Un moment crucial în Destinul meu a fost ziua de 12 Noiembrie 1992, moment de când, urmare a unei uriașe traume am probleme cu mersul deoarece calc pe aer.
Cum
este să trăiești pe Pământ, dar să calci pe aer, pot să vă spun:
Trăiești foarte
greu.
Astăzi
citim versurile filozofului Lucian Blaga,
din poemul său:
„LAUDA SUFERINŢEI
Atâţia dintre semeni
nu prea ştiu
ce să înceapă-n zori
cu suferinţa.
Ei nu-şi dau seama
nici spre seară de prilejul
chemat să-nalţe
mersul, cunoştinţa.
Suferinţa poate fi
întuneric, tăciune în inimă,
pe frunţi albastru
ger,
pe coapsă ea poate fi
pecete arsă cu fier,
în bulgăre de ţărână
o lacrimă sau sâmbure
de cer.
Nu mai calcă pe pământ
cine calcă-n
suferinţă.
Ea schimbă la faţă
argila, o schimbă în duh
ce poate fi pipăit,
duios cu ştiinţă.
Tată, carele eşti şi
vei fi,
nu ne despoia, nu ne
sărăci,
nu alunga de pe
tărâmuri orice suferinţă.
Alungă pe aceea doar
care destramă,
dar nu pe-aceea care
întăreşte
fiinţa-ntru fiinţă.
Fă ca semenii noştri,
de la oameni la
albine,
de la-nvingători la
biruiţi,
de la-ncoronaţi la
răstigniţi, să ia aminte
că există pretutindeni
şi această suferinţă,
până astăzi şi de-acum
înainte
singura legătură între
noi şi Tine.”
Lucian Blaga
foto: j.n.
***
”Tată, carele eşti şi
vei fi,
nu ne despoia, nu ne
sărăci,
nu alunga de pe
tărâmuri orice suferinţă.
Alungă pe aceea doar
care destramă,
dar nu pe-aceea care
întăreşte
fiinţa-ntru fiinţă.”
SUFERINȚA MEA a
întărit legătura ce o am cu Dumnezeu.
Mă
ajut și spunând zilnic această
RUGĂCIUNE
Doamne,
dă-mi să întâmpin cu
linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.
Învredniceşte-mă să
mă dau întru totul Sfintei Voii Tale.
În tot ceasul acestei
zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate.
Toate câte le voi
auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul
liniştit şi cu credinţă tare,
că pentru toate
este Sfânta voia Ta.
În toate cuvintele şi
faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele.
În toate întâmplările
neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.
Doamne, învaţă-mă să
mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi oamenii, să nu tulbur şi să nu
supăr pe nimeni.
Doamne, dă-mi putere
să duc povara zilei şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu PACE în
suflet.
SMERENIA este arta
care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine.
Arhimandrit Arsenie Papacioc
Pentru că noi înşine nu ne vedem smeriţi, mereu căutăm
SMERENIA.
Am căutat, prin SMERENIE, să am gânduri şi acţiuni spre
a ajuta.
Sunt atentă să lupt împotriva mândriei. Desigur există un
fel de mândrie ce trebuie să îl avem, adică să avem stimă de sine.
Oricât am citit, nu am găsit o exegeză despre aceste
sentimente: mândrie şi stimă de sine,
analizate împreună cu explicarea sensului ce îl au.
Rămâne să mai caut în mine însămi sensul lor.
Până la urmă putem să simplificăm lucrurile şi să credem,
dar şi să trăim în acest fel, şi anume, fiind atenţi la
relaţia noastră cu Dumnezeu,
singura relaţie care ne ajută, ne dă gânduri bune, ne lasă liberi.
Ştim că împotriva mândriei putem lupta numai cu SMERENIA.
Ştim că Suferinţa aduce multă SMERENIE.
Vă invit să citim un fragment dintr-un interviu dat de Arhimandritul Arsenie Papacioc jurnalistului:
„- Cum putem căpăta
„smerita smerenie” şi care sunt roadele ei?
Hai să vă spun, ca să mă înţelegeţi, ca să nu vorbim şi
noi raţionalizând-o.
Smerita smerenie… Despre asta vorbim. Şi, din momentul în
care smerita smerenie se adânceşte cât
mai mult, trăieşti cât mai mult într-o stare de plăcere, de bucurie, de
eliberare. Iar toate aceste lucruri vin fără să se vadă şi fără să se discute.
Te ajuţi pe tine şi pe toţi ai tăi, care nu mai sunt în lumea aceasta. Atunci
nu mai eşti un ins. Eşti un univers, un microcosmos în care se oglindeşte un
macrocosmos, adică o lume întreagă, dacă trăieşti aceste lucruri.
Trei lucruri cere Dumnezeu de la
noi, şi ne cere cu ardoare:
Umilinţă, umilinţă, umilinţă!”
Sunt total de acord. De foarte
mulţi ani ating sufletul oamenilor prin umilinţă.
De mulţi ani spun în sinea mea
că trebuie să fac foarte mult bine pentru cât
de mult rău mi s-a făcut.
Mă străduiesc să Îl iubesc pe
Dumnezeu din toată inima mea, din tot cugetul meu.
Vă invit să vedeţi câteva imagini
fotografiate de mine cândva:
Fiind de mai mulţi ani atentă la viaţa mea sufletească, cât şi a altor semeni, am observat că există o relaţie puternică între starea de sănătate şi ceea ce simţim, gândim, precum şi modul cum ne comportăm în relaţionările cu ceilalţi.
Mai concret, avem de luat în considerare factorii care ne ajută să fim sănătoşi şi să ne autovindecăm prin cunoaşterea propriei noastre personalităţi, prin cunoașterea interiorului nostru.
În cadrul acţiunii de a ne asuma un rol cât mai activ în menţinerea sănătăţii sau în vindecarea unor afecţiuni apărute, important este modul în care ne exprimăm sentimentele.
Se ştie că fiecare om îşi exprimă sentimentele în felul său, după tipul de personalitate pe care îl are. Nici un om nu rămâne neafectat de supărări. Necazurile, supărările, stresul afectează imunitatea.
Însă, oricare ar fi tipul nostru de personalitate, sigur ne putem folosi mintea pentru ca imunitatea noastră să crească, iar unul din gândurile care ne ajută este acela că
ceea ce facem altora, nouă ne facem.
O gândire pozitivă este un dar ce ni-l putem face nouă şi celorlalţi.
Ştim că suntem ceea ce gândim. Gândul că personalitatea este dependentă de temperamentul biologic, genetic, dar şi influenţată de educaţia primită în familie şi societate, ne ajută să ne autoanalizăm şi să decidem în ce mediu trăim ca adulţi, conştienţi fiind de evoluţia noastră.
Noi înşine să avem sentimentul de control asupra propriei vieţi, să avem un ţel căruia să ne devotăm, să ne integrăm social, prin solicitări adecvate şi emoţii pozitive. Acest lucru e posibil dacă avem mintea la Dumnezeu.
Echilibru emoţional este esenţial pentru sănătatea noastră.
În consecinţă, să ne exprimăm sentimentele, să nu le reprimăm şi să spunem, cu convingerea că ne ajută pe noi şi pe cei din jurul nostru, cât mai des şi de câte ori este nevoie, următoarele cuvinte:
Mulţumesc;
Te iubesc;
Îmi pare rău;
Te rog iartă-mă.
Dacă vom spune des aceste cuvinte, vom continua să avem acest obicei bun.
Chiar dacă nu am vorbit aşa până acum, vom reuşi să ne schimbăm, iar prin exprimarea sentimentelor aşa cum am arătat ne ajutăm în a ne forma o personalitate capabilă de autovindecare. Nu uităm nici mediul social ce este complementar şi de aceea vom căuta compania unor oameni potriviţi, mai precis, oameni care cred în Dumnezeu și respectă Legile morale, iar în aceste condiţii vom avea un stil de viaţă echilibrat.
Vom da importanţa cuvenită sentimentelor, vom dori să ajutăm cu bucurie şi vom şti că viaţa are un curs al ei în care avem liberul arbitru, deci responsabilitate.
În acest proces al vieţii noastre, de esenţă este să avem, cât putem de des, mintea la Inteligenţa Cosmică, să fim în Dumnezeu.
Deschizându-ne către Dumnezeu, către Spiritul Universal, vom avea o rezolvare pentru orice situaţie.
*
Vă invit să priviți câteva fotografii pentru a vă bucura sufletul,
pe care le-am făcut pentru Dumneavoastră în anul 2014.
Am fotografiat
aceste Flori la Biserica catolică din Drumul Taberei-București
23 iulie 2014 Jeniţa Dodiță Naidin
Articol adus pe Prima pagină azi, 25 Septembrie 2020,
Am fotografiat trandafiri la Catedrala Catolică din Drumul Taberei București. j.n.
Afirmația pe
care o fac, și anume că sunt Prezență-Conștiință, are temeiul în faptul că
reușesc, pe cât posibil neîncetat, să îmi păstrez Conștiința stării mele
interioare, reușesc să fiu conștientă de realitatea momentului în care trăiesc,
adică, îmi păstrez cunoașterea, trezvia.
Este minunat
să avem conștiența că suntem Prezența
conștientă. Această stare o dobândim după ce suntem observatori tăcuți ai
gândurilor și comportamentelor noastre, după ce ne oprim să ne mai criticăm pe
noi înșine și ne acceptăm așa cum suntem în Prezent, înțelegând ce a fost în trecut, și fără să ne temem de
viitor. Trăiesc această stare prin Iubirea pe care o am față de Dumnezeu, pentru că El mi-a dat această viață
îndelungată ca să am timp să învăț din ce am citit-studiat, dar și din
propriile experiențe dureroase, tragice. Am analizat că eu sunt cauza a tot ce
mi s-a întâmplat în acești 72 de ani de viață în trupul fizic.
De câte ori stau în Liniște, îmi amintesc, cu
drag, cuvintele acestea dintr-o carte citită demult:
”În Liniștea Prezenței,
vă puteți simți propria realitate atemporală și fără formă, ca viață
nemanifestată care vă animă forma fizică. Apoi, puteți simți aceeași viață în adâncul fiecărui om și
al fiecărei ființe. Priviți dincolo de
vălul formei și separării. Acest lucru este realizarea unității. Acest lucru
este Iubirea.”.
Vă spun acum
ceea ce am mai spus despre mine:
Am constatat
că, în situaţia în care Îl privesc pe
Dumnezeu ca fiind în afara mea, mereu găsesc motive în afara mea, în ceea ce
fac ceilalți.
Cauza
evenimentelor vieţii noastre nu este ce fac cei din jurul nostru ci cum Îl
privim noi pe Dumnezeu. Dacă avem credinţă nestrămutată că El este în noi,
simţim că nimeni nu poate sta între noi şi Dumnezeu.
După un şir
lung de ani,
– în care
m-am rugat cum am ştiut, urmare citirii, cu seriozitate şi determinare, a unor
cărţi folositoare, a Sfintei Scripturi şi, în special, a vieţilor unor Sfinţi
Părinți-
am dobândit, într-un moment creat de Dumnezeu
fără ca eu să Îl ştiu, posibilitatea să pot coborî în mine când mă rog şi
găsesc o linişte nepământeană. Acolo este Dumnezeu, Sinele meu real. Pentru a
reuşi acest lucru mă ajut de mintea mea. Mintea mea primeşte iubirea din inima
mea şi gîndurile mele sunt la Dumnezeu şi asta mă ajută. Am mai spus: cu mintea
la Dumnezeu nu putem greşi. Să nu uităm că mintea noastră ţese labirinturi şi
uneori se pierde în propria ei plasă ţesută de gânduri multiple. Mă străduiesc
să am gîndul la Dumnezeu pe cât posibil permanent şi asta reuşesc prin iubirea
care o am pentru El.
Prin
sentimentul meu de Prezență-conștientă dispare iluzia separării și am
Conștiința că aparțin lui Dumnezeu, că aparțin Întregului. Sunt întregime, pot
observa că toate lucrurile importante cu adevărat izvorăsc de dincolo de
minte.
Mă străduiesc să îmi ascult vocea interioară.
Apoi, apare
Liniștea și Pacea interioară, adică simt unirea cu Dumnezeu.
Ceea ce vă
doresc și Dumneavoastră. Fiți binecuvântați, Dragi cititori!
Azi am fotografiat aceste superbe flori spre Amintire
Astăzi,
20 Aprilie 2023, fratele meu, Ion ar fi împlinit 66 ani de viețuire pe Pământ.
Numai că, Destinul lui prevedea să Plece în Eternitate
la vârsta de 27 de ani!
Personal,
de mic copil am avut mereu o rugăminte la Dumnezeu:
să
Plec la Cer înaintea tuturor din familia mea și înaintea celor pe care îi
cunosc.
Şi
acum la fel îmi doresc!
Dar,
Dumnezeu a vrut să fie altfel, şi, începând de la vârsta de 25 ani am
început să petrec pe ultimul drum mai multe fiinţe din familie.
În ziua de 9 iunie 1984, singurul meu frate pleca la Cer, iar părinţii noştri trăiau o tragedie de nedescris.
Eu, fiind în legătură permanentă cu el, am primit telefon în zorii zilei de 10 iunie 1984 de la familia unde stătea în gazdă, în orașul Tulcea. Ion era salariat la Întreprinderea de Pescuit Oceanic Tulcea.
Anul acesta se împlinesc 39 de ani de atunci,când, am plecat urgent din București la Tulcea, luând cu mine pe sora Maria cu soțul ei, și pe nepoata Luminița. Copiii mei, în vârstă de 8 ani și 10 ani, au rămas în grija tatălui lor și a Doamnei Teodora Brâncuși, buna noastră vecină.
Am
dat telefon la Tulcea Doamnei Trandafir, colega mea din sistemul public de
pensii, și, pe când am ajuns, după vreo patru ore, am găsit totul pregătit, de
la actul de deces, până la o mașină specială, oferită gratuit de întreprinderea
unde lucra fratele meu, ce urma să ne transporte la părinți, în satul natal
Băbușa, județul Vaslui.
Mașina mică angajată de mine, cu plată, care
ne-a dus la Tulcea, s-a întors la București.
Așa
a fost să fie ca trupul neînsuflețit al fratelui meu să se întoarcă lângă
părinți pe un drum lung, care a fost și pe uscat și pe apă, – la Galați, mașina
în care eram toți, a urcat pe bac pentru
a traversa Dunărea -, iar din comună, până în sat, fiind ploi și
drum de pământ, pe care nu s-a putut
intra, mașina a fost trasă de patru boi.
În
miezul nopții am mers pe jos din comună în sat ca să caut ajutor. Aveam vârsta
de 33 ani!
Când
am ajuns cu fratele în ogradă, tăticul meu mi-a zis:
”Să
trăiești, Jăniță că mi-ai adus băietul acasă fiindcă m-a anunțat miliția din
Tulcea, că nu îl mai pot ține la morgă, și eu nu mă puteam duce să îl iau de
acolo să îl aduc. Acum îl putem înmormânta creștinește aici lângă noi.”.
Ce
consolare pentru un tată care și-a pierdut unicul fiu!
Părinții
mei își plângeau fiul ca niște copii!
Astăzi, mai mult ca oricând, fiindcă demult mă macină acest gând, regret că eu și soțul meu nu am avut condiții să luăm și copiii cu noi ca să participe, în familie, la evenimentele vieții pământești a oamenilor.
Numai Dumnezeu mi-a dat putere să trec prin multe evenimente grele ale vieții mele, dar cât de bine ar fi fost pentru noi și fiii noștri să fi fost condiții, astfel încât, de când i-am născut, și mai ales în primii ani de viață ai lor, să fi fost cât mai mult împreună toți patru!
Fratele meu a fost la noi la București și înainte de a pleca în armată, în anul 1975, dar și după ce s-a eliberat, în anul 1977, când și-a reluat serviciu la Uzinele Semănătoarea. Se înțelegea bine cu Paul, soțul meu. Când erau copiii în vacanță la țară venea cu noi la Salcia, era cel mai harnic om pe care l-am cunoscut.
Cum totul este un Destin implacabil, deși la locul lui de muncă îl trecuse să i se repartizeze o locuință, m-am trezit că a plecat din București. Nu am aflat niciodată de ce și cum s-a hotărât brusc.
De pe unde era ne scria gândurile pe vederi, nu scrisori. Păstrez aceste vederi. Ultima… este din Tulcea.
*
În
memoria fratelui meu, culeg la calculator două poezii:
Despre
un mod de a ne comporta, folositor nouă
tuturor,
vă
invit să găsiţi în cuvintele lui
Georges Barbarin,
pe
care le-am recitit la început de An, 2023,
deschizând
cartea la întâmplare,
din
nevoia de a comunica cu un Spirit:
„Abordaţi toate
evenimentele cu iubire.
Deschideţi ochii plini
de dragoste asupra universului şi universul vă va privi cu aceeaşi ochi.
Mergeţi, deci,
către Prietenul
dumnezeiesc,
care nu este altceva
decât Iubirea universală în adâncul inimii voastre.
Identificaţi-vă cu
această iubire!
Faceţi din ea
respiraţia voastră zilnică şi atitudinea fiinţelor şi lucrurilor din jurul
vostru se va schimba radical.
Când vă aflaţi pradă
unei adversităţi, a unui necaz,
nu acuzaţi nici
destinul, nici providenţa,
ci cercetaţi unde
anume aţi greşit.
Atâta timp cât nu veţi
renunţa la greşelile voastre,
viaţa vi se va părea
greu de suportat şi adversarii de neînvins.
Atunci când sunteţi enervaţi – probă a slăbiciunii voastre – , când un
gest, un zgomot, un obstacol oarecare vă calcă pe nervi, respiraţi adânc şi
foarte încet, apoi relaxaţi-vă muşchii, fără să vorbiţi.
Puneţi o barieră între
voi şi obstacol, forţaţi-vă să nu mai pricepeţi nimic, fixaţi-vă atenţia în
altă parte, şi cea mai sigură liniştire este … crucea lui Hristos. Retrăiţi
mental toată agonia Lui, şi enervarea voastră va pieri.
Conveţuirea oamenilor ar fi mult mai simplă şi mai armonioasă dacă mândria ar
fi lăsată la o parte, dacă fiecare s-ar sili în interesul celorlalţi, precum
furnicile.
Oamenii însă, în tot
ceea ce fac, vor să-şi manifeste superioritatea;
aceasta este singura
lor grijă în toate acţiunile întreprinse.
Dar, în fond, dacă ei
s-ar gândi care este avantajul pe care realmente îl dobândesc din această
atitudine, ar constata că pentru o satisfacţie de o clipă a mândriei şi a
vanităţii îşi provoacă mii de răni secrete.
Cel care are o mândrie
exagerată, acută,
este veşnic ca un
jupuit de viu,
într-o veşnică dispută
cu oricine, nemulţumit de orice,
iar inima lui este o
rană permanentă.
Defectele altora nu
sunt decât reflectarea propriilor noastre defecte.
Mândria este un microb
periculos şi extrem de contagios.
Pentru a scăpa de el este nevoie de o practică
şi perseverenţă îndelungată.
A pune frână în
fiecare zi oricărei nerăbdări, enervări, nelinişti,
a substitui amorul
spiritual amorului propriu, aceasta este metoda sigură de vindecare şi
distrugere a acestui microb.
Aşteptarea, răbdarea,
reprezintă piatra de încercare a sufletelor mari, în lupta lor cu mândria.
În loc de a reprezenta un motiv de enervare, aşteptarea să devină o gimnastică
spirituală. O aşteptare febrilă este distructivă, în timp ce una caldă şi
încrezătoare este constructivă. A aştepta este egal cu a spera,
deci o aşteptare este un act de credinţă.
Nu există moment mai
indicat şi mai prielnic de a face loc în inima şi mintea noastră lui Dumnezeu
decât clipele în care suntem nevoiţi să aşteptăm.
În timpul
preocupărilor noastre nu ne putem concentra asupra lui Dumnezeu. Când aşteptăm
însă, nici un alt raţionament nu ne împacă cu aşteptarea noastră, numai
Dumnezeu singur ne linişteşte.
Oricare ar fi tipul de
aşteptare pe care îl suportăm, trebuie să ne convingem pe deplin şi să avem
certitudinea că ceea ce urmează să se întâmple nu se va întâmpla decât la
ceasul cuvenit şi că orice s-ar întâmpla nu poate fi decât spre binele nostru,
chiar dacă aparent se prezintă sub o formă neplăcută. Toate evenimentele sunt
pregătite de Dumnezeu spre binele nostru spiritual, spre progresul
şi desăvârşirea noastră.
Mai ales durerile şi
suferinţeşe noastre nu fac decât să cureţe inima de egoism şi de ambiţii.
În loc de a constitui
timp pierdut, clipele de aşteptare pot deveni cele mai însemnate clipe,
pline de bogăţie spirituală. Omul poate să extragă din tot ceea ce-l înconjoară
utilul şi vătămătorul, binele şi răul, adevărul şi falsitatea, după inima lui.
Atitudinea exterioară
a omului îi afectează sufletul, iar ceea ce afectează sufletul afectează şi
materia.
Acestea se
influenţează reciproc în ce priveşte stările omului, trupeşti sau
sufleteşti. Dacă ambele merg în acelaşi sens, puterea omului este mare.
Fiecare om îşi are
greutăţile lui personale.
Crucea lăsată de
Dumnezeu este potrivită pentru puterile fiecăruia.
Cele mai grele sunt
cele secrete.
Ceea ce ni se pare că
este o sarcină grea pentru noi este tocmai ceea ce ne ajută sufletul şi ne
obligă la efort, ne face să înţelegem rolul nostru, ne sunt necesare.
Magia vie a dragostei
este puterea miraculasă care schimbă calculele complicate în soluţii simple,
care luminează lucrurile obscure şi face ca totul să devină clar şi uşor
de împlinit. (Iisus: Luaţi jugul Meu, el este uşor!)
Binecuvântaţi
controversele cu ceilalţi,
ocazii care vă permit
să vă exersaţi toleranţa.”
***
După
cum ați observat,
sunt
cuvinte folositoare sufletului şi spiritului uman.
Cu Iubire şi
Recunoştinţă,
Jeniţa Dodiţă
Naidin
Joi, 12 Ianuarie 2023
Cu fața spre
LUMINA DIVINĂ
Arbore Aronia în grădina Familiei Adela și Nelu DRĂGAN. foto: j.d.n.
La cererea cititorilor, dar împlinind și
o dorință a mea și a intervievatorului,
dorință pe care nu am transmis-o în timp util editurii, astfel încât,
cartea era deja ieșită la Lumină,
la sfârțitul anului 2022, am tipărit un
număr redus de exemplare, din motive economice, al cărții Crâmpeie de Viață, cu
o copertă nouă, pe care am scris un text
explicativ.
Mulțumesc din suflet celor care mi-au
transmis mesaje deosebit de luminoase despre această carte a mea.
Iată textul de pe COPERTA
IV la cartea Crâmpeie de Viață în noul tiraj.
Cartea Crâmpeie de Viață
cuprinde un Interviu cu jurnalistul
Menuț Maximinian.
Intuitiv, am acceptat, cu Bucurie, invitația Domnului Menuț Maximinian deoarece
am simțit o stare de spirit ce prevedea că voi avea ocazia să primesc întrebări
menite să îmi pot descărca Sufletul.
Dialogul nostru s-a dovedit a fi un
foarte bun prilej pentru mine de a avea o comunicare cu efect cathartic.
Demersul a reușit, și, s-a datorat
măiestriei cu care Menuț Maximinian și-a formulat întrebările, a modului empatic, delicat, dar ferm în care mi s-a
adresat, cât și faptului că am răspuns sincer, spontan, amintindu-mi ușor, iar
uneori, cu Lacrimi, Crâmpeie de Viață trăită,
prin conștientizarea Inconștientului ce ne păstrează Amintirile.
Întrebărilor ample ale
intervievatorului, le-am găsit un titlu scurt, pentru a-mi tehnoredacta cartea
cu un Cuprins, unde cititorii să poată avea acces mai facil la o temă sau alta
a acestor Crâmpeie din Viața mea.
Jenița Naidin
Postez
și noua copertă în întregime:
Cu Iubire și Recunoștință,
Jeniţa Dodiță Naidin
Marți, 10 Decembrie 2022
Cu fața spre LUMINA DIVINĂ
foto: j.d.n.foto: j.d.n. Un boboc îngrijit cu atenție a devenit o floare foto: j.d.n.
Cu încredere în Iubirea ce ne-o poartă Mintea Universală,
Dumnezeu,
știm că este bine
ca principala noastră preocupare să fie de a face bine ceea ce facem,
cu bună credință, cinstit, și, să nu ne preocupe ceea ce
fac alții.
Să îi privim pe semenii noștri ca și cum ar fi copii în
leagăn și atunci îi putem ajuta și înțelege mai mult.
De asemeni, ne putem gândi la faptul că orice om este
trecător pe Pământ, și, atunci, putem ierta mai mult pe cei care greșesc.
Cine poate ierta este sănătos sufletește, iar
sănătatea sufletească, psihică este cea mai importantă
avere a omului.
Cine reușește să
se sacrifice, acela ajunge să își învingă materia din el, se spiritualizează.
Pe cât e posibil, să ne sacrificăm în tăcere.
Aparținem lui Dumnezeu.
Nici un om nu aparține altui om.
Am să împărtăşesc
cu Dumneavoastră un moment din trăirile mele sufletești, moment în care am avut
încredere în Iubire.
Viaţa ne oferă evenimente diverse în timp ce suntem pe
Cale şi păşim spre acel final, când vine plecarea de pe Pământ și ajungem
de unde am venit, adică, ne întoarcem Acasă în Cer.
În timpul acestei călătorii, pe care o fac pe Pământ şi
eu, ca şi Dumneavoastră, dragii mei cititori,
am avut prilejul să pot, prin ajutor de la Dumnezeu,
dar şi de la Ştiinţă, care tot de la Dumnezeu este, să ascult o Ființă care mi-a cerut ajutorul.
Acea persoană era
un suflet care suferea, care era tulburat.
Ştim de la Hipocrate:
„unde e otrava, tot acolo se găseşte şi leacul”.
Persoana pe care am ascultat-o, demult,
suferea de un soi de disfuncție pe care nu o
conștientiza.
Această persoană funcţiona fără a-şi putea controla
corect conştientul,
şi fără a-l putea direcţiona constructiv.
Majoritatea gândurilor şi verbalizărilor sale erau
distructive.
Există în „Tradiţie” cuvintele:
„pentru o armonie interioară a sa,
este necesar ca omul să gândească cu inima şi să simtă cu
creierul”.
Suferinţa sufletească a persoanei pe care am ascultat-o,
consta în faptul că,
îi era frică de următorul lucru:
credea că întâmplările neplăcute din trecutul său se vor
repeta în viitor, și, foarte greu își asuma, sau recunoștea propriile greșeli.
Am constatat, în timp ce am ascultat cu atenţie şi cu
gândul la Dumnezeu, rugându-mă mental,
că persoana aceasta se baza doar pe ea, nu concepea că
evenimentele vieţii se află în conexiune cu toate ființele, cu tot Universul,
că există o Inteligenţă Universală, care, dacă o accesăm,
ne ajută să găsim soluţii potrivite şi să
avem pace sufletească, pace interioară.
De asemeni, nu se putea pune în locul celorlalți oameni.
Orice om are o conştiinţă de sine, dar această persoană
îşi bloca,
prin frică şi o scăzută stimă de sine,
sensul firesc al vieţii ce i-a fost dată de Dumnezeu.
Acea persoană îşi bloca interiorul urmărind scopuri
eronate, fixate în viaţa materială
şi fiind mereu cu mintea la ce spune exteriorul despre
ea.
Se vedea, din cele verbalizate, că nu conştientiza
faptul că destinul omului se parcurge prin ceea ce se trăieşte în prezent, nu
prin a aminti mereu ceea ce s-a petrecut deja în trecut sau prin frica de
viitor.
Trăind în trecutul său, această persoană îşi proiecta
sumbru viitorul şi îşi alimenta frica de viaţă.
Pentru mine, care mă ajut cu accesarea Divinităţii prin
Rugăciune, era o suferinţă să văd cum o fiinţă umană eliberează atâta energie
negativă, mai ales prin gânduri neverbalizate.
Acea ființă ar fi
trăit mai senin dacă ar fi conştientizat existenţa lui Dumnezeu
și că ar putea-o
ajuta credința în Legile Divine.
În timp ce acea persoană îşi elibera în faţa mea
emoţiile negative, eu mă rugam mental să reuşesc să o ajut prin acest simplu,
dar greu, mijloc:
ascultam cu răbdare şi disponibilitate, ştiind că
sufletul omului e cu mult mai complicat decât trupul său şi că toată
personalitatea acelei ființe,
cu spiritul dezlănţuit, este obosită și suferindă, dar și
că la un moment dat se va opri, se va elibera,
şi asta pentru că, verbalizând îşi ventila afectele
şi elibera energia negativă, deci se calma.
Percepţia mea asupra acelui eveniment, pe care pot
să îl numesc tragic,
a fost
corectă şi nu am reacţionat la agresivităţile sale.
Vedeam, cu ajutorul lui Dumnezeu, în interiorul său aurul
ce se curăţa pe măsură ce verbaliza.
Credeam că rugăciunile mele, spuse mental pentru acea
persoană vor avea efect.
Vedeam clar cum acea ființă nu credea în Dumnezeu, ci,
singură își blocase comunicarea cu Divinitatea.
Şi au avut rugăciunile şi ascultarea, fără
nici o judecată, un rol vindecător.
Am avut încredere puternică în ajutorul lui Dumnezeu
pentru a fi de folos.
Eu recepţionam doar ceea ce acea fiinţă avea valoros în
interiorul ei,
de om creat de
Dumnezeu. Asemenea Lui, Creatorului.
În viaţa acestei persoane, exteriorul pentru care trăia,
de care ţinea atâta cont,
îi sădise comportamente greşite în straturi ce-i
acopereau scânteia divină.
După ce a ieşit din acele momente critice mi-a spus că
s-a eliberat.
Eu nu am spus nimic.
Rugăciunea şi ştiinţa psihologiei mă ajutase să fiu
de folos unui suflet, să înving frica şi oboseala.
Acesta era un moment din viaţa acelei persoane, pentru ca,
mai departe să înceapă să privească în ea însăşi, când va putea.
Am speranţa că se va întoarce, cu smerenie, către
Creatorul său, către Dumnezeu când va veni timpul, vorba ECCLESIASTULUI,
această minunată carte din Sfânta Scriptură.
Mă rog la Dumnezeu ca acea persoană să înceapă să ţină
cont şi de cei din jur, nu numai de propriile interese egoiste,
în baza cărora funcţiona atunci.
Eliberarea gândurilor sale, prin verbalizare în faţa mea,
a fost o oportunitate pe care i-a creat-o Dumnezeu acestei persoane, pentru a
conştientiza că, fiind ascultată, pe cât posibil, fără a fi întreruptă, iar la
final să nu i se spună nimic, nici o observaţie, nici o îndrumare, în acest fel
se va ajuta să obţină pace sufletească. Conştientizând acest ajutor
primit, posibil că va hotărî să apeleze la specialişti în domeniul vieţii
sufleteşti,
cât şi la Dumnezeu, direct, sau printr-un preot cu
har și bun psiholog.
Eu cred că, după ce a vorbit în faţa mea, acea persoană
şi-a căutat un drum,
prin care să se ocupe de sufletul său mai mult decât de
exterior şi de viaţa materială.
Cred în faptul că toate rugăciunile şi gândurile mele
îndreptate asupra sa, în timp ce am ascultat-o, au avut şi vor avea un
efect pozitiv.
Spun asta pentru că eu m-am adresat mental Eului său
superior şi am gândit să apeleze la Dumnezeu pe viitor, să nu mai creadă că de
persoana sa depinde totul, aşa cum se exprima.
Fiind în faţa sa, cu toate că, prin ceea ce spunea, îmi era
greu să nu mă tulbur, totuşi, am reuşit să îmi menţin mintea la Dumnezeu şi să
gândesc cum reacţionează subconştientul meu la suferinţele acestei persoane,
pentru că mereu când ascultăm suflete, pentru a le fi de folos reacţionăm şi
conştient şi inconştient. Ştim asta.
Știm că observatorul influențează obiectul observat, și
invers.
Suntem cu toții în interconectivitate. Suntem întregime.
Pentru că suntem conectați, ne influențăm continuu unii pe alții.
S-a spus: „Toți oamenii și toate ființele sunt Una, unite
întru Divinitate”.
Când avem puternic în noi intenţia de a ajuta acel
suflet,
– lucru care se obţine de-a lungul vieţii prin Iubire
pentru Dumnezeu, pentru oameni şi însuşirea unor cunoştinţe de psihologie,
cultură laică şi religioasă –
chiar în timp ce ascultăm, Duhul Sfânt ne îndrumă cum să
reacţionăm în fiecare situaţie în parte.
În această situație, am tăcut aproape tot timpul şi m-am
rugat.
Aşa a cerut starea, atitudinea agresivă a persoanei care
vorbea.
Mintea noastră se adaptează situaţiei, acesta e
miracolul.
Ştiu că sufletul omului nu este doar o problemă
personală, ci şi una universală.
Tot timpul cât am ascultat, pe lângă ceea ce am spus mai
sus,
pot să amintesc și faptul că am avut în minte că ceea ce făcea
acea persoană nu avea nici o legătură cu mine, deoarece verbaliza propriile proiecţii şi propria sa
realitate subiectivă.
Ştim că acest gând ne ajută mereu când relaţionăm
cu cineva.
Să nu luăm la modul personal proiecţiile celorlalţi,
să știm că fiecare om are propriile filtre ale minții
sale.
Suntem toți un Întreg, dar suntem diferiți, deși facem
parte din același Dumnezeu.
Nici până la discuţia de care am vorbit mai sus, nici
după aceea,
nu am mai avut o asemenea întâmplare care m-a lăsat mută.
Am convingerea că, prin voia lui Dumnezeu, după
această discuţie, acea persoană s-a ocupat să conştientizeze ceea ce este
valoros în ea însăşi şi să aplice în viaţa sa acele aspecte pozitive.
Faptul că, la finalul exteriorizărilor sale, persoana pe
care am ascultat-o nu a primit de la mine nici un cuvânt, reprezintă punerea în
aplicare a gândului care m-a oprit să vorbesc.
Acel gând, care mi-a venit de la Duhul Sfânt, a fost să
nu o influenţez direct, pentru că,
văzând ce structură de personalitate are, ar fi
interpretat cuvintele mele ca pe un abuz de putere.
Acea persoană nu accepta nici că Dumnezeu este mai
puternic decât ea!
Am un respect negrăit faţă de toţi oamenii, deci,
şi faţă de această persoană şi de aceea gândesc că va reuși să îşi înţeleagă
singură divinul din interiorul său.
Există un îndemn universal:
„Nu vă luaţi după nimeni, decât după Dumnezeu care există
în interiorul vostru!”.
Spuneți ca și mine: Facă-se voia Ta, Doamne!
Să credeți că sacrificiul este cea mai nobilă atitudine omenească. Știți cu toții că Domnul nostru Iisus Hristos a ridicat sacrificiul la nivelul Dumnezeirii, la nivelul Tatălui Ceresc.
În grădina Muzeului Județean Bistrița. foto: jenița naidin
Edgar
Cayce spunea: „Trăim acum niște vremuri
în care oamenii de pretutindeni caută să cunoască mai multe despre tainele
minții și sufletului”.
În
cartea:
„Suflet
și Spirit- Înțelege pe deplin viața și
propria ta persoană”,
Editura ADEVĂR DIVIN, Brașov, 2009, nepotul autorului, Charles Thomas Cayce,
spune:
„Edgar
Cayce a fost probabil cel mai renumit medium din vremea noastră, activitatea sa
fiind înregistrată cu cea mai mare
grijă.”. „Pe lângă talentele sale
neobișnuite, Cayce era un om profund religios, care a predat la școala de
duminică întreaga sa viață și a citit Biblia în întregime, de un număr de ori
egal cu numărul anilor săi. Întotdeauna încerca să se pună de acord cu Voința
Divină studiind Scripturile și ducând o
viață în care rugăciunea ocupa un loc important, precum și încercând să fie de
folos celor care veneau să-i solicite ajutorul.
El și-a folosit talentele numai pentru a
ajuta.
Datorită simplității și smereniei lui Cayce, precum și
dăruirii sale în a face bine lumii, oamenii continuă să fie atrași de povestea
vieții și a operei sale, precum și de informațiile vaste pe care el le-a
furnizat.”.
De
asemeni, John van Auken, Editor, ne arată:
„Cayce
acționa ca și cum ar fi scanat întregul corp al persoanei, dinspre interior
spre exterior! El explica faptul că mintea subconștientă a oricărui om conține
toate datele privitoare la starea trupului fizic în care locuiește, iar Cayce
pur și simplu se conecta la mintea mai profundă a pacientului. El putea,
de asemenea, să indice
cauza problemei, fie că aceasta provenea din fragedă copilărie sau din urmă cu câteva
vieți, dintr-o altă încarnare a
sufletului. Acest lucru putea fi cunoscut datorită faptului că sufletul își amintește toate experiențele sale. El a explicat că porțiunile mai
profunde ale minții subconștiente constituie mintea sufletului, iar unele
porțiuni ale subconștientului și ale sufletului se află în trup, având propria
lor personalitate.
În
cursul lecturării vieții subiecților,
Cayce se conecta atât la mințile subconștiente ale celor care puneau
întrebările, precum și la Conștiința Universală.”.
Am parcurs cele 142 pagini ale cărții cu
atenție, dar și cu o mirare continuă, gândindu-mă la ce înzestrare a dat Dumnezeu unui om pentru
a ne arăta, prin el, puterea Sa infailibilă.
Acum,
nu voi face un comentariu asupra informațiilor din această operă valoroasă, dar
mă voi rezuma să citez câteva propoziții din cele foarte multe pe care le-am
subliniat în timpul lecturii captivante.
Iată:
„Cel care nu caută să se stăpânească pe
sine, își caută propria osândă. Controlați-vă pe voi înșivă, astfel încât să
puteți cunoaște adevărata viață și lumină!”.
„Mai întâi, află care îți sunt
idealurile – fizice, mentale și spirituale. Și înțelege că rezultatul fizic
este mai întâi conceput în spirit, apoi construit în mod corespunzător de către
minte, și apoi capătă o formă concretă în planul material – în funcție de
atitudinea pe care o menții.”
„Află care îți este idealul spiritual
după care va acționa mintea, și vei descoperi că lucrurile materiale vin așa
cum trebuie și când trebuie.”.
Citatele prezentate ne arată doar cum
răspundea Cayce, fără a ști întrebarea, și majoritatea așa le găsim în carte,
dar au un indicativ cu titlul: „Lectura…”.
Sper ca în viitor, pe baza însemnărilor ce le-am făcut,
să scriu un comentariu despre această carte importantă.
Iubesc cerul și îl fotografiez. j.n.
Cu Iubire și Recunoștință,
Jeniţa Dodiță Naidin
Joi, 5 Ianuarie 2023
Cu fața spre LUMINA DIVINĂ
În grădina Muzeului județean Bistrița. Vara anului 2022. foto: j.n.
am
scris câteva cuvinte acum, la sfârșit de An, 2022.
În
ultimii ani ai vieţii mele terestre, am constatat că,
atunci când accept situaţia în care mă aflu,
şi am credinţa că este dată de Dumnezeu cu un
scop mai înalt, ştiut de El,
am
Pace interioară şi Seninătate.
Văd
că orice mi se întâmplă,
mă ajută să crească Iubirea mea faţă de
Dumnezeu şi faţă de tot ce mă înconjoară.
Atunci,
vă îndemn să facem toate lucrurile în viaţa noastră
cu gândul splendid de a ne creşte Iubirea
pentru Inteligenţa Cosmică, pentru Dumnezeu,
şi spre binele celor din jurul nostru.
Vă
invit cu dragoste şi blândeţe să vedeţi cum vă simţiţi atunci când acceptaţi
situaţia în care vă aflaţi aşa cum este ea în acel moment al vieţii
Dumneavoastră.
Este
adevărat că, uneori, viaţa ne aduce în cale situaţii de neacceptat, sau
de nesurmontat.
Dar
dacă ne propunem să acceptăm ceea ce este în acel moment şi să ne oprim
un pic, să vedem ce se întâmplă, să spunem o Rugăciune din toată fiinţa
noastră, vom avea revelaţia rezultatelor date de unul dintre cele mai profunde
adevăruri ale Umanităţii,
Spus
demult:
„Nu rezista răului”.
Pentru
că a rezista răului prin frământări şi acţiuni ce nu au dat
rezultate, se ajunge la ceea ce psihologii au demonstrat prin cercetări
științifice, şi anume, că:
persistă lucrurile
cărora le opunem rezistenţă.
Confirm
că este adevărat, pentru că am studiat ani de zile acest fenomen.
Cu
mult curaj am să afirm un adevăr personal, şi anume că,
în ultimul timp las durerile, de orice natură,
– mai ales pe cele sufletești -,
să se manifeste şi, astfel,
simt crearea unui spaţiu între durere şi mine.
De
ajutor este şi faptul că toate situaţiile, bune sau rele, le ofer lui
Dumnezeu, Minţii Cosmice. Dialoghez, desigur în gând, cu
Sursa de unde venim.
Gândul,
pe cât posibil, permanent la Energia divină din care facem parte este reuşita
ieşirii din blocajul necazurilor.
De
curând, în articolul: TOAMNA la Mănăstirea DOBRIC, am publicat un experiment personal,
spunând și concluzia realității trăite
atunci:
acțiunea
adecvată vindecă depresia, indiferent cum se manifestă acea stare de depresie și de când durează. În cazul meu nu mă puteam opri din
plâns, și, prin Rugăciune am avut intuiția să fac o acțiune, pe care am
descris-o în postarea respectivă.
Suntem
ceea ce gândim. Știm că trupul nostru este influențat de genele noastre,
dar
și de gândurile noastre. Să gândim
pozitiv este de mare ajutor. A avea o minte deschisă este un semn al evoluției
noastre spirituale.
Smerenia,
modestia, aduc de multe ori şi soluţiile de rezolvare a problemelor,
iar
Răbdarea are un rol imens în viaţa noastră.
În
Prezent, avem la dispoziție multe cărți
care
ne stimulează dezvoltarea unei gândiri profunde
și
a încrederii în noi înșine,
accesând Sinele Superior unde sălășluiește
Divinitatea.
Menuț Maximinian, care este un Om cu ochii
spiritului deschiși, ne-a dăruit cartea: ”Frontiere etnologice”, editată la
Charmides, Bistrița, 2021.
Am
desprins din această lucrare aspectul plăcut cum autorul, prin pasiunea sa
de cercetător, s-a făcut lăuntric una cu acest domeniu:
etnologia.
Prin
punerea la un loc, în acest volum, a scrierilor unui mare număr de oameni, se
vede cum a privit sufletul celorlalți prin sufletul său.
De-a
lungul mai multor ani, am urmărit pe cât am putut activitatea Domnului Menuț Maximinian și am observat cum presimte în
toate lucrurile spiritul etern, cum el însuși se simte liber în munca pe care o
face, cum, cu uimire, încearcă să
descopere înțelesul lumii în care s-a născut.
Cercetează
acest domeniu, și, simțindu-se în armonie cu totul, se cunoaște pe sine din ce în ce mai mult. Ocupându-se de a rămâne în atingere cu
Universalul, își poartă conștiința dincolo de eul său, merge în locuri sfinte,
în locuri vechi și sufletul său se unește cu sufletul lumii.
Așa
a putut să realizeze, prin iubirea sa înțelegătoare față de cultură, față de
Adevăr, această operă, ce îmbrățișează oameni și faptele lor, iar cititorii pot
să își hrănească sufletul cu bucuria unor cunoștințe despre care, unii dintre
ei nu mai auziseră.
Așa este cazul cititoarei ce sunt. În cazul în care aș aminti aici toate momentele în care am luat cunoștință cu bucurie spirituală și sufletească despre multe lucruri neștiute până acum, aș scrie multe pagini. Este adevărat că sunt născută și am copilărit pe alte meleaguri, de asemeni, am trăit mulți ani în Sudul Românei și acesta este un motiv de a citi cu o curiozitate aparte astfel de cărți.
Spațiul
tipografic mă îndeamnă să amintesc doar câteva din mirările și bucuriile
acestei lecturi captivante:
– Am trăit o mare bucurie să citesc la
începutul capitolului: ”Precursori” textul: ”Vasile Alexandri, folcloristul,
apărătorul și promotorul poeziilor populare” din care am aflat informații pe
care nu le știam.
–
Din cuvintele scrise despre Pastoralele Mitropolitului Bartolomeu Anania, remarc,
cu bucurie, o mare capacitate de sinteză
a autorului, Menuț Maximinian.
Am
citit la timpul lor, integral, multe din Pastoralele amintite și le apreciez
valoarea la fel ca și pe cele ale altor
scrieri din Sfinții Părinți.
-Capitolul:
”Lecturi” m-a surprins cu un text:
”Semnele
din vis, o cheie etnologică”, datorită căruia am trăit bucuria să văd, că
cineva publică despre faptul că își pictează visele.
Doamne!
Tu știi de câte ori am avut vise pe care aș fi vrut neapărat să le pictez! Și nu le-am
pictat!
Deasemeni,
am aflat că persoana care își pictează visele este scriitoarea și criticul literar Irina Petraș,
care a scris o carte despre vise,
menționată de Menuț Maximinian:
”Cine
dorește s-o cunoască pe Irina Petraș, în toată ”intimitatea” gândurilor ei,
trebuie să citească volumul ”Viața mea de noapte. Fragmente onirice”, Editura
Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017, coperta și ilustrația copertei –
Laura Poantă, în care aduce în fața cititorilor experiențele trăite în vis. Ceasurile de noapte se transformă pentru
criticul literar în adevărate povești care prelungesc realitatea din spațiul
imediat. (…) Irina Petraș scrie despre visele în care apar cărțile,
interesant fiind faptul că scriitorul, dar și pictorul, reușesc performanța de
a convoca figuri din vise și în timpul
zilei, aici văzându-se și multitudinea de lecturi care i-au conturat
criticului literar o personalitate puternică”.
-Minunate
informații am citit în textele:
”Familia
Regală și tradițiile din Bistrița-Năsăud”;
”Peste
decenii, patru case tradiționale din Spermezeu, donate de episcopul Macarie,
vor străjui vatra natală, Muzeul Satului din București, Muzeul ASTRA Sibiu și
Muzeul etnografic al Transilvaniei”;
”Dedicație
de la Menuț!”;
”Moș
Tănasă Todoran cel din calendar”;
”Balada
lui Tănase Todoran”;
”Valeria
Peter Predescu și cântecul năsăudean”, ca, de altfel, în întreaga operă:
”Frontiere etnologice”.
În activitatea pe care o desfășoară,
se vede clar faptul că, Domnul Menuț Maximinian a înțeles faptul că sursa
vieții, a puterii de muncă se află înlăuntrul său. El știe că oamenii,
circumstanțele exterioare, evenimentele ce apar, îi pot sugera diverse
oportunități, nevoi, dar viziunea,
puterea și hotărârea de a răspunde la tot ce apare se află în interiorul său.
Îl
felicit pentru că și-a construit un fundament de granit al conștiinței sale și
că se bazează pe forțele ce vin de la Mintea Universală, de la Dumnezeu.
Recomand cu căldură cartea de față, ce are la început un text ce
ajută la înțelegerea demersului autorului și incită la lectură, intitulat:
”Despre frontierele etnologiei. O
posibilă deschidere”, semnat de Doamna Prof. Dr. Otilia Hedeșan.
După cum știm, Sufletul omenesc este un mister, de care trebuie să avem mare grijă.
Cunoașterea
și Înțelepciunea sunt calități din care izvorăște în noi apa Iubirii, a Păcii.
Din
moment ce cultivăm aceste însușiri, găsim sursa fericirii.
Zilele
trecute m-am aflat în pragul unei stări sufletești aproape de nesurmontat.
Știam
că numai acțiunea vindecă frica cu adevărat.
Atunci,
m-am gândit că am de făcut o acțiune pentru a-mi vindeca depresia.
M-am
rugat cu Lacrimi șiroaie, și mă întrebam cum de mai am Lacrimi la vârsta de 71
de ani, din moment ce mi-am descărcat, prin Plâns adevărat, dat de Sus, toate
durerile și tot ce nu am putut înțelege din ce mi s-a întâmplat în toată Viața
asta pământeană pe care am trăit-o.
Mi-am
îndreptat gândurile către Sursa de unde Venim și unde Plecăm, adică L-am chemat
pe Dumnezeu în ajutor, iar îndrumarea a venit imediat în după amiaza zilei de
Sfântul Nicolae, în data de 6 Decembrie 2022:
Mergi într-un Loc
Sfânt unde nu ai mai fost, chibzuiește cu dreaptă socoteală cum să realizezi
aeastă acțiune.
Știm
cu toții că acțiunea vindecă frica. Imi era frică de o stare de depresie
majoră. Cu mintea la Dumnezeu reușim să facem acțiuni care nu îi lezează pe
ceilalți, iar când suntem singuri și ne susținem singuri, de asemeni se cere să
fim atenți, responsabili.
Mi-am
analizat situația economică, am decis să
renunț la alte cheltuieli, pentru că îmi doresc echilibrul sufletesc care este mai presus de orice
altceva, am comandat taxi și am plecat la Mănăstirea DOBRIC, județul Bistrița
Năsăud, aflată la 48 kilometri de Bistrița.
În
ultimii ani citisem în presă multe lucruri interesante despre această
mănăstire, dar nu fusesem niciodată acolo.
Odată
ajunsă în incinta Mănăstirii Dobric am intrat în adâncul Liniștii. Totul era
Pace.
Era
în ziua de 7 Decembrie 2022, de Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeș, o zi
de toamnă târzie, acolo eram doar eu, în
acel moment suspendat în timp pentru mine.
Călcam
între Cer și Pământ. Peste tot Vibrația
aerului, avea menirea de a fi deosebit de înaltă, cred eu și pentru că era după
săvârșirea Sfintei Liturghii. Am ajuns mai târziu. Nu mai era nimeni.
Așa
a fost să fie!
În
Biserica nouă, încă nepictată, dar împodobită cu frumoase icoane înrămate, l-am găsit pe
Arhanghelul Uriil. Fresca, pregătită pe pereți, așteaptă
pictorii.
În
curte, câțiva arbori vechi, vechi, spațiu generos verde și, în fundal o altă
biserică de lemn, alta de zid mai veche, și diferite construcții.
În generosul magazin al Mănăstirii am
găsit cartea:
”Mănăstirea DOBRIC, Perla Țibleșului, la 30 de
ani de existență”,
operă semnată de Maica Stareță
Stavrofora Coțofană și Menuț Maximinian.
În tot acel spațiu, unde mai erau ultimii trandafiri ai
Toamnei, L-am simțit puternic pe Creator
cum susține tot Cosmosul, tot Infinitul.
M-am
întors la Bistrița cu o stare de spirit
plină de dorința de a scrie, de a munci,
dar
și cu adevărul următoarelor cuvinte în Suflet și Minte:
„Când vine Dumnezeu la
tine
te dezlegi de toate,
atât de nedreptăţile
tale cât şi de toată dreptatea ta.
Când stai în faţa lui
Dumnezeu cu credinţă tare
eşti mai presus de
lumea aceasta,
mai presus de
trăncăneala vieţii,
ai, cu un cuvânt,
liniştea mai presus de lume,
ai liniştea lui
Dumnezeu.”
La Mănăstirea DOBRIC,
am realizat câteva fotografii și vă invit să le vedeți:
Ultimii trandafiri ai Toamnei la M DOBRIC. j.n.Biserica de lemn M DOBRIC. j.n.Biserica mai veche M DOBRIC. j.n.In Biserica nouă M DOBRIC j.n.Icoana Sfântului Arhanghel URIIL în Biserica M. DOBRIC. j.n.Domnul IISUS HRISTOS în Biserica M DOBRIC j.n.M. DOBRIC j.n.M DOBRIC j.n.În Biserica M DOBRIC jnÎn curtea Mănăstirii DOBRIC sunt arbori seculari. j.n.
Astăzi, citim câteva cuvinte din cartea profesorului Masaru Emoto:
„Mesajele ascunse din apă”.
Iată ce am selectat:
„Apa este oglinda sufletului. Are multe chipuri, formate prin
adaptarea apei la conştiinţa fiinţelor umane.
[…]
… dacă cineva devine conştient de un lucru, atunci,
şi alte persoane vor avea tendinţa să conştientizeze acelaşi lucru. Efectul
câmpului morfic a determinat impresionanta creştere a răspunsurilor corecte.
Conform profesorului Sheldrake, ADN-ul nu este singurul factor care determină
trăsăturile asemănătoare la membrii unei familii – rezonanţa morfică joacă şi
ea un rol. Teoria profesorului Sheldrake ne ajută, de asemenea, să
înţelegem aşa-numitele coincidenţe (cu trimitere la sincronicitate, fenomenele
conştiinţei de grup (memoria colectivă) şi modelele arhetipale.”
*
Deci, să ne dorim ca apa din corpul nostru să aibă forme de cristale plăcute
la vedere.
Întregul Univers, după cum ştim, se află într-o stare de vibraţie şi
fiecare obiect îşi produce propria frecvenţă, care este unică.
Fiecare dintre noi ne aflăm în vibraţie şi vibrăm pe frecvenţă unică.
Orice om are capacităţile senzoriale necesare pentru a simţi vibraţiile
celorlalţi oameni.
Dar să dăm atenţia cuvenită acestor lucruri, căci chiar dacă nu putem vedea
anumite lucruri, acestea au formă, ele există. Aura umană are formă,
culori, deşi mulţi nu o văd, ştim asta, simțim.
Sunt mulţi oameni care, fiind atenţi,
ştiu că, iubind,
emitem frecvenţa iubirii, iar dacă nu,
emitem frecvenţe joase, dăunătoare.
Există în această carte referiri la domeniul de cercetare a efectului de
observare a celui observat. Ştim, din propriile noastre
constatări, că obiectul observat influenţează observatorul. Vă invit pe fiecare să acordați atenție
acestui lucru și veți ști.
Afirmaţiile cercetătorilor precum:
„Vieţile noastre se datorează mişcării unei energii nevăzute.
Din acest motiv sper că vom fi mereu, cu toţii, conştienţi de aceasta şi că
vom acorda atenţie celor din jurul nostru şi lucrurilor care se întâmplă. Este
foarte important, deoarece acţiunea de a privi un lucru are o influenţă
imediată asupra acelui lucru. Toţi par să ştie asta, dar nimeni nu-l pune în
practică. Acasă, părinţii trebuie să acorde atenţie şi grijă copiilor lor. Este
acelaşi lucru.”,iar,
după umila mea părere, sunt adevărate cuvintele de mai sus, deoarece am
studiat fenomenul.
Cu părere de rău, spun că, din păcate am studiat aceste fenomene despre care
scriu, mult mai târziu în viață, și, de aceea, acum peste 40 de ani în urmă,
când copiii mei erau mici, și aveau
nevoie să îi ajut să înțeleagă multe lucruri, nu am putut,
deoarece eu nu le știam.
A da atenţie, chiar şi spunându-i unei fiinţe că nu eşti de
acord cu ceva – desigur, comunicarea să fie făcută cu blândeţe şi
respect
– (nu cum făceam eu în tinereţe – cu grabă, ton ridicat şi obosită după o zi
de muncă la serviciu, – și asta de multe ori )–,
e mult mai important decât a o ignora.
Indiferenţa nu aduce nimic bun
nimănui.
Cartea aceasta, cu fotografiile
cristalelor din apă, conţine texte demne de a fi reţinute.
Spun asta pentru că eu cred în sinea mea că sunt adevărate, sunt de ajutor.
Un ultim citat de la pagina 127:
„ Să nu uităm că tot ceea ce facem, de la gând, la privire, gest, vorbă,
faptă, se înregistrează undeva, în infinitul care ne înconjoară şi, când
plecăm din viaţa terestră ne întâlnim cu noi, fiind direct răspunzători
pentru tot ce am făcut, bine sau rău!
Tu ce alegi?
Întreabă-ţi sufletul şi îţi va răspunde! Întreabă dacă trupul tău doreşte
apa ce urmează să o bei, fii bun cu gândul, vorba şi cu fapta şi îţi vei crea,
cu liberul arbitru, raiul tău veşnic,
vei descoperi adevărul divin,
calea către lumină şi iubire!”
*
Privind, în carte, fotografia cu cristalul perfect, format atunci când
cercetătorul Masaru Emoto i-a arătat apei cuvintele:
Iubire şi Recunoştinţă
sau a pronunţat aceste cuvinte în prezenţa apei,
m-am gândit la apa din corpul omenesc.
Corpul omenesc conţine 70% apă. La naştere conţine, se pare, 90%
apă.
Doresc ca toți oamenii să îşi adreseze doar cuvinte frumoase, unii altora.
*
Floare adusă în locuință cu apa din Cer. foto: jenița naidin
