Mândria l-a pierdut pe om, Ne Spun Sfinții Părinți
Despre un mod de a ne comporta, folositor nouă tuturor,
vă invit să găsiţi în cuvintele lui Georges Barbarin,
pe care le-am recitit la început de An, 2023,
deschizând cartea la întâmplare,
din nevoia de a comunica cu un Spirit:
„Abordaţi toate evenimentele cu iubire.
Deschideţi ochii plini de dragoste asupra universului şi universul vă va privi cu aceeaşi ochi.
Mergeţi, deci,
către Prietenul dumnezeiesc,
care nu este altceva decât Iubirea universală în adâncul inimii voastre.
Identificaţi-vă cu această iubire!
Faceţi din ea respiraţia voastră zilnică şi atitudinea fiinţelor şi lucrurilor din jurul vostru se va schimba radical.
Când vă aflaţi pradă unei adversităţi, a unui necaz,
nu acuzaţi nici destinul, nici providenţa,
ci cercetaţi unde anume aţi greşit.
Atâta timp cât nu veţi renunţa la greşelile voastre,
viaţa vi se va părea greu de suportat şi adversarii de neînvins.
Atunci când sunteţi enervaţi – probă a slăbiciunii voastre – , când un gest, un zgomot, un obstacol oarecare vă calcă pe nervi, respiraţi adânc şi foarte încet, apoi relaxaţi-vă muşchii, fără să vorbiţi.
Puneţi o barieră între voi şi obstacol, forţaţi-vă să nu mai pricepeţi nimic, fixaţi-vă atenţia în altă parte, şi cea mai sigură liniştire este … crucea lui Hristos. Retrăiţi mental toată agonia Lui, şi enervarea voastră va pieri.
Conveţuirea oamenilor ar fi mult mai simplă şi mai armonioasă dacă mândria ar fi lăsată la o parte, dacă fiecare s-ar sili în interesul celorlalţi, precum furnicile.
Oamenii însă, în tot ceea ce fac, vor să-şi manifeste superioritatea;
aceasta este singura lor grijă în toate acţiunile întreprinse.
Dar, în fond, dacă ei s-ar gândi care este avantajul pe care realmente îl dobândesc din această atitudine, ar constata că pentru o satisfacţie de o clipă a mândriei şi a vanităţii îşi provoacă mii de răni secrete.
Cel care are o mândrie exagerată, acută,
este veşnic ca un jupuit de viu,
într-o veşnică dispută cu oricine, nemulţumit de orice,
iar inima lui este o rană permanentă.
Defectele altora nu sunt decât reflectarea propriilor noastre defecte.
Mândria este un microb periculos şi extrem de contagios.
Pentru a scăpa de el este nevoie de o practică şi perseverenţă îndelungată.
A pune frână în fiecare zi oricărei nerăbdări, enervări, nelinişti,
a substitui amorul spiritual amorului propriu, aceasta este metoda sigură de vindecare şi distrugere a acestui microb.
Aşteptarea, răbdarea, reprezintă piatra de încercare a sufletelor mari, în lupta lor cu mândria.
În loc de a reprezenta un motiv de enervare, aşteptarea să devină o gimnastică spirituală. O aşteptare febrilă este distructivă, în timp ce una caldă şi încrezătoare este constructivă. A aştepta este egal cu a spera, deci o aşteptare este un act de credinţă.
Nu există moment mai indicat şi mai prielnic de a face loc în inima şi mintea noastră lui Dumnezeu decât clipele în care suntem nevoiţi să aşteptăm.
În timpul preocupărilor noastre nu ne putem concentra asupra lui Dumnezeu. Când aşteptăm însă, nici un alt raţionament nu ne împacă cu aşteptarea noastră, numai Dumnezeu singur ne linişteşte.
Oricare ar fi tipul de aşteptare pe care îl suportăm, trebuie să ne convingem pe deplin şi să avem certitudinea că ceea ce urmează să se întâmple nu se va întâmpla decât la ceasul cuvenit şi că orice s-ar întâmpla nu poate fi decât spre binele nostru, chiar dacă aparent se prezintă sub o formă neplăcută. Toate evenimentele sunt pregătite de Dumnezeu spre binele nostru spiritual, spre progresul şi desăvârşirea noastră.
Mai ales durerile şi suferinţeşe noastre nu fac decât să cureţe inima de egoism şi de ambiţii.
În loc de a constitui timp pierdut, clipele de aşteptare pot deveni cele mai însemnate clipe, pline de bogăţie spirituală. Omul poate să extragă din tot ceea ce-l înconjoară utilul şi vătămătorul, binele şi răul, adevărul şi falsitatea, după inima lui.
Atitudinea exterioară a omului îi afectează sufletul, iar ceea ce afectează sufletul afectează şi materia.
Acestea se influenţează reciproc în ce priveşte stările omului, trupeşti sau sufleteşti. Dacă ambele merg în acelaşi sens, puterea omului este mare.
Fiecare om îşi are greutăţile lui personale.
Crucea lăsată de Dumnezeu este potrivită pentru puterile fiecăruia.
Cele mai grele sunt cele secrete.
Ceea ce ni se pare că este o sarcină grea pentru noi este tocmai ceea ce ne ajută sufletul şi ne obligă la efort, ne face să înţelegem rolul nostru, ne sunt necesare.
Magia vie a dragostei este puterea miraculasă care schimbă calculele complicate în soluţii simple, care luminează lucrurile obscure şi face ca totul să devină clar şi uşor de împlinit. (Iisus: Luaţi jugul Meu, el este uşor!)
Binecuvântaţi controversele cu ceilalţi,
ocazii care vă permit să vă exersaţi toleranţa.”
***
După cum ați observat,
sunt cuvinte folositoare sufletului şi spiritului uman.
Cu Iubire şi Recunoştinţă,
Jeniţa Dodiţă Naidin
Joi, 12 Ianuarie 2023
Cu fața spre LUMINA DIVINĂ
************