Jenita Naidin

Cu gândul la ajutorul pe care ni-l oferă Rugăciunea, iată, ne referim  la minunata carte:

Psihologia Rugăciunii, scrisă de Ioan Bunea,  şi care a văzut lumina tiparului la Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009.

În Prefaţa cărţii, preotul-profesor Ioan Chirilă spune:

„Psihologia este definită ca fiind ştiinţa care studiază psihicul, legitatea proceselor şi însuşirilor psihice ale persoanei. Ori ca totalitate a fenomenelor care caracterizează un individ sau o colectivitate.

[…] că rugăciunea este o parte constitutivă a legii firii noastre. 

Ca dialog cu Creatorul, rugăciunea reaşează făptura umană, pentru o vreme, în starea sa paradisiacă.”

Şi cum să nu credem cuvintele Domnului părinte Ioan Chirilă din moment ce suntem, unii dintre noi, ajutaţi de Rugăciune în modul cel mai concret.

Deci, îndemnul biblic:

RUGAŢI-VĂ NEÎNCETAT! este de urmat.

Vă spun din experienţă proprie că este posibil ca Rugăciunea, pe cât posibil neîncetată,  să devină un mod de viaţă, şi este un mod de viaţă deosebit de util.

Încercaţi şi Dumneavoastră!

Veţi vedea că orice muncă însoţită de rugăciunea în gând este mai uşoară.

Autorul Ioan Bunea ne spune:

„Rugăciunea este privilegiul omului, este inima religiei.

Rugăciunea este legată indisolubil de natura fiinţei umane; ea este semnul neîndoielnic al superiorităţii şi supremaţiei omului faţă de fiinţele necuvântătoare, ea este manifestarea firească a omenităţii noastre.”

Despre încrederea în eficacitatea rugăciunii, ne vorbeşte Însuşi Mântuitorul, spunând:

„Aveţi credinţă în Dumnezeu! Adevăr grăiesc vouă. De aceea, vă zic vouă:

toate câte le cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi luat şi le veţi avea”, 

„Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi.”.   

Ca şi în alte opere, şi în cartea despre care vorbim găsim referire la Prezenţa divină în rugăciune,  pe care a simţit-o şi B. Pascal în noaptea cutremurătoarei şi definitivei sale convertiri (23 noiembrie 1654).

Din proprie experienţă vă spun că practicarea Rugăciunii ne face fericiţi.

Dalai Lama spunea:

„Drumul spre fericire presupune trei secrete:

 hotărâre, efort şi timp.”

Ioan Bunea ne spune, pe bună dreptate, că:

„Rugăciunea este un efort continuu al spiritului nostru, efort de atenţie, de autocontrol, de concentrare în scopul apropierii de Dumnezeu şi harul Său.”

Ştim că fericirea nu este ceva întâmplător, ci urmarea unor gânduri şi acţiuni concrete.

Oamenii singuri îşi caută fericirea în lucruri spirituale îndeosebi, dar sunt şi unii care obţin fericirea prin ingerarea de mâncare multă, dulciuri, sau alte substanţe care amăgesc creierul. Amăgit, creierul uită de toate.

Practicarea Rugăciunii, cât şi munca, activităţile spirituale, culturale ajută creierul omului să rămână lucid.

S-a spus:

„Unul dintre marile pericole ale singurătăţii este pierderea respectului de sine.”.

Oamenii se simt fericiţi când sunt în siguranţă, iar prezenţa altor persoane iubitoare în viaţa unui om îl ajută să îşi păstreze stima şi respectul de sine. Când suntem singuri, până ce Dumnezeu ne ajută să avem persoane potrivite în preajma noastră, prin muncă şi rugăciune ne păstrăm respectul de sine şi suntem fericiţi că suntem proprii noştri stăpâni aflaţi în legătură permanentă cu Tatăl nostru din Ceruri, adică cu Dumnezeu.

După ce, în ultima sută de ani, s-au instituit diferite şcoli pentru a ajuta sufletul omenesc să fie sănătos cum ar fi psihanaliza, dar  şi alte multe tipuri de psihoterapii, în prezent este tot mai evident faptul că persoana suferindă sufleteşte găseşte în psihoterapia ortodoxă şi de responsabilizare ca şi în psihoterapia de grup tot mai mult sprijin.

În ceea ce mă priveşte, deoarece, pe cât mi-a stat în putere,  le-am studiat, respect şi consider utile toate metodele, atât ştiinţifice cât şi religioase, prin care oamenii pot fi sănătoşi sufleteşte.

Dar aici, aş vrea să insist asupra unei metode mult folosită de mine, şi anume Rugăciunea.

Este vorba de Rugăciunea ce porneşte dintr-o conştiinţă iubitoare de Dumnezeu, conştiinţă ce poate influenţa atât corpul fizic cât şi corpurile subtile.

Practicând sincer şi conştient Rugăciunea putem vindeca fiinţa noastră. Este vorba de conştiinţa aflată în Rugăciune ce trece de nivelele grosiere ale copului fizic, adică de ţesuturi, celule şi sisteme fiziologice, şi ajunge la realizarea fuziunii minţii cu materia.

Prin Rugăciune autentică ne dezvoltăm o Conştiinţă Universală care vindecă orice boală.

Atunci când punem Iubirea pentru Dumnezeu pe primul loc, iar intenţiile noastre sunt de a face binele, de a acţiona spre binele celuilalt,  controlăm puterea înnăscută a Iubirii noastre.

Să spunem oamenilor că dorinţa de vindecare a celui suferind este cel mai bun medicament.

Dorinţa de vindecare vine din Iubirea noastră pentru Dumnezeu.

În orice situaţie şi la orice vârstă, omul are nevoie de vibraţia vindecătoare a Iubirii.

A Iubirii pe care o dăruieşte şi a Iubirii pe care o primeşte.

Să Îl iubim pe Dumnezeu în primul rând!

În orice facem,  să acţionăm cu gândul, cu scopul de a ne creşte Iubirea faţă de Dumnezeu.

Bistriţa,

22  Decembrie 2015       Jeniţa  Naidin