Jenita Naidin

Am fotografiat Câmp cu maci în drumul de la Muzeul Octavian Goga

spre Lugaşu de Jos, iunie 2015.

Ovidiu Drimba – Copilul Unirii

 

 

Am dorit să nu treacă această zi fără să fie,

în memoria marelui Om de cultură, Ovidiu Drimba,

un semn că nu e uitat.

Probleme existenţiale m-au împiedicat să scriu despre ce am mai citit în ultimul an din cărţile sale, dar am reluat fragmente, uşor revăzute,

din cuvintele pe care le-am postat   anul trecut,

pe 24 Iunie 2015,

de Sânziene, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul,

la scurt timp după ce   plecase în Lumea de Dincolo,

în noaptea de 28 spre 29 Aprilie 2015.

Atunci am scris:

Sânziene pentru Ovidiu Drimba

 

Ştim  că în câmpul conştiinţei suntem eterni.

Avem fiecare un dram de eternitate în interior, iar această eternitate nu se pierde, ci există în cosmos, în vasta Conştiinţă Universală, în Dumnezeu.

Când ne concentrăm asupra interiorului nostru, asupra sinelui nostru, ce este un grăunte fin din aur adăpostit de sufletul etern,  ştim să acceptăm moartea ca pe un lucru sacru al vieţii!

Sunt fericită că pot să postez fotografii cu sânziene abia înflorite ce mi-au apărut ca o ploaie de stele ce o pot ţine în mâinile mele!

*

Floricelele acestea cu un miros de miere de albine au patru petale,

deci,  poartă semnul Sfintei Cruci,

fiind numite şi Plante binecuvântate de Dumnezeu.

O sfântă cruce este şi la căpătâiul soţilor Drimba

unde, de curând,

am aprins o lumină şi am pus un buchet de flori de câmp.

Erau trecute doar 42 de zile, de când sufletul său părăsise trupul, şi,  de aceea,

încă nu era inscripţionată data Plecării lui Ovidiu Drimba,

după cum vedeţi în fotografia pe care am făcut-o atunci.

Preotul Adrian Groza spunea că acest lucru se va realiza în curând.

L-am cunoscut personal, în anul 2014, pe marele Om, Ovidiu Drimba după ce, cu treizeci de ani în urmă, citisem primul volum al monumentalei sale opere Istoria Culturii şi Civilizaţiei.

Am comunicat, direct sau prin telefon, de mai multe ori cu acest Om plecat acum de pe Pământ, iar recenta mea prezenţă lângă mormântul său aflat în Grădina Bisericii Ortodoxe din localitatea Lugaşu de Jos, mi-a întărit credinţa că suntem veşnici.

Catapeteasma Bisericii Lugaşu de Jos

Preotul Adrian Groza, Duhovnicul lui Ovidiu Drimba, Parohul Bisericii din Lugaşu de Jos

în Grădina căreia se odihnesc:

atât soţii Drimba  cât şi mai mulţi membri ai Familiei Drimba, dar şi învăţătorul savantului.

Acesta l-a învăţat la vârsta de 4 ani pe Ovidiu Drimba să scrie şi să citească.

Mormântul învăţătorului Domnului Ovidiu Drimba

 

Preotul mi-a povestit multe lucruri minunate despre istoria Familiei Drimba

(Ovidiu Drimba s-a născut în satul Marginea,

dar părinţii lui au fost învăţători în Lugaşu de Jos şi aici a trăit de mic copil),

răspunzând cu  delicateţe şi avizat la întrebările mele.

A acceptat să vorbească şi despre Familie.

M-am bucurat nespus  să văd cartea publicată de  profesoara de filozofie Elvira Groza, soţia sa.

Vedeţi fotografia:

Cât despre fiica lor, Teodora Groza,  am aflat că  este medaliată cu bronz în Estonia la

Ediţia a XXIII-a a Olimpiadei Internaţionale de Filosofie ce a avut ca temă generală „Disagreements” (Neînţelegeri).

*

În continuare, reproduc  două texte:

 

–   Mai întâi câteva cuvinte ale lui Ovidiu Drimba despre cartea „Solstiţiul sânzienelor”, asta pentru că azi, 24 Iunie sunt Sânzienele…

 

«Autor a trei cărţi substanţiale şi de succes privind viaţa şi opera blagiană, istoricul şi criticul literar prof. dr. Zenovie Cârlugea îmbogăţeşte acum bibliografia Poetului „Domniţelor” şi al „Epitafului pentru Euridike” cu o valoroasă surpriză:

O carte încântătoare care îl prezintă, pentru prima oară exclusiv, în ipostaza de poet al iubirii, pe cel pentru care „Ofată frumoasă e o fereastră prin care privim în Paradis, iar „Speranţa secretă când despoi un trandafir este de a găsi sub petale un trup de fată…”.

Şi ca poet al iubirii, Lucian Blaga este un spirit de esenţă goetheeană. La fel ca pentru Faust, şi pentru Poetul nostru concluzia întregii sale vieţi a fost:

„Eternul-Feminin/ Ne înalţă-n tării.”.»

 

(Am citat din cuvintele lui Ovidiu Drimba,

publicate pe Coperta IV a cărţii „Solstiţiul Sânzienelor”,

Editura MĂIASTRA, Târgu-Jiu, 2010).

Flori din curtea Bisericii Lugaşu de Jos

*

–   Iar acum cîteva cuvinte ale Profesorului, scriitorului, criticului literar  Zenovie Cârlugea despre Ovidiu Drimba:

 

„Darul mirabil al prieteniei 

 

Ideea unei cărţi dedicate Maestrului nostru drag, dl Ovidiu Drimba, – iniţiată de scriitorul clujean Constantin Mustaţă – este nu numai binevenită ci şi necesară, având în vedere personalitatea copleşitoare a acestui „patriarh al culturii române” din ultima jumătate de veac şi mai bine.

            Mărturisesc (acum, cu o bucurie „despovărătoare”) că, în urmă cu vreo doi ani, i-am scris Maestrului despre un gând asemănător, propunându-i, aşadar, să realizăm o carte-convorbire, ceea ce ar fi însemnat ca, săptămânal, să primesc „materialul” provocat de întrebările respective (propusesem, desigur, ca timp rezonabil, o jumătate de an). Aveam în vedere, desigur, promptitudinea şi temeinicia epistolelor primite de-a lungul câtorva ani de la „preşedintele de onoare” al revistei „Portal MĂIASTRA”, pe care o editez aici, la Târgu-Jiu, începând din ianuarie 2005, ca „trimestrial de cultură” al unui parteneriat ce se dovedeşte, iată, viabil:

Societatea de Ştiinţe Filologice din România – Filiala Târgu-Jiu & Centrul Judeţean de creaţie cu sprijinul Consiliului Judeţean Gorj.

            În acest an l-am cunoscut pe fostul asistent al lui Blaga de la catedra de „filozofia culturii”, cu prilejul celei de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, derulat pe parcursul a trei zile la Sebeş-Lancrăm-Alba Iulia. Venise însoţit de distinsa doamnă Adrienne, de care soţia mea s-a ataşat repede, cu o firească şi reciprocă prietenie. Vai, ce seară minunată la  Motelul „Dacia” din marginea Sebeşului, avându-l alături şi pe proaspătul doctor în filozofia blagiană, poetul şi eseistul târgmureşean Eugeniu Nistor.

O seară regală, la un pahar de „Jidvei”, când Maestrul ne-a fascinat cu mărturisiri absolut „inedite”, delectându-ne totodată cu atâtea şi atâtea histoires veçues şi causerii.

            A doua zi am urcat cu maşina mea la „Râpile Roşii”, de unde aveam sub privire panorama Lancrămului, dar şi a Sebeşului, până departe în zare către „vâlvele” Apusenilor.  Era în grupul nostru, şi regretatul dr. Radu Cărpinişianu din Sebeş, nepotul dinspre  mamă a Poetului, scriitorul Toma George Maiorescu (alt student al lui Blaga), poetul Radu Cârneci, criticii literari Mircea Tomuş şi Mircea Popa, poetul Hans Dama (bănăţean stabilit la Viena), etno-folcloristul Ion Taloş (profesor la Universitatea din Koeln), colaborator a lui Blaga,  dimpreună cu amfitrionii Festivalului, poetul albaiulian Ion Mărgineanu şi regretatul profesor Gheorghe Maniu…

 […]

Vremea a trecut, revista şi-a continuat ritmul „trimestrial” sub onoranta preşedinţie, beneficiind de  fiecare dată de rubrica Maestrului dedicată „Eseiştilor hispanici”(de altfel, o carte binecunoscută).

În discuţiile purtate la telefon (de obicei, seara), deseori, când timpul chiar nu mai conta, schimbam impresii despre cărţi şi oameni. Erau convorbiri admirabile cu care literatul şi omul de cultură nu numai că strălucea, dar dădea dovadă de o memorie excepţională şi de o luciditate pe care n-am mai văzut-o, până acum, la vreoun alt nonagenar. Cald, prietenos, mereu dispus să-şi ofere serviciile în contactarea unor colaboratori valoroşi, chiar în „recomandarea” pe care mi-a întocmit-o pentru primirea în Uniunea Scriitorilor, dl. Ovidiu Drimba era totodată un om al măsurii exacte, al aprecierii juste, al dreptei valorizări.

            L-am cunoscut, aşadar, în această briliantă senectute a spiritului, plăcându-mi în mod deosebit deschiderea literatului consacrat faţă de confraţii mai tineri, lipsa de prejudecăţi centriste şi de afectare (atât de teatralizată la mulţi „consacraţi”), interesul manifestat faţă de fenomenul cultural din întreaga ţară (o veritabilă geografie literară în desfăşurări de specificitate regională)

[…].

Dar şi de legături cu oameni de cultură şi scriitori de pe câteva continente, prietenii din Australia fiind alături de multe ori la masa aniversară din fiecare septembrie…

[…]

Abia aştept să-l îmbrăţişez pe Maestrul iubit (ştiu că îi displace apelativul, dar rog să fiu iertat în numele acestui lexem pe care îl întrebuinţez atât de rar!), mărturisindu-i cândva epistolar că asupra mea nu a încetat niciodată să lucreze darul ceresc ce mi l-a oferit această întâlnire şi comuniune de spirit.”

(Am citat  cuvintele Poetului Zenovie Cârlugea din opera sa:

„Panopticum Studii şi eseuri de critică şi istorie literară”,

publicată la Editura Fundaţiei Constantin Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2013).

*

Regretul  faptul că, fiind 28 de ani în Bucureşti nu l-am cunoscut personal mai demult pe acest Om, Ovidiu Drimba, căruia îi vom purta o vie amintire luminoasă.

 

Această poză i-am făcut-o în ziua de 30 ianuarie 2015,

în locuinţa sa din strada Speranţei nr. 28,

când îi dusesem, gutui, mere şi vin din grădina surorii mele,

dar şi un fular tricolor adus de Adela de la Alba Iulia, iar Fănica Dobre, consiliera dânsului, dar şi persoana care l-a îngrijit până în ultima clipă  a vieţii,

i l-a aşezat, spunându-i:

„Domn profesor sunteţi copilul Unirii”.

*

Am fotografiat cerul şi drumul spre Lugaşu de Jos, iunie 2015.

*

Dragi cititori, când aveţi drum  între Muzeul Octavian Goga şi  Oradea, chiar din şosea,

puteţi opri la Biserica din Lugaşu de Jos unde,

într-o grădină frumoasă,

se odihneşte Familia  Drimba.

 

Vineri,

Anul acesta Vinerea Mare,

29 Aprilie 2016,  Jeniţa Naidin