Jenita Naidin

Lectura cărţii „La râul Piedra am şezut şi-am plâns” scrisă de brazilianul Paulo Coelho m-a emoţionat şi mi-a inspirat eseul de faţă.

Artistul Paulo Coelho reuşeşte să publice mai multe idei, între care:  ideea că Dumnezeu este Tată şi Mamă;  că Iubirea poate fi descoperită doar prin actul iubirii; că dacă ne iubeşte un om, ne iubesc toţi oamenii; cât şi ideea despre chipul feminin al lui Dumnezeu, toate aceste idei fiind inserate în cadrul poveştii de dragoste dintre Pilar şi prietenul ei din copilărie.

Adevărul pe care noi îl ştim, şi anume, că o carte publicată şi citită are doi autori, adică pe cel care a scris-o şi pe cel care a citit-o, este evidenţiat, la mine, pentru unele cărţi, prin ceea ce scriu, direct pe paginile cărţii, în timpul lecturii.

Am mai spus că îi rog pe moştenitorii mei să mă ierte că o parte din cărţi sunt pline de  ceea ce am notat.

Voi publica pentru Dumneavoastră, cititorii mei, un crâmpei din însemnările mele din timpul cât am citit, de curând, în jurul zilei mele de naştere, în liniştea locuinţei mele, cartea „La râul Piedra am şezut şi-am plâns”, şi, astfel, am devenit al doilea autor, intitulând scrierea mea:

Paulo Coelho – Facă-se voia Ta, Doamne!

Dragostea caută oamenii!  Dragostea ţine lumea!

Cu cât suferim mai mult din Iubire, cu atât creştem spiritual şi ne apropiem mai mult de Dumnezeu.

Numai prin Iubire înţelegem lumea din jurul nostru.

Paulo Coelho are un citat în această carte, pe care îl preiau pentru că avem de învăţat din aceste cuvinte:

„Călugărul Thomas Merton spunea:

„Viaţa spirituală se reduce la dragoste. Nu iubeşti pentru că vrei să faci binele sau să ajuţi şi să aperi pe cineva. Dacă acţionăm aşa, îl vedem pe aproapele ca pe un simplu obiect, iar pe noi ne vedem ca pe nişte persoane generoase şi înţelepte. Asta nu are nimic de a face cu iubirea.

A iubi înseamnă a fi în comuniune cu celălalt şi a descoperi în el scânteia lui Dumnezeu.”

Autorul ştie, în mod exemplar, să ţină firul acţiunii cărţii şi lectura devine o bucurie.

Pilar şi prietenul ei, despre care spune: „Ne petrecusem copilăria împreună. Apoi, el a plecat, aşa cum pleacă toţi băieţii din oraşele mici. A spus că avea să cunoască lumea, că visele lui se înfiripau dincolo de câmpiile din Soria.”, trăiesc o poveste de iubire, suferinţe şi creştere spirituală scrisă cu talent de autor.

Tânăra Pilar, a rămas în localitatea natală, Zaragoza, iar iubitul ei a plecat în lume.

În perioada celor unsprezece ani, în care nu s-au întâlnit fizic, fiecare a evoluat în felul lui. Ea a trăit toate laturile vieţii, inclusiv şi-a pregătit o carieră profesională obişnuită, pe când el, la fel şi-a trăit toate laturile vieţii omului, dar s-a pregătit în domeniul relaţiei omului cu Dumnezeu.

Se reîntâlnesc cu ocazia unei conferinţe, pe teme spirituale, ţinute de el, la Madrid.

Pilar îl ascultă cu emoţie:

„Trebuie să riscăm. Vom înţelege pe deplin minunea vieţii doar când vom lăsa să se întâmple imprevizibilul. În fiecare zi Dumnezeu ne dă – o dată cu soarele – o clipă în care ar fi cu putinţă să schimbăm tot ce ne face nefericiţi.”

Ştim că doar ce e veşnic e viu.

Iubirea e veşnică.

Iubirea născută în inima acestor tineri din prima parte a vieţii lor, s-a dovedit a fi vie şi i-a adus împreună pentru totdeauna.

Frământările lor sufleteşti, descrise, cu talent, de scriitorul Paulo Coelho, sunt frământările tuturor oamenilor lumii.

Din momentul când s-au întâlnit şi până le este scrisă povestea de autorul cărţii cei doi trăiesc sub semnul dezvăluirii evoluţiei sufletului lor cu paşi mici, cu poticniri, ca, în final, tânărul să îi spună:

„Dragostea ta mă salvează şi mă redă viselor mele”.

Iar când o invită să plece cu el, îi spune: „Visele înseamnă muncă.”

Tânăra a decis să îl urmeze aducându-şi aminte cuvintele preotului când îl priveau rugându-se pe munte:

„Aici pe munte sunt şi alţii la fel – vorbi preotul – .  În adoraţie permanentă, în comuniune cu Dumnezeu şi cu Fecioara. Auzindu-i pe îngeri, profeţiile, cuvintele de înţelepciune şi transmiţând toate astea […]. El însă nu va rămâne aici. Va străbate lumea, predicând ideea Marii Mame. Biserica nu vrea acum asta. Şi lumea are pietre în mâini ca să arunce cu ele în cei ce vor aduce în discuţie subiectul”.

Paulo Coelho, prin gura personajelor sale,  introduce în discuţie o idee de reformă în cadrul Religiilor ce este incipientă. Asta e misiunea scriitorilor, poeţilor.

Uniunea celor doi eroi ai cărţii în finalul frământărilor îndelungate, la capătul cărora au reuşit să vorbească despre dragoste, dar şi a rugăciunilor fierbinţi pe care le-au înălţat la Cer a dovedit că Dumnezeu purifică sufletul oamenilor de încordare şi spaimă.

Energia divină face minuni.

Eroina, ajutată de prietenul ei, reuşeşte să trăiască o imensă dorinţă de a se ruga:

„Facă-se voia Ta, Doamne!

Căci Tu cunoşti slăbiciunea inimii fiilor Tăi şi dai fiecăruia doar povara pe care o poate duce. Căci Tu îmi înţelegi iubirea – întrucât ea e  singurul lucru cu adevărat al meu, singurul lucru pe care îl voi putea duce cu mine în viaţa viitoare. Fă ca ea să rămână curajoasă şi pură, capabilă să trăiască mai departe, în ciuda prăpăstiilor şi capcanelor lumii.”.

Iubirea este un mister. Când oamenii stau în tăcere, acesta este un semn.

Stau în tăcere şi mă gândesc la Iubirea lui Dumnezeu pentru mine, pentru noi.

Bistriţa,  8 decembrie 2012  Jeniţa Naidin