  să ne cerem iertare şi, 

să sperăm că cei cărora le-am greşit  ne vor ierta,

căci astfel îşi fac lor un bine.

Prin iertarea celor din jur, nu mai consumă atâta energie cu starea de supărare.

Cu speranţă în suflet şi minte  las acest text scris cândva  cu mare durere sufletească aici,

l-am adus  pe prima pagină, tot din durere sufletească,   şi …  spun tuturor cititorilor să nu uite cuvintele pozitive care ne pot aduce Lumină în viaţă:

Mulţumesc,

Îmi pare rău,

Te iubesc,

Îţi sunt  Recunoscător, Recunoscătoare,

Te iert.

*

Eu ştiu că Dumnezeu există!

*   Iată   eseul scris atunci în anul 2013:

De vreo douăzeci de ani încoace, în momentul în care integrez şi aplic în viaţa mea un mod de gândire bun şi văd rezultatele, îmi vin în gând mereu aceleaşi cuvinte:

Doamne, de ce nu am ştiut toate astea când erau copiii mei mici, sau, ce bine era să fi ştiut aceste minuni, şi mod de a gândi ca în prezent, înainte de a mă căsători!

 

Dar, cu toate acestea, reuşesc să mă bucur în prezent de felul cum gândesc şi acţionez, bucurie pe care încerc să o spun aici în cuvinte.

În acest eseu doresc să vă împărtăşesc despre cum funcţionez în prezent.

Şi nu e puţin lucru că un om ajunge, chiar şi după vârsta de 60 ani, să simtă bucuria ajutorului dat de vindecarea de sine, de o gândire ce îl ajută în toate situaţiile de viaţă.

Mai concret, după ce am parcurs, în ultimii peste douăzeci de ani, mai multe trepte, unele grele şi de durată, în ceea ce priveşte modul meu de a gândi viaţa şi în ceea ce privește evoluţia spiritului meu, acum am un mod de a fi foarte simplu şi smerit.

Admit, în mod conştient, şi asta după îndelungă şi profundă autoanaliză, că

întreaga Lume este doar o reflectare a gândurilor mele, cât şi a celor din jur.

Am experimentat, şi pentru a nu încărca acest text, nu voi exemplifica acum, cum creem totul prin gândurile noastre.

Suntem ceea ce gândim, acesta e un mare Adevăr!

Este necesar şi important să ştim, şi fiecare dintre noi admitem după ce ne convingem, dacă nu-i credem pe alţii, că tot ce ni se întâmplă ni se datorează, şi nicidecum nu sunt ceilalţi de vină. Deci, evenimentele din  viaţa noastră sunt consecinţe ale actelor noastre de gândire, verbalizare şi acţiune, adică să nu dăm vina pe Dumnezeu sau pe ceilalţi din jurul nostru.

Am avut suferinţe sufleteşti grele, plâns în fiecare zi, dar când am înţeles că eu am de reparat  ceva în mine însămi, nicidecum să aştept ca cei din jur să funcţioneze altfel ca mie să îmi fie bine, deci am găsit cauza nefericirii mele în mine însămi, vindecarea a venit, pacea sufletească a venit.

Veţi spune, dar concret, cum s-a produs vindecarea, cum a venit starea de linişte,  pace,  seninătate, bucurie.

Iată ce am făcut şi continui permanent să fac.

La un moment dat, am decis, cu greu, pentru că îmi era frică, să citesc despre lucruri pentru care nu aveam capacitatea şi nici nu vroiam să iau cunoştinţă.

Astfel, am realizat că fără să am capacitatea să ştiu ce nu vreau să ştiu,  nu pot şti nici ceea ce vreau să ştiu.

Apoi, am văzut că nu schimb eu lumea, ci eu trebuie şi pot să mă schimb.

În prezent am îngăduinţă pentru toate lucrurile din univers, şi bune şi rele, fiindcă ele oricum există, fie că eu vreau, fie că nu vreau.

Am constatat, însă,  că pot să am atenţie spre ceea ce doresc şi nu spre ceea ce nu doresc. Astfel, dorind să am o relaţie armonioasă cu cei din jurul meu, am aplicat şi aplic un procedeu foarte simplu, pornit din sufletul şi inima mea şi anume:

Spun mental către copiii mei, rudele mele, alţi copii şi părinţii lor cărora le doresc sănătate şi pace sufletească următoarele:

Îmi pare rău de ceea ce ţi se întâmplă, îmi asum răspunderea că ceva din mine a produs un necaz al tău şi îmi cer iertare sincer şi cu umilinţă.

La fiecare fiinţă ce doresc să o ajut personalizez aceste gânduri spuse în mintea mea. De exemplu către fiii mei spun mental şi permanent că îmi pare rău că nu am ştiut să îi ajut mai mult în prima lor copilărie, că am greşit faţă de ei, chiar dacă din neştiinţă, spun că îi  rog să mă ierte, le spun mental că   îmi asum răspunderea pentru ceea ce li se întâmplă, că îi  iubesc şi le mulţumesc pentru tot ce au făcut ei pentru mine.

Spun toate aceste sincer, din inimă şi cred în faptul că această conştientizare a mea că în acest mod îi pot ajuta acum, este o acţiune corectă, benefică şi mie şi lor.

Cred că toţi părinţii, într-un fel sau altul au greşit şi greşesc faţă de copii, ca atare pot folosi formula de mai sus smerindu-se ca să îi poată ajuta.

Când ştiu cu ce se confruntă  fiinţe care îmi cer ajutorul, spun afirmaţia sinceră de părere de rău personalizată şi îmi cer iertare fiind convinsă că Lumea este o reflectare a ceea ce se întâmplă în interiorul nostru, interior pe care îl vindecăm dacă ne asumăm responsabilitatea şi ne smerim ştiind că doar Dumnezeu ne poate ajuta pe fiecare din noi, dar ca să ne ajute, trebuie să îl accesăm în orice moment, iar El ne dă gândurile şi acţiunile potrivite.

Vindecându-ne pe noi, reuşim să îi ajutăm şi pe ceilalţi.

Uneori, în trecut, când eram agresată de cineva, psihic sau fizic , mă supăram, mă speriam, acum ştiu că suntem o oglindă pentru ceilalţi şi, de aceea sunt atentă să gândesc pozitiv despre toate fiinţele. Este un adevăr, orice fiinţă are scânteia divină în interior, deci la Dumnezeul din om mă gândesc, nicidecum la celelalte laturi negative, pe care oricum le avem toţi. Încercând, din ce în ce mai mult, să nu am în interior gânduri, simţăminte negative, ba însă, şi mai important, nu mă mai gândesc la ceea ce eu am crezut, sau chiar ştiut, cândva că au greşit cei plecaţi din lumea aceasta, ci mă rog pentru ei să aibă lumină în Ceruri.

Este de ajutor să ne amintim când ne necăjeşte cineva că acea fiinţă este o oglindă pentru noi şi că ea, de fapt, reflectă propria noastră agresivitate refulată.

Putem să ne vindecăm pe noi înşine prin preocuparea de prezent, chiar dacă acest prezent e neplăcut, trebuie să  îi dăm voie să se manifeste, dar cu posibilităţile ce le avem acţionăm să-l îndreptăm cu o stare de acceptare şi cu gândul de reuşită.

Mai demult, eram într-o stare de nefericire pentru că nu acceptam singurătatea, dar, dintr-o dată am gândit că tocmai pentru că sunt singură pot sta dimineaţa  mai mult în balcon să privesc răsăritul venit deasupra blocului de vis a vis, dar şi mai mult spre dreapta de desupra Codrişorului, şi urmare a acestui gând, acţiunea mea a fost că am întîrziat bucurându-mă de  culorile mai întâi aurii, apoi un alt galben strălucitor, în succesiune, bleo ciel, alb, nuanţe de portocaliu-gălbui, un cer strălucitor, o frumuseţe de nedescris!

Ei, iată gândul vindecător venit:

poate că dacă nu mă lăsa Dumnezeu singură,  nu aş fi avut timp dimineţile să  ies din bucătărie, să mă uit pe cer, ocupată fiind cu îngrijirea celeilalte persoane, de altfel, lucru dorit de mine sincer.  Nu mică era  mirarea unor persoane din jurul meu, cărora mă adresam, jelindu-mi singurătatea, fiindcă nu înţelegeau cum vroiam să dau libertatea pe căsătorie şi cum de aveam dorinţa de a îngriji un bărbat cu care să fiu în casă, dar ei nu ştiau atunci că aşteptam ca pacea mea sufletească să vină din exterior.

Acum am această pace de la Dumnezeul din interiorul meu.

Sunt bucuroasă că am înţeles că numai Dumnezeu ştie cel mai bine de ce avem trebuinţă şi cum şi când să rezolve toate problemele oamenilor!

Avem de apreciat PREZENTUL dat de Dumnezeu pentru fiecare dintre noi în orice moment al vieţii noastre pe Terra.

E important să spunem sincer şi smerit:  În toate mă bizui pe Voia Ta, Doamne!

În legătură cu asumarea responsabilităţii, am ajuns greu la concluzia că sunt creatoarea evenimentelor pe care le trăiesc şi că nu sunt o victimă, cum credeam.

De când am acceptat să caut în interiorul meu cauza evenimentelor şi nicidecum să caut în exterior, totul este schimbat în bine în sufletul meu.

Prin gândirea corectă, simplă, îndreptată către noi înşine pentru a vedea ce anume din noi a determinat, fie şi că doar am auzit de un anume eveniment, dar mai ales atunci când suntem parte, reuşim să nu ne mai căutăm mereu scuze, să nu dăm vina pe nimeni ci să facem ceva bun pentru noi şi lumea din jur.

Pot afirma din proprie experienţă că gândurile din mintea noastră pot fi corectate de către noi înşine şi atunci corectăm stările de suferinţă, stres.

Putem obţine informaţiile relevante pentru sănătatea noastră doar privind în interiorul nostru şi nu în afara noastră.

Dorim să avem o stare de conştiinţă ridicată iar aceasta depinde de starea noastră de sănătate şi de confort sufletesc dar şi de starea de sănătate şi confort sufletesc a celor din jurul nostru.

Am observat cum pe măsură ce îmi asum responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă în viaţa mea, starea mea de conştiinţă are un nivel mult mai ridicat, iar anumite circumstanţe exterioare se schimbă în bine.

Pe primul loc, constat cum simt  o mai mare Iubire faţă de Dumnezeu şi asta mă ajută.

Am observat cât e de important, ca atunci când apare o probelmă în viaţa mea, să am curajul să mă întreb ce anume din mine a  făcut ca să apară evenimentul respectiv, cum de am atras asta. Să ştiţi că nu e uşor să gândim aşa, dar este esenţial să ne punem această întrebare.

Asumându-mi un astfel de mod de gândire, mă adresez lui Dumnezeu, Duhului Sfânt şi mă rog.

De asemeni, pot spune cum, accesând inocenţa copilului din interiorul meu, reuşesc să dobândesc starea de a nu judeca, de a nu caracteriza negativ pe nimeni, de a nu gândi la vreun câştig personal, cu alte cuvinte dobândesc starea de copil inocent responsabil, nicidecum de adult infantilizat.

Ştim că, atunci când nu putem să ne asumăm responsabilitatea, şi, mai ales facem acest lucru sistematic, suntem imaturi, infantili. Să ne dorim sincer să fim maturi responsabili şi viaţa noastră va fi mai bună.

Legat de faptul că şi noi şi ceilalţi de multe ori ne îmbolnăvim,  de ajutor ne este gândul prin care să nu ne pierdem Iubirea pentru Dumnezeu, amintidu-ne următorul text din Sfânta Scriptură:

„Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti e bolnav. Iar Iisus, auzind, a zis: «Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, pentru ca prin ea să Se slăvească Fiul lui Dumnezeu»”[1]

Chiar zilele astea, când am fost bolnavă, pentru că am răcit pe tren când m-am întors de la copiii mei, de la Bucureşti, mi-am amintit textul de mai sus şi m-am lăsat în grija lui Dumnezeu.

Acum, bucuroasă fiind că sunt bine cu sănătatea şi că am energia să scriu, am să mai adaug la acest eseu, alături de tot ce am scris mai sus, încă o constatare a mea, pe care o voi completa în viitor cu exemple concludente, şi anume că noi nu reacţionăm la evenimentele în sine de care luăm cunoştinţă, ci la propria noastră percepţie.

Ceea ce este tot atât de important de remarcat este şi faptul că noi oamenii tindem să ne conformăm la cum ne percep ceilalţi şi cum gândesc ceilalţi despre noi.

Am afirmat mereu în alte scrieri: să nu gândim şi să nu spunem decât ceea ce vrem să fie realitate.

Realitatea perfectă a lui Dumnezeu este deformată de gîndurile oamenilor care se interpun.

Noi ne vedem propriile gânduri, deci să gândim pozitiv,  sau să spunem simplu:

Facă-se Voia Ta, Doamne!

Căci e scris în Scripturi că ceea ce trebuie să se întâmple, se întâmplă, deci, cu atât mai mult să nu interpunem gândurile între noi şi Dumnezeu.

Să dau mici exemple:

Să spunem copiilor noştri că sunt buni şi chiar dacă ei mai greşesc, la un  moment dat se conformează gândurilor noastre.

Merită să încercăm.

Când unui salariat mai neperformant i se laudă mereu reuşitele, el devine un angajat cu rezultate foarte bune.

Fiinţele umane se conformează percepţiilor altor oameni.

Suntem ceea ce gândim, deci să gândim cu Dumnezeu alături, ştiut fiind că ceilalţi devin prizonierii gândurilor noastre.

Dacă celălalt om devine prizonierul gândurilor noastre şi  el tinde să se conformeze gândurilor noastre, adică percepţiilor noastre, să nu ne mirăm că,  mai devreme sau mai târziu, se va comporta în aşa fel încât devine conform percepţiei noastre despre el.

Deci, avem o mare răspundere!

Actele persoanelor pe care le judecăm, caracterizările pe care le facem, şi astfel îi facem  prizonierii gândurilor noastre, sunt responsabilitatea noastră!

Atitudinea noastră corectă este să nu judecăm, să definim pozitiv, să dorim binele tuturor, acel bine pe care doar Dumnezeu îl ştie.

Dumnezeu  este vindecătorul nostru.

*

Am scris astăzi toate aceste gânduri privind o lumină  din candela aprinsă pentru sora mea, Ileana, plecată în Eternitate acum 28 de ani!

Dumnezeu să o odihnească în pace!

 

Bistriţa, Miercuri, 2 octombrie 2013,   Jeniţa Naidin

*

Adus pe Prima pagină a blogului meu,

azi, 25 februarie 2015,

eseul scris în data de 2 oct. 2015,

din motive de  mare durere sufletească,

dar şi pentru a afirma încă odată:

Doar Dumnezeu ne poate ajuta pe fiecare dintre noi!

*

Am citit de curând o carte a psihanalistei  Irena Talaban care  a întrebat un mare psihanalist despre reuşitele  şi nereuşitele tratamentului său, iar acesta a afirmat că atunci când a reuşit,   a fost pentru că Dumnezeu l-a ajutat.

Superb!

25 februarie 2015,  Jeniţa Naidin

 



[1] Biblia Bartolomeu, Evanghelia după Ioan, pagina 1570.