Jenita Naidin

Iată cum se ruga Bunica Regelui Mihai I al României,

Regina MARIA:

Rugăciunea unei REGINE 

Îmi înalţ inima spre Tine, Oh! Doamne!

Ascultă, Te rog smerita mea rugă. M-ai înălţat, m-ai aşezat  în locul de slavă

şi ai pus în mâinile mele o putere ce nu e hărăzită multora.

Mi-ai însemnat un drum care trebuie să fie al meu

şi pe care trebuie să păşesc fără a şovăi.

Din pricină că sunt nevoiţi să-şi înalţe fruntea ca să mă vadă,

mulţi cred că nu calc decât prin locuri pline de soare;

dar Tu, O! Doamne! Cunoşti pietrele ce-mi rănesc picioarele

şi mulţimea spinilor sub trandafirii ce mi-au fost dăruiţi.

Ai făcut să strălucească chipul meu în faţa smeriţilor acestei lumi.

Ai aşezat purpura pe umerii mei şi coroana pe capul meu

şi mi-ai poruncit să le port ca şi cum n-ar fi o povară.

Şi ai grăit:

Ai fost aleasă între mulţi, fii vrednică de cinstea ce ţi s-a făcut,

fie mâna ta blândă, cuvintele tale pline de mângâiere

şi fă din inima ta un loc de odihnă pentru cei obosiţi şi fără tihnă.

Scoală-te în zori de zi, iar noaptea nu dormi prea greu ca nu cumva să rămână neauzit vreoun strigăt înălţat către tine.

Căci eşti mama unui popor şi ai fost aleasă să-l călăuzeşti în viaţă

şi să porţi povara durerilor şi bucuriilor lui.

De aceea strig către Tine

 Oh! Dumnezeul meu! Dă-mi putere să înfrunt orice soartă,

să înving orice temere, să străbat orice furtună.

Dă-mi o nesfârşită răbdare, O Doamne!

Şi voinţa de a birui orice ispită nevrednică,

fă-mă fără teamă,  bună şi dreaptă,

neclintită în mijlocul oricărei nenorociri.

Dă-mi o inimă vitează ca să suport toate durerile pe care le văd şi le aud,

o inimă vitează ca să nu pierd curajul la sfârşitul unei zile de zbucium.

O inimă destul de mare ca să poată iubi şi pe cei pe care nimeni nu-i iubeşte,

destul de dreaptă ca niciodată să nu osândească cu grabă

şi destul de  milostivă ca să poată ierta „de 70 de ori câte 7”.

Dă-mi darul  cuvintelor care să mângâie, O, Doamne!

Şi darul compătimirii şi al înţelegerii, ca de câte ori întind mâna să nu fie în zadar.

Îngăduie-mi, O Doamne! Să ţin capul sus, nu din trufie,  

ci pentru că mi-e cugetul curat ca şi  cristalul în care străluceşte soarele

scoţând la iveală o mie de lumini şi pentru că mă pot uita fără teamă în ochii oricui.

Îar când va veni ceasul meu din urmă, O, Doamne!,

fă să mă găsească fără amărăciune în suflet împotriva nimănui

şi fă ca nimeni să nu se creadă duşmanul meu,

aşa încât înainte de a veni în faţa Ta,  

mâinile ce ridic în binecuvântare să fie uşoare ca nişte aripi plutind spre cer.

Şi de îşi va aminti cineva de mine pe pământ, O!  Doamne!;

să mă vadă cu un zâmbet pe buze,

cu un dar în mână

şi cu lumina credinţei în ochi,

acea credinţă care mută munţii din loc.

AMIN! 

***    

Dragii mei cititori,

Pentru mine,  Rugăciunea, mai ales aceea simplă, venită pe loc în minte, este cel mai mare ajutor.  Am inima plină de Bucurie pentru că cea mai importantă relație din viața mea este relația cu Divinitatea. 

Cu Iubire și Recunoștință,

Jeniţa Dodiţă Naidin

Duminică,  28 Noiembrie 2021

Cu fața spre  Lumina  Divină mereu,

dar și astăzi,

când am ajuns, O! Doamne!

 la vârsta de 70 ani!

Cu Dumnezeu înainte!

***     ***   ***       

Simt nevoia,  astăzi,  4 Noiembrie 2021, să scriu câteva gânduri  din sufletul meu  și din mintea mea.

*

De câte ori ne supără ceilalți,  să fim înțelepți și să nu replicăm, dar să ne rugăm pentru ei și să spunem în gând:

Iartă-i, Doamne că nu știu ce fac.

Înţelepciunea ajută omul să aibă mintea liniştită.

Reuşim să avem mintea liniştită prin

practicarea îndelungată a Rugăciunii,  şi a Autocontrolului,  dar şi dacă nu uităm că suntem temporari aici pe Pământ.

Ştim că viaţa nu ne-a fost dată ca să nu ne poată fi luată.

Se ştie că o minte liniştită este una din bijuteriile Înţelepciunii.

Cînd reuşim să avem o minte liniştită este clar

că am înţeles profund legile şi mecanismele de funcţionare a gândirii.

Proporţia în care oamenii devin senini este în relaţie directă   cu gradul de acceptare a faptului că omul este ceea ce gândeşte.  Este foarte important să ne punem ordine în gânduri. Să ne urmăm gândurile noi, curate, corecte  care vin pentru a ne schimba viața. Omul nu este o mașină care se reglează odată pentru totdeauna, ci un organism viu, care mereu se adaptează evenimentelor. Deci,  omul își adaptează gândirea, își adaptează atitudinea sa interioară.

Să nu uităm că Dumnezeu stabilește mersul lucrurilor, al fenomenelor naturii, al cataclismelor naturale, al tuturor calamităților Universului.

Când mintea noastră este calmă vede, ştie, recunoaşte   că şi ceilalţi oameni sunt, la rândul lor, rezultatul gândurilor lor.

Ceea ce spun ceilalţi sunt proiecţiile lor,  să nu le luăm la modul personal.  

Ei sunt ei, noi suntem noi.

Tot ce ni se întâmplă este rezultatul Legii cauzei şi a efectului.

Noi suntem cauza a tot ce ni se întâmplă. Să fim atenți la acest adevăr, pe care, personal l-am analizat și experimentat.  Tot ce  e frumos și luminos în viața noastră, dar și tot ce e trist, greu, tragic nouă ni se datorează, undeva, cândva, gândirea din acel moment și acțiunile noastre au fost cauza evenimentelor respective.  

Când suntem calmi, senini, ne putem conduce pe noi înşine,

dar îi putem ajuta și  pe ceilalţi.

Seninătatea este un echilibru special al caracterului nostru, este o Bucurie.

Să ne supraveghem permanent gândurile, să avem o gândire pozitivă,

să spunem inimii şi minţii noastre cuvintele: Liniște,  Pace.

Atragem lucrurile la care ne gândim,  deci să ne gândim numai la ceea ce vrem să fie realitate!

Să ne gândim la ceea ce vrem să realizăm, nicidecum să dăm atenție lipsei acelei dorințe.

Toată energia gândului nostru să o îndreptăm spre obiectul dorinței noastre legitime.

Primul nostru gând să fie la Creator!

Lui să îi încredinţăm viaţa noastră! Pe El să Îl iubim în primul rând.

Cu  Iubire și Recunoștință

Jenița  Dodiță Naidin

Joi,  4 Noiembrie 2021

Cu fața spre Lumina Divină

În urmă cu 19 ani am trăit un  eveniment ce s-a petrecut în Sufletul meu, în Spiritul meu și care m-a marcat profund.

Mi s-a întâmplat în miezul zilei de 19 octombrie 2002,  în timp ce mă aflam în apartament,  lângă bibliotecă cu faţa la Răsărit, un Fenomen, numit de mine Trezire sau Salt Spiritual, dar pe care nu îl pot descrie în cuvinte!

Doar îl simt permanent în toată Fiinţa mea lăuntrică din acel moment când, dintr-o dată, am ştiut că nu sunt corpul fizic, ci, sunt Conştiinţa mea, sunt un Spirit ce locuieşte în trupul meu, sunt fiica Divinităţii, sunt inclusă în Dumnezeu, fac parte din Infinit.

Fiind singură în apartament, am început să mă rog și am apelat la cărți, prietenii mei fideli și prezenți.   Spontan, am luat din bibliotecă  o lucrare din domeniul filozofiei religiilor lumii în care, deschizând-o la întâmplare,  am găsit scris cât mai convingător ceea ce simţisem, şi anume,  că trupul nostru este Templu al Sufletului, este Templu al Duhului Sfânt, al Spiritului Sfânt!

Pot spune că din acea zi a început un proces conştient şi prezent fără întrerupere

al cunoaşterii de sine a mea. O amintire se sine aproape permanentă.

Fiecare dintre noi care suntem în această situaţie

–         căci cu siguranţă mai sunt ca mine  foarte, foarte  mulţi oameni –

ştim că evoluţia spiritului este un proces minunat,  este o apropiere, treaptă cu treaptă, de sacru,  dar fără o despărţire de profan  şi,  de aceea, este un proces  mai mult decât dificil.

Dificil pentru cei care nu plecăm din lume prin peşteri sau prin mănăstiri!

Şi totuşi,  Sfinţii  care au plecat din lume povestesc despre o viaţă grea,

plină de privaţiuni, dar cu rezultate,  ce au rămas peste  veacuri şi milenii drept învăţături pe care  le găsim în cărţi.  Fiecare cu Destinul lui!

Este o întoarcere în noi înşine prin care găsim Adevărul.  În noi înşine este Dumnezeu, este puterea ce o avem,  iar afirmaţia mea, a spiritului meu la cei 70 de ani trăiţi în corpul fizic,  pot să o  argumentez oricând.  În noi este o corespondenţă cu tot Universul, cu Forţa invizibilă a Cosmosului, cu Dumnezeu!

Fiind aici pe Pământ ajungem să transcendem materia,  să cunoaştem existenţa realităţilor transcendente, şi, chiar  este această cunoaştere  un DAR al Divinităţii pentru Om!

După  fenomenul care mi-a traversat mie Fiinţa acum 19 ani, reuşesc să mă cunosc pe mine însămi din ce în ce mai bine şi constat că acesta este un proces continuu.

Știu că sunt cauza  a tot ce mi s-a întâmplat până acum în viață, fie lucruri bune, luminoase, fie tristeți, dureri, evenimente de nesurmontat cu care mă confrunt și acum.

În această devenire, după cum spunea şi marele Om, D. Stăniloaie, de multe ori greşim fără să vrem crezând în sinea noastră că facem lucruri bune.

Important este să revenim, să ne ridicăm şi că credem în Dumnezeu.

Mereu şi mereu mai descoperim ceva despre  Sinele nostru real.

Şi asta, după mine, înseamnă că mereu şi mereu Îl descoperim pe Dumnezeul din noi înșine.

Mereu ne dezvoltăm în  a fi cât mai altruişti,  ne mărim  dorinţa să fim de folos.  Prin cunoaşterea de Sine,  unii dintre noi  alegem să  trăim în Iubire spirituală, sufletească  şi   simţim  nevoia de a  ne dezvolta calităţi pozitive care duc la o Spiritualizare înaltă.   Reuşim să renunţăm la egou şi să descoperim minunea că cel mai frumos şi adevărat  sentiment pe care îl trăim este acela de a fi una cu Dumnezeu.

Cea mai importantă relație  este relația noastră cu Divinitatea. Cu Divinitatea din noi înșine și cu Divinitatea din ceilalți.

După anul 1900, s-au publicat studii ştiinţifice  din care ştim,  ceea ce Intuitivii au ştiut dintotdeauna,  că  lumea este afectată de observator, adică avem o putere în Univers,  astfel încât,  prin concentrarea  puternică a conştiinţei noastre se creează realitatea din jur.

Pe ce rază nu ştim încă.

Oricum rezultatul depinde de puterea de concentrare şi de durată.

Sunt semeni de-ai noştri care se supără repede, nu au răbdare să vadă cum stau lucrurile de fapt, îşi pierd repede încrederea, iar, uneori,  după mult timp când află Adevărul se întorc spre ei înşişi pentru a se baza mai mult pe Dumnezeu.

Să ne rugăm pentru ei să dobândească Liniştea lui Dumnezeu, să se poată ridica deasupra trăncănelii lumii, să nu mai reacționeze fără a apela la Divinitate.

  Inima iubitoare,  ce se bazează pe Dumnezeu,  este puternică şi rezistă la a nu se lăsa înşelată de aparenţe. Ea nu lasă mintea să facă, cu uşurinţă, fără răbdare, afirmaţii numai că sunt, la un moment dat în viaţă în condiţii grele,  apărute  fără să le prevadă  şi,   cu atât mai şocante.

Omul conştient că face parte din Dumnezeu,  rămâne un timp în Rugăciune şi Meditaţie şi nu aruncă vorbe fără a avea o bază. Dimpotrivă, suportă situaţii grele cu mintea la Inteligenţa  Universală, singura care ştie ansamblul şi, deci, Adevărul. Când celălalt este agresiv, noi să nu reacționăm,  ci să ne rugăm pentru acea persoană care își proiectează suferințele către noi.

Să  fim toleranţi cu veştile primite şi să  apelăm la darul Răbdării, pe care  l-a dat Dumnezeu omului, astfel încât să nu reacţionăm cu mânie atunci când cei din jurul nostru ne fac rău. Să fim îngăduitori cu neputințele lor. 

Vă invit  să citim ceva impresionant:

„faptul, că inima umană generează cel mai puternic câmp magnetic  din corp, de aproximativ 5.000 de ori mai mare decât cel al creierului, este un lucru temeinic demonstrat.

Acest câmp are o formă sferoidă, ce se întinde mult în afara corpului fizic,

 fiind măsurat pe distanţe de la 1,30 m până la 2,50 m de inima fizică.

[…]

Câmpul magnetic al inimii reacţionează la calitatea emoţiei pe care o creăm în vieţile noastre…

Emoţiile pozitive ne echilibrează organismul    în ceea ce priveşte procesele hormonale, ritmul cardiac, limpezimea gândirii şi eficienţa în tot ceea ce facem”.

Să gândim pozitiv, deci, să iubim necondiţionat, să avem Inima plină de Iubire,

să facem fapte bune şi, mai ales,  să Îl iubim pe Dumnezeu în primul rând.

Consider că urmare a conştiinţei  mele puternic concentrate spre Univers, spre Infinit,

dar şi a inimii mele iubitoare am trăit cândva  ceea ce  ați  citit la începutul acestui text ce îl postez aici,  și, ceea ce este foarte important, constituie faptul că Fenomenul petrecut în 19 Octombrie 2002  trăiește viu şi în Prezent în Spiritul meu.

Totul este dinspre Suflet și Spirit  spre  trup. Iar mintea la Dumnezeu,  cât mai des posibil,  este o atitudine sănătoasă, echilibrată.

Pentru orice om, gândirea pozitivă, adică accesându-L pe Dumnezeul din el, care îi armonizează mintea,  este baza pentru un viitor mai bun. Totul trebuie făcut însă  în  singurul timp care există, adică în timpul PREZENT, nu în trecut sau viitor.

În încheiere, pentru că îmi place să apelez la mari spirite, reproduc câteva fraze:

”Clipa Acum este centrală și în învățăturile sufite, ramura mistică a Islamului. Sufiții au un proverb: 

”Credinciosul sufit este fiul timpului prezent. ”Iar Rumi, marele poet și maestru al sufismului, declara: ”Trecutul și viitorul îl iau pe Dumnezeu din fața ochilor noștri, ardeți-le în foc pe amândouă.”

Meister Eckhart, marele maestru spiritual din secolul al XIII-lea, a rezumat foarte frumos toate acestea: ”Timpul este cel care împiedică lumina să ajungă la noi. Nu există obstacol mai mare în calea către  Dumnezeu decât timpul.”.

Cu  Iubire și  Recunoștință,

Jeniţa  Dodiță  Naidin

Marți,  19 Octombrie 2021

Cu fața spre Lumina Divină