ÎNDRUMAR DE SUPRAVIEŢUIRE

ARTICOL     adus pe  PRIMA  PAGINĂ   astăzi,  Miercuri, 9  Octombrie 2024

Aici am cuprins mai multe flori în fotografie pentru Dumneavoastră.

Jeniţa Naidin

*

Comunicăm astăzi despre o altă carte a scriitorului Serghei Nikolaevici Lazarev, din seria DIAGNOSTICAREA KARMEI, intitulată:

ÎNDRUMAR  DE SUPRAVIEŢUIRE.

Autorul spune:

„Dorinţa de a face ceva să devină veşnic ne conduce imediat la înţepenirea formelor.

Numai Iubirea poate fi veşnică întrucât ea nu are formă, ea se găseşte în afara limitelor spaţiului, timpului şi a materiei.

Trebuie să amintim de relativitatea concepţiilor noastre despre lume.”

Pe măsură ce a stat de vorbă cu oamenii pe care i-a ascultat, vindecat sau ajutat să-şi înţeleagă viaţa,

Lazarev povesteşte diferite situaţii întâlnite, dar şi reflecţiile şi gândurile sale.

Mai întâi, pentru că vorbim, prin intermediul acestui articol, după o pauză, în care Poporul Român şi-a ales Preşedintele,

şi suntem în Postul Crăciunului, 2009,

daţi-mi voie să vă spun un gând frumos şi cunoscut de Dumneavoastră despre Rugăciune.

Rugăciunea înseamnă păstrarea legăturii cu Dumnezeu, este modalitatea activării comuniunii noastre personale cu Dumnezeu.

„Rugăciunea este un act teologic şi ontologic fundamental şi constitutiv al persoanei umane, expresie a «înfierii» şi  «înduhovnicirii» noastre.

Numai în rugăciune creştinul este în mod efectiv el însuşi.”

Acum mă voi referi la unele îndrumări şi informaţii desprinse şi adaptate din cartea:

ÎNDRUMAR DE SUPRAVIEŢUIRE,  aşa cum eu le-am integrat şi le aplic în viaţă.

 Păstrarea legăturii cu Dumnezeu şi când oamenii ne pot ajuta şi când nu ne mai pot ajuta.

Să-I aducem mulţumiri şi recunoştinţă lui Dumnezeu.

– Păstrarea iubirii pentru Dumnezeu în orice situaţie de boală.

  Oamenii care urăsc se îmbolnăvesc. Ura produce boală. Să ne iubim unii pe alţii.

–  Să ne rugăm pentru ca noi, cei din jurul nostru şi toţi oamenii să păstrăm iubirea faţă de Dumnezeu în orice situaţie, fie pierderea sănătăţii, fie pierderea vieţii. Să ştim să  simţim Divinul care ne însoţeşte permanent.

 Să dăm ajutor omului, să ajutăm atunci când ni se cere, dacă acel om este pregătit pentru a fi ajutat, şi să îl ajutăm atât cât poate el primi.

 Părinţii să înveţe copiii să se roage şi să iubească. La Dumnezeu nu se renunţă niciodată în viaţă, pe El Îl iubim în primul rând.

 Oamenii se îmbolnăvesc dacă se ocupă să critice şi să judece în permanenţă. Pentru a păstra iubirea trebuie să învăţăm să iubim imperfecţiunea.

–  Când omul nu poate să facă ceva, nu trebuie imediat să spunem despre el că nu vrea, ci să ştim că nu doreşte lăuntric să facă acel lucru şi, de aceea nu poate. El nu înţelege ceva.

–  Să nu gândim rău despre nimeni. Nu ştim ce resorturi lăuntrice au determinat un comportament anume al unui semen al nostru.

–  În fiecare pas al omului se ascunde întregul drum pe care l-a parcurs şi trebuie să-l parcurgă. „Ochii se îngrijesc iar mâinile înfăptuiesc” – spuneau înaintaşii noştri. „Frica are ochii mari.”  Ochii, altfel spus, conştiinţa noastră posedă o energie prea mică. Pentru rezolvarea oricărei sarcini este necesar ca pentru un anumit timp să frânăm conştiinţa şi să ne cuplăm la iraţionalism, deci, la sentiment. Aşa cum spun pictorii: o pictură trebuie începută cu sentiment, intuiţie şi terminată cu conştiinţă şi pricepere.

–  Când iubim în mod real putem să facem dialog şi educaţie.

–  Este uşor să schimbăm alte persoane dacă ne schimbăm, în profunzime, pe noi înşine.

–  Când în suflet apare neîncrederea în sine, o frică inconştientă, îndoiala şi depresia, noi, năzuind către Dumnezeu şi păstrând iubirea, încetăm să depindem de ideile şi sentimentele noastre. În aceasta constă esenţa dezvoltării. În fiecare secundă, noi depăşim dependenţa de lumea înconjurătoare, de dorinţele noastre, de conştiinţa noastră. Dar facem acest lucru nu printr-un salt gigantic, ci pas cu pas. „Calea este învinsă păşind pe ea”, – spuneau anticii. Important este să nu ne oprim.

–  Realitatea Divină apare când, în orice situaţie, păstrăm iubirea şi năzuinţa către Dumnezeu. Oamenilor să le spunem că este necesar să nu apeleze, în situaţii de durere şi greutăţi mari, decât la Rugăciune, prin care să păstreze iubirea pentru Dumnezeu în orice condiţii, acest gând le va da soluţia ce nu va duce la degradarea fiinţei umane aşa cum duc dependenţele de substanţe la care apelează unii, din păcate.

Apelând la Rugăciune, mintea noastră se conectează la Divin şi, fiind limpede, fie găseşte soluţii personale, fie ştie şi poate să  ceară ajutor adecvat situaţiei.

Lazarev spune:

–  „Este lipsit de sens să lupţi cu legile după care este condus Universul. Legea supremă a dezvoltării o constituie Legea unităţii şi a luptei contrariilor. Să încercăm să privim mai departe ca să vedem ce stă la baza acestei legi. Noi provenim din Iubire. Năzuim către ea şi ne întoarcem la Iubire. Legea dezvoltării universului este acumularea Divinului în toate şi întoarcerea la Dumnezeu. Iubirea este acel program suprem pe baza căruia se dezvoltă Universul. Din iubire se nasc dorinţele. Ele se identifică şi concurează cu iubirea. Dezvoltarea Universului constă în faptul că dorinţele, dezvoltându-se, se umplu tot mai mult cu iubire, asemănându-se  cu aceasta, se contopesc cu ea şi atunci timpul dispare.

Cauza şi efectul devin identice. Ciclul de dezvoltare a Universului se desăvârşeşte. […]

Conflictul întregului Univers se poate vedea în relaţiile dintre bărbat şi femeie. Principiul masculin şi feminin sunt legate de structura timpului. Sentimentalismul feminin luptă cu raţionamentul masculin, astfel atingând Divinul.

–  Democraţia presupune egalitatea tuturor în faţa legii, un acees larg la informaţiile cu privire la ceea ce se întâmplă în aparatul funcţionarilor publici şi posibilitatea schimbării acestuia dacă încetează să slujească poporul şi începe, ca o celulă canceroasă, să lucreze numai pentru sine.”

În legătură cu constatarea lui Lazarev că a diagnosticat în ultimul timp, dese îmbolnăviri grave la copiii ale căror mame se cufundă cu întreaga fiinţă în muncă, vă pot spune următoarele cuvinte din inima mea.

După ce am analizat cum au stat lucrurile în familia mea, unde eu am avut un serviciu foarte greu timp de peste 30 ani, am vorbit mereu cu mamele să nu rămână într-un serviciu greu, ci să stea cât mai mult acasă cu copiii, mai ales, când aceştia sunt mici. Studiile lui Lazarev mi-au confirmat părerile. Copiii pot aborda mama, sau un adult responsabil, când problema ce se iveşte în calea sa este rezolvabilă şi nu pleacă într-un anturaj nefast.

Nu pot să uit cum îmi spunea fiul meu, când era la adolescenţă, că avea de vorbit cu mine în timpul zilei şi eu eram la serviciu.

Seara, ieşea el pe afară şi nu mai povestea ce ar fi avut de   vorbit cu mine atunci.

Când telefona, secretara Comisiei parlamentare la care lucram, îi spunea adevărul, adică situaţia de fapt:

„mama ta e în şedinţă”.

El rămânea singur.  Avea nevoie să vorbească cu mama lui şi nu  primea acest sprijin.

Acestea sunt suferinţe pentru copii.

Ei sunt fragili, dacă nu suntem acolo să îi ajutăm, caută sprijin în altă parte, dar de cele mai multe ori unde nu trebuie.

De multe ori, copiii au pur şi simplu nevoie de prezenţa părinţilor sau a adulţilor, pentru o clipă, pentru o întrebare,

la care să li se răspundă atunci.

Regret enorm faptul că am avut un serviciu aşa de greu şi, de aceea,

nu am reuşit să îmi ajut sufleteşte mai mult copiii,

să fiu mai mult timp acasă când erau mici.

Jeniţa  Dodiţă Naidin  

29 11  2009

Bistrița


Mănăstirea Pietricica – Piatra Neamț

foto: Flori în orașul Piatra Neamț

Orașul  Piatra Neamț poate fi  privit  de Sus în  mai multe moduri.

Personal,  m-am  bucurat să îl  cuprind cu privirea din spațiul minunat al Mănăstirii Pietricica, construită pe Muntele Pietricica, în partea de Răsărit.

Inițial a fost înființată ca schit în anul 1994, apoi, a devenit mănăstire în anul 2009. 

Are Hramul ”Schimbarea la Față a Domnului”.

La coborâre, foarte aproape este Cimitirul Pietricica.

Vă  invit să vedeți  fotografiile pe care le-am făcut, la Mănăstirea Pietricica, în Cimitirul  Pietricica și în orașul Piatra Neamț:

foto: JDN .Flori la Mănăstirea Pietricica
la Mănăstirea Pietricica
Catapeteasma Bisericii de lemn a Mănăstirii Pietricica

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

Duminică, 01  Septembrie 2024 

Începutul anului bisericesc, Sf. Cuv. Dionisie Exiguul cel Smerit.

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ 

     *** 


Mănăstirea BISTRIȚA județul Neamț

foto: jenita dodiță naidin

De curând am fost pentru prima dată la Mănăstirea Bistrița, aflată la 8 km  distanță față de municipiul  Piatra Neamț.

La  intrare, în partea  stângă  a  generoasei  curți, 

străjuiește  statuia  din marmură a lui  Alexandru cel Bun, opera  sculptorului  Gir  Rădulescu din anul 1982.

Din  cartea de prezentare,  cumpărată de la  magazinul mănăstirii,  

Citim:

”…  pe Valea  Bistriței, în  comuna  Alexandru cel Bun, (…)  este   amplasată  cetatea  spirituală  medievală – Mănăstirea  Bistrița, ca una din cele mai vechi  ansambluri  religioase,  istorice și de artă  moldave și  cea mai importantă  ctitorie  mușatină  din  Moldova,  care a avut un  rol  deosebit în  trecutul  religios, cultural  și  istoric al  neamului.

(…)     Acest  modest început al  primului  mușatin  a fost întărit și continuat,  iar  apoi  rectitorit printr-un ansamblu  monumental de piatră  de  către  Alexandru cel Bun (1400-1432) – ca  adevărat  ctitor  fondator  al  Mănăstirii  Bistrița – urmat  de  ceilalți  trei  mari mușatini:

Ștefan cel Mare,  Petru Rareș   și  Alexandru Lăpușneanu.”. 

Acum,  vă invit  să priviți câteva  fotografii  din  foarte multe  câte am realizat: 

Imaginile  surprinse în fotografii spun multe,  dar nimic nu se compară  cu a păși în acest loc  sfânt.

Cu Iubire și Recunoștință,

Jeniţa Dodiţă Naidin

Duminică,  25 August  2024

Cu  fața  spre  Lumina Divină


SCRISOARE și RUGĂCIUNE

MOTTO

Omul cel drept, care stă în locuința lui

și cugetă curat,

va fi auzit până foarte departe…

 

 

Dragii mei cititori

Iubesc aceste versuri  scrise  de talentatul  Poet  Esenin

și,  de aceea,  le-am cules la calculator dintr-o carte a mea veche…

Dacă doriţi,   citiţi şi Dumneavoastră…

„SCRISOARE  DE  LA  MAMA

Ce gânduri fruntea asta

Va mai scorni îndată?

Ce potrivite lucruri

Voi mai găsi de scris?

Cu slovele lui strâmbe,

Pe masa-ntunecată,

Răvaşul mamei zace

În faţa mea deschis.

Ea-mi scrie: „Puiul mamei,

Dacă ţi-i dor de-acasă,

Atunci te rog pofteşte

De sărbători la noi.

S-aduci nădragi tătucăi,

Mie-o broboadă groasă –

La noi sunt tare multe

Necazuri şi nevoi.

Că eşti poet de seamă

N-am nici o bucurie,

Că faima cea deşartă

Mi te-a băgat în jug.

Era cu mult mai bine

Ca din copilărie

Să fi umblat pe câmpuri

Cu braţele pe plug.

Bătrână sunt şi trupul

De-abia mă mai ridică,

Dar dacă tu departe

Prin târguri nu plecai,

Eu astăzi aveam noră

Frumoasă şi voinică

Şi pe genunchi dam huţa

Un nepoţel bălai.

Dar tu, copiii voştri

I-ai risipit prin lume,

Ţi-ai dat uşor nevasta

Unui bărbat străin.

Şi singur fără sprijin,

Nu ştiu de ce anume,

În vălmăşagul crâşmei

Te-ai cufundat deplin.

Tu sufleţelul maicăi,

Serioja, ce-i cu tine?

Erai aşa cuminte

Şi-aşa de gânditor,

Încât spunea tot satul:

Ce fericit e-n sine

Şi Alexei Esenin,

Că are aşa fecior.

Dar tu nădejdea noastră

O amăgeşti amarnic,

De asta-n suflet chinul

Şi grijile se-nfig,

Căci tatăl tău, săracul,

A tot crezut zadarnic,

Că stihurile tale

Or să ne dea câştig.

Din ce primeşti pe ele

Tu nu ne poţi trimite,

De asta dureroase

Cuvintele-şi fac loc,

Eu una ştiu din cele

De tine pătimite:

Poeţilor parale

Nu li se dau deloc.

Că eşti poet de seamă

N-am nici o bucurie,

Că faima cea deşartă

Mi te-a băgat în jug,

Era cu mult mai bine

Ca din copilărie

Să fi umblat pe câmpuri

Cu braţele pe plug.

Acum trăim ca-n beznă,

Necazul ne tot bate

Şi la gospodărie

N-avem un cal măcar,

De-ai fi rămas acasă

Am fi avut de toate

Şi cum eşti plin de minte

Erai de mult primar.

Am fi trăit cu lumea,

Sub anii ce ne cearcă,

Tu nu ştiai ce-i truda

Şi zbuciumul pustiu.

Eu ţi-aş fi pus nevasta

Să ţese şi să toarcă,

Pe când tu bătrâneţea

Ne-o linişteai, ca fiu.”

…………………………..

Mototolesc răvaşul,

Neliniştea mă scurmă.

Au nu pot fi abateri

Din drumul meu afund?

Dar tot ce cuget astăzi

Voi povesti pe urmă,

Voi povesti-n scrisoarea

Prin care-am să răspund.

[1924]

RĂSPUNS

Tu, scumpa mea bătrână,

Trăieşte sănătoasă.

Eu te ţin minte veşnic

Şi te doresc mereu.

Dar nu pricepi o iotă

Din tot ce mă apasă,

De ce trăiesc pe lume

Şi care-i rostul meu.

Acum la voi e iarnă.

Iar tu scurmându-ţi chinul,

În nopţile cu lună,

Stai gânditoare, hăt,

Crezând că nu ştiu cine

Cutremură mălinul

Şi geamul vi-l presară

Cu ger şi cu omăt.

Dar cum s-adormi, măicuţă,

Când arzi cum arde-o faclă,

Când viscolul boceşte

Şi geme-n horn, nespus,

Te-ai duce la culcare,

Dar patul pare-o raclă

Şi-n racla strâmtă-mi pare

Că sunt la groapă dus.

Cântând ca mii de dascăli

Cu voci fârnâitoare,

Nemernicul de viscol

Se tânguie hai-hui

Şi cad în molcom iureş

Bănuţii de ninsoare

Şi-n urma raclei mele

Amici, soţie nu-i…

Mi-e dragă primăvara

Cu soare mult şi vrăbii

Cu revărsări de ape

Ca un potop gonind,

Pe ele o surcică,

Ca marile corăbii,

Aşa lărgime are

Cât ochii nu cuprind.

Dar primăvara ceea

Ce-aşa de dragă-mi este,

Eu marea răzvrătire

În visuri o numesc!

Din pricina ei sufăr

Şi-aştept tânjind o veste,

Pe dânsa totdeauna

O chem şi o doresc.

Dar pacostea aceasta –

Planeta asta rece!

Chiar cu-acest Soare-Lenin

Se încălzeşte greu!

De asta doar o boală

Vrea sufletul să-mi sece,

Că beau, stârnesc scandaluri

Şi-mi fac de cap mereu.

Dar aşteptata vreme

Sosi-va, mamă dragă!

Ea va veni desigur

Cu noul ei temei,

Că vezi, nu de pomană

Ne-am înarmat, cu vlagă:

Şi unii stăm la tunuri,

Iar alţii la condei.

Deci uită de parale.

Poţi fi mai pricopsită?!

Cum, tu eşti asta oare,

Ori te-ai schimbat de tot?

Că doară nu sunt vacă,

Ori cal, ori altă vită,

Ca să fiu scos din staul

Cu funia de bot.

Ştiu c-am să ies eu singur

La hotărâta  vreme,

Când voi tuna prin lume

Şi-n sufletele dragi.

Şi-apoi, când m-oi întoarce,

Nu uit, tu nu te teme,

Să-ţi cumpăr ţie bertă

Şi tatălui nădragi.

Deocamdată-i vifor…

Năprasnica-i vâltoare,

Cântând ca mii de dascăli,

Se tânguie hai-hui.

Şi cad în molcum iureş

Bănuţii de ninsoare

Şi-n urma raclei strâmte

Amici, soţie nu-i…

[1924]

Am parcurs,  împreună,  o lectură frumoasă din Opera lui Esenin.

*** 

Acum,

Tot  împreună,

vom citi o    RUGĂCIUNE.   

Iată cum se ruga Bunica Regelui Mihai I al României,

Regina MARIA:

Rugăciunea unei REGINE 

Îmi înalţ inima spre Tine, Oh! Doamne!

Ascultă, Te rog smerita mea rugă. M-ai înălţat, m-ai aşezat  în locul de slavă

şi ai pus în mâinile mele o putere ce nu e hărăzită multora.

Mi-ai însemnat un drum care trebuie să fie al meu

şi pe care trebuie să păşesc fără a şovăi.

Din pricină că sunt nevoiţi să-şi înalţe fruntea ca să mă vadă,

mulţi cred că nu calc decât prin locuri pline de soare;

dar Tu, O! Doamne! Cunoşti pietrele ce-mi rănesc picioarele

şi mulţimea spinilor sub trandafirii ce mi-au fost dăruiţi.

Ai făcut să strălucească chipul meu în faţa smeriţilor acestei lumi.

Ai aşezat purpura pe umerii mei şi coroana pe capul meu

şi mi-ai poruncit să le port ca şi cum n-ar fi o povară.

Şi ai grăit:

Ai fost aleasă între mulţi, fii vrednică de cinstea ce ţi s-a făcut,

fie mâna ta blândă, cuvintele tale pline de mângâiere

şi fă din inima ta un loc de odihnă pentru cei obosiţi şi fără tihnă.

Scoală-te în zori de zi, iar noaptea nu dormi prea greu ca nu cumva să rămână neauzit vreoun strigăt înălţat către tine.

Căci eşti mama unui popor şi ai fost aleasă să-l călăuzeşti în viaţă

şi să porţi povara durerilor şi bucuriilor lui.

De aceea strig către Tine

 Oh! Dumnezeul meu! Dă-mi putere să înfrunt orice soartă,

să înving orice temere, să străbat orice furtună.

Dă-mi o nesfârşită răbdare, O Doamne!

Şi voinţa de a birui orice ispită nevrednică,

fă-mă fără teamă,  bună şi dreaptă,

neclintită în mijlocul oricărei nenorociri.

Dă-mi o inimă vitează ca să suport toate durerile pe care le văd şi le aud,

o inimă vitează ca să nu pierd curajul la sfârşitul unei zile de zbucium.

O inimă destul de mare ca să poată iubi şi pe cei pe care nimeni nu-i iubeşte,

destul de dreaptă ca niciodată să nu osândească cu grabă

şi destul de  milostivă ca să poată ierta „de 70 de ori câte 7”.

Dă-mi darul  cuvintelor care să mângâie, O, Doamne!

Şi darul compătimirii şi al înţelegerii, ca de câte ori întind mâna să nu fie în zadar.

Îngăduie-mi, O Doamne! Să ţin capul sus, nu din trufie,  

ci pentru că mi-e cugetul curat ca şi  cristalul în care străluceşte soarele

scoţând la iveală o mie de lumini şi pentru că mă pot uita fără teamă în ochii oricui.

Îar când va veni ceasul meu din urmă, O, Doamne!,

fă să mă găsească fără amărăciune în suflet împotriva nimănui

şi fă ca nimeni să nu se creadă duşmanul meu,

aşa încât înainte de a veni în faţa Ta,  

mâinile ce ridic în binecuvântare să fie uşoare ca nişte aripi plutind spre cer.

Şi de îşi va aminti cineva de mine pe pământ, O!  Doamne!;

să mă vadă cu un zâmbet pe buze,

cu un dar în mână

şi cu lumina credinţei în ochi,

acea credinţă care mută munţii din loc.

AMIN! 

***    

Pentru mine,  Rugăciunea, mai ales aceea simplă, venită pe loc în minte, este cel mai mare ajutor.   

Am inima plină de Bucurie pentru că cea mai importantă relație din viața mea este relația cu Divinitatea, cu Mintea Universală. 

Cu Iubire și Recunoștință,

Jeniţa Dodiţă Naidin

Joi,  01  August  2024

Cu  fața  spre  Lumina Divină


Vasile V. Filip – Cu cărțile pe față

credit foto: jenița naidin

Am citit mai multe cărți scrise de profesorul Vasile V. Filip, lecturi din care am observat că este un Om serios și profund, se poartă fără a fi zeflemitor, astfel încât  se vede 

că i s-au arătat:

cunoașteri tainice,  înțelegerea, iar acestea sunt premize pentru a se elibera de nefericire.

Din scrierile sale, se vede cum,  lui Vasile V. Filip, stând în tăcere, i-au apărut percepțiile și puterea de a-și vizualiza idealul propus, știut fiind faptul că imaginația are un rol important.

S-a spus demult:

 Nu voința ne face să acționăm, ci imaginația noastră. Oamenii sunt mândri de voința lor, dar voința  cedează întotdeauna în  fața imaginației.

 Mereu spun cât de util este să ne imaginăm lucruri rezonabile și legitime, iar dacă este menit să se realizeze, Universul face toate detaliile.  Mama mea spunea:  ”Ce ți-e  scris, în frunte ți-e pus”.    Aceste cuvinte, dar și multe altele auzite de la părinții mei în copilărie,   au revenit acum mai viu în mintea mea,  după ce zilele trecute am fost în satul meu natal, Băbușa, unde erau peste tot salcâmii înfloriți și mi-am odihnit Sufletul.  

Din cartea profesorului Vasile Filip intitulată:  

”Cu cărțile pe față”, editura CHARMIDES, 2024, cuprinzând 230 pagini,  am aflat   despre copilăria dânsului, evocată  în Capitolul I: ”Amintiri și Evocări”.   Mai departe   citim celelalte  Capitole: ”Comentarii etnologice”;  ”Comentarii Literare: Poezia”;  ”Comentarii literare: Proza”; ”Comentarii  Culturale”.

Citisem opera  ”Cu cărțile pe față” înainte de a reuși să mă reculeg lângă mormintele părinților, fratelui și a altor rude din satul în care am venit pe Pământ, și notasem multe idei cu privire la ce voi cita, dar, acum,  am decis să  reproduc un fragment dintr-un text intitulat:  ”Povestea  unei vieți și a unei cariere”, text  în  care se vorbește despre Iași, orașul  iubit al adolescenței mele, despre Moldova, despre Bistrița… :

”Deosebit de  elegantul volum memorialistic  Vatra  regăsită (Editura  Presa Bună, Iași, 2021) al etnologului ieșean, prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru, însumând  468  de  pagini, se citește ca un roman de formare (Bildungsroman) în tradiția lui Goethe cu al său   Wilhelm Meister:  adică  pe nerăsuflate.  Este o carte  în care pulsația subiectivă

(cenzurată, se pare,  timp de o viață, în precedentele tomuri academice ale prestigiosului cercetător, întemeietor al Arhivei de Folclor a Moldovei și Bucovinei  A.F.M.B.),

 nostalgia privirii îndărăt,  specifică vârstei (susținută de un real talent de povestitor) se revarsă acum cu căldură și se împletește firesc cu formația riguros științifică a autorului, cu imensa acumulare de informație de specialitate.  Astfel încât subiectul își contemplă aproape obiectiv propria-i devenire, ca parte a unui proces istoric de emergență a lumii și  neamului său din imensul ocean al culturii anonime (dar atât de riguros articulate) spre lumina înțelegerii de sine,  spre găsirea unui ritm și a unei cadențe a afirmării individuale epurate de aproape orice individualism, dar impulsionate de o energie și o tenacitate ale cărei rădăcini autorul începe nu doar să le înțeleagă, să și le asume și exhibe, ci și să dea acestui lucru  dimensiunea de frumoasă, de sacră  datorie.  O  viață individuală se înscrie astfel în mitul eternei reîntoarceri a omului spre reazemul și mângâierea ”vetrei”  părintești,  spre acel  ”liman neviforât” a cărui regăsire e izvorul și  esența  nu doar a imanentei  înțelepciuni, ci  și a oricărei  drepte măsuri.

(…) 

Dar   spațiul cercetărilor  sale nu se oprește doar asupra zonelor folcloric-clasicizate ale Moldovei, ci se extinde și asupra celor mai puțin bătute,  marginale spațial (Vrancea, Hârlău, Săveni, Valea Șomuzului, chiar zona transmontană a Bistriței și Năsăudului, a moldovenilor de confesiune  catolică – așa-zișii ceangăi –  în legătură cu  care  subliniază adesea  rădăcinile lor pur  românești).”.

Vasile V. Filip este scriitor. Scriitor adevărat  și critic literar a devenit, căci semnele erau din copilărie, dar neconștientizate, dimpotrivă, după cum ne spune, atât de frumos,  în Echinoxist fără voie:

”Că scriitor n-am visat să fiu. Critic – nici atât.

(…)

Să citesc, da!  Dar de ce să scriu, când Shakespeare, sau Schiller, sau Tolstoi spuseseră cu sute de ani înainte ceea ce era de spus despre om, ceea ce aș fi vrut și eu să spun, dar mi-o luaseră înainte?

(…)

… Ion Vartic, ne vorbise: luminător. (Pentru că, obscur, inimii mele aceste personaje-i vorbiseră încă în acele nopți din copilărie, când trebuia să-i adorm întâi pe tata și pe mama, ca să pot asculta la radio.)  Și visasem, la propriu (adică noaptea, într-o noapte agitată de dinaintea seminarului cu pricina) ”soluția” aplicării acestei ”grile”. Nici nu mai știu cum a ajuns lucrarea mea de seminar și la dl Vartic. (…)  … titlul  sub care ar putea fi publicată:

Un Peer  Gynt balcanic. Și cu acest titlu a apărut, prin februarie 1979”.

Și atunci, cum să nu credem în sincronicitate, adică în coincidențele semnificative ale evenimentelor interioare și exterioare, care nu sunt conectate cauzal!

Cu alte cuvinte, acum 45 de ani Vasile V. Filip a trăit la propriu  sincronicitatea, adică în inconștientul dânsului s-a activat un arhetip prin visul ce l-a avut.   

Din cartea: ”Cu cărțile pe față”,  se vede cum   scriitorul Vasile Filip cunoaște și aplică adevărurile universale, iar eu amintesc aici doar câteva ce transpar din rezultatele muncii sale.

Viața noastră nu este altceva decât o reflectare a gândurilor noastre predominante și a atitudinii noastre mentale.

Fiecare gând creează o impresie asupra creierului.  Impresiile acestea dau naștere anumitor tendințe mentale, care  generează la rândul lor caracterul, diferite abilități și obiective, iar toate acestea combinate determină experiențele prin care trece omul în viața sa pământeană.

Așadar, în viață, noi ca oameni  avem la îndemână,  ca și forțe utilizate în devenirea noastră câteva repere.  Amintesc aici câteva:  

răbdarea,   perseverența,  starea de optimism cultivată indiferent de mersul evenimentelor exterioare,  viziunea binelui colectiv, dincolo de  interesele personale,  atenția  și concentrarea îndreptate  spre ceea ce dorim, nicidecum spre lipsa a aceea ce ne dorim, starea de încredere  neclintită în Dumnezeu.

În încheiere, spun ceea ce știm cu toții: 

Gândul este creator, iar pentru a dispune de vitalitatea necesară, gândul trebuie să conțină mai întâi Iubire.  Gândurile noastre se exprimă prin cuvinte.  Această putere  miraculoasă de a exprima gândurile, de a vorbi, îl deosebește pe om de restul regatului animal.  Limbajul  scris i-a permis omului să privească în trecutul său și să contemple  scenele  emoționante care au condus la ce moștenește azi,  intrând în  comuniune cu cei mai mari scriitori, gânditori ce sunt, de fapt,  o expresie a  Minții Universale, care s-a exprimat prin mințile umane respective.   Cuvintele sunt gânduri ce conțin o putere invizibilă.  Să fim atenți la gîndurile, cuvintele  și acțiunile noastre, pentru că ne determină caracterul și destinul.

Îl amintesc  pe Marcus Aurelius, 

cuprins de aproape   două mii de ani în Mintea Universală și care a influențat de la Renaștere până in Prezent mulți gânditori,

cu  aceste cuvinte ce au ajuns până la noi:

”Aceasta înseamnă desăvârșirea caracterului:

Fiecare zi să fie trăită ca și cum ar fi cea din urmă,  fără să te zbuciumi, fără să  fii amorțit  și ipocrit.”.

Doresc  acestei cărți deosebit de valoroase,  ”Cu cărțile pe față”,  realizată de scriitorul Vasile V. Filip  succesul pe care îl merită, și o recomad cu toată căldura sufletească tuturor.

Biserica din satul Băbușa. foto: jenița naidin
clopotnița Bisericii din satul Băbușa. foto jenița naidin
salcâmi din satul Băbușa. foto jenița naidin

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

 Luni, 20 Mai 2024 

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ    

în curte la învățătoarea Laura Fofel din Băbușa. foto: jenița naidin
în grădina casei învățătoarei Laura Fofel din Băbușa. foto: jenița naidin
16 Mai 2024

                       *****


Interviu în Familie

Am primit, prin Poșta română, 

o carte care mi-a acaparat  timpul, și, anume, opera:

”Managementul resurselor umane Pentru adulți”,

autori, 

Gina  Treistaru și Liviu Treistaru,

Editura,  Total  Publishing,  București, 2023.

Credit foto: jenița naidin

  

Am fost surprinsă  plăcut  de apariția  acestei cărți din două motive:

-Am citit prima dată o lucrare realizată sub forma unui Interviu

 în care soțul intervievează soția;

-Îi  cunosc de când erau studenți pe autori, am comunicat cu ei destul de frecvent, chiar și după anul 2000 de când  nu am mai locuit în București, iar ei sunt tot acolo,

și,  surpriza mea este că, după peste douăzeci de ani trecuți de când s-au căsătorit,  

 în loc să mă anunțe că au un copil,   

văd că… au dat naștere la o carte.

            După ce am finalizat lectura, m-am întors la ”Prefață” și am recitit, iar apoi am selectat pentru a reproduce câteva cuvinte,  deoarece nu doresc să comentez:

”…  A fi adult înseamnă,  prin definiție, împlinirea propriului potențial.  

Adulții – persoane sau organizații – reușesc,  în  diferite grade, să înfluențeze mediul pentru a-și favoriza evoluția către succes, ei având  capacitatea de a fi mai lucizi pe fondul unei realități socio-economice cu o dinamică greu de anticipat și de a se folosi în mod pragmatic de anumite principii.

(…)

Rutina îngroapă – nu are rost să notăm ce, fiindcă am irosi mult spațiu. Deși rutina pare a fi mama stabilității, prin proprietatea   sa de a fi țeapănă rămâne nu o dată în afara evenimentelor. Tot  astfel, încercarea de a schimba încontinuu, de dragul artei, pattern-urile nu este dacât o altă   cădere în rutină.  

Fiecare aspect din piața muncii (și nu numai) necesită o abordare realistă și personalizată.”.

Acum, voi prezenta structura  acestui volum,  prin care, personal, am aflat multe informații care mi-au ținut mintea atentă,  adică  trezvia mea a fost prezentă.

Sunt șapte  capitole, fiecare cu subcapitole ce ajută la o înțelegere a ceea ce și-au  propus autorii, iar eu spun că au reușit:

Cultura  organizațională

Recrutarea

Motivarea

Managementul performanței

Training și dezvoltare

Comunicarea în organizație

Managementul schimbării

Tot așa, fără a comenta, dar considerând util și  incitator   pentru cititorii mei,

 voi cita puține cuvinte din două  subcapitole:

”Pavlov” (pag. 48) și ”Modelul Kotter” (pag.133).

”Motivarea

Pavlov

LT:  Ce îi motivează pe angajați?

GT: Salariul.  Uneori este afirmat faptul că  angajații sunt motivați, în primul rând, de noi rpovocări ori de posibilitatea de a activa într-o  echipă profesionistă și  dinamică.  Sau de recunoașterea propriei valori, exprimată verbal și non-verbal.

(…)

Există, desigur, și excepții:  persoane, în special aflate la nivel de top management, pentru care poziția și posibilitatea de a lua decizii și de a construi sunt ”cireașa” din vârful piramidei lui Maslow, dar nici măcar aceasta nu prea se întâmplă în  absența unui  salariu aflat  deasupra unui anumit barem.”

            ”Managementul schimbării

            Modelul Kotter

LT: Să reamintim ceea ce spuneam anterior, și anume că modelul nu e tocmai nou; doar formularea. Este, însă, un reper.

GT:  Modelul lui Kotter este  adecvat schimbărilor  care  cotesc simțitor vechiul  drum sau care nu se relevă în mod evident.

Pentru o mai clară cuprindere, merită să enumerăm cei  opt pași, după cum apar ei pe  site-ul  kotterinc.com (în 23 august 2023), în traducere:

  1. Crearea sentimentului de urgență
  2. Formarea unei coaliții  pro-schimbare
  3. Crearea unei viziuni strategice
  4. Recrutarea  unei ”armate”  de voluntari
  5. Efectuarea schimbării prin înlăturarea  barierelor
  6. Generarea de succese  pe  termen  scurt
  7. Accelerarea schimbării
  8. Definitivarea schimbării”.

Felicit angajarea  Familiei Gina  Maria Gheorghina și Liviu  Treistaru în  munca de a realiza și publica o lucrare  atât de complexă și utilă.

În ceea ce privește partea  științifică a acestei opere nu mă pronunț, dar pot spune că este scrisă într-o  Limbă română  impecabilă cum, de altfel,  mă așteptam de la doi oameni cu temeinice studii universitare și vechi cititori serioși, de aceea și bine pregătiți profesional.

Mă gândesc la momentul când și-au început viața ca soț și soție ce Întâlnire a făcut posibilă Dumnezeu:  o studentă la Facultatea de Psihologie cu un student la Conservator.

Grija Sufletului și Muzica împreună!

În final,

Să citim cuvintele scriitorului Dragoș Dinu,

publicate pe Coperta IV a cărții de față, aprecieri pentru care îl felicit:

”Un dialog precum cel pe care îl veți citi în cartea  aceasta nu se încheie, de fapt,  niciodată.  El a  apărut odată cu primele forme de organizare și aici este citat Moise, deși foarte  probabil a apărut mult mai devreme și a continuat și evoluat în miile de ani în care  Homo Sapiens a simțit nevoia să se asocieze, să  socializeze și să creeze  valoare.

M-am regăsit în multe dintre conversații, mi-am amintit și chipurile celor cu care am trecut prin situații similare celor  povestite aici și am realizat într-un final că departamentul  ăsta,  căruia îi  spunem  Resurse  Umane – titulatură chestionabilă și din perspectiva autorilor – , nu ar trebui să aibă o delimitare fizică în birourile companiilor.  Dincolo de partea administrativă, este despre starea de spirit și cultura organizației.”  

credit foto: jenița naidin

Doresc Drum bun acestei cărți și Armonie Familiei care a realizat-o!

credit foto: jenița naidin

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

Sâmbătă,  11  Mai 2024 

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ 

salcâm inflorit
credit foto: jenița naidin

*****


Sistemul de credințe

Cândva, spuneam o constatare desprinsă  din viața mea, anume, că,  drumurile noastre numai Dumnezeu le cunoaște,  dar, acum  pot spune că,  și ce cărți citim și când le citim, tot acolo, în Mintea Universală, este scris.   

credit foto: jenița naidin

În  ultimul timp, m-am desprins brusc din programul  de realizare a unei lucrări,  în care sunt angrenată de mai mult timp, și,  am studiat, cu creionul în mână, o carte despre care, când am auzit titlul, mi-am spus în gând că nu o voi cumpăra,  că nu o voi citi, simțind, pe de o parte,  faptul   că nu voi avea putere,  din punct de vedere psihic, sufletește să mai aud despre tragediile trăite de oameni, pe de altă parte,  frica de a nu-mi reactiva traumele personale.    

Numai că, atunci când trebuie să se întâmple  ceva, Mintea Universală intră în acțiune, și, fără să fac nimic,  cartea a ajuns, de la Cluj,  direct la mine în locuință, fiindu-mi dăruită.

Este vorba despre opera:

”VÂNĂTĂI  ASCUNSE

Ce Nu Știi Despre

 Violența Domestică  

Te Poate Ucide”

Autoare, Rachel Louise Snyder 

Editura,   NEMIRA, 2020.

Credit foto: Jenița Naidin

  

Am început lectura imediat.

 Odată ce, cartea de  peste 400  de pagini, a fost   citită,  dar și   scrise comentariile  pe parcursul lecturii, mintea  mi-a fost inundată de gânduri.

Mai întâi, m-am gândit la  Sistemul de credințe al fiecărei persoane despre care se vorbește în această operă non-fictivă, adică, operă care  ne arată  atât realitatea,  cu faptele  grave, tragice ale oamenilor, dar și realizări  concrete pentru  ajutorarea celor în pericol, cât și a unor măsuri pentru  prevenirea violenței domestice. 

Am intitulat cuvintele mele despre acest volum, Sistemul de credințe, pentru a-mi spune părerea cu privire la sensul în care este folosită  deseori această sintagmă în  cartea de față, la ce cred că   se referă  autoarea volumului.

Sintagma: Sistemul de credințe,  întâlnită aici este, după constatarea mea,  o noțiune deosebit de complexă și diferită de la o persoană la alta,  având o  evoluție  ce pornește  de la acel DAT, din ”Suflarea de viață” cu care vine omul în uterul matern,  și continuând cu viața in utero, adică, viața intrauterină, nașterea și  mediul în care crește,  este educată, trăiește Ființa umană pe Pământ. 

Oamenii, despre  care se vorbește în această carte, se comportă  conform  Sistemului de credințe al  fiecăruia, în funcție de o multitudine de influențe ce au condus la felul lor de a fi.

Sistemul de credințe a acestor oameni, despre al căror  comportament și acțiuni aflăm din această operă,  este  mult mai complex decât  religios sau nereligios.     

Dar să citim câteva cuvinte din carte.

În  PREFAȚĂ,  Autoarea Rachel Louise Snyder,  scrie:    

”discut cu o mulțime de oameni care nu vor să discute cu mine. Oameni care și-au omorât  familiile, oameni care au fost pe punctul de a fi uciși, oameni care i-au  arestat pe  criminali, oameni care au locuit cu oameni care  aproape i-au ucis.”. 

Cartea  începe  cu prezentarea unui caz tragic.

 Personajele, cu nume posibil, nereale,

sunt dintr-o familie în care, timp de zece ani, ginerele, cel care a produs tragedia,  și socru au  vorbit  foarte puțin.  Asta ne duce cu gândul la cât de importantă este comunicarea, dar și la realitatea, conform căreia mulți semeni ai noștri, care au suferințe sufletești diverse, nu pot comunica.

Socru, numit în carte  Paul,  își amintește  o singură   conversație cu ginerele, numit în  carte, Rocky,  și anume,  despre o mașină, Mustang, la care  ginerele  meșterea:

”Rocky i-a cerut sfatul în legătură cu vopseaua.

  – Albul e singura cale de urmat, dacă nu prea știi ce faci, spune Paul.  

Este cea mai iertătoare dintre  culori. Poți să o dai în bară cu albul, dar rezultatul va fi oricum decent.

-Albul e alb; e o culoare în sine, spune Paul.”   

Mai departe  redau  și alte   citate din Prefață:       

”Am studiat ficțiunea la facultate, dar m-am  îndreptat spre non-ficțiune la scurt timp după aceea, pentru că am înțeles aproape imediat  că non-ficțiunea este o sursă mai directă  de schimbare. Am fost  atrasă către colțurile ascunse ale lumii,  către oamenii  privați de drepturi,  pentru că  știam,  într-o mai mică  măsură, cum  se simte o persoană nevăzută, neauzită, ce înseamnă să fii mâhnit dincolo de cât credeai că poate  corpul tău să ducă.

Suzanne  și cu mine am schimbat  câteva vorbe, pe aleea din fața casei  fratelui ei, în acea zi din 2010.

(…) 

 Mi-a spus că lucrează  pentru o agenție din oraș,  agenție  care se ocupă de violența  domestică și că dezvoltaseră de  curând un program nou, pe care ea îl numea  Domestic Violence High Risk Team.  Scopul lor era simplu, spunea ea:

-Încercăm  să prezicem omuciderile cauzate de violența domestică, înainte ca ele  să se întâmple, pentru  a le putea preveni.”.

Pentru jurnalista   Rachel Louise Snyder,  când a auzit despre existența  acelui program,  a fost o informație care a declanșat un semnal în ființa ei:

 ”Totul în corpul meu a înviat brusc în acea zi. Am văzut toate chipurile femeilor pe care le-am întâlnit în întreaga lume, după mai bine de două decenii de muncă,  și m-am gândit cât de rar am privit în  interior, la propria țară, la ce am înțeles cu toții greșit și ce a însemnat asta. Și cum se leagă cu acei ani de povești și chipuri diferite.  La  universalitatea  violenței domestice și la modul cum  traversează barierele geografice, culturale și lingvistice.  Poate că toate aceste povești pregăteau ziua în care aveam să îl cunosc pe Paul Monson și să admir munții pe ferestrele din sufrageria lui.

(…)

Povestea despre cum Suzanne Dubus  și  Kelly  Dunne au creat un program pentru a preveni omuciderile cauzate de violența domestică a constituit primul meu material pentru New  Yorker, în 2013. 

A reprezentat, de altfel, și sămânța pentru această carte, când  mi-am  dat seama că mai sunt atâtea lucruri de spus.  După câțiva ani de reportaje,  violența  domestică a început să pară ceva ce am putea remedia,  dacă i-am  acorda  atenție. În următorii opt ani,  am continuat să învăț din ce în ce mai mult, inclusiv despre cum violența domestică e adiacentă atâtor  probleme cu care noi,  ca societate, ne confruntăm:  educație, economie, sănătate fizică și mintală, crimă, egalitate de gen și rasială și altele. Cei care promovează reforma închisorilor se împotrivesc violenței  domestice iar și iar, în timp ce făptașii merg la închisoare o vreme, primesc puțin tratament sau deloc, se întorc în societate și repetă ciclul.  Violența privată are consecințe publice atât de profunde și de vaste!”

Când am citit ce a scris Rachel Louise Snyder  mai sus  despre persoanele care execută pedepse privative de libertate , adică: ”primesc puțin tratament”,  m-am gândit să spun părerea mea personală, și anume că bine ar fi,  

deși sună  idealist, poate nerealist,  

ca în închisori,  cei arestați   să fie asistați, ascultați și ajutați, după caz,  de:

 consilieri comportamentali; 

 consilieri spirituali;

 psihologi; 

 psihanaliști;

  psihiatri;

și, astfel să primească tratamente  adecvate pentru recuperare.

 Pentru aceste  tratamente  oferite celor cu  sufletul tulburat, este necesar  să aloce statul bani suficienți,  și,  în acest fel  să fie  reformate închisorile.

 În acest fel, ar fi premize ca ciclul să nu se mai repete. Cei care au încălcat legea și au ajuns în detenție, să fie eliberați după ce au fost îngrijiți medical, încât să revină în societate echilibrați, conștientizați.   

Să fie ajutați să își  conștientizeze disfuncțiile ce i-au condus la comportamentele distructive, abuzive, cauzatoare a atâtor tragedii.

Autoarea acestei cărți,  grele de conținut tulburător, de sens, dar și  de speranță în a preveni tragediile, a structurat volumul în așa fel încât  cititorul,  care se aventurează în lectură,  așa cum am făcut și eu,  să poată continua până la sfârșit.

  A împletit cazuistica  prezentată,  

 din care nu voi cita, –  deoarece mi-a fost foarte greu emoțional  să citesc descrierea violențelor, și consider  că este o lectură doar pntru adulți,  iar Blogul meu este public și pentru copii -,  

cu  informații despre prevenirea violenței domestice.

      Volumul, cu o amplă Prefață, dar și Postfață, ambele scrise de autoare, este împărțit în  trei părți, fiecare având mai multe Capitole.

Partea întâi – Sfârșitul  

Partea a doua – Începutul

Partea a treia – Mijlocul. 

Din numeroasele mele notițe scrise direct pe carte, cum am vechiul obicei, în timp ce am citit, nu voi prelua aici, dar voi mai cita doar câteva cuvinte de la pag. 21, 23 din Prefața autoarei:

”Violența  domestică nu este ca  oricare delict.  Nu se întâmplă din senin. Nu se întâmplă pentru că cineva  se  află la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit. Casele și familiile noastre se presupune că sunt  teritorii  sacre,  ”raiul într-o lume nemiloasă”,  după cum mi-a băgat în cap profesoara mea de sociologie de la colegiu. (La cursul ei a fost pentru prima dată când am auzit  această  frază.)     Aceasta  este partea care o face de neconceput. Este  violență din partea cuiva pe care îl cunoști, din partea cuiva care pretinde  că te iubește. Este deseori  ascunsă și față de cei mai apropiați confidenți și, de cele mai multe ori,  violența fizică este  mult mai  puțin dăunătoare   decât  violența  emoțională  și verbală.

(…)

Mi-am dat seama că există o doză mare de narcisism la făptași.

(…)

Nimic din toate acestea nu este surprinzător, având în vedere că nu am recunoscut violența în familie ca fiind o problemă gravă pentru o perioadă   atât de lungă din istoria omenirii.

(…)

… bineînțeles, textele sfinte – Coranul, Biblia, Talmudul –, de unde izvorăsc aceste credințe, sunt și ele interpretări ale (bineînțeles) bărbaților din acele timpuri.”.       

Din studiul acestei opere, am înțeles mult mai bine cum,  Sistemul de credințe  inoculat  psihicului uman încă din uterul mamei, poate influența comportamentul  psihologic al ființei umane pe parcursul vieții lui.   

Astfel, mi-am adus aminte cuvinte citite  în cartea: ”Simbolismul Corpului Uman” scrisă de  Annick  de  Souzenelle.

Citez din ediția, 1999, Editura, Amarcord, Timișoara: 

”Exprimând același aspect simbolic cu picioarele și rinichii, urechile au forma unui germen. Ca și acestea, ele rezumă întregul corp. Acest lucru a dus la apariția auriculoterapiei.

(…)

Așa cum picioarele ”ascultă” pământul pentru a filtra informațiile primite de la el- la mai multe niveluri – și a călca pe un teren solid, așa cum rinichii filtrează apa și sângele-foc pentru a distribui energia în jos și în sus, tot așa urechea filtrează aerul, simbol al suflării divine.

Urechile, care rezumă picioarele și rinichii la nivel cranian, au vocația fundamentală de a asigura verticalizarea Omului, cu scopul de a-l conduce  de la multiplicitatea neîmplinită a funcției  sale  fonatoare  spre unitatea împlinită a funcției sale Cuvânt.

(…)

Prima  manifestare a lui Theos, a Cuvântului, este  strigătul prin care,  la  naștere, copilul își punctează intrarea în mediul aerian.  Strigătul scos de Om în oricare din  momentele vieții  sale va fi mereu o întoarcere  securizantă  la  starea sa cea mai arhaică, cea mai apropiată de Archos, cea mai ontologică. 

Întreaga sa viață va fi o elaborare lentă a acestui strigăt ce devine limbaj,  apoi cânt  și în cele din urmă tăcere, în sânul căreia regăsește Cuvântul (Archos).  Născut din Marea  Tăcere Divină,  Omul nu se va putea întoarce la această tăcere decât în măsura în care aude.  Vorbirea sa este  expresia evoluției sale:  una o verifică pe  cealaltă. Ambele sunt determinate de ascultarea sa.    

Urechea va trece așadar de la perceperea din  interiorul  lichidului  matern la perceperea  redutabilei  Tăceri  divine.  Vibrațiile primite în cursul acestei lente evoluții vor modula, vor structura Omul, în vederea adaptării la noile   sale   nașteri.

La nivelul ultimului cap, la cel de al treilea etaj din schema  corporală, Omul structurat de tăcerea pe care e apt s-o perceapă devine Cuvânt.

(…)

Dar e incapabil să primească, să audă această  tăcere, dacă nu a perceput în  prealabil toate  vibrațiile necesare ultimei  construcții, dependentă de toate cele  care  au precedat-o.    

 Am văzut importanța celor dobândite in utero:  ceea ce nu a fost auzit în  lichidul matern va fi recuperat cu mare dificultate mai târziu.    

(…)

Iată de ce ascultarea  Omului trebuie să devină  ascultare interioară.

(…)

Să revenim la noțiunea de verticalizare despre care am vorbit mai sus 

(…)

Ne amintim de rolul capital jucat de femininul lui Adam în lucrarea sa de verticalizare,  

(…) … femeia pe care mi-ai dat-o ca să mă țin drept.  E interesant de constatat că urechea, organ receptor și  feminin prin excelență, e legată de această temă.

(…)

În pântecele mamei, copilul nu este decât o ureche mare;  el primește informația totală de la lumea arhetipurilor în care se scaldă, precum și sunetele care îi parvin din  lumea maternă.

(…)

Omul nu este decât Cuvânt!

(…)

Astfel, urechea se deschide spre universalitatea Creației.  

Inima e auzită doar de acela care, asemenea  apostolului Ioan,  își plasează  urechea în ea.  Căci  inima  labirintului este Hristos-Cuvântul.

El e prezent în fiecare dintre noi.”.      

Citind cuvintele citate mai sus, fiecare dintre noi, să medităm. 

De asemeni,  la afirmația pe care am făcut-o  atunci când  m-am referit la felul de a fi  al oamenilor conform   Sistemului de credințe al fiecăruia,  anume,  felul de a fi al fiecărui om, având o  evoluție  ce pornește  de la acel DAT, din ”Suflarea de viață” cu care vine omul în uterul matern,   citez următoarele  din  Biblia Bartolomeu, ediția, 2001, București:   

 ”Și Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din  țărână luată din pământ (În ebraică : adam=om; adama=pământ. Aceste două substantive comune îi vor da primului om numele său propriu: Adam.),   și a suflat asupra lui suflare de viață și s-a făcut omul întru suflet viu.(T.M. ”și s-a făcut omul ființă vie”. ”S-a făcut”, a devenit; a trecut în alt mod de existență. (…) ”  întru suflet care trăiește”,  adică, nemuritor.  (…) În acest  sens duhovnicesc îl va folosi Pavel..”… îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos”,   ”… îmbrăcați-vă  cu simțăminte de ndurare, de bunătate…”.

Așadar, omul nu e o simplă ”ființă vie”, asemenea tuturor  celorlalte, ci trup cu suflet viu, aparținând celor două lumi, materială  și spirituală (…),  el este – ontologic – apt și pentru experiențe mistice.”.  

Acum, am să mă refer o clipă  la uluitoarea Postfață   scrisă de    Rachel Louise Snyder, căreia, după ce lansase cartea,   i-a fost dat să  se întâmple o tragedie chiar în mijlocul oamenilor  apropiați ei,  încât  ne  spune:

”Pe 7 iunie 2019 coboram din avion, ascultând un mesaj vocal disperat de la Michelle. Eram în mijlocul unui turneu de carte pentru Vânătăi  ascunse, cu oameni care-mi împărtășeau povești personale stând la cozile  astea. 

(…) 

Aceasta este povestea omuciderii domestice, a victimelor imediate, dar și a apelor învolburate din viețile celor lăsați în urmă.  Familiile, prietenii, colegii de muncă, vecinii, întreaga comunitate.  Până pe 7 iunie am avut un privilegiu, pe care nici nu îl  conștientizam, de a fi scris  despre violență  domestică  din exterior.  Primii oameni la care m-am gândit când am aflat despre Jason și Lola au fost Sally  Sjaastad  și Sarah Mosure.  Ambele  aflaseră ce s-a întâmplat – nu știu cum – și m-au contactat pe e-mail  și am plâns. Dintre toți oamenii  incredibili pe care îi aveam în jur – de la prieteni la experți ca  Jackie Campbell și Kelly  Dunne – , cel mai mult îmi dorisem  să vorbesc  cu Sally și Sarah.   Sally  ți  Sarah  care înțelegeau  cum mă simt.  Și până la urmă  am vorbit cu amândouă.  Și  ambele discuții au început să-mi  vindece  ceva  în  interior.

(…)

Abia  mi-am găsit cuvintele să îmi pot exprima  recunoștința.

(…)

Pentru mine, scopul cărții Vânătăi ascunse a fost simplu:  să lansez o discuție publică  despre  violența domestică.

(…)

Am scris-o pentru pentru a oferi o voce victimelor și agresorlor și militanților din primele linii. Dar, mai ales, cred că am scris-o pentru un necunoscător, pentru cel care nu știa nimic, dar presupunea totul.

(…)

Și pentru oameni ca mine, care  credeau în mituri fără să-și dea seama că fac asta. Astfel, cred că am scris-o pentru persoana care eram înainte să aflu tot ce știu acum.”.

Am citit cartea cu Lacrimi și Durere în inimă, la fel am scris și acest articol.

O felicit din tot sufletul pe Rachel Louise Snyder, dar și Editura Nemira din România, fiindcă dacă nu era în românește, nu aveam cum să citesc.

Invit, cu deosebit Respect, oamenii adulți să citească această carte,

”VÂNĂTĂI  ASCUNSE

Ce Nu Știi Despre   Violența Domestică   Te Poate Ucide”

Autoare, Rachel Louise Snyder,

pentru a cunoaște aspecte  negative ale  comportamentului uman, dar și  a vedea  cum se pot proteja în anumite situații, cât și  despre cum pot fi prevenite violențele domestice.

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa  Naidin

 Marți,  30 Aprilie  2024

Sunt în  brațele lui DUMNEZEU.

credit foto: jenița naidin

*

Conform sincronicității Universului,  

și nicidecum după vreo gândire a mea,

am finalizat de încropit, cu greu,  acest articol,

 azi, când se împlinesc 53 de ani de la un eveniment din viața mea.

credit foto: jenița naidin

    ***    ***   *** 


11 Aprilie 2024 – PSALMUL 26

credit foto: jenița naidin

PSALMUL 26 

Al lui David;  înainte de a fi fost uns.

Domnul este luminarea mea și mântuirea mea; de cine mă voi teme? 

Domnul este ocrotitorul vieții mele; de cine mă voi înfricoșa?

Când făcătorii de rele se vor  apropia de mine să mă sfâșie,

((e) Literal: ”să-mi mănânce carnea”: metaforă probabilă pentru  ”a calomnia”).

ei,  cei ce mă necăjesc și-mi  sunt  dușmani, ei au slăbit și au căzut.

Chiar dacă o oaste s ar  rândui împotrivă-mi, inima mea nu se va înfricoșa;

chiar dacă război s ar  ridica împotrivă-mi, eu  întru  El nădăjduiesc.

Un lucru am cerut de la Domnul, și pe  acesta-l voi căuta: 

să locuiesc în  casa  Domnului în toate  zilele vieții mele,

văzul  să  mi-l desfăt în  frumusețea  Domnului și să cercetez  locașul Său.

Sf. Ioan Hrisostom: Dacă  cheltuim o avere spre a ne  construi o casă  trecătoare aici, pe pământ, cu mult mai puțină  cheltuială  putem  dobândi  casa  cea luminoasă și  netrecătoare sus, în ceruri.) 

Că El m a  ascuns în cortul Său  în ziua  necazurilor mele, 

în   ascunzișul  cortului Său m a  adăpostit, 

pe stâncă m a  înălțat, 

iar acum,  iată, capul mi l-a înălțat  deasupra  vrăjmașilor mei; 

cortul Său l-am înconjurat și n el  am jertfit  jertfă de laudă; 

laude  voi  glăsui,  Domnului  Îi  voi cânta.

Auzi, Doamne, glasul meu cu care  am  strigat;  miluiește-mă și  ascultă-mă.

Ție Ți-a zis inima mea: Fața mea  ai căutat-o, 

fața Ta, Doamne, o voi  căuta.

  ((b)Verbul  zeteo  are înțelesul  special  de ”a căuta spre  a întâlni”,  ”a căuta spre a cunoaște”.  Dumnezeu  și omul  se  caută  reciproc,  ca doi  îndrăgostiți, și se  întâlnec în  sfânta  îmbrățișase a bucuriilor  inefabile.  Ebr.:  ”Caută-I  fața;  fața  Ta, Doamne, o   voi  căuta”.  Aici,  după  ediția  Rahlfs.   De reținut  și  faptul că ”față”  înseamnă  și  ”persoană”.). 

Fața  Ta să  nu  Ți-o întorci de la mine 

și să nu Te abați  în  mânie de la  robul  Tău.

Fii ajutorul meu;  să nu mă lepezi

și să nu mă lași,  Dumnezeule,  Mântuitorul meu. 

Dar Domnul  m  a  adus la  Sine.

În  calea Ta, Doamne, pune-mi lege,  

pe cărarea cea dreaptă  călăuzește-mă, din pricina vrăjmașilor mei.

Nu mă da pe mâna celor ce mă necăjesc, 

că împotriva mea s-au  ridicat  martori nedrepți  

și nedreptatea  și-a  mințit  sieși. 

Cred  că voi vedea bunătățile Domnului în  pământul  celor  vii. 

Așteaptă-L  pe Domnul, 

îmbărbătează-te, 

inima să ți se ntărească și așteaptă-L pe Domnul.

**********************************************************   

Am cules, în zorii zilei de astăzi,  11 Aprilie 2024,

   textul  Psalmului  26 

din BIBLIA  sau  SFÂNTA  SCRIPTURĂ, 

Ediție  Jubiliară a Sfântului  Sinod, 

Editura  Institutului  Biblic  și de Misiune al  Bisericii  Ortodoxe  Române,  BUCUREȘTI – 2001.

Versiune  diortosită  după Septuaginta, redactată și adnotată de

Bartolomeu  Valeriu  Anania

Arhiepiscopul  Clujului 

Sprijinit  pe  numeroase alte  osteneli

*** 

Fiți  binecuvântați,  Dragii mei cititori! 

***

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin

Joi,   11  Aprilie 2024 

Spre o Lumină caldă  

credit foto: jenița naidin

                                      *** 


Mereu îi amintesc pe C. G. Jung și pe L. Blaga

MOTO

Cu un cuvânt rău şi pe cei buni îi faci răi,

iar cu un  cuvânt bun şi pe cei răi îi faci buni.

Am primit imagini frumoase  de la Muzeul  Lucian Blaga – Lancrăm, prin bunăvoința muzeografei Mirela Lenica Sedean, și,  m-am gândit să le fac  cunoscute alături  de cuvinte ce conțin  afirmații  pline de înțelepciune scrise de  psihologul Carl Gustav  Jung. 

*

„Dacă vrem să schimbăm ceva la un copil, trebuie ca mai întâi să examinăm acel lucru

şi să vedem dacă nu cumva e ceva pe care am putea mai bine să-l schimbăm în noi înşine.”.

*

„Nimic nu are o influenţă mai puternică din punct de vedere psihologic asupra mediului lor şi, în special, asupra copiilor lor,  decât viaţa netrăită a părinţilor.”

*


”Întâlnirea dintre două personalităţi este asemănătoare contactului dintre două substanţe chimice: dacă există vreo reacţie, ambele se transformă.”.

*

„Dezvoltarea personalităţii este o asemenea fericire încât trebuie plătită scump…

Ea înseamnă mai mult decât spaima de singurătate, 

ea înseamnă şi fidelitate faţă de propria sa lege.
Personalitatea, realizare totală a deplinătăţii fiinţei noastre, e un ideal de neatins.

Dar faptul că e de neatins nu impietează asupra unui ideal,

căci idealurile sunt doar călăuze şi niciodată ţeluri.”

*

„Puterile creative pot, la fel de uşor, să devină distructive.

Rămâne doar la latitudinea personalităţii morale dacă acestea vor fi folosite pentru a face lucruri bune sau rele.

Şi dacă ea, personalitatea morală,  lipseşte, niciun  profesor nu o poate furniza, nici nu-i poate lua locul.”

*

„Cel care se apără de nou, de străin, regresând spre trecut, este în aceeaşi condiţie neurotică ca şi cel ce se identifică cu noul, fugind de trecut.

Singura deosebire este că unul se înstrăinează de trecut, iar celălalt – de viitor.

Amândoi fac, în principiu, acelaşi lucru:

îşi salvează îngustimea conştientului, în loc să lase conflictul contradicţiilor să izbucnească, sfărâmând totul, spre a-şi construi apoi o stare de conştientă de nivel mai înalt şi cu orizont mai larg.”.

 *

„Viziunea îţi va deveni clară doar în momentul în care vei privi în inima ta… Cine priveşte în afară, visează. Cine priveşte înăuntru, se trezeşte.”

*

„Crearea unui lucru nou nu se face cu ajutorul raţiunii, ci prin jocul instinctului, care acţionează dintr-o necesitate interioară.

Mintea creativă se joacă cu obiectele pe care le iubeşte.”.

*

„Corpul este partea materială, fizică, a fiinţei însufleţite, care posedă impulsuri instinctive, animalice.

Sufletul, din punct de vedere psihologic, este un fel de personalitate interioară, care posedă un complex delimitat de funcţii foarte clar determinate în cadrul psihismului şi care conţine totalitatea proceselor conştiente şi inconştiente.

Spiritul este principiul creator universal, sursă de energie şi inteligenţă.

Cele trei planuri care alcătuiesc fiinţa umană:

  corp, suflet şi spirit.”

*

„Unde stăpâneşte iubirea, nu există dorinţă de putere,

iar unde predomină puterea, lipseşte iubirea. Una o umbreşte pe cealaltă.”

*

În continuare   citez   din cartea:

„JUNG”,

scrisă de  Anthony Stevens, apărută la Editura Humanitas, 1996,

în colecţia: Maeştri spirituali.

«Urmărind cu atenţie ce îi spuneau pacienţii, scria Jung,

…mi-am dat seama că ideile paranoide şi halucinaţiile conţin un germene de sens.

În spatele psihozei se află o personalitate, istoricul unei vieţi, o alcătuire de speranţe şi dorinţe.

Dacă nu le înţelegem, vina ne aparţine.

Am început apoi să pricep pentru prima oară că înăuntrul psihozei se află disimulată o psihologie generală a personalităţii şi că ne confruntăm, şi aici, cu străvechile conflicte umane.

Chiar dacă pacienţii pot părea mărginiţi şi apatici, sau complet imbecilizaţi, în mintea lor se petrece ceva mai mult şi cu mai mult sens decât ai impresia.

În străfundurile bolnavilor mentali nu descoperim nimic nou sau necunoscut, ci întâlnim de fapt substratul propriei noastre naturi. […].

Lucrul acesta e încă şi mai adevărat în cazul nevrozei:

„Procesele psihice ale neuroticilor diferă prea puţin de ale aşa-numiţilor oameni normali – căci cine oare e astăzi absolut sigur că nu este la rândul lui neurotic?” . […].

Deşi învăţase la Burghölzli totul despre stabilirea unui diagnostic psihiatric, Jung considera că procedeul nu are decât o utilitate limitată:

„Diagnosticele clinice sunt importante, pentru că oferă doctorului un anumit sistem de orientare. Dar ele nu-l ajută pe pacient.

Crucială este povestea. Căci numai ea dezvăluie fundalul omenesc şi suferinţa umană şi numai de aici încolo terapia doctorului începe să acţioneze” […].

Vechea abordare patologistă, care persistă în psihiatria generală până în ziua de azi, descrie bolile mentale ca pe nişte entităţi distincte, fiecare prezentând un tablou clinic specific şi bine determinat.

Jung considera acest lucru benefic până la un punct, având însă dezavantajul de a proiecta în prim-plan toate trăsăturile neesenţiale ale afecţiunii, în vreme ce disimulează tocmai aspectul esenţial anume  „faptul că boala în cauză este întotdeauna un fenomen profund individual”. […].

În termeni  foarte  generali, Jung credea că schizofrenia (psihoza) şi isteria (nevroza) sunt nişte expresii-limită ale celor două tipuri fundamentale de atitudine:

introversiunea extremă –  având ca rezultat retragerea libidoului din lumea exterioară şi canalizarea lui într-un univers absolut privat al fanteziei şi imaginilor arhetipale –

şi extraversiunea extremă,

ducând,

prin pierderea simţului de integritate lăuntrică,

la o exagerată grijă pentru  propria influenţă exercitată în universul relaţiilor sociale.

Cu alte cuvinte, schizofrenicii trăiesc în inconştient, pe când istericii trăiesc în persona(masca) proprie.

Văzute, aşadar, în contextul lor conceptual cel mai larg, atât sănătatea, cât şi boala mentală sunt funcţii de echilibru sau dezechilibru homeostatic între nevoile factorului individual şi cerinţele celui colectiv.

Oamenii ajung neurotici pentru că înlăuntrul lor s-au petrecut sciziuni, iar procesele conştiente şi inconştiente nu mai funcţionează echilibrându-se homeostatic.

Această „dezbinare cu inconştientul”

este

„sinonimă cu pierderea instinctului şi a rădăcinilor”.

Însă  „dacă izbutim să ne dezvoltăm aşa cum trebuie acea funcţie pe care am numit-o transcendentă, discordanţa încetează şi ne putem bucura de latura benefică a inconştientului. Inconştientul ne oferă atunci toată acea încurajare şi asistenţă pe care natura cea generoasă o poate revărsa asupra omului”.  […].

Este adevărat că Jung pune mereu accentul pe viaţa psihică lăuntrică a omului, şi totuşi el nu ignoră importanţa adaptării la cerinţele sociale:

Astfel, din punct de vedere psihologic(nu clinic), putem împărţi psihonevrozele în două grupe principale: una cuprinzând oamenii  „colectivi”,  cu o individualitate puţin dezvoltată, cealaltă cuprinzându-i pe  „individualişti”, cu o adaptare de tip colectiv atrofiată. În consecinţă, atitudinea terapeutică e diferită, căci este absolut limpede că un individualist neurotic nu poate fi vindecat decât dacă îşi recunoaşte omul colectiv lăuntric – aşadar necesitatea adaptării de tip colectiv.”

* **      

Cred că  mereu ne este  de ajutor să citim fragmente din  scrierile  marilor psihologi, fiindcă știu că nu toți oamenii dispun de timpul meu, ca pensionară, respectiv,  să citească în întregime cărți și să ofere  semenilor câteva idei ce sunt un sprijin sufletului omenesc.

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

Miercuri, 3 Aprilie 2024 

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ 

imagine de la Muzeul Lucian Blaga din Lancrăm, locul unde s-a născut Poetul

*** 


Nestor Șimon – Personalitate demnă de a fi cunoscută

În cadrul  documentării pe care o realizez cu privire la scrierea unei cărți, mă voi referi azi doar la câteva date despre Nestor Șimon,  citându-l pe   Dr. Adrian Onofreiu, de asemeni, voi reproduce un fragment din postafața scrisă de  Dr. Mircea Gelu Buta  la cartea:

”Nestor Șimon – Restituiri”,  dar   și voi  reda din cartea:   

”Nestor Șimon  1915-2005….corespondență” 

 scrisoarea lui Basiliu Bașotă, în  care vorbește  despre Sfinții Năsăudeni, dar și alte fragmente din corespondențele lui  Nestor Șimon.

   Nestor Șimon   s-a născut  6 ianuarie 1862  în  Ragla și a decedat  la 19 ianuarie 1915 la Năsăud.  

***

   Să  citim din  ARGUMENTUL    scris de Dr. Adrian Onofreiu la cartea: 

”Nestor Șimon  1915-2005….corespondență”,  

Editată  de  SUPERGRAPH  2005 

 La  pag 7      Dr. Adrian Onofreiu  scrie:

”Teritoriul situat în N-E Transilvaniei, în suprafață de 55,57 mile pătrate austriece

 (1 milă pătrată austriacă =57,5 km pătrați;  rezultă că suprafața totală era de 3195, 27 km pătrați, ceea ce reprezintă 66% din suprafața totală a actualului județ Bistrița-Năsăud, de 5305km pătrați;  Adrian Onofreiu, Toponimie și relații geografice în Districtul Năsăud, în ”Revista Bistriței”, XVII, 2003, p. 331),

delimitat de Munții Rodnei, Bârgăului și Călimani a constituit arealul geografic în care s-a format și a evoluat un mod de organizare social-economică și militar aparte. Aici s-a creat Regimentul II românesc de graniță, grupând 44 de comune din văile Someșului, Ilvei, Șieului și Bârgaielor.

Evoluția acestuia în perioada cât a existat (1762-1851) a indus la formarea unei mentalități și conștiințe aparte,  definită  ca mentalitatea  grănicerească,  care va marca profund și decisiv viața populației  de aici. 

Intrând în contact cu Europa, prin participarea la campaniile militare ale Imperiului habsburgic,  grănicerii vor transmite  experiența acumulată celor de acasă. Faptele de arme creează  conștiința unei atitudini aparte și a superiorității atitudinale față de alte zone ale imperiului. Pentru a transmite posterității faptele de vitejie ale înaintașilor și a motiva drepturile dobândite aici s-a dezvoltat de timpuriu interesul pentru scrierea istoriei.

Perioadei contemporane cu evenimentele (…)  îi urmează  interesul aparte al unor  militari (…) sau al unor personalități de frunte ale mișcării naționale românești  din Transilvania(…).

Deceniile interbelice vor marca instituționalizarea cercetărilor în acest domeniu prin articolele publicate în noua apariție de la Năsăud, Arhiva Someșană.(…).  Prin tot ce au publicat aici, principalii  colaboratori  Virgil  Șotropa, Iuliu Moisil și  Iulian Marțian își vor asuma rolul de  pionierat în  rescrierea istoriei graniței năsăudene. Ei sunt cei care vor crea și induce aceste trăsături și generațiile viitoare, care se vor raporta permanent la publicația năsăudeană. Ea  va deveni referință obligatorie pentru toți cei care vor cerceta istoria  zonei.

(…)

Cercetări recente au valorificat în special materialul documentar inedit, păstrat în fondurile arhivistice deținute de către Direcția județeană Bistrița-Năsăud a Arhivelor Naționale (Poruncile Primăriei Năsăud 1863-1867, studiu introductiv, text și note de Adrian

Născut la 6 ianuarie 1862 în Ragla – localitate fostă grănicerească- pe  Ulița cea Mare, din părinții George, de 40 de ani și Florica de 31 de ani, (…), Nestor Șimon provine dintr-o familie cu mai mulți copii. După absolvirea cu succes eminent a școlii  triviale din Monor în anul 1875 urmează cursurile  Gimnaziullui Superior din Năsăud, în perioada  1875-1883.  Aici participă activ la ședințele  societății de lectură a elevilor, Virtus Romana  Rediviva.

(Din această perioadă datează și primele încercări de a întocmi studii privind trecutul  Transilvaniei, păstrate în manuscris, dintre care amintim:

Starea bisericii românești din Transilvania sub principii  calvini și influențele calvinismului;  Viața și  faptele lui Ioan Marian, vicar faraneu episcopesc gr-cat  al  Rodnei din Districtul  Năsăudului, în A.N.B. Colecția  Virgil Șotropa.d.353).

(…)

Încă din perioada studiilor universitare Nestor Șimon  va întreprinde călătorii și va începe să adune  documente pentru a scrie istoria graniței năsăudene.  A fost stimulat de personalități care i au fost în preajmă:

Colonelul Storck, fostul secretar gubernial Ladislau Vaida, custodele de la Arhiva  Muzeului  Ardelean, Szabo Kiraly, cât și de activitatea depusă în calitate de secretar al societății studențești  Iulia din Cluj.

Potrivit propriilor mărturisiri, perioada clujeană va fi fertilă pentru documentarea despre  trecutul Transilvaniei și a zonei graniței  năsăudene, prin cercetări întreprinse la Muzeul Ardelean și Biblioteca Universitară din Cluj.

(…)  

Adevărata măsură a  preocupărilor și implicării în salvarea materialului documentar este dată  însă de corespondența purtată în acest scop.

(…)

Fără a se cantona într-un areal geografic restrâns, Nestor Șimon va coresponda și cu personalități de frunte ale românilor transilvăneni: George Barițiu, Iosif Șterca Șuluțiu, C. Diaconovich și redacțiile presei românești din Transilvania:

Gazeta Transilvaniei,  Tribuna,  Telegraful Român.”.   

***

În data de 15 decembrie 2011 Dr. Mircea Gelu Buta a scris Postfața la cartea:

”Nestor Șimon – Restituiri”, autor  Dr. Adrian Onofreiu,  scriere din care reproduc un fragment:

”Simpla valorizare a memoriei și amintirilor exprimate în memorialistică sau istorie orală și colectivă, cu expresie în mituri și narațiuni, nu reprezintă decât o formă ”recurentă” de democratizare a cunoașterii istorice. (…). Am înțeles aceasta cu ani în urmă, când regretatul Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu al Clujului (Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului între anii 2006-2011), m-a rugat să-i caut în arhive un material convingător despre Atanasie Todoran din Bichigiu.  Dorea să se convingă dacă memoria colectivă a transilvănenilor, în legătură cu acest martiraj, poate fi dovedită prin documente de necontestat.  M-am deplasat la Serviciul județean Bistrița-Năsăud Bistrița al Arhivelor Naționale, unde, dacă mai era nevoie de o dovadă în sprijinul ideii că nu natura ci cultura și erudiția rămân esențiale pentru istorie, iată am aflat aici această probă de necontestat. 

            Convingerea mi s-a întărit după ce  am stat de vorbă și am început să-l cunosc mai bine pe cercetătorul Adrian Onofreiu, harnic și meticulos scormonitor al adevărului istoric,  ascuns uneori atât de bine sub colbul arhivelor.

            După un răgaz de câteva zile,  acesta mi-a trimis în copie inedită,  datată  Cluj, 5 sept. 1887 și semnată Nestor Șimon, despre care am aflat că a fost un erudit cercetător al istoriei acestui  ținut. Scrisoarea restituia valoarea mărturisitoare a jertfei lui Atanasie Todoran, în condițiile în care majoritatea studiilor istorice au accentuat doar importanța sa socială și politico-națională. În acest  sens  Nestor  Șimon scria printre altele, că, ”am aflat cu siguranță cauza pentru care s-a opus Tănase Tudoran contra militarizării. Adică el nu s-a opus militarizării, ci s-a opus încercărilor de a se uni românii cu biserica Romei, deoarece pe atunci curgeau luptele cele mai înverșunate și Curtea din Viena voia ca militarizând, totodată să obțină uniunea”. (Nestor Șimon, Corespondență,  volum îngrijit de Adrian Onofreiu, Ed. Supergraph, Cluj-Napoca, 2005, p. 62.).

La aflarea veștii, I.P.S. Bartolomeu radiind de bucurie s-a făcut auzit prin gura psalmistului și a exclamat  ”Minunat este Dumnezeu întru sfinții Tăi”. (Psalmul 61, 36).

Epistola lui Nestor Șimon  a fost principalul document care a stat la baza întocmirii referatului de canonizare a Sfinților Martiri Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu, cei care astăzi se numără printre sfinții pomeniți de Biserica noastră și sunt preamăriți de Dumnezeu în ceruri, cinstindu-se prin cântări și laudă în ziua de 12 a lunii noiembrie. 

            Am învățat cu această ocazie că nici  memoria, nici miturile, nici povestirile din trecut nu pot fi transpuse direct în text, fără o analiză critică și în lipsa unor documente de netăgăduit, lucru de altfel mărturisit și de Nestor Șimon, într-o  scrisoare  către Baziliu Bașotă, jude regal în Alba-Iulia:

”Scopul meu nu e de a păși repede  cu istoria pentru  de-a astâmpăra curiozitatea unora ori altora, ci de a desfășura toate pe bază de documente valide, ca așa, generația ce va urma să  aibă istoria și nu povești din bătrâni”.    

   Mircea Gelu Buta, Prof. univ. dr. – Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca

***

Reproduc din cartea:    ”Nestor Șimon  1915-2005….corespondență”,  

Scrisoarea  lui Basiliu Bașotă

 ce a fost principalul document care a stat la baza întocmirii referatului de canonizare a Sfinților Martiri Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu, cei care astăzi se numără printre sfinții pomeniți de Biserica noastră și sunt preamăriți de Dumnezeu în ceruri, cinstindu-se prin cântări și laudă în ziua de 12 a lunii noiembrie, după cum a arătat Dr. Mircea Gelu Buta.

      Să citim această scrisoare  celebră, dar și din alte  corespondențe  ale lui  Nestor   Șimon:

”12.   Basiliu Bașotă,  jude regal în  Alba-Iulia.

                        Mult onorate domnule jude!

A trecut deja un an de când nu am corespondat cu mult  stimatul D-Ta.  De atunci și până  astăzi au trecut multe peste mine, și mai bune și mai rele; dar ori între ce împrejurări am fost, mângâiere mi-am aflat în lucrarea istoria foștilor grăniceri. Unii, care știu ce lucrez eu de multe ori mă întreabă, când voi fi gata, alții de abia așteaptă ca să vadă istoria scrisă, ei dar nu am aflat unul care să-mi promită ceva ajutor afară de mult stimatul D-Ta.  Am mai făcut o încercare gazetară, ce a apărut în Gazeta, Tribuna și Telegraful Român, dar până astăzi , locotenentnu am căpătat nici un răspuns, nici chiar de la foștii grăniceri din regimentul I.

În această vară am mers la Năsăud și apoi până la Telciu, pe unde am petrecut o lună de zile adunând documente. Mai mult am aflat de la bătrânul Petru Tanco, locotenent în pensie. Între altele am aflat și un compus despre spesele făcute cu ocazia înmormântării repausatului c.r. locotenent Atanasie Moț Dâmbul. Acest conspect îl am și eu în original și pe care nu-l țin din ceva puncte de vedere însemnate, decât pentru memoria repausatului.

De cumva M.O.   D-ta., ca înrudit cu repausatul ai dori să ai acest conspect, ce se extinde pe vreo ½ coală, eu bucuros îl voi trimite.

Rezultatul cercetărilor mele de până acum e că, afară de mai multe sute de date interesante am aflat cu siguranță cauza pentru care s-a opus Tănase  Todoran contra militarizării.  Adică el nu s-a opus militarizării, ci s-a opus încercărilor de a se uni românii cu  biserica Romei, deoarece pe atunci curgeau luptele cele mai înverșunate și Curtea din Viena voia ca militarizând totodată să obțină și unirea.  Acestea le-am aflat în o istorie bisericească scrisă de Petru Bodi, până astăzi încă netipărită și se află în manuscris la muzeul din Cluj. Acea intenție apare apoi și în alte documente ce eu le-am copiat de prin Archiv des Vereines fur Siebenbugen Landeskunde. Pe lângă acestea, poate că a fost și aceea ce susține D-l. Barițiu la p. 66: ”De ce ne jură că ne vom bate pe uscat și pe apă…”.   Aceasta o deduce precum eu din rezistența  secuilor.

 (…) 

Despre acestea am povestit cu d-l. Petru Tanco care a zis că eu am drept și sunt drepte ce le-am aflat eu, căci el știe încă din istoria care s-a scris la mandatul   colonelului și pe care a decopiat-o (a copiat-o) dânsul, dar s-a prăpădit în 1848;  el își aduce  aminte cum că în acea istorie era scris că   Todoran, pe când îl tăiau cu roata  striga: ”Nu vă dați unirii” (ș.a.).  Așa dar năsăudenii  de două ori s-au opus unirii:

1 – unirii religioase cu biserica Romei;

2 – unirii politice în 1848. 

Mai departe am aflat că maiorul Leon Pop a fost tras în cercetare pentru ținuta batalionului și de către ministerul  din Viena, despre care am la mână în copie întrebările ce i s-au pus, ce a răspuns la 25 de întrebări, până acum nu știu. ( a se vedea pe larg  Virgil Șotropa, Soarta maiorului Leon Pop, în ”Arhiva Someșană”, nr. 14/1931)

Afară de acestea am mai dat de urma multor documente, unele foarte interesante, unele, din punct de vedere militar, altele, de drept de posesiune și proprietatea pământului împrocesuat pe Valea Rodnei. Scopul meu nu e de a păși repede cu istoria pentru de a astâmpăra curiozitatea unora ori  altora, ci, de a desfășura toate pe bază de documente valide, ca așa, generația ce va urma să aibă istoria și nu povești din bătrâni.

Tot ce mă necăjește e că până ce voi pune riguroasele (examenele), nu prea mă apuc de scris mult.  Acum mă prepar pentru rigurosul prim. Printre ele tot mai fac câte ceva.

Alta,  ce e și mai mare e, că nu întâmpin ajutor nici din partea acelora, care trăiesc din sudoarea  foștilor grăniceri, adică profesorii și inteligența  din Năsăud, care în loc să mă încurajeze-vezi  doamne, ca pe un om mai tânăr – din partea unora am întâmpinat disprețul  cel mai mare (s.a.) 

Eu, firesc, nu am vorbit cu dânșii, și, afară de unul, despre  adunarea de documente ce ar fi bine să se întreprindă acolo, formându-se un comitet spre acest scop…

(…)

La alte națiuni astfel de întreprinderi le ajută guvernul, ori se îngrijesc societăți formate  spre  acest scop, formează capitaluri și unde trebuie plătit, drumuri, copieri, dau bani. Eu însă va trebui să pun din punga mea; dar drumurile, timpul (nu pierdut), petrecut, etc…

Eu am mai făcut o încercare în această  privință  scriindu-i d-lui Profesor Dr. C. Moisil și d-lui Vicar,  ca  cu  ocaziunea adunării comitetului fondurilor, care e tocmai astăzo, să facă propunerea ca să se  compună un comitet, să se formeze un fond și să se pună în lucrare pentru  a  aduna din toate unghiurile documentele și datele  istorice de prin comune și aiurea, deoarece sunt, chiar eu am aflat unul foarte interesant în comuna Telciu.

(…)

Eu îmi însemn mai multe întrebări la care să-mi răspunzi D-ta, nu în scris, ci când voi veni eu la Alba-Iulia, îmi vei răspunde, până atunci rămân al D-tale,

Patriot adevărat,

Nestor  Șimon, jurist absolut.

Cluj, 5 septembrie 1887”. 

***

”19.

Abrud, 6 ianuarie 1891.

Mult  prețuite patriot! 

Sunt  bolnav mai de mult timp și nu am nici puterea, nici voia (voința) a  scormoni prin  scrisorile mele,  ca să îți trimit tot ce ți-aș  putea trimite, ba nici aceia nu sunt, nici chiar dacă unele și altele  ce aș avea de trimis le-aș mai avea, că s-au  prăpădit mutându-mă  în viață de atâtea ori.

Tot ce am putut  aduna  56 documente istorice și 1  manuscris al meu în cauza  dreptului binelui românesc, când cu înființarea  districtului  Năsăud,  Îți  trimit ca să le folosești și apoi, la timpul său să le dai cu  alte  documente ale  D-tale unui loc  credibil   spre  păstrare, căci eu până atunci nu voi mai fi.

Salutare frățească,  Basiliu  Bașotă.

Ibidem, f. 147”

…………

”20.

Prezentat  în 9  ianuarie 1891.

Pe corespondență.

Prea  onoratului   Basiliu Bașotă, în Abrud.

Mult  onorate  domnule avocat!

Răspund cam târziu. Pachetul  dimpreaună  cu  toate documentele l am primit  în 9 ianuarie  1891.

Vă mulțumesc pentru interesul arătat.  Rezultatul îl voi comunica cu altă ocazie în vreo  epistolă

Năsăud, în 6 februarie 1891.

Al. M.O. D-Tale, mult  stimătoriu,

    Nestor  Șimon.

Ibidem, f, 148/verso”

”23.

Beșa Pavel, învățător și catehet în  Borgo-Prund.

Onorate domnule învățător,

În 27 Decembrie 1892 cu ocazia adunării grănicerești mi-ai promis cum că-mi vei împărtăși  un ziuar(Jurnal de campanie) din anul 1848.

După cum văd D-Ta, ai uitat despre  acel ziuar, deoarece până acum nu am primit nimic. De aceea Te rog ca să binevoiești a mi-l trmite cu vreo  ocazie sigură ori prin poștă. Mai bine ar fi ca să-l trimiți prin un preot greco-catolic de pe Bârgău, căci pe luna lui martie toți preoții  sunt convocați de vicar ca să se adune în Năsăud, în cauza alegerii de mitropolit. De cumva vei mai fi având și alte date mi le trimite spre a le vedea și a-mi decopia ce voi  afla mai de lipsă. Tocmai acum decopiez documentele primite de la domnul Iacob Onea, pe care voiesc a i le reînapoia cu ocazia amintită.

Nu întrelas  nici cu această ocazie de a accentua: păstrați toate petecele  de hârtie și le adunați și asigurați(protejați)de unde numai le aflați, căci de multe ori un petic de hârtie cuprinde mai multe decât altele dintr-o arhivă întreagă. (s.n.)

Am mai scris în altă privință și fratelui Dan, dar până acum  nu mi-a răspuns nimic, poate dânsul va lăsa cu testament ca să-mi răspundă copii cei cu nume strălucite.

Primește domnul meu expresia sinceră a deosebitei mele stime.

Năsăud, în 28 februarie 1893,      Nestor  Șimon”

***

Doamne!   Observ că Marele  Om, Nestor Șimon avea atunci când a scris această scrisoare  către  Basiliu Bașotă,  jude regal în  Alba-Iulia,  din care am spicuit și citat mai sus, vârsta de 25 ani, 8 luni și o zi, dar avea o maturitate admirabilă!

***

Merită  să citească,  ce am   cules  mai  sus din  operele amintite,  toți oamenii, deoarece sunt cuvinte ce ne ajută să ne hrănim  spiritul. 

 Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

Joi,   28 Martie 2024 

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ 


14 Martie 2024 Cuvinte printre Imagini

Lunca le la râul Neajlov satul Izvoru. foto jn
foto j n

Știința ne spune:

Lumea este afectată de observator, adică avem o putere în Univers,

astfel încât,  prin concentrarea  puternică a conştiinţei noastre,

putem să creem realitatea din jur.

Pe ce rază nu ştim încă.

Oricum rezultatul depinde de puterea de concentrare şi de durată.

Să citim  câteva fragmente dintr-un studiu  care pe mine m-a impresionat:

„… faptul, că inima umană generează cel mai puternic câmp magnetic  din corp, de aproximativ 5.000 de ori mai mare decât cel al creierului, este un lucru temeinic demonstrat.

Acest câmp are o formă sferoidă, ce se întinde mult în afara corpului fizic,

 fiind măsurat pe distanţe de la 1,30 m până la 2,50 m de inima fizică.

[…]

Câmpul magnetic al inimii reacţionează la calitatea emoţiei pe care o creăm în vieţile noastre…

Emoţiile pozitive ne echilibrează organismul în ceea ce priveşte

 procesele hormonale, ritmul cardiac,

 limpezimea gândirii şi eficienţa în tot ceea ce facem”.

foto j n

Să gândim pozitiv, deci, să iubim necondiţionat, să avem INIMA plină de Iubire,

să facem fapte bune şi,  mai ales,  să Îl iubim pe Dumnezeu, să iubim Universul, Infinitul.

Urmare a faptului că,

 mă preocup demult să îmi dezvolt o Conştiinţă universală,

            sunt puternic  îmbibată de Iubirea pentru Dumnezeu,

am Inima plină de Iubire sufletească și spirituală necondiționată față de fiii mei

și față de toți oamenii, 

am trăit  acum 22 de ani un fenomen  pe care nu l-am uitat.

Fenomenul numit de mine Trezire sau Salt Spiritual nu îl pot descrie în cuvinte!

Doar îl simt permanent în toată Fiinţa mea lăuntrică din acel moment când, dintr-o dată, am ştiut că nu sunt corpul fizic,

ci,   sunt Conştiinţa mea,

sunt un Spirit ce locuieşte în trupul meu fizic, 

că sunt fiica Divinităţii,   și că fac parte din Infinit, din TOT.

În acea zi, spontan, am luat la întâmplare din bibliotecă lucrări din domeniul filozofiei, religiilor lumii și am deschis  una din  cărți, iar în paginile ei  am găsit scris lămuritor  ceea ce tocmai simţisem, şi anume:

În trupul nostru, în fiecare celulă a sa, este Energia Vieții, adică Sufletul.

Frumos s-a spus că Trupul de carne al omului

este Templu al Duhului Sfânt, al Spiritului Sfânt!

Pot spune că din acea zi, 19 Octombrie 2002,

 a început un proces conştient şi prezent fără întrerupere

al Cunoaşterii de sine a mea.

O amintire de sine aproape permanentă.

Trăiesc în trezvie, în luciditate,  sunt mult mai atentă la mine însămi de atunci,

cât și la cei din jurul meu.

Fiecare dintre noi ştim că evoluţia spiritului este un proces minunat,

este o apropiere, treaptă cu treaptă, de sacru,

 fără o despărţire de profan şi,  de aceea,

 este un proces  mai mult decât dificil și din care învățăm enorm.

Este  mai dificil pentru cei care suntem în Lume și nu plecăm din lume prin peşteri sau prin mănăstiri!

Şi totuşi,  Sfinţii  care au plecat din lume povestesc despre o viaţă și mai  grea,

plină de privaţiuni, și totuși,   ce au scris ei despre ce au trăit,

a rămas peste  veacuri şi milenii drept învăţături ce le găsim în cărţi valoroase.

Este o întoarcere în noi înşine prin care găsim Adevărul.

În noi înşine este Dumnezeu, este puterea ce o avem. 

Să nu uităm! Avem o adevărată măreție spirituală în interiorul nostru!

Iubindu-L, amintindu-ne de El cât putem de des, simțim că Dumnezeu a venit la noi.

Afirmaţia mea, a Spiritului meu la cei 72 de ani trăiţi în corpul fizic,

pot să o  argumentez oricând.

Aici sunt la Bistrița

În noi este o corespondenţă cu tot Universul, cu Forţa invizibilă a Cosmosului!

În noi este Puterea Energiei Vindecătoare Universale.

Să credem și să o accesăm.

Fiind aici pe Pământ ajungem,

prin Suferință și Iubire necondiționată,   să transcendem materia,

să cunoaştem existenţa realităţilor transcendente  şi,  

vedem că este această cunoaştere  un DAR al Divinităţii pentru Om!

După  fenomenul care mi-a traversat mie Fiinţa acum 22 de ani,

reuşesc să mă cunosc pe mine însămi din ce în ce mai bine,  

 și, constat că acesta este un proces continuu, greu, dar folositor.

Mereu şi mereu mai descoperim ceva despre  Sinele nostru real.

Şi asta, după mine, înseamnă că mereu şi mereu Îl descoperim pe Dumnezeu,

 mereu descoperim că Bunătatea este baza vieții.

Mereu ne dezvoltăm în  a fi cât mai altruişti, 

 ne mărim  dorinţa să fim de folos și de a face tot ceea ce ne stă în putere.

Fiecare om să facă ceea ce poate în fiecare etapă a vieții sale.

Prin cunoaşterea de Sine,  a situației de viață pe care o avem la un moment dat, 

 alegem  cum să  trăim  şi,

 vedem cum  simţim  nevoia de a  ne dezvolta calităţi pozitive 

 care duc la o spiritualizare cât mai înaltă.

Sunt cu mintea la Dumnezeu și Îl iubesc din toată inima

Cine Îl  iubește și Îl simte pe Dumnezeu aproape,   

reușește  să trăiască  exact așa  cum  ne-a rămas scris de către un Mare Sfânt:

„Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe,

şi numai la atâtea daruri ajungem,

prin câtă suferinţă putem răzbi cu bucurie.

  Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni,

câtă amărăciune putem bea

în locul celor ce vrem să îi mângâiem.

 Atât de puternice vor fi mila şi adevărul în noi,

câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroşi

pentru Dumnezeu şi pentru oameni.”

***

„Când vine Dumnezeu la tine

te dezlegi de toate,

atât de nedreptăţile tale cât şi de toată dreptatea ta.

Când stai în faţa lui Dumnezeu cu credinţă tare

eşti mai presus de lumea aceasta,

mai presus de trăncăneala vieţii,

ai cu un cuvânt liniştea mai presus de lume,

ai liniştea lui Dumnezeu.”

cândva în locuința mea

*** 

*** 

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin

Joi, 14 Martie 2024 

Spre o Lumină caldă   

foto j.n.

******


Next page »