Cozonacul din Carte

Fiecare dintre noi, la finalul lecturii unei cărţi, simţim o anumită stare de spirit pe care o exprimăm, în noi înşine, sau o exteriorizăm, uneori în scris.

În Postul Mare am citit  cartea: „Gânduri de pandemie”, autor, Ieromonah Maxim Morariu, cu o Prefaţă, ca o Nestemată, scrisă de Menuţ Maximinian şi publicată la Editura „Renaşterea”, Cluj-Napoca, 2020, iar pe ultima pagină am scris:

Simt că am mâncat un cozonac.

Deci, am simţit hrana spirituală ca pe una materială!

Întâlnim în acest volum, de 117 pagini, cuvintele de folos a trei tineri scriitori ce au un Dat de Sus pentru a putea să ajute, prin scris, pe semenii lor, indiferent de vârstă.

 În paginile acestei cărţi, Menuţ Maximinian, Preotul Maxim şi Darius Echim ne transmit mesaje, într-un limbaj accesibil, atât arhaic, cât şi modern, urmându-L pe Iisus Hristos.

Eu sunt o persoană care voi împlini peste câteva luni, vârsta de 70 de ani şi,  lăsând modestia la o parte, pot spune că am citit mult în domeniul ce priveşte cartea: „Gânduri de pandemie”,şi totuşi, sunt profund şi plăcut impresionată.

De aceea, sunt convinsă de impactul pozitiv al acestei cărţi asupra cititorilor, mai ales tineri.

Din această carte, ce priveşte perioada de timp Martie-Decembrie 2020, observăm, şi ştim,  că anul trecut credincioşii nu au putut participa fizic la Slujba de Inviere, Paşti 2020, din cauza carantinei generalizate, iar acum, peste câteva zile ne vom bucura de libertatea de a merge fizic în spaţiu din preajma bisericilor pentru a primi Lumina Învierii din serara de 1 spre 2 Mai 2021.

Ieromonahul Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, aflat în Italia la studii în martie 2020, când s-a decretat carantina de Covid-19, a fost intervievat de ziariştii Menuţ Maximinian şi Darius Echim.

Cartea conţine aceste interviuri, dar şi „Gânduri de carantină” ale autorului, transmise credincioşilor, iar Capitolul I  începe cu textul:

 „Am fost chemaţi să ne reinventăm singurătatea. Să coborâm în inimile noastre! (Gânduri de carantină la Duminica a IV-a din Post)”,în care Preotul Maxim ne îndeamnă:

 Să facem mai mult loc lui Dumnezeu în inimile noastre;

să privim sincer în interiorul nostru şi vom vedea nevoia  puternică de a fi alături de Creator; să ne metamorfozăm Sinele şi să iubim pe aproapele; să nu uităm de „satelitul” nostru veşnic, Hristos, care e mereu prezent şi nu suferă bruiaje!; să veghem a avea bateriile noastre încărcate pentru a comunica cu cine voim! Şi încheie:

„Sursum cordiae! Calde îmbrăţişări de pe meleaguri carantinate!”.

Şi mai departe, citim din ce a revărsat sufletul Părintelui Maxim, urmare a solidei sale pregătiri culturale, teologice, psihologice.

„…am putea să medităm atent la acele multiple dimensiuni ale iubirii aproapelui. La modul în care distanţa ne poate face să-l preţuim mai mult şi Dumnezeu ne poate ajuta să ne dinamizăm iubirea.”

Ne îndeamnă să luăm exemplu la stabilitatea emoţională a lui Iisus Hristos, ne întreabă dacă  Hristos a înviat şi în inimile noastre, sau ne spune:

 „Poate nu ne-am cocoţat nici măcar în sicomor ca să-L vedem. Am ieşit doar pe balcon. Şi El a venit! Păstrând distanţa regulamentară, nu din pricini de pandemie, ci din delicateţe. Căci Hristos nu dă buzna în sufletele noastre, ci aşteaptă să fie chemat, excesiv de politicos câteodată… Ce să-i faci, meteahnă domnească…[…].  Minune! Hristos va învia şi în sufletele noastre!

 Facă-se ele testimonianţă întregii lumi!”

Undeva,  în carte, când e întrebat  ce sfaturi ar da celor ce se simt singuri şi le e frică, dar şi ce mesaj doreşte să transmită  acum în pandemie, autorul răspunde simplu şi sincer:

„Mă tem că sunt prea tânăr pentru sfaturi. Le spun că şi eu mă simt uneori singur, şi mie îmi este frică. […]. Şi le mai dau un pont: să folosească acest prilej spre a se gândi mai atent la llucrurile care sunt cu adevărat importante, să-şi prioritizeze viaţa.” 

Vedem în scrisul Ieromonahului Maxim  cum Sfânta Scriptură poate fi povestită altfel decât am ştiut, aducând evenimentele de acum două mii de ani în prezent, în cotidian, şi povestindu-le astfel încât pot fi  recepţionate mai lesne.

Stilul său de a scrie, comparaţia dintre evenimentele istorice ale Învierii şi trăirile omeneşti actuale, limbajul actual accesibil folosit în text, ţin cititorul atent pentru a  urmări scenele relatate şi felul cum caracterizează personajele.

Despre Mântuitorul Hristos ne spune la un moment dat, după ce îi arată comportamentul ca model pozitiv pentru Omenire:

„Asemenea lui Hristos, putem transforma suferinţa trupească într-un prilej de a-l iubi mai mult pe aproapele. Psihologul la superlativ, El ne arată aici că soluţia nu constă în  externalizarea vinei, ci în altruism. În depăşirea blocajului pe care ni-l poate crea concentrarea pe ceea ce trăim, prin a oferi altora prioritate, chiar şi în momente în care noi înşine am avea nevoie să fim ajutaţi. Şi în aceasta constă statutul de „boier” a lui Dumnezeu, evocat cu atâta candoare de părintele Steinhardt”.

Cu grijă autentică faţă de românii de ptretutindeni, cei doi ziarişti, au pus întrebări „meşteşugite” cum ar zice scriitoarea Melania CUC, iar răspunsurile ieromonahului Maxim sunt demne de a fi reţinute.

La întrebarea lui Menuţ Maximinian:

„Cum să trecem peste aceste momente împreună, dar despărţiţi?”, Preotul Maxim răspunde amplu, dar am să spicuiesc: „E drept, fizic suntem despărţiţi, izolaţi, ar zice autorităţile. Însă mă tem că în aceste ultime zile, atât noi în Italia, cât şi dumneavoastră în ţară, aţi fost mult mai uniţi. Pericolul comun uneşte duşmanii cei mai înverşunaţi!”. „În plus, pentru noi creştinii, elementul cheie care ne aduce împreună şi ne dă identitate ca un  tot unitar, este Hristos.”.  „Cât despre depărtările trupeşti, poate că nu ar fi rău uneori să azvârlim înspre cei dragi cu câte un gând bun, o şoaptă nerostită a inimii, în care să le mărturisim cât de mult îi iubim şi ce înseamnă pentru noi!”.

Domnul Darius Echim întreabă: „Părinte Maxim, ce vrea Dumnezeu să ne transmită prin această molimă aşternută peste întreaga lume?

Pr. Dr. Maxim oferă un răspuns bogat care m-a bucurat nespus, fiind, ca prin minune,  conform gândirii mele.  Citez crâmpeie:

„Multe, foarte multe lucruri. Cred că e o adevărată declatraţie de dragoste a lui Dumnezeu pentru lume, înţeleasă ca planetă şi comunitate umană. […]. Cât despre oameni, mă tem că eram tare prinşi în angrenajul acesta social şi nu reuşeam să punem preţ pe lucrurile cu adevărat valoroase. Vremurile acestea ne-au oferit răgazul să ne descoperim pe noi înşine (n-a fost, cu siguranţă, întotdeauna plăcut), să ne dăm seama cât suntem de fragili şi ce contează cu adevărat şi ce nu contează. Să facem lucruri cu adevărat ziditoare şi să redescoperim vocaţia autodidactică a fiinţei umane, care a dus  mereu la progres.”.  

Vă îndemn să citiţi această carte din care am citat câteva cuvinte. Mă gândesc cum, Dumneavoastră, după ce aţi citit volumul în întregime, aşa cum am făcut eu, poate la sfârşit veţi simţi că aţi mâncat  prăjitura care vă place. Mie îmi place dintotdeauna cozonacul! Simplu.

Vă sugerez, ca după o primă lectură să lăsaţi cartea un timp deoparte, dar nu departe, ca  să mai reveniţi la ea. Merită.

aranjament floral și fotografie jenita naidin

Cu Iubire şi Recunoştinţă

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Vinerea Mare, 30 Aprilie 2021

Cu faţa spre LUMINA  DIVINĂ