Paisie Aghioritul – „Înţelepciunea lui Dumnezeu şi mediul”
Motto:
„Toate întru înţelepciune le-ai făcut…”(Ps.103, 24)
Pentru că şi în acest an rândunelele clădesc un cuib la geamul meu, vă invit să vedeţi câteva fotografii ilustrând munca lor din aceste zile:
Astăzi citim câteva cuvinte din cartea:
„Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan”, capitolul:
„Înţelepciunea lui Dumnezeu şi mediul”
„Părinte, oare să stricăm cuiburile rândunelelor?
Rândunelele murdăresc şi adună ploşniţe.
– Tu poţi face un cuib de rândunică?
Ce-a făcut Dumnezeu cu un singur cuvânt al Său! Ce armonie, ce felurime!
Ori în ce parte s-ar întoarce cineva vede înţelepciunea şi măreţia lui Dumnezeu. Uită-te la luminile cereşti, la stele, cu câtă simplitate le-a împrăştiat mâna lui Dumnezeu fără să folosească firul şi colţarul.
Cât de mult odihnesc ele pe oameni! În timp ce luminile lumeşti înşiruite, sunt foarte obositoare. Cu câtă armonie le-a făcut Dumnezeu pe toate! Vezi şi copacii unei păduri
pe care I-au plantat oamenii sunt ca o armată, ca o companie. În tip ce pădurile naturale ce mult odihnesc! Unii copaci sunt mici, alţii mari, fiecare cu culoarea lui. O floare mică a lui Dumnezeu are mai mult har decât o grămadă de flori false de hârtie; diferă precum diferă materialul de material.
Toate cele pe care le-a făcut Dumnezeu sunt minunate. Organismul omului este o întreagă fabrică. Inima, ficatul, plămânii, pe toate le-a rânduit Dumnezeu cu înţelepciune. Dar şi plantele, cum le-a făcut! Atunci, în timpul ocupaţiei germane am pus cinci pogoane de pepeni. Odată am rupt frunzele mari ce erau lângă rădăcină. Am făcut-o cu un scop bun, ca să îi curăţ. Dar acele frunze mari de jos sunt ca un filtru – sunt „rinichii” care trag toată amăreala. Pepenii au devenit… Că de mâncai ţi se făcea gura pungă.
– Părinte, Sfinţia Voastră toate le observaţi.
– Da, în toate Îl aflu pe Dumnezeu! Şi în plante şi în animale, în toate. Cum să nu te minunezi! Vezi, o păsărică atât de mică cum călătoreşte, cum merge în Africa şi se întoarce fără busolă şi îşi regăseşte cuibul ei.
Iar oamenii se rătăcesc cu hărţi, şi cu indicatoare. Şi păsările nu merg pe uscat şi nu îşi pun semne. Ci zboară în văzduh, pe deasupra mării. Unde să-şi pună semne? Unele păsărele ici se aşază şi pe pescăruşi, pe „avioane”. Acelea merg…”par avion”. Când păsările zboară deasupra mării, se aşază în vreo insulă să se odihnească. Odată când eram la Coliba Cinstitei Cruci, am văzut venind din părţile răsăritului nişte păsări ca vrăbiile, dar mai mari şi mai frumoase. Era un stol mare. Dar 4-5 se vede că obosiseră şi nu mai puteau zbura. Atunci s-au mai desprins încă vreo 15 din stol – celelalte au continuat zborul – şi au stat puţin pe un copac, să se odihnească, după care s-au ridicat şi au plecat împreună. S-au urcat foarte sus ca să se orienteze şi să-şi afle iarăşi tovărăşia lor. M-a impresionat cum pe cele 4-5 ce obosiseră nu le-au lăsat singure, ci s-au desprins încă vreo 15 din acelaşi stol , ca să le însoţească.
Cât de frumoase le-a făcut Dumnezeu pe toate! Vezi unele pisici colorate. Ce pardesie minunate au! Noi oamenii invidiem hainele animalelor! Nici împărăteasa n-a purtat un astfel de pardesiu!… Oriunde te-ai întoarce, vezi înţelepciunea lui Dumnezeu. Mai demult când toate erau naturale, ce frumos era! Iată cocoşul când cântă, nu cântă arătându-ţi timpul? Stă într-un picior şi când îi amorţeşte şi acesta, iarăşi strigă: „Cucurigu!”. Şi uită-te cum cântă la 12, la 3, la 6. Este corect. La fiecare trei ore. Şi nu are nici ceas, nici baterie, şi nici nu are nevoie de a fi întors!…
Tot ce vedeţi, tot ce auziţi, pe toate să le folosiţi pentru călătoria înspre cele de sus. În felul acesta se poate urca de la creaturi la Creator. Americanii au mers pe lună şi au pus cel puţin o plancardă pe care scria: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu”(Ps.18,2). Au mers şi ruşii în spaţiu, dar Gagarin a spus că n-a aflat pe Dumnezeu. Ei, cum să-L afle dacă a mers cu picioarele în sus şi nu cu mâinile? Aşa ajung după aceea să spună: „Natura a făcut totul”. Totul acum… Un motor vechi se strică şi se adună o grămadă de meşteri, tehnicieni, etc., ca să-l repare. Se gândesc încearcă… Şi este un motor vechi. Dar un întreg glob pământesc Dumnezeu îl învârteşte fără curent şi nici bateria nu se termină; nici motorul nu se opreşte. Cu ce viteză se învârteşte şi omul nici nu îşi dă seama! Înfricoşător! Dacă pământul s-ar mişca cu o viteză mai mică omul ar face tumbe. Marea cu atâta apă nu se varsă, deşi se roteşte cu atâta viteză! Şi stelele, care au atâta volum, se rotesc ameţitor de tare, dar nu se atinge una de alta, ci stau departe una de alta. Iar omul face un avion, şi se minunează şi se mândreşte. Şi dacă i se suceşte puţin mintea, spune prostii; nu mai pricepe ce face.
[…]
Civilizaţia este bună, dar, ca să ajute, trebuie să se „civilizeze” şi sufletul. Sfântul Cosma a spus: „De la cărturari va veni răul” (Prezicerea aceasta a Sf.Cosma Etolul se referă la cei învăţaţi ce nu vor avea frica de Dumnezeu). Cu toate că ştiinţa a înaintat atât de mult şi a făcut un progres atât de mare, chipurile ca să ajute lumea, fără să îşi dea seama că ea distruge lumea.
Dumnezeu a lăsat pe om să-şi facă de cap, pentru că nu Îl ascultă şi astfel el îşi mănâncă sieşi capul.
Omul se distruge singur prin ceea ce face.
Ce au izbutitit să facă oamenii secolului 20 cu civilizaţia lor? Au zăpăcit lumea, au poluat atmosfera, toate.
[…]
Aşa şi oamenii, dacă ies din armonia lui Dumnezeu, se chinuie.
[…]
Acum vor pleca din oraşe din pricina civilizaţiei, pentru că nu vor mai putea trăi în ele.”.
***
Cuvintele înţelepte, pe care le-am citat mai sus, ne îndeamnă la meditaţie.
Aceste cuvinte sunt din cartea: „Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan” a Cuviosului Paisie Aghioritul,
Chilia „Bunei-Vestiri” Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000.
Mă bucur când observ, în cărţile pe care le citesc, conexiuni de suflet.
Cuviosul s-a mutat la cele veşnice pe 12 iulie 1994, ziua şi luna de naştere a tatălui meu. Iar în anul 1994, dar la 28 octombrie, tăticul meu s-a mutat la cele veşnice.).
După cum ştim, cititul este o îndeletnicire care ajută Spiritul omului, iar volumul:
„Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan”
a Cuviosului Paisie Aghioritul are acest rol.
V-o recomand cu căldură.
Cu Iubire şi Recunoştinţă
Jeniţa Dodiţă Naidin
Joi, 28 Mai 2020
De Înălţarea Domnului!
Spre o Lumină caldă