Jenita Naidin

Astăzi, 25 decembrie  e ziua de naştere a mamei mele.

Ea este plecată la Cer, iar dacă mai era pe Pământ ar fi avut 99 ani!

Azi sunt 62 ani de la Botezul meu şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mă însoţeşte mereu şi în aceste zile,

zile de Crăciun,

când toţi oamenii îşi doresc să nu fie singuri în locuinţe.

Doresc celor trei familii care m-au botezat, indiferent unde sunt, să fie în Lumina Divină! Sper să am posiblitatea să îi caut cît mai sunt pe Pământ, dar oricum, am mereu un gând frumos către ei.

*

În această zi, în PROLOAGE la pag. 358,  scrie:

„Luna decembrie în 25 de zile:

Naşterea cea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Stihuri:

Priveşte, iubitorule de înţelepciune,

Ce lucrează Domnul pentru tine

Se naşte din Fecioara, mai presus de fire,

Spre a noastră a tuturor înnoire

Că alt mai mare lucru nou făptura n-a văzut

Că Fecioara Maria pe Dumnezeu L-a născut.

Văzând iubitorul de oameni Dumnezeu că neamul omenesc este  asuprit de diavolul, S-a milostivit şi a trimis pe Arhistrategul Său Gavriil să zică celei de Dumnezeu Născătoare:

Bucură-te cea plină de dar, cu tine este Domnul.”

Acestei zile îi sunt dedicate în Proloage 4 pagini, noi am citit un mic fragment.

*

Acum, de ziua mamei mele, am să culeg aici poezii de

Alexandru  Puşkin

●Poezie       Scrisă de Puşkin în anul 1826,

traducere de George Lesnea

PROROCUL

Păşeam cu suflet chinuit

Prin reci pustiuri neguroase –

La o răscruce s-a ivit

Un serafim cu aripi şase.

C-un deget lin, adietor,

Mi-atinse pleoapele uşor.

Profetici ochi mării deodată

Ca vulturoaica speriată,

Urechea mi-a atins abia

Şi-un vuiet s-a stârnit în ea –

Şi – auzit-am cum vibrează

Tot cerul, îngerii zburând

Şi monştrii-n fund de mări trecând,

Mlădiţele cum germinează.

Şi limba ce greşit-a mult

Apoi din gură el mi-a zmult,

Vicleana limbă dezmăţată,

Şi limba ce-o luase drept

De la un şarpe înţelept

Mi-a-nfipt cu mâna-nsângerată.

Din piept, cu spada rotocol,

El smulse inima-mi afară

Şi-n gaura din pieptul gol,

Vârât-a jar cu-aprisă pară.

Ca mort zăceam în ţărnă eu

Când glăsuit-a Dumnezeu:

„Proroc, ascultă – tot pământul

Şi mările să ocoleşti,

Ca voia mea s-o-ndeplineşti,

Şi inimile omeneşti,

Tu le aprinde cu cuvântul.

Puşkin

*

●Această POEZIE de mai jos,

fără titlu,

a fost scrisă de Puşkin în 1829,

şi este tradusă de Maria Banuş:

Eu te-am iubit şi poate că iubirea

În suflet încă nu s-a stins de tot;

Dar nici nelinişte şi nici tristeţe

Ea nu îţi va mai da, aşa socot.

Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,

De gelozie, de sfială chinuit.

Dea Domnul să mai fii cândva iubită,

Aşa adânc, aşa gingaş cum te-am iubit.

 

Alexandru Puşkin

***

Vă mulţumesc pentru că aţi citit aceste cuvinte.

Bistriţa, 25 decembrie 2013     Jeniţa Dodiţă Naidin