Jenita Naidin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Privesc florile şi sunt cu mintea la Dumnezeu.

Doamne, nu mă încredinţa ajutorului omenesc!

Gândesc şi spun din proprie experienţă:

Iubirea spirituală şi sufletească pentru oameni este un medicament

atât pentru cel ce o transmite cât şi pentru cel ce o primeşte.

Cu Blândeţe vă invit să citim cum ne spune să vorbim cu Dumnezeu,

• într-o piesă de teatru a sa, –

Marele Lucian Blaga:

 „Departe eşti, poporul meu dac, neam de urşi.

Religie nouă şi vânjoasă încercat-am să-ţi aduc

din inima necunoscutului.

[…]  E mult de-atunci, mult. Soarele îşi coborâse

toată mierea în livadă când ţi-am spus

parabola cu Orbul.

Despre Dumnezeu nu poţi vorbi decât aşa:

îl întrupezi în floare şi-l ridici în palme,

îl prefaci  în gând şi-l tăinuieşti în suflet,

îl asemeni c-un izvor şi-l laşi să-ţi curgă lin

peste picioare,

îl prefaci în soare şi-l aduni cu ochii,

îl închipui om şi-l rogi să  vie-n sat,

unde-l aşteaptă toate visurile omeneşti.

Arunci grăunţe între brazde şi zici:

«Din ele creşte Dumnezeu».

În dimineaţa ceea, ca să mă priceapă şi copiii,

l-am schimbat în orb,

Le-am spus:

 «Noi suntem văzători,

Iar Dumnezeu e-un orb bătrân.

Fiecare e copilul lui –

şi  fiecare îl purtăm de mână».

Căci nu eşti tu, Dumnezeire, nenţelesul orb,

ce-şi pipăie cărarea printre spini?

Nu ştii nici tu de unde  vii şi unde mergi.

Eşti chinuitul gând strivit în gol.

Te zbuciumi veşnic, dibuind

 să faci minuni cum n-au mai fost, 

dar braţele nu-ţi sunt aşa de tari

precum ţi-e visul de înalt.

Atât de des tu cazi înfrânt

şi nici nu bănuieşti furtuna de lumină ce-ai creat-o.

Mă strigi?

Mă chemi?

Din fundul unei mări?

Tulburătoru-ţi chiot vine, vine.

Iată, sunt făptura ta, şi-aici sunt ochii mei:

îi vrei?

Nu suntem oare pentru ca fără silă

să luăm pe micii  noştri umeri

 soarta ta, puternicule Orb?

Tătucule, tristule;

noi mântuitorii tăi,

noi sălbaticii copii.”

 

***

Sunt în timpul studiului şi lucrului la cartea:

Lucian Blaga la Bistriţa (1938-1940) – documentar-eseu,

şi,

spre finalul lecturii cărţii Jurnalului Corneliei Blaga, ed. a 2-a rev.

îngrijită de Dorli Blaga,

citesc şi reproduc ce a scris Doamna poeziei româneşti:

„31 mai [1959].

Despre poezia lui Eliot: Magii, tulburaţi în faţa credinţei noi. Naşterea, Moartea care… Aceste tatonări, tulburarea Magilor – în faţa noii credinţe – este farmecul poeziei.

Ieri seară şi azi am recitit volumul cu cele patru piese:

Meşterul Manole, Cruciada copiilor, Avram Iancu şi Arca lui Noe, „capodoperele” – după mine.

Avram Iancu: tragedia omului politic dezinteresat; în toate patru poezie de cel mai înalt nivel. Le voi reciti şi eu – dar Meşterul Manole nu-l pot citi…

(…. şi aici fiica sa, Dorli spune: «Mama simţea că a fost zidită în opera Tatălui meu, că „opera” era, poate mai importantă decât ea; într-adevăr, nu putea  citi această piesă».)

Arca lui Noe are tonul adânc şi de umor: „cuminţenia pământului” e aici. Celelalte piese, dramatice-poetice. În Meşterul Manole – frământare.

În Arca lui Noe – ceva organic, firesc: „Numai acolo în sat aş fi putut să scriu Arca; multe expresii par din popor, dar de fapt sunt inventate.”

Tulburarea apelor: o înflăcărare a spiritului. Şi stilul e tot flăcări şi scântei. Totul e vaporos – plin de poezie. Trebuiesc făcute numai mici întregiri. […]

Zamolxe e plin de gânduri-idei, cari vor fi odată realizate poetic.”

***

Mă gândesc cu Bucurie la încrederea Corneliei Blaga în talentul poetic a lui Lucian Blaga. Soţul ei va transforma proza în poezie („gânduri-idei, cari vor fi odată realizate poetic”).

Si am zis:   iată o soţie care nu numai că citeşte tot ce scrie soţul ei, dar reciteşte…, apreciază.

Superb!   Întotdeauna aprecierile sincere au vibraţie înaltă şi energie creatoare, ştim asta.

Versurile,  pe care le-am citat la începutul acestei postări,

sunt din piesa de teatru Zamolxe mister păgân.

Dragi cititori ai blogului meu, încercaţi să vă faceţi timp să citiţi piese de teatru, sau să ascultaţi.

Mă gândesc la Mama mea cum, în anii copilăriei, ne cerea să facem linişte să ascultăm la difuzor piese de teatru radiofonic.

Mămica mea cunoştea actorii după voce şi ne spunea, de exemplu:

„Doamne, ce voce frumoasă are Vasilica Tastaman!”

parcă o aud aievea…   Şi… îmi dau lacrimile…

Jeniţa  Dodiţă Naidin

Vineri, 11 August 2017