Poeţi, Poeme
Poeme, citite și culese pentru cititorii acestui Blog, azi, 8.12. 2013, când
am destinat un timp pentru odihna sufletului nostru.
Vă mărturisesc că demult doream să culeg la calculator poemul lui TAGORE,
Grădinarul dragostei,
dar mereu îmi spuneam că e greu, fiind așa de amplu.
Azi, am petrecut un timp frumos
pregătind, cu energia din Iubire pentru Dumneavoastră, cititorii mei,
ceea ce vedeți că am postat aici cu drag.
Știm că energia se bazează pe Iubire.
Fotografiile aparţin poetului Gheorghe Mizgan
*
Azi, Duminică, 8 decembrie 2013, am citit din creaţiile a doi poeţi, un indian celebru
şi un român mai puţin cunoscut.
În mod voit, i-am alăturat aici, din motivul Grădinii şi Grădinarului, aşa cum, cândva, citind despre Grădina de la Chintelnic a Preotului Ioan Pintea, tot la Rabindranath Tagore m-am gândit.
Să avem un moment de răgaz
împreună din Iubire pentru poezie.
*
Viaţă a vieţii mele…
Viaţă a vieţii mele, cerca-voi pururi
să-mi ţin făptura neprihănită,
când bine ştiu: atingerea-ţi vie
din fiecare mădular trezeşte-o melodie.
Cerca-voi pururi din cerc de gânduri
să ţin afară umbra minciunii,
când bine ştiu: eşti Adevărul care în minte
mi-aprinse torţa raţiunii.
Cerca-voi pururi s-alung din inimă tot ce e rău,
să-mi ţin iubirea veşnic în floare,
când bine ştiu: tu în mine stai pe tronul tău,
pe cel mai dinăuntru-altar al inimii.
Şi fi-va sârguinţa mea
să te destăinui din fiecare gest şi gând,
când bine ştiu: numai puterea ta
îmi dă tărie în orice fac şi orişicând.
Grădinarul dragostei
Slujitorul: Regina mea, îndură-te de slujitorul tău!
Regina: De-acum sfârşită-i întrunirea
şi slujitorii-mi sunt plecaţi.
De ce vii tu la-ntârziată oră?
Slujitorul: Când ai sfârşit cu ceilalţi,
începe ora mea.
Cu ce să te slujească cel de pe urmă slujitor?
Regina: Cu ce poţi nădăjdui? E prea târziu.
Slujitorul: Numeşte-mă grădinarul
grădinii tale de flori!
Regina: Ce nerozie-i asta?
Slujitorul: Mă lepăd de-orice altă-ndatorire.
Zvârli-voi lancea, sabia în colb.
Nu-mi da solii la curţi îndepărtate,
şi nici porunci de-a cuceri noi ţări.
Numeşte-mă grădinarul
grădinii tale de flori!
Regina: Care-ţi vor fi îndatoririle?
Slujitorul: Sluji-voi zilelor tale de tihnă.
Împrospăta-voi firele de iarbă
de pe poteca unde treci în zori
şi unde tălpile-ţi vor fi îmbrăţişate
de flori nerăbdătoare de-a muri
şi-a miresma subt paşii tăi.
Eu te voi legăna-ntr-un leagăn
Prins între crengi de saptaparna[1],
în timp ce Craiul Nou al înserării
se va trudi cu buze de lumină
s-atingă, printre frunze, rochia ta.
Voi umple lampa cu ulei înmiresmat
să ardă lângă patul tău,
şi scăunelul scund de subt picioare
l-oi zugrăvi-n desene minunate
cu pastă de santal şi de şofran.
Regina: Şi ce-ai dori tu drept răsplată?
Slujitorul: Să mi se îngăduie să ţin în palme
micii tăi pumni – boboci de lotuşi –
şi să petrec ghirlănzi de flori
jur- împrejurul braţelor tale,
şi tălpile să ţi le-mpurpur
cu mustul din petale de ashoka[2]
şi-un fir de colb rămas acolo
să-l iau pe buze-ntr-un sărut.
Regina: Ţi se-mplineşte ruga, slujitor al meu.
Vei fi de-acum grădinarul
grădinii mele de flori.
Rabindranath Tagore
*
Am preluat aceste superbe poeme ale marelui Rabindranath Tagore din cartea Poeme, Culegere întocmită de George Dan, Cuvânt înainte de Radu Boureanu, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1967.
*
CONCERTUL GRĂDINII
E sfârşit de octombrie,
ştiu grădină,
e târziu…
Aud doar picuri din vlaga ta…
Picuri ce hrănesc pământul
de sub piedestalul tău,
ca-n primăvară să reînvii…
Să revii ştergând apăsarea rece
din sufletul meu.
M-ai încălzit grădină !
Mi-ai împodobit sufletul,
în dimensiunea temporală a două anotimpuri,
transformându-l în casă de oaspeţi.
Ai îmbrăcat coloane din orgoliu
cu trandafiri căţărători –
coloane pierdute
în corsetul ferm al ghimpilor
potoliţi de blândeţea şi parfumul anestezic
ale petalelor.
Ai aşternut covor din flori peste duşumeaua rece
în care şi-au înfipt crampoanele
trecători ocazionali.
M-ai legănat, în susurul apei cristaline,
alungându-mi umbrele
cu evantaiul aripilor de porumbei
ce planau cu adâncă pace
peste dansul licuricilor
din zâmbetul Soarelui.
Mi-ai clătit gândurile
în jocul zglobiu al peştişorilor
multicolori, imprimându-le
vitalitate şi optimism.
Acum, grădină, petalele tale s-au ofilit,
bobocii surprinşi de tăişul îngheţului,
au încremenit;
Apoi, când lectorul naturii
a tăiat, pentru puţin timp,
cu o verticală solară, minusul
dinaintea gradelor Celsius,
tulpinele şi florile au îmbrăcat
haina sumbră a trecerii în pământ.
Sufletul meu –
Coloane de cântec înfipte în Astral,
imortalizate în gerul timpuriu,
stau să se prăbuşească din imensitatea lor,
umplând casa de molozul trăirilor…
Îţi mulţumesc grădină,
ştiu că vei reveni…
pentru mine însă, poate fi
ultimul concert al Domniei Tale!
Gheorghe Mizgan
Bistriţa, 28 octombrie 2011
*
Am reprodus acest poem scris de Gheorghe Mizgan, chiar în ziua când se împlineau 17 ani de când tatăl meu a plecat în Eternitate.
Finalul pesimist a exprimat smerenia poetului în faţa lui Dumnezeu. Grădina sa i-a mai oferit concerte din moment ce poetul a mai publicat, de curând, o carte de poezii, deci, nu a fost ultimul concert al grădinii sale.
Poemul Concertul grădinii este publicat în cartea: Roua din cuvânt, Editura “Singur”, Târgovişte, 2012.
***
Citirea poeziilor este o Bucurie pentru suflet şi minte, de aceea nu voi precupeţi nici un efort pentru ca să fie pe Blogul meu poezii frumoase.
9 decembrie 2013 Jeniţa Naidin