Ioan Mititean – Constantin Brâncuşi, un geniu naţional

 

Vă invit să citiţi câteva cuvinte,

despre un artist renumit,

pe care le-am preluat din cotidianul Răsunetul-Bistriţa.

Scriitorul Ioan Mititean, autorul textului: 

Constantin Brâncuşi, un  geniu naţional,

a sintetizat cu adevărat informaţii despre Constantin Brâncuşi.

Apoi, v-am pregătit o succintă comunicare despre o scriere a Poetului Zenovie Cârlugea:

„Brâncuşi – Orizonturi critice”.

 

Iată scrierea lui Ioan Mititean:

„S-au împlinit la 19 februarie, 140 de ani de la nașterea ilustrului artist român, Constantin Brâncuși, o figură constantă în mișcarea artistică modernă, considerat pe drept cuvânt unul din cei mai mari sculptori ai secolului al–XX-lea.

Un om al faptelor ce s-a remarcat prin – eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare cu rafinamentul avangardei pariziene.
Trăsăturile caracteristice ale crea
ției sale sunt:

verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea, lumina și spațiul, elemente prin care a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.

Prin vasta sa operă de înaltă ținută artistică a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa, a oglindit felul de a gândi lumea țăranului român. Din obârșia lui țărănească, de la Hobița, Gorj, fiind al șaselea copil a lui Radu și Mariei Brâncuși, a învățat că lucrurile nu sunt greu de făcut.

Greu este să te pui în starea de a le face.

Toate le-a făcut cu succes relevând lumii dimensiunea sacră a realității, așa cum desprindem din cartea editată de Radu Varia, dedicată artistului, publicată mai întâi la NewYork, în anul 1986, considerată cartea anului, fiind mai târziu publicată la Paris, în anul 1989 și la Tokio în 1993.
Începând din anul 1963, au apărut despre Brâncu
și, în diferite zone ale lumii peste 50 de cărți și monografii și mii de studii și articole, stabilindu-se locul lui ca artist genial și chiar ca unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor, intrând pe deplin în conștiința universală.

O rușine pentru statul român, în anului 1957, anul morții artistului, care a refuzat să primească moștenirea lăsată – atelierul său parizian , considerându-l pe acest fiu devotat al țării, un reprezentant al burgheziei decadente, așa că atelierul său a revenit statului francez. Totuși, ca prin minune, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă din București s-a deschis prima expoziție personală – Brâncuși, din Europa. Abia în anul 1964 Brâncuși a fost redescoperit în România ca un geniu național și în consecință ansamblul monumental de la Târgu Jiu a putut fi amenajat și îngrijit:

Coloana fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului, după ce un sfert de veac au fost lăsate în paragină.
În anul 1903, prime
ște prima comandă a unui monument public – bustul generalului medic Carol Davila.  A acceptat ca banii să-i primească în două rate, sprijinit de profesorul său Dimitrie Gerota spre a-și plăti drumul până la Paris, unde de fapt îi era ținta. La recepție, unii, nespecialiștii, au avut unele comentarii, fapt ce l-au supărat pe artist, părăsind sala, renunțând la jumătate din bani, fiind decis să plece la Paris pe jos. Face un popas la Hobița spre a-și saluta mama și apoi pornește la drum. Face un popas la Viena, unde a luat contact cu sculpturile egiptene care i-au influențat opera mai târziu.

Își continuă drumul, dar , în urma unei ploi torențiale este cuprins de o pneumonie fiind nevoit să se trateze într-un spital de maici.

După revenire călătorește spre Paris pe drumul de fier. Ajuns la Paris și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească. Participă la cele mai importante expoziții colective și personale din America, Franța, Elveția, Olanda și Anglia.
După terminarea
școlii refuză să lucreze ca practician în atelierul dascălului său Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre:

„La umbra marilor copaci, nu crește nimic.”
“Brâncu
și, așa cum spunea Henry Moore – este acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure.”

Ioan Mititean

(articol preluat din Ziarul Răsunetul din, Duminică,  21 Februarie 2016)

*

Am fotografiat apa Neajlovului la IZVORU

Apa trece  Pietrele rămân, aşa şi BRÂNCUŞI.

Am fotografiat apa Neajlovului la IZVORU

*

În cartea:

„Brâncuşi – Orizonturi critice”,

Editura Scrisul Românesc, 2009,

Profesorul Zenovie Cârlugea  a publicat 33 eseuri ce se referă la Constantin Brâncuşi, dar nu numai.

În opinia mea, textele sunt surse de cultură şi educaţie pentru orice român interesat de instruirea sa, de creşterea sa spirituală.

Sunt exegeze, ce poartă numele scriitorilor la care s-a referit  Zenovie Cârlugea, şi conţin contribuţiile acestor brâncuşiologi români şi străini, dar şi impresiile şi opţiunile autorului cărţii de 492 pagini, constituindu-se într-un bilanţ din ultimii cincizeci de ani de scrieri despre Brâncuşi.

Mă voi referi  la 3 din cele 33  eseuri, citând câte un crâmpei:

George Uscătescu:

„El însuşi „cetăţean al lumii” printr-o impresionată acţiune culturală, ca şi prin recunoaşterea venită din partea unor înalte foruri academice (din România până ăn America de Sud), George Uscătescu s-a apropiat de Brâncuşi cu sentimentul de datorie al supravieţuitorului care a cunoscut omul şi i-a preţuit deopotrivă Opera:

„Aşa încât putem fi îndreptăţiţi, cei care am văzut în marele artist figura unui compatriot de seamă, să-l evocăm din nou pe acel Brâncuşi – acum în româneşte- «contemporan cu fluturii, cu Dumnezeu», cum îl vedea cu peste patruzeci şi cinci de ani în urmă liceanul de pe malul Jiului, când artistul îşi încadra oraşul originilor noastre în limitele epurate ale propriei lui creaţii. Aventura avea loc între o Coloană a nesfârşirii, o centrală Poartă a sărutului şi o misterioasă şi aparent marginală Masă a tăcerii şi a sfatului”.

Sergiu Al-George:

„Mărturisind că, ajungând în India, se simţea ca acasă,

[…]

Brâncuşi nu făcea decât să  exprime acea „consonanţă intelectuală”, în perspectiva primordialităţii spirituale, pe care şi Mircea Eliade o percepuse la Calcutta. Născut într-o tradiţie „cu puternice ataşe în experienţa simbolică a lumii arhaice”, Brâncuşi a regăsit, prin arta sa, sensul primordial al lucrurilor, spiritul şi litera acestui fond arhaic.”

Radu Varia:

„Aceasta este chiar cazul aventurii creatoare a lui Brâncuşi, precizează Radu Varia, în opera căruia se regăseşte acea mitologie imaginară, cosmologică, monumentală şi solară, dispărută fără urmă de mai multe milenii.

Valorile spiritualităţii străvechi exprimate de opera lui Brâncuşi (contemporan cu visul celtic şi al marilor arhitecturi ale Egiptului antic) se ridică la o artisticitate impersonală şi capabilă în cea mai mare măsură a se reintegra ăn Spaţiu Cosmic.”

*

Am adus în atenţia Dumneavoastră:

–  acest articol scris de Omul de cultură Ioan Mititean,

– cât şi referirea mea (de fapt am citat crâmpeie semnificative, pe care le-am selectat când am citit,  pentru că atât am putut să fac acum  pentru BRÂNCUŞI) la cartea susmenţionată a Profesorului Zenovie Cârlugea,

ce este, în opinia mea,  un mare truditor pe tărâmul culturii, şi, îmi exprim părerea  după ce am parcurs o parte din operele sale,

pentru cititorii blogului meu, ce sunt iubitori de România.

Bistriţa,

Luni,  22 Februarie 2016,  Jeniţa Naidin