Cunoaşterea de Sine – VI –

Cunoaşterea de Sine – VI –

 

9 februarie 2012

 

Credinţa în faptul că suntem învăluiţi de dragostea divină este salvatoare pentru orice om.

Cu această credinţă în iubirea lui Dumnezeu am înţeles câtă splendoare este în înţelepciunea incertitudinii. Acest lucru înseamnă că atunci când emitem dorinţele şi intenţiile noastre ne bazăm pe Planul Creatorului pentru noi şi nu ne ataşăm de rezultate, ci, doar facem acţiunile ce ţin de noi, cu credinţă.

Trăind astfel, dovedim credinţă necondiţionată în Sinele nostru real, adică în Conştiinţa noastră.

Uneori este o iluzie să ne gândim la certitudini.

Am observat, în îndelungata mea viaţă terestră, că certitudinea că Dumnezeu există este suficientă, şi, că,  doar iubidu-L şi accesându-L putem să fim senini, fericiţi.

Să ne smerim: Fie voia Ta, Doamne!  Doamne, fii stăpânul vieţii mele!  Ţie, Doamne îi încredinţez pe cei din jurul meu!

Cu mintea la Dumnezeu putem să păşim cu curaj în necunoscut pentru că necunoscutul este timpul tuturor posibilităţilor şi este mereu deschis faţă de apariţia unor noi manifestări.

Înţelepciunea incertitudinii, a insecurităţii ne ajută să înţelegem că aşa se pot evita repetiţiile ce nu au dus la nimic bun şi că avem parte de o evoluţie a spiritului, voită şi de noi şi de Dumnezeu, prin faptul că ne spunem dorinţele şi intenţiile, dar lăsăm detaliile în seama Inteligenţei Cosmice.

Astfel, apar soluţii şi ocazii orchestrate de Mintea universală, iar noi vedem cum Dumnezeu, prin Legile universale, ţine în mâinile Lui cele mai neînsemnate împrejurări ale vieţilor noastre, exact aşa cum controlează mişcarea galaxiilor.

Participarea noastră la evenimentele din viaţă să fie implicându-ne detaşat.

Generăm noi probleme dacă impunem ideile noastre despre cum ar trebui să meargă lucrurile.

Acceptând că noi emitem doar ce dorim şi facem acţiunile ce ţin de noi, dar lăsăm detaliile în seama universului suntem deschişi faţă de o infinitate de opţiuni şi de aici frumuseţea şi misterul vieţii.

Am să vă povestesc, pe scurt, o întâmplare reală din viaţa mea ce ilustrează cum lucrează Dumnezeu cu noi, oamenii în sensul celor arătate mai sus.

Citisem o carte fascinantă despre o mare personalitate  şi mi-am dorit, m-am rugat să ajung la mormântul acestui  om înmormântat într-o mănăstire departe de domiciliul meu.

Atât. Nu am stabilit în mintea mea nici un detaliu.

Posibilităţile mele să merg singură acolo erau inexistente.

Am primit într-o zi, la cîteva luni de când îmi dorisem să ajung la mormântul acelui om, dorinţă ce am păstrat-o în gând mereu, cu încredere în Dumnezeu,  vizita unei familii care mi-au spus să mergem împreună la mănăstirea respectivă. Universul a lucrat.

Vibraţia dorinţei mele a rezonat cu dorinţa acelor oameni să călătorească acolo şi astfel, ei m-au invitat.

Am încredere în funcţionarea în acest fel a lucrurilor, adică să nu ne ataşăm de rezultate, să nu fixăm detalii ci să rămânem deschişi faţă de infinităţi de opţiuni create de Dumnezeu pentru noi.

Eu am mai multe familii prietene care au iubire faţă de locuri sfinte, deci posibilitatea să se împlinească dorinţa mea se putea realiza prin a fi  invitată şi de alţi oameni şi la alte date, poate peste ani de zile.

Deci, detaliile, când şi cum, le-a stabilit Inteligenţa Universală care realizează  armoniile.

Jeniţa Naidin