Jenita Naidin

Astăzi, 24 ianuarie 2012, citesc, culegând la calculator, poezii traduse de Lucian Blaga din Lirica Lumii, iar, pe câteva din ele, ce le postez aici, vă invit să le citiţi şi Dumneavoastră.

Lucian Blaga a publicat aceste poezii în cartea: „Din lirica universală” în anul 1957, spunând în finalul textului prefaţator:

„Traducând – mi-am domolit o aprigă sete. Traducând m-am îmbogăţit cu o experienţă. Doream să văd în ce măsură poezia poate fi trecută dintr-un graiu într-altul. Traducând –  m-am simţit crescând. Căci m-am ostenit numai cu poezii, ce mi-au stârnit încântarea, şi care, prin tălmăcire, puteau să devină într-un fel ale mele, ale noastre, ale Românilor.

Cluj, 20 noiembrie 1956                     LUCIAN  BLAGA”

Cu adevărat toate aceste poezii traduse sunt o încântare a sufletului nostru.

Eu îi iubesc pe cei ce traduc pentru oameni la fel de mult ca pe autorii care scriu pentru oameni. Chiar mă gândesc că e mai greu să traduci decât să scrii, mai ales că eu am încercat traduceri din texte juridice şi am văzut cât este de greu. A traduce din artă cred că e şi mai greu.

Să mulţumim poetului Blaga, graţie căruia citim cele ce urmează:

 

Din poezia egipteană 

 

IMN  SOARELUI 

 

Mărire ţie care răsari în zare…

Laudă ţi-aduc ţie toţi zeii,

tu, drag şi prea frumos copil.

Când tu răsari, viaţă prind oamenii

şi-n chiot izbucneşte lumea.

Zeii din Heliopol te preamăresc,

zeii din cele două capitale te înalţă,

te laudă mult toţi pavianii.

Mărire ţie îţi spun animalele,

Tu jubilezi în luntrea ta,

Tu te bucuri, domn al zeilor,

De tot ce-ai creat,

Valurile cerului se albăstresc lângă tine,

Oceanul vibrează de strălucirea ta.

*

CÂNTECUL  DE  TRIUMF

AL  SUFLETULUI ÎN  POARTA  CERULUI

De-acum eu Dumnezeu devin,

Eu sunt Dumnezeu.

M-am sfârşit şi m-am întors

Iarăşi la începuturi.

Eu sunt marele zeu, care din nimic se făcu,

Şi care din numele său creiă totul.

Timpul ăn scrum se prefăcu.

Eu sunt pasărea mare

Care cântpreşte, ce a fost şi ce este.

Eu sunt ziua de ieri şi ziua de mâine.

La cearta zeilor privesc

Făcând rânduială.

Am părăsit cetatea,

Eu sunt în patria mea,

La tatăl meu eu sunt acum pentru totdeauna.

Obrazul răului s-a stins.

Păcatul nu este însuşirea mea – îl lăsai pe pământ.

Eu merg pe drumul nou

Atât de cunoscut mie, în patria cerului.

Păşesc prin poartă.

Întinde-ţi mânile voi tovarăşi fericiţi.

Eu sunt la voi.

Eu sunt la tatăl meu.

*

CEA  MAI   VECHE  POEZIE

(2000 înaintea erei  noastre) 

 

Răsare soarele: de muncă mă apuc.

Apune soarele:  în somn mă duc.

Îmi sap fântâna, beau din ea.

Din plin ogorul mă va sătura.

Nici împăratul cu puterea lui, mai bine

nu s-ar putea-ngriji de mine.

*

Poezie de Rainer Maria Rilke (1875-1926)

AMINTIRE

Şi iarăşi aştepţi, aştepţi ce pare menit

viaţa să ţi-o mărească la nesfârşit.

Aştepţi ce de altă tărie ţine,

ce-i unic, puternic din cale afară

trezirea pietrelor,

adâncimi întoarse spre tine.

În culoare crespusculară

pe etajere apun

volumele-n aur brun.

La ţări te gândeşti, ce-ai străbătut,

la chipul şi la veşmântul

unor femei pe care le-ai pierdut.

Şi ştii dintr-o dată: aceasta a fost.

Şi te ridici şi-n faţă vezi spaima,

figura şi taina

unor ani ce-au trecut.

*

ADY  ENDRE

(1877-1919)

PRIN  PARIS  A  UMBLAT  TOAMNA

Ieri Toamna-a intrat în Paris, năvălind

pe calea Sfântului Mihai, cu sunete line,

prin caniculă, sub aplecate frunzare.

Avea întâlnire cu mine.

Mă-mpleticeam spre Sena, printre alte făpturi.

Ardeau în mine cântece-frânturi,

afumate, ciudate, duioase şi purpurii

despre aceea că voi muri.

Toamna m-ajunse, şopti în grabă ceva,

Că drumul Sfântului Mihai s-a-nfiorat.

Zum-zum, fluturau pân’la capătul străzii

glumeţele foi de copac.

O clipă a stat, şi Vara nu s-a mirat.

Pe urmă Toamna, râzând, fugi din Paris.

Pe-aici a umblat. Că toamna pe-aici a umblat

doar eu o ştiam, sub ramul cutremurat.

Traduceri  de Lucian  Blaga

După cum aţi văzut, am cules la calculator pentru Dv. superbe poezii,

şi, asta pentru a vă face o  Bucurie.

Jeniţa Naidin

24 ianuarie 2012