Despre Calistrat Hogaș în imagini

Valurile  Vieții mele pământești  m-au purtat de curând spre locurile natale. Am poposit,  astfel, un timp în orașul Piatra Neamț.   Citisem în liceu, la Iași, demult,  scrierile lui Calistrat Hogaș,  iar aici, în Perla Moldovei, am găsit urmele scriitorului:

-Stradă cu numele lui;             

-Liceul care îi poartă numele;

– Muzeul cu statuia din curtea casei memoriale;

-Locul unde își duce Odihna Veșnică în Cimitirul Eternitatea.

 Am pășit  sfioasă și am făcut fotografii.

Vă invit  cu Bucurie  să vedeți  câteva din aceste imagini pe care le-am imortalizat:

Strada cu numele scriitorului. Foto: jenița dodiță naidin
statuia scriitorului din curtea Muzeului Calistrat Hogaș. foto, cași toate celelalte fotografii postate aici sunt făcute de jenița dodiță naidin
o parte din casa scriitorului Calistrat Hogaș din Piatra Neamț
Muzeul Calistrat Hogaș este în renovare
curtea liceului Calistrat Hogaș din Piatra Neamț
Liceul Calistrat Hogaș din Piatra Neamț
statuia scriitorului din curtea casei lui Calistrat Hogaș din Piatra Neamț
Crucea din Cimitirul Eternitatea din Piatra Neamț
Am aprins o candelă la Locul de veci a lui Calistrat Hogaș, era o zi cu ploaie și vânt puternic
Mormânt cu Înger din preajma Casei de veci a scriitorului Calistrat Hogaș
O inscripție la locul de veci la un mormânt din vecinătatea scriitorului Calistrat Hogaș
Puterea vântului a stins Lumânarea, dar fotografia mea a imortalizat mica grădină unde se află CRUCEA scriitorului așezată într-un loc simplu în Cimitirul ETERNITATEA din Piatra Neamț

   

 

 

***  

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

Joi,  7  Noiembrie 2024 

 Eu știu: Credința în Dumnezeu  este Minunea Minunilor    

o privire de la fereastra blocului unde am poposit pentru scurt timp în orașul Piatra Neamț

***

Cât am locuit, pentru o scurtă și grea perioadă în vara anului 2024, în Piatra Neamț aceasta era priveliștea ce o vedeam de la geam, privind spre Muntele PIETRICICA.

 

 

 


6 Noiembrie 2024 – RUGĂCIUNE

RUGĂCIUNE 

Doamne,

dă-mi să întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.

Învredniceşte-mă să mă dau întru totul Sfintei Voii Tale.

În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate.

Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi,   

învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare,

că pentru toate este Sfânta voia Ta.

În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele.

În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.

Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi oamenii, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.

Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu PACE în suflet.

Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă:

  • să mă rog,
  • să cred,
  • să nădăjduiesc,
  • să rabd,
  • să iert
  •  să iubesc.   

AMIN!

***

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

Miercuri, 6  Noiembrie 2024 

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ   

Icoană cu Sfinții Năsăudeni. Am fotografiat această Icoană în Biserica Mănăstirii SALVA județul Bistrița Năsăud

***      *** 


Alexandru Oltean – POEZII

Am  primit,  – prin Ambasadori -,  cartea  Poetului Alexandru Oltean, intitulată:  VOI  FI  CU  TINE, publicată la Editura Grinta Cluj-Napoca, 2018.

foto: j.d.n.

Cele  145 de pagini ale volumului   le-am  citit  notându-mi conexiunile, mirările,  gândurile,  iar câteva  dintre aceste însemnări  le public pentru  Dumneavoastră,  cititorii mei. 

Alexandru Oltean începe și încheie cartea:   VOI  FI  CU  TINE , comunicând  direct cu cititorii săi  prin: ”Cuvânt către cititor…”   și ”Cuvânt de încheiere”, iar în cele 102 poezii  își exprimă sentimente, trăiri din anii tinereții sau din ultimii ani, când au Plecat în Lumea de Dincolo două ființe iubite și foarte apropiate, respectiv soția și unul dintre fii. O parte din creațiile  autorului din această lucrare se referă la suferințele îndurate, sentimentele de iubire pentru soție și familie, pentru  satul și țara în care s-a născut,   cât și la dragostea sa  de viață.  

După cum știm, oamenii pot să scrie și să publice cam tot ce au trăit în legătură cu o latură a vieții lor, dar, ei decid ce lasă să se vadă și ce nu, din felul cum au simțit, cum au trăit de fapt.

Păstrând proporțiile, mă gândesc la vorba marelui Om, Goethe, când a avut o convorbire cu  Eckermann   în legătură cu opera : ”Afinitățile  elective” și a spus:

”nu cuprinde nici un rând care să nu fi fost trăit, dar, de asemenea, nici un rând așa cum a fost trăit”. 

Citind  poeziile  scrise  de Alexandru Oltean în anul 1974,  sau în anii 2016, 2017, prin care    își exprimă  liber, dar cu un limbaj elegant,  iubirea ce a simțit-o față  de soția sa, observ că a fost ajutat de mentalul colectiv al  timpului său, desigur,    nu s-a gândit, cum va fi primită de public confesiunea sa,  precum  s-a  frământat Octavian Goga,  care, în poezia:

”De-aș  spune cît îmi ești de dragă”,

scrisă în anul 1900, cu creionul pe caietul de Limba Latină, spune:

”Dragostea ce de tin mă leagă

De m-aș pune-astfel s-o spun

Cum ea în mintea mea se-ncheagă

Mi-ar zice lumea că-s nebun…” 

   La finalul lecturii acestor poezii, unele datate, altele nu, m-am gândit la ceea ce s-a spus demult, și anume: ”Carmina morte carent” (Poeziile sunt lipsite de moarte), dar și la un vers a lui Eminescu din  Scrisoarea a IV:

”P-ici,  pe colo mai străbate câte-o  rază mai curată

Dintr-un Carmen  Saeculare  ce-l  visai și eu odată.”.

   Prin faptul că public pe Blogul personal  câteva gânduri,  încurajez astfel,  pe cei  care  scriu poezii dintr-o nevoie interioară,  exprimând ceea ce simt și le fac publice, fără să iși ia răgazul pentru una sau mai multe revizuiri.

            Închei cu un citat, din ceea ce a scris magistral,  în postfața cărții, sub titlul:  

”Jurnalul liric și exercițiul durerii”.  Doamna  Cleopatra  LORINȚIU:

”Am certitudinea că într-o bună zi,  prolificul autor al acestui  jurnal  liric  va  avea nevoie să  selecteze  din  valul  năvalnic  al rimelor  sale doar  spuma lirică,   dăruindu-ne  o carte ca o lamă de cuțit.”.

Da,  cu  totul fiind de acord cu  Doamna Cleopatra  LORINȚIU,  sper ca   Domnul Alexandru  Oltean   să aibă cândva motivația, energia  și timpul  pentru a-și  limpezi scrisul.

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

Luni,  28 Octombrie 2024 

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ 


Laura Munteanu – Versuri pentru părinți

foto: j d n
    Poeta   Laura  Ema Cârcu Munteanu, mi-a  scris cum a mers,   împreună cu soțul,   la  Casa de veci  a părinților ei, pentru a aprinde candele cu Lumină. Din Sufletul fiicei   au răsărit cuvintele pe care le public aici  imediat ce le-am primit. Sunt  cu gândul la  toate Sufletele  Plecate în Cer și mă rog să aibă parte de Lumină. Știu  că  Divinitatea  Universală are în grija Sa Totul.    
VERSURI  PENTRU  PĂRINȚI  

Dragii mei părinți

Peste somnul vostru

Se aşează iar Ruginia Doamnă

Iar eu nu mai pot

Să v-aduc în dar

Decât flori de toamnă..

Flăcări vii sunteți

În gândurile mele

Vă aştept în vise

Şi înalț din nou

Rugăciuni spre stele…

Sufletele voastre

În lumină, doarmă

V-am adus în dar,

Florile de toamnă   

Laura Munteanu

Bistrița, Joi, 24  Octombrie 2024 

***

foto: j d n
Biserica din satul meu natal, Băbușa
am făcut această fotografie în luna iunie 2024
clopotnița fotografie pe care am făcut-o în iunie 2024

În satul meu natal, Băbușa,  acum, De Sfântul  DUMITRU,  este Hramul Bisericii,  

și în cimitirul  din  jurul Bisericii sunt candele aprinse la mormintele  multor Suflete Plecate  în Cer, precum și la acelor din Familia mea.

Biserica din satul Băbușa comuna Băcești județul Vaslui
foto: jenița dodiță naidin iunie 2024

***  

 Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

Vineri,  25 Octombrie 2024 

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ     

    ***


Adriana Voitecovits David – Călătoria spirituală a Jeniței Naidin

Am primit acest articol pentru a -l publica.

Mulțumesc autoarei pentru munca de a citi și de a scrie.

Călătoria spirituală a Jeniței Naidin

Cartea ”Vindecarea”,scrisă de Jenita Naidin, publicată în anul 2008 la Editura Limes din Cluj-Napoca, este o operă cu caracter autobiografic care surprinde travaliul transformării spirituale al autoarei, fiind o mărturie a unor suferințe personale, trăite pe drumul parcurs  în căutarea  constantă a  iubirii, sensului vieții și a relației cu Divinitatea.

Volumul este o cronică a vieții sale, o viață marcată de durere, lipsă de împlinire conjugală, dar și de o căutare neîncetată a unui sens mai înalt prin credință, meditație și autoanaliză.  

Doamna Jenița Naidin ne invită să ne confruntăm cu propriile noastre umbre și să ne regăsim echilibrul interior, subliniind importanța transformării și a iubirii ca elemente esențiale în vindecare.

Autoanaliza ca proces esențial al vindecării

Un aspect central al cărții este procesul de autoanaliză, pe care autoarea îl descrie drept „serios, greu, constant, citind și scriind” (pag. 7). Această căutare interioară o ajută pe  Jenița Naidin să-și înfrunte propriile suferințe și să se vindece. Ea mărturisește că a fost o provocare să coboare în „infernul din tine”, dar recunoaște că fără această introspecție dureroasă, adevărata vindecare nu ar fi fost posibilă. Prin citit-studiu și scris, Jenița  Naidin reușește să-și găsească o formă de eliberare, devenind mai conștientă de sine și mai împăcată cu destinul său.

Autoarea înțelege că „Iubirea e esențială în toate formele și planurile ei lăsate de Dumnezeu” (pag. 24), și aceasta este tema centrală care traversează întreaga lucrare. Cu toate acestea, ea recunoaște că nu a trăit niciodată acea iubire totală și sacră pe care și-o dorea, mărturisind: „Pot spune că nu am cunoscut căsătoria” (pag. 36).

Reflecții asupra căsătoriei și iubirii: Împliniri și neîmpliniri

Capitolele:  ”Cartea nunții”  și ”O scrisoare privind taina cununiei” explorează tema iubirii și a căsătoriei dintr-o perspectivă profund spirituală.  

În  capitolul ”Cartea nunții”,  scriitoarea Jenița Naidin  face referire la romanul lui George Călinescu, unde povestea de iubire dintre Jim și Vera este prezentată ca un ideal de iubire totală. Aceasta este iubirea pe care autoarea și-a dorit-o, dar pe care nu a trăit-o în viața sa personală. Mărturisirea sinceră a autoarei că „nu a cunoscut căsătoria” și că mariajul său, care a durat 20 de ani,  a fost doar „în acte”,  reflectă adânca sa frustrare și neîmplinire. 

 Ea însăși pune întrebarea: „De ce a rezistat atât de mult?” (pag. 126), răspunzând cu o sinceritate dezarmantă: „Consider că așa a fost Destinul meu implacabil din moment ce nu am știut să trăiesc altfel.”

Paul Evdokimov, citat de autoare, relevă importanța iubirii în Taina Cununiei, considerând-o „materia Tainei” care primește darul Duhului Sfânt (pag. 62). Totuși, Jenița Naidin recunoaște, cu tristețe, că nu a cunoscut această iubire sfântă, care ar fi trebuit să fie prezentă în căsătoria ei.

Relațiile de familie și impactul lor asupra sănătății emoționale

În capitolele:  ”Când apare copilul”  și ”Când părinții se despart”, autoarea abordează relațiile familiale și modul în care acestea influențează dezvoltarea personală. Nașterea unui copil este văzută ca un dar divin, însă atunci când intervine separarea părinților, copiii  suferă enorm.

Omul și animalul: diferențele spirituale

În Capitolul:   ”Și totuși, omul nu este un animal”,  autoarea reflectează asupra diferenței dintre om și animal din perspectiva conștiinței și spiritualității.

Jenița Naidin subliniază că, deși omul este supus unor instincte biologice similare cu cele ale animalelor, el are capacitatea de a transcende aceste impulsuri prin rațiune și credință. Omul este chemat să trăiască pe un plan spiritual superior, iar acest lucru îl deosebește fundamental de orice altă ființă de pe pământ.

Paul a plecat în eternitate: Iubirea sacrificială și ajutorul divin

Ultimul capitol al cărții  ”Vindecarea”, intitulat:  ”Paul a plecat în Eternitate” este unul profund emoționant.  

Jenița Naidin povestește cu o sinceritate copleșitoare cum l-a îngrijit pe Paul, fost soț și tatăl copiilor ei, atunci când s-a imbolnavit grav, având grijă de el cu o dăruire totală.  

În ciuda suferinței și epuizării fizice și psihice, autoarea mărturisește că doar cu ajutorul lui Dumnezeu a reușit să facă față acestui eveniment din viața sa.

Finalul  operei ”Vindecarea” este o lecție profundă despre iubirea sacrificială și puterea credinței.   

Jenița Naidin subliniază că fără accesarea Divinității, nu ar fi putut face nimic: „Spun cu răspundere că eu fără să accesez Divinitatea nu pot face nimic” (pag. 9).

Concluzie

Cartea ”Vindecarea” este o reflecție asupra drumului personal al autoarei prin suferință, iubire  și căutarea unui sens spiritual mai înalt. Prin mărturisirile sale,   autoarea ne arată că, deși viața sa a fost marcată de lipsa unei iubiri totale și de suferință, ea a găsit vindecarea prin credință, rugăciune, lectură și scris.

Jenița Naidin ne amintește că iubirea, deși esențială, nu este întotdeauna trăită la nivelul pe care ni-l dorim, dar că există o cale de a ne regăsi și de a ne reconstrui, chiar și în mijlocul suferinței.

Autoarea a parcurs un drum dureros al autoanalizei și introspecției, ajungând să înțeleagă  faptul că: „Fără suferință nu există transformare” (pag. 32).

În acest sens,  volumul  ”Vindecarea” devine nu doar o cronică personală, ci și un ghid pentru oricine caută să înțeleagă mai bine legătura dintre suferință, credință și renaștere spirituală. Cartea doamnei Jenița Naidin este un testament al puterii rezilienței umane și al credinței profunde care poate susține un om chiar și în cele mai grele încercări.

Adriana  Voitecovits David

Bistrița, 14  Octombrie 2024


Mănăstirea Pietricica – Piatra Neamț

foto: Flori în orașul Piatra Neamț

Orașul  Piatra Neamț poate fi  privit  de Sus în  mai multe moduri.

Personal,  m-am  bucurat să îl  cuprind cu privirea din spațiul minunat al Mănăstirii Pietricica, construită pe Muntele Pietricica, în partea de Răsărit.

Inițial a fost înființată ca schit în anul 1994, apoi, a devenit mănăstire în anul 2009. 

Are Hramul ”Schimbarea la Față a Domnului”.

La coborâre, foarte aproape este Cimitirul Pietricica.

Vă  invit să vedeți  fotografiile pe care le-am făcut, la Mănăstirea Pietricica, în Cimitirul  Pietricica și în orașul Piatra Neamț:

foto: JDN .Flori la Mănăstirea Pietricica
la Mănăstirea Pietricica
Catapeteasma Bisericii de lemn a Mănăstirii Pietricica

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

Duminică, 01  Septembrie 2024 

Începutul anului bisericesc, Sf. Cuv. Dionisie Exiguul cel Smerit.

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ 

     *** 


Mănăstirea BISTRIȚA județul Neamț

foto: jenita dodiță naidin

De curând am fost pentru prima dată la Mănăstirea Bistrița, aflată la 8 km  distanță față de municipiul  Piatra Neamț.

La  intrare, în partea  stângă  a  generoasei  curți, 

străjuiește  statuia  din marmură a lui  Alexandru cel Bun, opera  sculptorului  Gir  Rădulescu din anul 1982.

Din  cartea de prezentare,  cumpărată de la  magazinul mănăstirii,  

Citim:

”…  pe Valea  Bistriței, în  comuna  Alexandru cel Bun, (…)  este   amplasată  cetatea  spirituală  medievală – Mănăstirea  Bistrița, ca una din cele mai vechi  ansambluri  religioase,  istorice și de artă  moldave și  cea mai importantă  ctitorie  mușatină  din  Moldova,  care a avut un  rol  deosebit în  trecutul  religios, cultural  și  istoric al  neamului.

(…)     Acest  modest început al  primului  mușatin  a fost întărit și continuat,  iar  apoi  rectitorit printr-un ansamblu  monumental de piatră  de  către  Alexandru cel Bun (1400-1432) – ca  adevărat  ctitor  fondator  al  Mănăstirii  Bistrița – urmat  de  ceilalți  trei  mari mușatini:

Ștefan cel Mare,  Petru Rareș   și  Alexandru Lăpușneanu.”. 

Acum,  vă invit  să priviți câteva  fotografii  din  foarte multe  câte am realizat: 

Imaginile  surprinse în fotografii spun multe,  dar nimic nu se compară  cu a păși în acest loc  sfânt.

Cu Iubire și Recunoștință,

Jeniţa Dodiţă Naidin

Duminică,  25 August  2024

Cu  fața  spre  Lumina Divină


SCRISOARE și RUGĂCIUNE

MOTTO

Omul cel drept, care stă în locuința lui

și cugetă curat,

va fi auzit până foarte departe…

 

 

Dragii mei cititori

Iubesc aceste versuri  scrise  de talentatul  Poet  Esenin

și,  de aceea,  le-am cules la calculator dintr-o carte a mea veche…

Dacă doriţi,   citiţi şi Dumneavoastră…

„SCRISOARE  DE  LA  MAMA

Ce gânduri fruntea asta

Va mai scorni îndată?

Ce potrivite lucruri

Voi mai găsi de scris?

Cu slovele lui strâmbe,

Pe masa-ntunecată,

Răvaşul mamei zace

În faţa mea deschis.

Ea-mi scrie: „Puiul mamei,

Dacă ţi-i dor de-acasă,

Atunci te rog pofteşte

De sărbători la noi.

S-aduci nădragi tătucăi,

Mie-o broboadă groasă –

La noi sunt tare multe

Necazuri şi nevoi.

Că eşti poet de seamă

N-am nici o bucurie,

Că faima cea deşartă

Mi te-a băgat în jug.

Era cu mult mai bine

Ca din copilărie

Să fi umblat pe câmpuri

Cu braţele pe plug.

Bătrână sunt şi trupul

De-abia mă mai ridică,

Dar dacă tu departe

Prin târguri nu plecai,

Eu astăzi aveam noră

Frumoasă şi voinică

Şi pe genunchi dam huţa

Un nepoţel bălai.

Dar tu, copiii voştri

I-ai risipit prin lume,

Ţi-ai dat uşor nevasta

Unui bărbat străin.

Şi singur fără sprijin,

Nu ştiu de ce anume,

În vălmăşagul crâşmei

Te-ai cufundat deplin.

Tu sufleţelul maicăi,

Serioja, ce-i cu tine?

Erai aşa cuminte

Şi-aşa de gânditor,

Încât spunea tot satul:

Ce fericit e-n sine

Şi Alexei Esenin,

Că are aşa fecior.

Dar tu nădejdea noastră

O amăgeşti amarnic,

De asta-n suflet chinul

Şi grijile se-nfig,

Căci tatăl tău, săracul,

A tot crezut zadarnic,

Că stihurile tale

Or să ne dea câştig.

Din ce primeşti pe ele

Tu nu ne poţi trimite,

De asta dureroase

Cuvintele-şi fac loc,

Eu una ştiu din cele

De tine pătimite:

Poeţilor parale

Nu li se dau deloc.

Că eşti poet de seamă

N-am nici o bucurie,

Că faima cea deşartă

Mi te-a băgat în jug,

Era cu mult mai bine

Ca din copilărie

Să fi umblat pe câmpuri

Cu braţele pe plug.

Acum trăim ca-n beznă,

Necazul ne tot bate

Şi la gospodărie

N-avem un cal măcar,

De-ai fi rămas acasă

Am fi avut de toate

Şi cum eşti plin de minte

Erai de mult primar.

Am fi trăit cu lumea,

Sub anii ce ne cearcă,

Tu nu ştiai ce-i truda

Şi zbuciumul pustiu.

Eu ţi-aş fi pus nevasta

Să ţese şi să toarcă,

Pe când tu bătrâneţea

Ne-o linişteai, ca fiu.”

…………………………..

Mototolesc răvaşul,

Neliniştea mă scurmă.

Au nu pot fi abateri

Din drumul meu afund?

Dar tot ce cuget astăzi

Voi povesti pe urmă,

Voi povesti-n scrisoarea

Prin care-am să răspund.

[1924]

RĂSPUNS

Tu, scumpa mea bătrână,

Trăieşte sănătoasă.

Eu te ţin minte veşnic

Şi te doresc mereu.

Dar nu pricepi o iotă

Din tot ce mă apasă,

De ce trăiesc pe lume

Şi care-i rostul meu.

Acum la voi e iarnă.

Iar tu scurmându-ţi chinul,

În nopţile cu lună,

Stai gânditoare, hăt,

Crezând că nu ştiu cine

Cutremură mălinul

Şi geamul vi-l presară

Cu ger şi cu omăt.

Dar cum s-adormi, măicuţă,

Când arzi cum arde-o faclă,

Când viscolul boceşte

Şi geme-n horn, nespus,

Te-ai duce la culcare,

Dar patul pare-o raclă

Şi-n racla strâmtă-mi pare

Că sunt la groapă dus.

Cântând ca mii de dascăli

Cu voci fârnâitoare,

Nemernicul de viscol

Se tânguie hai-hui

Şi cad în molcom iureş

Bănuţii de ninsoare

Şi-n urma raclei mele

Amici, soţie nu-i…

Mi-e dragă primăvara

Cu soare mult şi vrăbii

Cu revărsări de ape

Ca un potop gonind,

Pe ele o surcică,

Ca marile corăbii,

Aşa lărgime are

Cât ochii nu cuprind.

Dar primăvara ceea

Ce-aşa de dragă-mi este,

Eu marea răzvrătire

În visuri o numesc!

Din pricina ei sufăr

Şi-aştept tânjind o veste,

Pe dânsa totdeauna

O chem şi o doresc.

Dar pacostea aceasta –

Planeta asta rece!

Chiar cu-acest Soare-Lenin

Se încălzeşte greu!

De asta doar o boală

Vrea sufletul să-mi sece,

Că beau, stârnesc scandaluri

Şi-mi fac de cap mereu.

Dar aşteptata vreme

Sosi-va, mamă dragă!

Ea va veni desigur

Cu noul ei temei,

Că vezi, nu de pomană

Ne-am înarmat, cu vlagă:

Şi unii stăm la tunuri,

Iar alţii la condei.

Deci uită de parale.

Poţi fi mai pricopsită?!

Cum, tu eşti asta oare,

Ori te-ai schimbat de tot?

Că doară nu sunt vacă,

Ori cal, ori altă vită,

Ca să fiu scos din staul

Cu funia de bot.

Ştiu c-am să ies eu singur

La hotărâta  vreme,

Când voi tuna prin lume

Şi-n sufletele dragi.

Şi-apoi, când m-oi întoarce,

Nu uit, tu nu te teme,

Să-ţi cumpăr ţie bertă

Şi tatălui nădragi.

Deocamdată-i vifor…

Năprasnica-i vâltoare,

Cântând ca mii de dascăli,

Se tânguie hai-hui.

Şi cad în molcum iureş

Bănuţii de ninsoare

Şi-n urma raclei strâmte

Amici, soţie nu-i…

[1924]

Am parcurs,  împreună,  o lectură frumoasă din Opera lui Esenin.

*** 

Acum,

Tot  împreună,

vom citi o    RUGĂCIUNE.   

Iată cum se ruga Bunica Regelui Mihai I al României,

Regina MARIA:

Rugăciunea unei REGINE 

Îmi înalţ inima spre Tine, Oh! Doamne!

Ascultă, Te rog smerita mea rugă. M-ai înălţat, m-ai aşezat  în locul de slavă

şi ai pus în mâinile mele o putere ce nu e hărăzită multora.

Mi-ai însemnat un drum care trebuie să fie al meu

şi pe care trebuie să păşesc fără a şovăi.

Din pricină că sunt nevoiţi să-şi înalţe fruntea ca să mă vadă,

mulţi cred că nu calc decât prin locuri pline de soare;

dar Tu, O! Doamne! Cunoşti pietrele ce-mi rănesc picioarele

şi mulţimea spinilor sub trandafirii ce mi-au fost dăruiţi.

Ai făcut să strălucească chipul meu în faţa smeriţilor acestei lumi.

Ai aşezat purpura pe umerii mei şi coroana pe capul meu

şi mi-ai poruncit să le port ca şi cum n-ar fi o povară.

Şi ai grăit:

Ai fost aleasă între mulţi, fii vrednică de cinstea ce ţi s-a făcut,

fie mâna ta blândă, cuvintele tale pline de mângâiere

şi fă din inima ta un loc de odihnă pentru cei obosiţi şi fără tihnă.

Scoală-te în zori de zi, iar noaptea nu dormi prea greu ca nu cumva să rămână neauzit vreoun strigăt înălţat către tine.

Căci eşti mama unui popor şi ai fost aleasă să-l călăuzeşti în viaţă

şi să porţi povara durerilor şi bucuriilor lui.

De aceea strig către Tine

 Oh! Dumnezeul meu! Dă-mi putere să înfrunt orice soartă,

să înving orice temere, să străbat orice furtună.

Dă-mi o nesfârşită răbdare, O Doamne!

Şi voinţa de a birui orice ispită nevrednică,

fă-mă fără teamă,  bună şi dreaptă,

neclintită în mijlocul oricărei nenorociri.

Dă-mi o inimă vitează ca să suport toate durerile pe care le văd şi le aud,

o inimă vitează ca să nu pierd curajul la sfârşitul unei zile de zbucium.

O inimă destul de mare ca să poată iubi şi pe cei pe care nimeni nu-i iubeşte,

destul de dreaptă ca niciodată să nu osândească cu grabă

şi destul de  milostivă ca să poată ierta „de 70 de ori câte 7”.

Dă-mi darul  cuvintelor care să mângâie, O, Doamne!

Şi darul compătimirii şi al înţelegerii, ca de câte ori întind mâna să nu fie în zadar.

Îngăduie-mi, O Doamne! Să ţin capul sus, nu din trufie,  

ci pentru că mi-e cugetul curat ca şi  cristalul în care străluceşte soarele

scoţând la iveală o mie de lumini şi pentru că mă pot uita fără teamă în ochii oricui.

Îar când va veni ceasul meu din urmă, O, Doamne!,

fă să mă găsească fără amărăciune în suflet împotriva nimănui

şi fă ca nimeni să nu se creadă duşmanul meu,

aşa încât înainte de a veni în faţa Ta,  

mâinile ce ridic în binecuvântare să fie uşoare ca nişte aripi plutind spre cer.

Şi de îşi va aminti cineva de mine pe pământ, O!  Doamne!;

să mă vadă cu un zâmbet pe buze,

cu un dar în mână

şi cu lumina credinţei în ochi,

acea credinţă care mută munţii din loc.

AMIN! 

***    

Pentru mine,  Rugăciunea, mai ales aceea simplă, venită pe loc în minte, este cel mai mare ajutor.   

Am inima plină de Bucurie pentru că cea mai importantă relație din viața mea este relația cu Divinitatea, cu Mintea Universală. 

Cu Iubire și Recunoștință,

Jeniţa Dodiţă Naidin

Joi,  01  August  2024

Cu  fața  spre  Lumina Divină


Vasile V. Filip – Cu cărțile pe față

credit foto: jenița naidin

Am citit mai multe cărți scrise de profesorul Vasile V. Filip, lecturi din care am observat că este un Om serios și profund, se poartă fără a fi zeflemitor, astfel încât  se vede 

că i s-au arătat:

cunoașteri tainice,  înțelegerea, iar acestea sunt premize pentru a se elibera de nefericire.

Din scrierile sale, se vede cum,  lui Vasile V. Filip, stând în tăcere, i-au apărut percepțiile și puterea de a-și vizualiza idealul propus, știut fiind faptul că imaginația are un rol important.

S-a spus demult:

 Nu voința ne face să acționăm, ci imaginația noastră. Oamenii sunt mândri de voința lor, dar voința  cedează întotdeauna în  fața imaginației.

 Mereu spun cât de util este să ne imaginăm lucruri rezonabile și legitime, iar dacă este menit să se realizeze, Universul face toate detaliile.  Mama mea spunea:  ”Ce ți-e  scris, în frunte ți-e pus”.    Aceste cuvinte, dar și multe altele auzite de la părinții mei în copilărie,   au revenit acum mai viu în mintea mea,  după ce zilele trecute am fost în satul meu natal, Băbușa, unde erau peste tot salcâmii înfloriți și mi-am odihnit Sufletul.  

Din cartea profesorului Vasile Filip intitulată:  

”Cu cărțile pe față”, editura CHARMIDES, 2024, cuprinzând 230 pagini,  am aflat   despre copilăria dânsului, evocată  în Capitolul I: ”Amintiri și Evocări”.   Mai departe   citim celelalte  Capitole: ”Comentarii etnologice”;  ”Comentarii Literare: Poezia”;  ”Comentarii literare: Proza”; ”Comentarii  Culturale”.

Citisem opera  ”Cu cărțile pe față” înainte de a reuși să mă reculeg lângă mormintele părinților, fratelui și a altor rude din satul în care am venit pe Pământ, și notasem multe idei cu privire la ce voi cita, dar, acum,  am decis să  reproduc un fragment dintr-un text intitulat:  ”Povestea  unei vieți și a unei cariere”, text  în  care se vorbește despre Iași, orașul  iubit al adolescenței mele, despre Moldova, despre Bistrița… :

”Deosebit de  elegantul volum memorialistic  Vatra  regăsită (Editura  Presa Bună, Iași, 2021) al etnologului ieșean, prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru, însumând  468  de  pagini, se citește ca un roman de formare (Bildungsroman) în tradiția lui Goethe cu al său   Wilhelm Meister:  adică  pe nerăsuflate.  Este o carte  în care pulsația subiectivă

(cenzurată, se pare,  timp de o viață, în precedentele tomuri academice ale prestigiosului cercetător, întemeietor al Arhivei de Folclor a Moldovei și Bucovinei  A.F.M.B.),

 nostalgia privirii îndărăt,  specifică vârstei (susținută de un real talent de povestitor) se revarsă acum cu căldură și se împletește firesc cu formația riguros științifică a autorului, cu imensa acumulare de informație de specialitate.  Astfel încât subiectul își contemplă aproape obiectiv propria-i devenire, ca parte a unui proces istoric de emergență a lumii și  neamului său din imensul ocean al culturii anonime (dar atât de riguros articulate) spre lumina înțelegerii de sine,  spre găsirea unui ritm și a unei cadențe a afirmării individuale epurate de aproape orice individualism, dar impulsionate de o energie și o tenacitate ale cărei rădăcini autorul începe nu doar să le înțeleagă, să și le asume și exhibe, ci și să dea acestui lucru  dimensiunea de frumoasă, de sacră  datorie.  O  viață individuală se înscrie astfel în mitul eternei reîntoarceri a omului spre reazemul și mângâierea ”vetrei”  părintești,  spre acel  ”liman neviforât” a cărui regăsire e izvorul și  esența  nu doar a imanentei  înțelepciuni, ci  și a oricărei  drepte măsuri.

(…) 

Dar   spațiul cercetărilor  sale nu se oprește doar asupra zonelor folcloric-clasicizate ale Moldovei, ci se extinde și asupra celor mai puțin bătute,  marginale spațial (Vrancea, Hârlău, Săveni, Valea Șomuzului, chiar zona transmontană a Bistriței și Năsăudului, a moldovenilor de confesiune  catolică – așa-zișii ceangăi –  în legătură cu  care  subliniază adesea  rădăcinile lor pur  românești).”.

Vasile V. Filip este scriitor. Scriitor adevărat  și critic literar a devenit, căci semnele erau din copilărie, dar neconștientizate, dimpotrivă, după cum ne spune, atât de frumos,  în Echinoxist fără voie:

”Că scriitor n-am visat să fiu. Critic – nici atât.

(…)

Să citesc, da!  Dar de ce să scriu, când Shakespeare, sau Schiller, sau Tolstoi spuseseră cu sute de ani înainte ceea ce era de spus despre om, ceea ce aș fi vrut și eu să spun, dar mi-o luaseră înainte?

(…)

… Ion Vartic, ne vorbise: luminător. (Pentru că, obscur, inimii mele aceste personaje-i vorbiseră încă în acele nopți din copilărie, când trebuia să-i adorm întâi pe tata și pe mama, ca să pot asculta la radio.)  Și visasem, la propriu (adică noaptea, într-o noapte agitată de dinaintea seminarului cu pricina) ”soluția” aplicării acestei ”grile”. Nici nu mai știu cum a ajuns lucrarea mea de seminar și la dl Vartic. (…)  … titlul  sub care ar putea fi publicată:

Un Peer  Gynt balcanic. Și cu acest titlu a apărut, prin februarie 1979”.

Și atunci, cum să nu credem în sincronicitate, adică în coincidențele semnificative ale evenimentelor interioare și exterioare, care nu sunt conectate cauzal!

Cu alte cuvinte, acum 45 de ani Vasile V. Filip a trăit la propriu  sincronicitatea, adică în inconștientul dânsului s-a activat un arhetip prin visul ce l-a avut.   

Din cartea: ”Cu cărțile pe față”,  se vede cum   scriitorul Vasile Filip cunoaște și aplică adevărurile universale, iar eu amintesc aici doar câteva ce transpar din rezultatele muncii sale.

Viața noastră nu este altceva decât o reflectare a gândurilor noastre predominante și a atitudinii noastre mentale.

Fiecare gând creează o impresie asupra creierului.  Impresiile acestea dau naștere anumitor tendințe mentale, care  generează la rândul lor caracterul, diferite abilități și obiective, iar toate acestea combinate determină experiențele prin care trece omul în viața sa pământeană.

Așadar, în viață, noi ca oameni  avem la îndemână,  ca și forțe utilizate în devenirea noastră câteva repere.  Amintesc aici câteva:  

răbdarea,   perseverența,  starea de optimism cultivată indiferent de mersul evenimentelor exterioare,  viziunea binelui colectiv, dincolo de  interesele personale,  atenția  și concentrarea îndreptate  spre ceea ce dorim, nicidecum spre lipsa a aceea ce ne dorim, starea de încredere  neclintită în Dumnezeu.

În încheiere, spun ceea ce știm cu toții: 

Gândul este creator, iar pentru a dispune de vitalitatea necesară, gândul trebuie să conțină mai întâi Iubire.  Gândurile noastre se exprimă prin cuvinte.  Această putere  miraculoasă de a exprima gândurile, de a vorbi, îl deosebește pe om de restul regatului animal.  Limbajul  scris i-a permis omului să privească în trecutul său și să contemple  scenele  emoționante care au condus la ce moștenește azi,  intrând în  comuniune cu cei mai mari scriitori, gânditori ce sunt, de fapt,  o expresie a  Minții Universale, care s-a exprimat prin mințile umane respective.   Cuvintele sunt gânduri ce conțin o putere invizibilă.  Să fim atenți la gîndurile, cuvintele  și acțiunile noastre, pentru că ne determină caracterul și destinul.

Îl amintesc  pe Marcus Aurelius, 

cuprins de aproape   două mii de ani în Mintea Universală și care a influențat de la Renaștere până in Prezent mulți gânditori,

cu  aceste cuvinte ce au ajuns până la noi:

”Aceasta înseamnă desăvârșirea caracterului:

Fiecare zi să fie trăită ca și cum ar fi cea din urmă,  fără să te zbuciumi, fără să  fii amorțit  și ipocrit.”.

Doresc  acestei cărți deosebit de valoroase,  ”Cu cărțile pe față”,  realizată de scriitorul Vasile V. Filip  succesul pe care îl merită, și o recomad cu toată căldura sufletească tuturor.

Biserica din satul Băbușa. foto: jenița naidin
clopotnița Bisericii din satul Băbușa. foto jenița naidin
salcâmi din satul Băbușa. foto jenița naidin

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

 Luni, 20 Mai 2024 

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ    

în curte la învățătoarea Laura Fofel din Băbușa. foto: jenița naidin
în grădina casei învățătoarei Laura Fofel din Băbușa. foto: jenița naidin
16 Mai 2024

                       *****


Interviu în Familie

Am primit, prin Poșta română, 

o carte care mi-a acaparat  timpul, și, anume, opera:

”Managementul resurselor umane Pentru adulți”,

autori, 

Gina  Treistaru și Liviu Treistaru,

Editura,  Total  Publishing,  București, 2023.

Credit foto: jenița naidin

  

Am fost surprinsă  plăcut  de apariția  acestei cărți din două motive:

-Am citit prima dată o lucrare realizată sub forma unui Interviu

 în care soțul intervievează soția;

-Îi  cunosc de când erau studenți pe autori, am comunicat cu ei destul de frecvent, chiar și după anul 2000 de când  nu am mai locuit în București, iar ei sunt tot acolo,

și,  surpriza mea este că, după peste douăzeci de ani trecuți de când s-au căsătorit,  

 în loc să mă anunțe că au un copil,   

văd că… au dat naștere la o carte.

            După ce am finalizat lectura, m-am întors la ”Prefață” și am recitit, iar apoi am selectat pentru a reproduce câteva cuvinte,  deoarece nu doresc să comentez:

”…  A fi adult înseamnă,  prin definiție, împlinirea propriului potențial.  

Adulții – persoane sau organizații – reușesc,  în  diferite grade, să înfluențeze mediul pentru a-și favoriza evoluția către succes, ei având  capacitatea de a fi mai lucizi pe fondul unei realități socio-economice cu o dinamică greu de anticipat și de a se folosi în mod pragmatic de anumite principii.

(…)

Rutina îngroapă – nu are rost să notăm ce, fiindcă am irosi mult spațiu. Deși rutina pare a fi mama stabilității, prin proprietatea   sa de a fi țeapănă rămâne nu o dată în afara evenimentelor. Tot  astfel, încercarea de a schimba încontinuu, de dragul artei, pattern-urile nu este dacât o altă   cădere în rutină.  

Fiecare aspect din piața muncii (și nu numai) necesită o abordare realistă și personalizată.”.

Acum, voi prezenta structura  acestui volum,  prin care, personal, am aflat multe informații care mi-au ținut mintea atentă,  adică  trezvia mea a fost prezentă.

Sunt șapte  capitole, fiecare cu subcapitole ce ajută la o înțelegere a ceea ce și-au  propus autorii, iar eu spun că au reușit:

Cultura  organizațională

Recrutarea

Motivarea

Managementul performanței

Training și dezvoltare

Comunicarea în organizație

Managementul schimbării

Tot așa, fără a comenta, dar considerând util și  incitator   pentru cititorii mei,

 voi cita puține cuvinte din două  subcapitole:

”Pavlov” (pag. 48) și ”Modelul Kotter” (pag.133).

”Motivarea

Pavlov

LT:  Ce îi motivează pe angajați?

GT: Salariul.  Uneori este afirmat faptul că  angajații sunt motivați, în primul rând, de noi rpovocări ori de posibilitatea de a activa într-o  echipă profesionistă și  dinamică.  Sau de recunoașterea propriei valori, exprimată verbal și non-verbal.

(…)

Există, desigur, și excepții:  persoane, în special aflate la nivel de top management, pentru care poziția și posibilitatea de a lua decizii și de a construi sunt ”cireașa” din vârful piramidei lui Maslow, dar nici măcar aceasta nu prea se întâmplă în  absența unui  salariu aflat  deasupra unui anumit barem.”

            ”Managementul schimbării

            Modelul Kotter

LT: Să reamintim ceea ce spuneam anterior, și anume că modelul nu e tocmai nou; doar formularea. Este, însă, un reper.

GT:  Modelul lui Kotter este  adecvat schimbărilor  care  cotesc simțitor vechiul  drum sau care nu se relevă în mod evident.

Pentru o mai clară cuprindere, merită să enumerăm cei  opt pași, după cum apar ei pe  site-ul  kotterinc.com (în 23 august 2023), în traducere:

  1. Crearea sentimentului de urgență
  2. Formarea unei coaliții  pro-schimbare
  3. Crearea unei viziuni strategice
  4. Recrutarea  unei ”armate”  de voluntari
  5. Efectuarea schimbării prin înlăturarea  barierelor
  6. Generarea de succese  pe  termen  scurt
  7. Accelerarea schimbării
  8. Definitivarea schimbării”.

Felicit angajarea  Familiei Gina  Maria Gheorghina și Liviu  Treistaru în  munca de a realiza și publica o lucrare  atât de complexă și utilă.

În ceea ce privește partea  științifică a acestei opere nu mă pronunț, dar pot spune că este scrisă într-o  Limbă română  impecabilă cum, de altfel,  mă așteptam de la doi oameni cu temeinice studii universitare și vechi cititori serioși, de aceea și bine pregătiți profesional.

Mă gândesc la momentul când și-au început viața ca soț și soție ce Întâlnire a făcut posibilă Dumnezeu:  o studentă la Facultatea de Psihologie cu un student la Conservator.

Grija Sufletului și Muzica împreună!

În final,

Să citim cuvintele scriitorului Dragoș Dinu,

publicate pe Coperta IV a cărții de față, aprecieri pentru care îl felicit:

”Un dialog precum cel pe care îl veți citi în cartea  aceasta nu se încheie, de fapt,  niciodată.  El a  apărut odată cu primele forme de organizare și aici este citat Moise, deși foarte  probabil a apărut mult mai devreme și a continuat și evoluat în miile de ani în care  Homo Sapiens a simțit nevoia să se asocieze, să  socializeze și să creeze  valoare.

M-am regăsit în multe dintre conversații, mi-am amintit și chipurile celor cu care am trecut prin situații similare celor  povestite aici și am realizat într-un final că departamentul  ăsta,  căruia îi  spunem  Resurse  Umane – titulatură chestionabilă și din perspectiva autorilor – , nu ar trebui să aibă o delimitare fizică în birourile companiilor.  Dincolo de partea administrativă, este despre starea de spirit și cultura organizației.”  

credit foto: jenița naidin

Doresc Drum bun acestei cărți și Armonie Familiei care a realizat-o!

credit foto: jenița naidin

Cu Iubire  și Recunoștință,

  Jeniţa Dodiță Naidin

Sâmbătă,  11  Mai 2024 

 Cu fața  spre LUMINA  DIVINĂ 

salcâm inflorit
credit foto: jenița naidin

*****


Next page »