Jenita Naidin

La sfârşitul zilei de azi, o zi de muncă,

am deschis un volum de POEME editat în anul 1987.

Când îţi propui să comunici cu sufletul,

laşi oboseala  la o parte şi,  te odihneşti după o muncă, prin altă muncă.

Pentru mine scrisul, fie de mână, fie la computer, este o odihnă a sufletului, o terapie,

şi,  vedem prin noi, în mod concret,  cum,

munca este cel mai bun medicament  care,

 înlătură până şi oboseala singurătăţii,

dar şi simptomele asteniei de Primăvară.

Culeg la calculator şi citesc pagina din dreapta din locul nimerit

când am deschis volumul:

„Iartă, părinte,  pe doi păcătoşi.

Astăzi vântul primăverii suflă în vârtejuri, măturând praful şi frunzele veştede,

 şi cu ele şi lecţiile tale.

Să nu spui părinte că viaţa e zadarnică.

Căci, pentru o zi, noi am făcut o înţelegere cu moartea

 şi,  pentru câteva ore parfumate, amândoi am devenit nemuritori.

Dacă ar veni prietenii să ne înconjoare, ne-am înclina umil şi le-am grăi:

Norocul nostru de azi ne pune în mare încurcătură.

În cerul fără margini în care noi doi rămânem,

locul este îngust.

Pentru că,  Primăvara florile sunt aşa de multe şi aripile albinelor

 se lovesc unele de altele.

Cerul acesta mic unde ne aflăm singuri,

noi doi, fără de moarte,

este prea absurd de îngust.”

Rabindranath Tagore

*

Mă gândesc acum,

după ce am dactilografiat cu regulile de scriere actuale,

oare, cât de fericit a fost acest Poet-Profet când a constatat

ce înzestrare harică i s-a dat de Sus?!

Noi ne bucurăm să medităm,  citindu-i Opera.

Tot azi am fotografiat flori din locuinţa mea.

Doresc să vă bucuraţi privindu-le!

Sâmbătă, 12 Martie 2016,  Jeniţa Dodiţă Naidin