Zenovie Cârlugea – O carte despre Iubirile lui Lucian Blaga

 

 

Am adus pe Prima pagină  cu modificări acest articol  pe care l-am scris demult…

pentru a fi în atenția cititorilor mei.

Luni, 17 Octombrie 2016

Vă invit cu drag să citiți cuvintele pe care le-am scris  despre

cartea de referință:

 „Lucian Blaga – solstiţiul sânzienelor” ,

scrisă de Domnul  profesor și critic literar Zenovie Cârlugea din Târgu-Jiu,

operă în care se vorbește de Iubirile Poetului LUCIAN  BLAGA:

 

Primisem de la Bucureşti pachete cu cărţi dintr-o bibliotecă veche şi, când am despachetat, mi-a atras atenţia o cărticică cu filele îngălbenite de vreme.

Am citit cele douăzeci de poezii şi am postat una din ele pe blog.

Speranţa că voi afla cine este Vasile Lascăr, autorul poeziilor, am exprimat-o cu sentimentul unei aşteptări fără tensiune.

După opt luni, un cercetător autentic în domeniul literaturii, găseşte pe blogul meu poezia lui Vasile Lascăr şi se interesează de cartea din care am reprodus poezia.

Spre bucuria mea, un suflet plecat în ceruri, ale cărui frumoase poezii le-am citit,  a înlesnit întâlnirea mea cu o carte de excepţie:

„Lucian Blaga – solstiţiul sânzienelor”. O consider una din cele mai importante opere ale profesorului şi criticului literar Zenovie Cârlugea, trăitor în acelaşi «amar târg» ca şi Gheorghe Grigurcu.

Citisem în anul 1995 lucrarea:

„Domniţa nebănuitelor trepte”, editată de Muzeul Literaturii Române, şi am scris  în anul 2008  un text pentru a răspunde, cu referire la conţinutul acestei opere, unor oameni  care nu suportau ca soţiile/soţii lor, persoane publice, scriitori, artişti îndeosebi, să aibă legături spirituale, culturale cu alte persoane. Aceste entităţi nu concepeau ca partenerul lor conjugal să comunice cu alţi oameni.

Am venit atunci cu exemplul Doamnei Cornelia Blaga, găsit în acea carte.

Iată fragmente din scrisorile lui Lucian Blaga adresate Domniţei din care vedem atitudinea exemplară a doamnei Cornelia Blaga:

Cornelia, care mi le-a transcris, găseşte că Ardere e poezia cea mai frumoasă de acest gen… Şi mai ştii ce-a spus? Zicea: dacă Domniţa nu se face sănătoasă nici după o asemenea poezie…!”.  Apoi am încheiat acel articol astfel:

Scrisorile din „Domniţa nebănuitelor trepte” ne ajută să învăţăm atitudini specifice legate de IUBIRE în toată semnificaţia ei spirituală.

Acum, îmi doresc să citească oamenii  opera scrisă de Zenovie Cârlugea, anume:

Lucian Blaga – solstiţiul sânzienelor”, deoarece vor găsi o imagine completă a izvoarelor afective şi spirituale ce au alimentat marea creaţie blagiană, precum şi o amplă descriere a atitudinii  nobile ce a avut-o soţia Poetului.

Am parcurs cu creionul în mână volumul istoricului şi criticului literar prof. dr. Zenovie Cârlugea şi am notat ceea ce mi-a atins inima şi sufletul.

Vă ofer câteva aspecte:

Rar întâlnim o prefaţă atât de amplă şi de ajutor în înţelegerea unei opere, iar autorul i-a dat şi un nume pe măsură:

«Carmen amoris».

Pentru o documentare cât mai exactă în această chestiune atât de sensibilă, cercetătorul s-a adresat nu numai fondului documentar existent, dar și unor cunoscuți ai poetului (Ovidiu Drimba de la București, dr. Coriolan Brad de la Gura Râului ș.a.), neuitând a dialoga pe această temă cu  Doamna  Dorli Blaga, ea însăși autoare a unor pagini consistente în această privință.

S-a adresat, mai întâi, „bunului prieten Ovidiu Drimba […], fostul asistent al profesorului din perioada 1946-1947, cununat chiar de familia Blaga” şi acesta îi răspunde:

„Ideea cărţii proiectate este excelentă – şi va avea, sunt foarte sigur, o căutare şi un succes uriaş. Personal nu prea vă pot ajuta. Sunt eu  «tânărul» (de-atunci) la care Blaga ţinea mai mult – dar nici să-mi facă confidenţe privind «subiectul» sau persoanele «în chestie» nu era! Totuşi, mi se par elocvente cuvintele cu care mi-a răspuns când l-am întrebat (în vara lui 1946) despre căsătoria pe care mi-o plănuiam: «Da, dar să nu-ţi ia total libertatea.» – Ce înţelegea el prin asta, putem interpreta noi cum credem…”

Lucrarea „Lucian Blaga – solstiţiul sânzienelor” este structurată în cinci capitole, ce poartă numele așa-numitelor «muze» ale poetului: Cornelia Brediceanu-Blaga; Domniţa Gherghinescu-Vania; Coca Rădulescu; Eugenia Mureşan; Elena Daniello.

La finalul fiecărui capitol, autorul, sub titlul „texte”, a reprodus poeziile dedicate de Blaga, femeii respective. Cei dintre noi care am citit poeziile în diferite volume, iar acum găsim unele din ele grupate după criteriul… muzei, ne bucurăm. E vorba, desigur, de o operație istorico-literară foarte delicată, dar care autorului i-a reușit.

Cornelia Brediceanu-Blaga, soţia Poetului, a avut o contribuţie decisivă în afirmarea tânărului ei soţ, iar mai târziu în tot ce a creat el.

Pentru ea a scris:

„Lumina/ lumina ce-o simt/ năvălindu-mi în piept când te văd,/ oare nu e un strop din lumina/ creată în ziua dintâi,/ din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?”

În acest prim capitol despre „Marea Doamnă a literaturii noastre” citim interesante informaţii, dintre care amintim câteva. Iată mărturia profesorului clujean Vasile Emanoil, căruia Cornelia Blaga i-ar fi  spus: „Era prea mare  ca să fie numai al meu. Muzele care l-au inspirat nu mi-au produs amărăciuni. Lucian avea  nevoie de ele pentru creaţia sa. O soţie a unui scriitor trebuie să înţeleagă  şi să ierte. Să nu pozeze în martiră.”

La fel, scriitorul Ion Oarcăsu afirmă despre Cornelia Blaga: „Înaintea noastră, a tuturora, ea a simţit, încă din anii tinereţii vieneze, că tânărul palid şi neliniştit poartă în tăcerea lui expresivă semnele rostirii imagistice de excepţie. Devenită însoţitoarea lui prin viaţă, nu s-a îndoit niciodată de steaua mereu urcătoare a destinului poetic şi filosofic blagian. Ani mulţi i-a fost principala confidentă literară. I-a protejat tăcerea, neliniştile, fragilităţile şi orgoliile cu propria ei tărie, cu discreta şi nobila ei renunţare neostentativă.”

Din „textele” de la finalul primului capitol fac parte şi aceste versuri scrise de Lucian Blaga pentru soţia sa Cornelia: „Setos îţi beau mireasma şi-ţi cuprind obrajii/ cu palmele-amândouă, cum cuprinzi/ în suflet o minune./ Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.”(Dorul).

Din cartea despre care vorbim, aflăm că fata lui Lucian Blaga, Dorli, spune despre tatăl său: „Cred că totuşi o perioadă de timp, tata a fost îndrăgostit de fiecare dintre ele… De fiecare dată a existat un sentiment profund, care a dus la nişte creaţii literare foarte frumoase. Fără sentiment nu se poate izvodi nimic…”

Și mai departe considerațiile autorului privind aceste prezențe feminine în viața poetului: „Muză în sensul deplin al  cuvântului, ca «prietenă a poeziei», cum îi zicea poetul, este Domniţa, soţia prim-procurorului din Braşov, Dumitru Gherghinescu-Vania, el însuşi un condeier de talent. […] Poetul aprecia la Domniţa şi caracterul ei voluntar, dăruirea, generozitatea, altruismul, implicarea în viaţa cultural-artistică. Ea va face unele reale servicii poetului, în organizarea unor conferinţe la Braşov […] Blaga îi trimite, permanent, cărţile sale, solicitîndu-i aprecieri.”

În capitolul al treilea,  autorul vizează altă referință: „Între simpatiile  de scurtă durată, însă de mare rodnicie artistică ale poetului, Coca Rădulescu rămâne o apariţie fascinantă, nimbată de tragicul sfârşit din 1946, survenit din pricina ftiziei de care suferea. […]  Cât de  zguduit a fost poetul şi cât de puternică i-a fost afecţiunea ne-o spune Epitaful pentru Euridike: «Cineva într-o zi te-a luat, Euridike, de mână/ ducându-te foarte departe/ prin negura care desparte./ În întunericul meu locuieşti/ de-atunci ca o stea în fântână./ Când nicăieri nu mai eşti/ eşti în mine. Eşti, iată, Aducere-Aminte,/ singur triumf al vieţii/ asupra morţii şi ceţii…»”.

Citind acest capitol, iar m-am bucurat să văd pentru cine a scris Blaga o poezie pe care o iubesc, iar dl Zenovie Cârlugea o reproduce la „texte”: „Cum s-a făcut nu-i bine să cunoaştem./ Ştim doar că-n spaţii şi în vis/ noi ne-ntâlnim mereu aceeaşi,/ mereu sub pomul interzis./[…]/ De pretutindeni suflând – un vânt/ ne înteţeşte-o clipă nimbul,/ ce-l dobândirăm cu întârziere -/ Ca să ni-l pierdem prea curând.” (Întâlniri)

Capitolul al patrulea este dedicat celei portretizate într-o viziune de tumultuos realism magic în romanul postum Luntrea lui Caron: „Dintre toate aşa-numitele «muze» ale Poetului, Eugenia Mureşanu […] este o apariţie telurică şi pasageră din anii revenirii la Cluj.”

Ultimul capitol este dedicat Elenei Daniello, prezența feminină cea mai îndelungată în viața poetului, într-o perioadă biografică de mari încercări. Încredințându-i multe din scrierile sale, chiar manuscrisul romanului «Luntrea lui Caron», centenara dr. Elena Daniello a predat în anii din urmă un bogat fond documentar la Biblioteca Universității din Cluj („Fondul Lucian Blaga”): „De departe putem constata, – scrie dl Z. Cârlugea –  atât din propriile manifestări, cât şi din mărturisirile celor ce l-au cunoscut, că «muza» cea mai apropiată şi devotată, dar şi cea care i-a luminat şi înseninat ultimii zece ani de viaţă a fost Hélène Daniello […]. Expresie a unei absolute feminităţi («geană dintr-o pleoapă a lui Dumnezeu»), aceasta este întruchipată (în parte) în personajul Ana Rareş din «Luntrea lui Caron» ca  «o făptură aproximativ mijlocie de stat, de o distincţie care o înălţa»”.

Când am ajuns la ultima filă a cărţii, am reflectat la faptul că viaţa lui Lucian Blaga, în complexitatea şi  variabilitatea ei, constituie un tot: cu naşterea, trecutul, viitorul şi mai ales cu destinul veşnic hărăzit de Dumnezeu.  Noi, văzând  prin cărţi scrise cu trudă şi dăruire, câte ceva din ceea ce a fost şi ce a lăsat în urmă, parcă intrăm, cumva,  în adevărul persoanei dincolo din ceea ce a părut a fi Lucian Blaga, citindu-i doar poeziile. Acum, prin cartea profesorului Zenovie Cârlugea, descoperim legăturile ce au creat motivaţii şi energii creatoare pentru Poet.

Pilduitoare și binevenită în contextul contribuțiilor din ultimii ani la mai buna cunoaștere a vieții și operei lui Lucian Blaga, cartea autorului târgujian se adaugă altora scrise cu aceeași pasiune și dăruire, ceea ce îl recomandă pe prof. dr. Zenovie Cârlugea drept unul din cei mai temeinici critici și istorici literari în domeniu. Recent, la Tipo Moldova, a apărut, într-o nouă ediție, revăzută și augmentată, exegeza «Lucian Blaga. Dinamica antinomiilor imaginare», iar în anii din urmă alte două cărți primite cu interesul cuvenit de critica literară:

«Lucian Blaga – sfârşit de secol, început de mileniu» şi «Blaga – Goethe. Afinități elective» (cărți procurate de mine într-o excursie la Casa Memorială «Lucian Blaga» din Lancrăm).

Închei cu cuvintele nonagenarului Ovidiu Drimba despre această minunată carte:

O investigaţie critică minuţioasă şi subtilă. O  lectură captivantă. Un cald omagiu Poetului îndrăgostit, memoriei muzelor lui, iubirii şi Eternului Feminin.”

 

  Jeniţa Naidin

Bistriţa, 17 februarie 2014