Jenita Naidin

Cititul este o activitate pentru care este bine să ne facem timp şi pe care eu o iubesc.

Pregătind această ultimă comunicare despre  cartea:

Terapie pentru fericire, Editura Teora, 2008, ştiind că doresc să vă prezint câteva cuvinte despre ultimele capitole din acest volum, mi-am amintit cum de la început am muncit cu un gând pe care vi-l mărturisesc acum:

Suntem pe Pământ pentru puţin timp, dar rareori ne gândim că ne face fericiţi doar Iubirea noastră. În realitate nu aparţimen nimănui şi nimeni nu ne aparţie, dar cu toţii aparţinem lui Dumnezeu.

Iubindu-L pe Dumnezeu găsim fericirea. Vedem că Iubirea adevărată este cea care găseşte fericirea, chiar şi cu costul unui mare sacrificiu personal, în fericirea Celui Iubit. Iar Iubirea pentru Dumnezeu este total răsplătită.

Şi lectura pe care v-am propus-o despre această operă pe parcursul a şase zile  este un eveniment faţă de care vă invit cu blândeţe să vă întrebaţi:  Oare ce încearcă Dumnezeu să mă înveţe prin  asta?

Aşa că vom începe de unde am rămas ieri, şi anume amintisem câteva titluri de capitole,  dar şi unele idei cuprinse în ele.

Spuneam că  Dr. Étienne Jalenques, a sistematizat prezentarea metodei sale sub titluri sugestive, cum ar fi:

„Mânia este indispensabilă”,

şi aici a arătat:

„totuşi, este necesar să fim atenţi la faptul că, pentru echitate, mânia trebuie îndreptată numai asupra celui îndreptăţit s-o primească. Să nu uităm că modul în care se face are importanţă”.

Alt titlu:

„Minciuna este un mijloc de apărare cât se poate de natural” „… o situaţie îngrijorătoare ar fi cazul unui  copil care nu minte niciodată, pentru că aceasta ar însemna că respectivul copil este nevrozat”.

Există o singură persoană faţă de care nu trebuie să minţim: propria persoană.

„Recunoaşterea socială pe  care v-o poate aduce bogăţia nu va înlocui niciodată cunoaşterea de sine.”

„Răzbunarea se dovedeşte a fi întotdeauna o alegere greşită.” este o frază dintr-un capitol care la sfârşit are în casetă menţiunea: Să ne conectăm  întotdeauna spiritul la singurul lucru concret, adică la PREZENT. Aici se găseşte fericirea, chiar şi în activităţile de rutină.”  Suntem de acord cu autorul.

În ceea ce priveşte Partea a III-a a cărţii:

„Dinamica Emoţională Exprimată”, observăm că autorul o aseamănă cu scopul ce îl  are şi terapia prin psihanaliza tradiţională, dar  Dr. Étienne Jalenques ne spune:

„strategia folosită – numai în cadrul grupului- face ca Dinamica Emoţională să fie un proiect complet diferit, pe care îl voi expune cât mai clar în cele ce urmează.”

Şi l-a expus în  următoarele capitole:

„ «Vindecarea» traiului necorespunzător”

Din cadrul căruia amintim:

„Un procentaj însemnat din totalul pacienţilor mei suferă  de ceea ce eu numesc Traiul necorespunzător, având o problemă de identitate sau una existenţială: respectivele  persoane doresc să se simtă mai bine în propria lor piele sau să-şi exploreze mai bine capacităţile.”

Alt capitol:  „Nevroza, de acord, dar se poate găsi un înlocuitor mai bun”,

conţine o afirmaţii importante, cum ar fi: „În plus, este necesar ca pacientul să-şi dea tot interesul.”

”La drept vorbind, toată această muncă depusă este o muncă de perfecţionare, care practic nu are sfârşit. Chiar şi cel mai mare pianist din lume continuă să exerseze.”

Citim apoi despre: „Avantajele grupului”.

 Şi aici toate menţiunile sunt demne de reţinut, dar amintim aici numai:

„Oricum, pacientul nu va participa de prima dată la o şedinţă de terapie în grup. Iniţial, organizez câteva întîlniri preliminare…”

„… un mijloc terapeutic ar fi ca bolnavul să simtă că nimeni nu se poate ocupa de el şi că el însuşi trebuie să facă acest lucru. Mii de persoane care au trecut prin cabinetul meu îşi trăiesc acum viaţa fără să mai aibă nevoie de mine. Iar grupul favorizează acest parcurs, fiind un loc de supraîncălzire emoţională, care obligă la o «muncă»

Mult mai intensă cu sinele decât o face terapia individuală. Este ănsă şi cel mai rapid mijloc de regăsire a echilibrului de sine şi de stăpânire a propriilor probleme.”

Vorbind despre faptul că cei din grup nu se cunosc decât după prenume, şi nu au voie să aibă legături în afara şedinţelor, reţinem:

„principiul rămâne acelaşi:  în faţa unor necunoscuţi, oamenii vorbesc chiar şi despre cele mai  intime lucruri.”

Sunt prezentate avantajele terapiei de grup cât şi cum a adaptat terapeutul organizarea şedinţelor în timp, pentru o mai bună eficienţă în procesul de vindecare sufletească a oamenilor. Mai departe ne este prezentat capitolul:

„Sunetul şi strigătul ca mijloace de investigare”  din care cităm:

„Toate centrele americane au experimentat aproape simultan terapia prin strigăte, însă cel mai mare promotor al acestei tehnici a fost Janov, căruia trebuie să-i fim recunoscători pentru faptul de a fi reabilitat sentimentele. Datorită lui Janov, strigătul a devenit un instrument terapeutic. Faptul de  a avea emoţii şi de a le exprima  devenea absolut normal” […]  Pacientul are dreptul la expresie. Şi Janov, şi eu suntem de acord în această privinţă, însă ceea ce este exprimat are pentru Janov conotaţii negative, în timp ce în ochii mei apare drept autenticitatea unei fiinţe umane. La fel, un misticism înalt nu reprezintă pentru mine o nevroză, ci pur şi simplu un simţ dezvoltat al sacrului.”

Întreg capitolul conţine informaţii utile, cu referiri şi la alţi oameni de ştiinţă din domeniul psihologiei, drept urmare merită să citiţi întreaga carte, după cum am mai spus.

Mai departe, citim un text minunat întitulat de autor:

„Binefacerile atingerii”, în care  ne vorbeşte despre metodele sale de terapie, de la caz la caz.

„În şedinţa de terapie, se întâmplă frecvent ca terapeutul să-l îmbrăţişeze pe pacient, răspunzând astfel nevoii acestuia de reconfortare fizică. Pusă în  practică de şeful meu, dr. Casriel, această tehnică încurajează pacientul să-şi exprime sentimentul prezent, întrucât acest contact corporal strâns este resimţit aidoma unui sprijin. Căci fiind copil, pacientul nu a beneficiat de această susţinere. […]  De fapt, încerc să abordez, la fiecare dintre pacienţi, copilul aflat în suferinţă, copilul care şi-a pierdut încrederea în contactul cu el însuşi şi cu cei din jur. […] Eu folosesc acest demers numai în cadrul grupului pentru ca  toată lumea să fie martoră la ceea ce se întâmplă”.

Ne ducem mai departe la Capitolul: „Cum să devii propriul tău terapeut”, în care autorul, Dr. Étienne Jalenques, face o comparaţie între motoda sa terapeutică şi munca analistului tradiţional, spune că terapia sa este o terapie de însoţire, şi mai arată:

„…plec de la principiul că pacienţii sunt la fel de capabili ca şi mine. Am încredere în ei, deoarece cred că, la urma urmelor, ei sunt sănătoşi. Iar dacă pe moment se simt oarecum dezorientaţi, îmi spun că în cele din urmă îşi vor găsi orientarea corectă. De ce oare terapeutul n-ar fi un eu auxiliar, la adăpostul căruia pacienţii se construiesc pe ei înşişi aşa cum un copil se construieşte la adăpostul imaginii părinţilor, până când ajunge să fie el însuşi pentru a se remarca? … pacienţii ştiu că aceeaşi înţelepciune pe care o găsesc în terapeut se află şi în ei. Pe scurt, i-am învăţat să citească, aşa că de acum înainte pot să-şi  compună propriul text. Devenind proprii lor terapeuţi, pacienţii îl integrează pe părintele cel bun, în loc să îl caute în altă parte.”.

Sunt bucuroasă pentru că am găsit multe idei  scrise în cartea asta pe care le am demult în mintea mea, în sufletul meu.

Iată una din ele exprimată şi de Dr. Étienne Jalenques:

„Din punctul meu de vedere, binele general rezultă din suma celor individuale.” . Într-o carte a mea este dezvoltată această idee adevărată, dar Dr. Étienne Jalenques, menţionează ceva extraordinar, la care nu m-am gândit. Domnia sa spune:

”munca mea seamănă cu profilaxia…cei aproape zece mii de oameni pe care i-am vindecat sunt aidoma unui vaccin injectat în ţesulul social.”

Superb!

După ce parcurgem:

 „Dinamica Emoţională în instituţii”, „O medicină psihosomatică”, „Rădăcinile răului”,

„Înflorirea personală”, „Reversibilitatea timică: când ceilalţi nu percep pericolul”, Dezvoltarea personală: în sarcina fiecăruia”, capitole subliniate cu menţiunea ori citez tot, ori nimic aşa sunt de dense în informaţii deosebit de utile, aşa că vă las să le citiţi din carte, pentru că ar fi prea mult de scris.

Dr. Étienne Jalenques încheie lucrarea cu: „Concluzii În zorii mileniului al III-lea”, din care citez câteva cuvinte în care cred şi m-am bucurat foarte mult să le întâlnesc aici la acest terapeut pe care îl felicit din toată inima:

„În concepţia mea, suntem învăluiţi de un flux fundamental, o adevărată urzeală purtătoare a universului, care formează textura tuturor lucrurilor.”

Iată-ne la sfârşitul comunicării noastre, moment în care vă mulţumesc!

Cu Iubire şi Recunoştinţă,

Jeniţa Dodiţă Naidin

Sâmbătă, 12  Noiembrie 2016

Universul este nesfârşit