Iisus Hristos

Nestor Șimon – Personalitate demnă de a fi cunoscută

În cadrul  documentării pe care o realizez cu privire la scrierea unei cărți, mă voi referi azi doar la câteva date despre Nestor Șimon,  citându-l pe   Dr. Adrian Onofreiu, de asemeni, voi reproduce un fragment din postafața scrisă de  Dr. Mircea Gelu Buta  la cartea: ”Nestor Șimon – Restituiri”,  dar   și voi  reda din cartea: […]


14 Martie 2024 Cuvinte printre Imagini

Știința ne spune: Lumea este afectată de observator, adică avem o putere în Univers, astfel încât,  prin concentrarea  puternică a conştiinţei noastre, putem să creem realitatea din jur. Pe ce rază nu ştim încă. Oricum rezultatul depinde de puterea de concentrare şi de durată. Să citim  câteva fragmente dintr-un studiu  care pe mine m-a impresionat: […]


Despovărarea Sufletului prin POEZIE

Spre Bucuria mea, tinerii scriu POEZIE și este minunat! Doresc să cunoască preocuparea lor și alte Suflete,  cât mai multe  Suflete care,  să își  despovăreze vindecător Ființa de Suferințe prin artă. Am primit aceste Poezii și mă grăbesc să le public pentru Dragii mei Cititori! NEVROZA FIRULUI DE IARBĂ Din memoria radăcinii uscate Pământul călcat  […]


TESTAMENTE din Districtul Năsăud (1861-1871)

Sunt o cititoare veche, veche și totuși, atât de tare m-a impresionat lectura cărții: ”TESTAMENTE  din Districtul Năsăud (1861-1871)”, Ediție  de texte, studiu introductiv și note Daniela  Deteșan Adrian Onofreiu Mircea Prahase Claudia Septimia  Sabău Editura  Argonaut  Cluj-Napoca, 2011,   încât, am reținut câteva cuvinte pentru a le publica aici, pentru cititorii mei. Deci, vă invit […]


Panait Cerna – FLOARE și GENUNE

În anul 1971, fiind încadrată în muncă, îmi cumpăram cărți pentru biblioteca personală și le numerotam.   Cartea: FLOARE  și GENUNE, scrisă de Panait Cerna, publicată în anul 1968 la Editura pentru Literatură, am însemnat-o cu numărul 3. Câtă Bucurie! Aveam trei cărți ale mele, din salariul meu! Opera, cuprinzând  POEZII scrise de tânărul Poet Panait […]


Răbdarea lui IOV

În Vechiul  Testament citim capodopera poetică numită: ”Cartea lui Iov”, iar în BIBLIA  sau SFÂNTA  SCRIPTURĂ,   – Ediția  jubliară a Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București – 2001, Versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de BARTOLOMEU  VALERIU  ANANIA, Arhiepiscopul Clujului (atunci s.n.) Sprijinit pe numeroase  alte […]


Melania CUC – PĂCATELE DOMNULUI ABELL

Am avut privilegiul să citesc, în manuscris, o mare parte din această carte a Doamnei Melania CUC,  și,  de aceea,  am motive puternice să o felicit pentru că și-a dus la capăt munca, iar voluminoasa lucrare, 414 pagini,  este acum  în mâinile cititorilor.  Opera  PĂCATELE  DOMNULUI  ABELL, scrisă de Melania Cuc,   a fost publicată la […]


17 Februarie 2024 – Acum 28 de ani, Mămica mea a Plecat în Eternitate

  Flori  și Poezie Pentru Mămica mea: Poezie  nemuritoare  O, câte milioane de ani O, câte milioane de ani de-adâncă penitenţă şi îndelungă pregătire ţi-a trebuit, Ţărână-Mamă, să faci să înflorească bobocul fragedei  mâdhavi?… Această-ntruchipare-a bucuriei a fost culcată şi ascunsă de-a lungul veşniciilor, în sânul celui Nevăzut. La fel de fragedă şi-ascunsă în adâncimea […]


Adrian Onofreiu – DISTRICTUL NĂSĂUD(1861-1876)

MOTTO: ”Cititorul dornic de a pătrunde mai adânc în înțelegerea gândurilor unui scriitor are datoria de a se pune pe sine  în împrejurările și situația în care se va fi aflat autorul  în clipa când scria pasagiile mai însemnate ce i-au izvorât din pană: Astfel se va înfăptui o împerechere în dreaptă cumpănă  a ideilor […]


Dumitru CUC – DINCOLO DE AURUL SECUNDEI

Lectura cărții:  DINCOLO  DE  AURUL  SECUNDEI,  scrisă de Dumitru CUC, a fost, pentru mine, un prilej de a lua cunoștință despre un Destin trăit eroic. Publicată la Editura NICO din Târgu-Mureș, în anul 2023, lucrarea de față cuprinde, pe parcursul a 150 de  pagini, în modul cel mai sintetic posibil Viața unui om care a […]


Next page »