Inima mea

Astăzi,  23 Septembrie 2017, am adus pe Prima Pagină acest articol

pe care l-am scris mai demult, iar acum am corectat câteva greșeli de tipar.

Jenița Dodiță Naidin

copac cu flori 1 Image15153

trand-et-cer-cu-nori-image12297

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am în locuinţă o frumoasă pictură ce îl reprezintă pe Sfântul copiilor.

Privind Icoana Sfântului Nicolae m-am gândit la relaţia părinţi-copii.

Am contemplat lumea fiinţei mele, lumea inimii mele şi lumea conştiinţei mele.

M-am gândit la faptul că în anii 1974, şi 1977, când eu mi-am născut copiii, aveam în minte gânduri de a le asigura, după modestele mele posibilităţi, condiţii materiale de trai, aveam dorinţa să îi ajut cât de mult şi eram fericită că îi iubeam, aşa cum îi iubesc şi acum.

Ceea ce ştiu în acest moment este că e bine pentru un copil să îl iubim, să îl îngrijim şi să îl sprijinim,

dar să comunicăm cu el încă de când este nenăscut pe Pământ, el existând în Lumea lui Dumnezeu, în lumea nevăzută, spirituală.

Noi, părinţii ar trebui să ştim asta. Găsim acest adevăr scris în Scripturi.

Apoi, să nu îl ajutăm acolo unde el  poate și trebuie să se ajute.

Faptul că eu i-am ajutat, şi când a trebuit şi când nu mi-au cerut,

dar  fără să vorbesc cu ei despre sufleţelul lor,

nici când eram acasă, nici când eram mereu la serviciu, –

asta pentru că în acele timpuri eu credeam, în mod greșit,

că voi vorbi cu ei când se vor face mai mari –

îmi dă o stare de durere sufletească şi de neputinţă pentru că analiza mea vine  prea târziu.

De fapt, eu atunci nici nu ştiam că e important să vorbesc despre suflet, în mintea mea din acel timp, exista părerea că voi vorbi cu ei când se vor face mai mari!

Şi totuşi, niciodată nu e prea târziu să vorbim despre ce ni s-a întâmplat, chiar dacă astfel, îi ajutăm pe alţii,  iar noi doar ne descărcăm sufletul.

Cu durere în inimă şi suflet, scriu aceste rânduri pentru oamenii care vor să conceapă şi să nască copii.  Eu am conștientizat târziu faptul că se vorbește cu copilul de când e în pântece, și nu doar să vorbim despre el.

Am observat, de-a lungul vieţii mele, că potenţialul natural al copilului, zestrea cu care el se naşte, este total necunoscut şi de aceea nu prea avem cum să îl ajutăm, decât să îl ascultăm.

El poate simţi, din interior, ceea ce este mai bine pentru el.

Atunci,  este bine cât este foarte mic să nu intervenim, iar când începe să spună ce simte să fie sprijinit, pe cât e posibil, să își realizeze vocația sa.

Mă gândesc la mine ca mamă, ştiam de noţiunea de  cei şapte ani de acasă, dar nu ştiam că atunci se creează fundamentul vieţii şi că în acei ani nu trebuie intervenit din afară decât cu iubire, mai precis cu noţiuni despre cea mai importată iubire, Iubirea pentru Dumnezeu.

Nu iubire  pentru o religie sau alta, ci Iubirea pentru Dumnezeu.

Dar cum să spunem copiilor noştri ceva ce noi nu ştim, sau nu conștientizăm!

Până nu demult, adică până acum 26 de ani în urmă, când am început să citesc Scripturile lumii, pentru mine Iubirea pentru Dumnezeu a fost o noţiune abstractă, iar acum o simt.

Acum ştiu că Dumnezeu există!

Acum știu că la El totul e posibil.

Mă gândesc la toţi copiii cărora  nu li s-a vorbit şi nu au simţit de la părinţii lor iubirea pentru Dumnezeu!  Ei pot afla acum,

prin faptul că se fac ore de Religie în şcoală,

în ce fel se pot ajuta singuri.

Aceşti copii pot avea resentimente faţă de părinţii care nu i-au ajutat să înţeleagă cele necesare vieţii lor interioare, a vieţii lor în general.

Cred, cu speranţă,  că aceşti copii, ca fiinţe adulte pot scăpa de ceea ce este greşit în biocâmpul lor de la părinţii sau bunicii lor, prin faptul că aspiră către Dumnezeu,

aspiră către Iubire şi renunţă la resentimente.

Cea mai mare forţă din Univers este Iubirea, iar ca să fim sănătoşi ne rugăm pentru cei care ne greşesc sau ne-au greşit şi dorim să nu li se întâmple nimic rău.

Totul e determinat de voinţa divină, de aceea să ne smerim în faţa lui Dumnezeu, să Îl iubim.

Cu gândul permanent la Dumnezeu nu putem greşi, numai că e important cât de repede, noi ca oameni înţelegem asta.

După smerita mea părere,  ar trebui ca, până nu simt şi nu înţeleg această Iubire pentru Dumnezeu, oamenii să nu devină părinţi.

Cineva spunea mai colocvial:

„Să fii părinte este o slujbă complicată, astfel încât, dacă nu eşti pregătit pentru ea, nu deveni părinte.”

Iar R. Tagore, în poezie

îşi imaginează  ce reprezintă un nou-născut care a venit într-o familie,

sau mai bine zis ce crede poetul că este în mintea unui copilaş nou-născut:

 

Cum se poartă copilul

 

Copilul doar ar vrea,

şi-n zbateri de aripă

ar şi zbura spre rai

în chiar această clipă.

Dar nu degeaba ne-ar părăsi.

Îi place

capul să şi-l odihnească-n pace

la sânul mamei ce-l dezmiardă,

şi nu poate din ochi s-o piardă.

Copilul ştie toate vorbele-nţelepte,

deşi foarte puţini de pe pământ

pricep ce tâlcuieşte un cuvânt.

Dar nu degeaba

nu vrea nicicând să glăsuiască.

Un singur lucru vrea anume:

să deprindă cuvintele mamei

numai de pe buzele mamei,

De-aceea pare-atâta de nevinovat.

Copilul avea o grămadă de aur şi perle,

şi totuşi a venit pe-acest pământ

în chip de cerşetor.

Dar nu degeaba ne-a venit

sub înfăţişarea asta.

Acest preascump şi preamic cerşetor

se preface neputincios,

ca să cerşească mai uşor

comoara dragostei de mamă.

Copilu-a fost atât de liber

de orice legături cu ţara

şi cu plăpânda Lună-n creştere.

Dar nu degeaba

a renunţat la libertate.

El ştie că-n ungherul inimii de mamă

îşi are-un loc de bucurie fără margini,

şi ştie că e mult mai dulce

să fie prins şi strâns în drăgăstoase braţe –

decât într-o cerească libertate.

Copilul nu ştia nicicând să plângă.

Trăia în patria desăvârşitei fericiri.

Dar nu degeaba

a venit el să verse lacrimi.

Deşi cu zâmbetul iubitului său chip

atrage-asupra-i inima dornică-a mamei,

totuşi măruntele lui plânsete

pentru măruntele-i necazuri –

ţes legătura celor două fire:

de milă şi iubire…”

*

Acum simt  nevoia să culeg din Sfânta Scriptură (Ediţia Bartolomeu, 2001) câteva texte:

„Cele zece porunci

Grăit-a Domnul toate cuvintele acestea zicând:

Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău,

Cel ce te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.

1._Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine.

2._Să nu-ţi faci chip cioplit[1], şi nici vreo asemănare cu ceva din câte sunt pe pământ, aicea jos, ori în câte sunt în apele de sub pământ[2].

._Să nu te închini lor, şi nici să le slujeşti; că Eu, Domnul Dumnezeul tău, Eu sunt un Dumnezeu gelos[3], Cel ce vina părinţilor o dă pe seama copiilor pân’ la al treilea şi al patrulea neam pentru cei ce Mă urăsc, dar Mă milostivesc pân’la al miilea neam spre cei ce Mă iubesc şi-Mi păzesc poruncile.

3._Să nu iei numele Domnului, Dumnezeului tău, în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui.

4._Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca s’o sfinţeşti. Şase zile să lucrezi; în ele fă-ţi toate treburile. dar ziua a şaptea este odihna Domnului, Dumnezeului tău; în ea să nu faci nici o muncă, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul ce poposeşte la tine, fiindcă’n şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într’nsele, iar în ziua a şaptea S’a odihnit. De aceea a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o.

5._Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeu ţi-l va da[4].

6._Să nu ucizi.

7._Să nu te desfrânezi[5].

8._Să nu furi.

9_Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.

10._Să nu râvneşti la casa aproapelui tău; să nu râvneşti la femeia aproapelui tău, nici la ogorul lui, nici la sluga lui, nici la boul său, nici la asinul său şi la nici unul din dobitoacele lui şi la nimic din câte sunt ale aproapelui tău”.

*

„Poruncă nouă vă dau: Să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum v’am iubit Eu, aşa şi voi să vă iubiţi unii pe alţii. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, de veţi avea iubire unii pentru alţii. […]

Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii!”  ***

 

 


[1] Textual: „idol” (eídolon); prin definiţie, statuie sau statuetă sculptată, ca reprezentare a unei zeităţi.

[2] Această interdicţie făcea din Israel un unicat în întregul său context uman. De reţinut însă că textul se completează prin prima frază a versetului următor; porunca nu interzice opera de artă, ci transformarea acesteia în idol.

[3]  Grecescul zêlos înseamnă „zel”, „ardoare”, „râvnă”, dar şi „gelozie”, „emulaţie”, „rivalitate”; zelotés înseamnă „zelos”, sau „gelos”, sensul e dictat de context. În cazul de faţă Dumnezeu  Îşi revendică în exclusivitate fidelitatea şi iubirea celor cu care a încheiat legământul; în caz de trădare cu alţi „dumnezei”, El Îşi atribuie chiar pornirile temperamentale ale unui acces de gelozie. Sfântul Apostol Pavel va vorbi despre o „gelozie a lui Dumnezeu” : vezi 2 Col 11,2 şi notele din context.

[4] „Cea dintâi poruncă urmată de făgăduinţă” (Ef 6,2).

[5]    În sensul de a nu săvârşi adulter, nu să nu fie căsătoriţi.”

***

Desigur,  am  cules la calculator aceste texte pentru ca să medităm asupra lor atunci când dorim, gândindu-mă mereu la oamenii,

tineri sau mai în vârstă,

cărora le este mai uşor să citească pe ecran decât în cărţile tipărite.

Am ţinut, atunci când am citat,  să fie şi comentariile din subsolul paginii pentru că ne sunt de folos aceste explicitări pe care le găsim în Biblia Bartolomeu.

Lectură plăcută vă doresc Dragi cititori!

Vă invit să priviţi flori din locuinţa mea.

 

Bistriţa, 

Duminică,  21 februarie 2016,

 Jeniţa Dodiţă Naidin