Jenita Naidin

Cândva m-am aflat în preajma unei familii în care traiul la un loc, în aceeași casă și curte,  a patru generaţii de oameni m-a impresionat foarte plăcut.

Sunt adepta funcţionării omului ca fiinţă autonomă, deci, să se bazeze pe propriile puteri, să aibă iniţiativă personală, să judece lucrurile şi să acţioneze în mod independent, neinfluenţat de alţii, dar atunci când într-o familie există o asemnea armonie între membrii ei, vedem cum se poate împleti traiul autonom cu folosirea în comun a unei locuinţe.

A vedea cum vieţuiesc mai multe generaţii de oameni dintr-o familie, mai precis fiinţe ce au vârste cuprinse între 2 ani şi 89 de ani, în aceeaşi casă, într-o înţelegere bună, senină, ajutându-se reciproc, nu poate decât să ne bucure.

Vedem că atunci când omul ştie ce alege să fie, constată că greşit este doar ceea ce nu îi este de folos. Astfel, pot trăi copiii adulţi separat de părinţi şi de bunici, sau pot fi toţi la un loc atunci când familiile văd că este posibil şi de folos tuturor. În cadrul familiei vizitate am văzut fiinţe senine, fericite, cu o sănătate emoţională bună. Seninătatea adulţilor este semnul unei maturităţi complete şi a unei credinţe neclintite în Dumnezeu. Vorbindu-mi despre modul lor de viaţă am constatat că au avut capacitatea să iubească şi să muncească. Capacitatea de a iubi şi de a munci a dus la crearea altor capacităţi umane benefice cum ar fi aceea de a-şi exprima liber nemulţumirile, dar şi de a le rezolva prin conversaţii sincere şi civilizate.

A fost o bucurie să constat cât de mult îi ajută, în relaţionările lor, anumite principii asupra cărora căzusem de acord cu câţiva ani în urmă cu ocazia unor conversaţii purtatate, un anumit timp, cu o parte din membrii acestei familii şi asta pentru că ei şi aplică aceste învăţăminte. Convenisem atunci că este bine ca, în relaţionările noastre umane, să ţinem cont de următoarele precepte pe care le-am spus atunci și le spun și acum:

Să folosim conştient cuvintele şi prin puterea lor să transmitem iubirea şi adevărul.  Să nu ne autoblamăm. Să gândim pozitiv, și să știm  că ceea ce facem altora, nouă ne facem;

Să avem în vedere faptul că acţiunile şi cuvintele celor din jurul nostru reprezintă proiecţia propriei lor realităţi, iar noi să nu le luăm la modul personal. Când suntem atenţi la acest lucru evităm suferinţa, conştientizăm că nu are legătură cu noi, ci, acele cuvinte sau acţiuni, aparţin acelor oameni;

Să avem curajul de a întreba ceea ce nu ne este clar pentru că astfel evităm neînţelegile şi nu facem presupuneri legat de acel lucru.

Când comunicăm clar cu cei din jurul nostru evităm tensiunea psihică şi tristeţea. De câte ori oamenii reuşesc să întrebe pentru a şti despre ce e vorba, în loc să facă diverse presupuneri, ei reuşesc o transformare de sine benefică, sunt senini, ei ştiu că lucrurile sunt neutre;

Oricum ar fi împrejurările vieţii este bine să facem tot ce stă în puterea noastră, adică, nici să ne eschivăm, deşi am putea face acel lucru, dar nici să muncim peste  puterile noastre, forţându-ne, sau să facem ceea ce trebuie să facă ceilalţi, pentru că dacă facem treaba lor, le luăm din putere.

Povestisem cu mai mulți ani în urmă acestor oameni cum eu, în tinerețe, până să ştiu toate acestea, am muncit exagerat, şi asta mi-a adus prejudicii. Ca mamă, nu am ştiut, când erau copiii mei mici, să îi învăţ cât de importantă este munca, rugăciunea şi credinţa în Dumnezeu, că e bine să aibă atribuţii conform vârstei şi puterilor lor, dar şi conform firii lor.

Când copilul are fire artistică, părintele trebuie să îl ajute de mic să muncească, să îl ţină mereu ocupat şi să nu îl lase să fie în contact cu un anturaj nepotrivit, altfel, poate avea un destin tragic.

Când o mamă nu a ştiut aceste lucruri şi nici tatăl copilului ei, sau alţi adulţi din familie, durerea ei sufletească nu se poate descrie în cuvinte.

Cu mintea la Dumnezeu nu putem greși!

Știind aceste lucruri ne putem trăi viaţa cu seninătate.

Bistrița,  31 august 2014  Jeniţa Naidin