Jenita Naidin

După cum sunt,  în Prezent,  timpurile, stăm mai mult în locuinţă,  

şi, atunci,  deschidem cărţi citite sau necitite.

În biblioteca mea, cât mai păstrez din ea, în urma donaţiilor,

  toate cărţile de poezii sunt citite,

motiv pentru care am deschis la întâmplare un volum.

Pentru că mi-a plăcut ce am recitit,

 am cules poemul pentru Dumneavoastră, invitându-vă la lectură:

„Şcoala florilor 

Când norii de furtună mârâie-n văzduh,

 şi ploile din iunie coboară,

vântul cel umed de la răsărit 

dă buzna peste bălării 

sunând din cimpoaiele lui printre bambuşi.

Atunci puzderie de flori răsar deodată, de unde – nimenea nu ştie, şi dănţuiesc pe iarbă – vesele, sălbatice!

Mamă, eu cred că florile într-adevăr se duc la scoala lor de subt pământ.

Florile-şi fac lecţiile cu uşile închise, şi dacă vor să iasă la joacă mai înainte de recreaţie – dascălul lor le pune-n genunchi, la colţ.

Când vine-anotimpul ploilor,

florile atunci îşi au sărbătorile.

Crengi de crengi lovite scrâşnesc în pădure,

frunzele fâşâie-n vântul zănatic, 

nourii în detunet bat din palmele lor uriaşe, 

iar florile – şcolăriţe grăbite – 

ies în rochiţe trandafirii, şi aurii, şi albe.

Ştii, mamă, casa lor e-n cer, unde sunt stelele.

Nu le-ai văzut ce dornice-s s-ajungă sus, acolo?…

De ce-or fi atâta de grăbite?…

Doar astfel pot ghici de ce-şi înalţă braţele:   

şi florile, de bună seamă,  

ca mine au în cer o mamă.”. 

***

Înainte să închid cartea, m-am uitat şi la începutul ei.

 Dactilografiez cu drag câteva  fraze,

 pe care le-am subliniat în anul 1992, la prima lectură a acestui volum: 

„Pe la jumătatea veacului trecut, peste înălţimile şi depărtările Asiei, răsărea cu faţa către lumea europeană un astru care avea să crească lumina umanistică a veacului.

Întreaga spiţă a familiei Tagore  trăia din lumină, răspândea în existenţă lumină.

Protectori ai artelor, luptând împotriva sistemului castelor,

a căsătoriei între copii, împotriva sclaviei femeii,  

au fost până la, şi prin Rabindranath, dăruiţi cultului sufletului, moralei, frumosului.

Poetul s-a născut în ţara rugăciunii, astfel întreaga-i operă poartă reflexul unei lumini spirituale străvechi şi nuanţele unei duioşii umane nesecate.

[…] 

Amplu şi mereu schimbat e marele poem al vieţii sale. Ani de fericire; ani de durere.

„Corabia de aur” nu se mai distinge prin perdeaua de lacrămi.   

„Grădinarul dragostei” vede ofilindu-se în moarte trei flori scumpe: soţia, fata şi fiul…

– „În dragoste, nu-i ţinta nici durerea/ nici bucuria, ci dragostea!” (Fugara, XVIII);

    „Crede în dragoste,/ chiar dacă ea îţi aduce durere” (Grădinarul dragostei, XXVII).

Personalitatea lui Tagore însumează o varietate de faţete. Este o limpede oglindă a conştiinţei umanităţii, nu doar a poporului său. Este o permanentă trăire poetică, organic împletită cu propria-i viaţă, cu totalitatea simţirii sale.”

***      

Pentru cât timp vor mai hotărî Autorităţile Ţării, să stăm în locuinţe, să ne găsim activităţi utile, inclusiv pe acelea care ne ajută la  creşterea noastră spirituală.

***

Cu Iubire  şi  Recunoştinţă 

Jeniţa Dodiţă Naidin 

Sâmbătă, 11 Aprilie 2020

Bistriţa 

Universul este nesfârşit

***