Prin comunicare ne ajutăm pe noi înşine

Am constatat că  un text,

pe care l-am scris  urmare  a unor trăiri ca experienţe personale,

la începutul acestui an,

a ajutat mai multe suflete,  şi, de aceea, reiau aici,

pentru a fi pe Prima pagină,

cuvintele de atunci,  cu  revizuiri şi adăugiri.

Am trecut eu însămi prin situaţiile descrise, de aceea,

considerentele prezentate au puterea ce o dă Adevărul.

Vă invit la lectură şi meditaţie, atunci când veţi  acorda  un timp sufletului Dumneavoastră.

După cum ştim, pentru ca un om să relaţioneze armonios cu ceilalţi,

este necesară cunoaşterea de sine.

Ca oameni adulţi, maturi ştim acest lucru şi ne cercetăm mereu pe noi înşine.

Avem  în atenţie, ne străduim să asociem emoţiilor noastre inteligenţa necesară, căci ele,

Emoţiile,

există, vin peste noi, vrem nu vrem.

Ne trezim că o persoană comunică anumite lucruri cu noi, empatizăm, ne emoţionăm,

iar  apoi încetează  unilateral comunicarea.

Nu ne explică nimic!

Desigur, că nu o cunoaştem şi nu ne cunoaşte!

În situaţii de felul acesta, important este să ne cunoaştem noi pe noi înşine,

să ne ştim sistemul nostru de valori,

sistem care, este în dinamică de-a lungul vieţii.

Suntem în devenire!

Nu este uşor să gestionăm situaţiile de viaţă ivite pe Cale,

dar să Îl invităm pe Dumnezeu să ne ajute,

prin umplerea minţii cu un cuvânt:

DOAMNE!

Personal, am ajuns târziu la o bună cunoaştere  a propriei persoane şi la o limpezire a temerilor.

Până la pensionare am fost în iureşul vieţii profesionale şi de familie,

fără pic de timp pentru meditaţie.

Am trăit fără a mă gândi la mine însămi, ci,

amânând mereu să vină un timp, când să am timp!

Dar, după cum ştim acum,

atunci când noi înşine obosim,

nu avem cum să îi mai ajutăm pe ceilalţi!

Din acest motiv,  de câte ori stau de vorbă cu tineri, îi invit, cu blândeţe,

să îşi facă timp pentru ei înşişi în sensul cunoaşterii de sine,

să îşi facă timp pentru Rugăciune, pentru Meditaţie.

Doar Munca şi Rugăciunea limpezesc mintea omului, şi astfel, se cunoaşte pe sine din ce în ce mai bine.

În momentul în care  reuşim să adoptăm o poziţie fermă  în toate întâlnirile noastre umane,

înseamnă că avem  ştiinţa şi puterea  de a nu ne lăsa definiţi de ceilalţi, fiindcă doar noi  ştim cum funcţionăm.

Atunci când noţiunile de fidelitate faţă de noi înşine şi fidelitate faţă de ceilalţi ne sunt clare, fac parte din comportamentul nostru, reuşim să înţelegem şi să facem diferenţa între angajamentele şi responsabilităţile asumate.

Uneori ne luăm angajamente, adică ne proiectăm într-un viitor alături de o persoană, dar uităm să discutăm înainte în ce fel angajamentul nostru depinde  de comportamentul celuilalt.

Cu mare atenţie, şi cu mintea la Dumnezeu putem preveni dramele.

Fiecare persoană este în devenire, în evoluţie.

E bine să ştim că o comunicare clară, înainte de a ne angaja în relaţii, are în vedere potenţialul  de evoluţie şi devenire a fiecăruia.

De aceea,  fiecare trebuie să fie atent şi să conştientizeze dacă  apar decalaje între constrângerile, neînţelegerile

–  ce iau naştere uneori în cadrul angajamentului – ,

şi sistemul său de valori.

Orice persoană  poate întâmpina o situaţie de acest gen. Când, într-o relaţie, unul din parteneri este obligat să îşi încalce convingerile, are dreptul să se dezică de acel angajament, astfel încât, acea persoană  să rămână cu un comportament unitar şi fidel faţă de sine însăşi.

Aceste persoane sunt de admirat pentru că îşi protejează valorile, convingerile Fiinţei ce a devenit în evoluţia sa.

Aşa se manifestă respectul faţă de sine a omului, cât şi nevoia sa normală de  a-l respecta pe celălalt.

Am scris cele de mai sus cu gândul la Inconştientul nostru,

la ajutorul pe care ni-l dă prin faptul că ne atrage atenţia despre felul cum funcţionăm în interior ca suflet, spirit, psihic.

Ne este greu să ascultăm ce se petrece în noi înşine, de a recunoaşte ce simţim în mod real şi de a accepta schimbările, evoluţia, dar şi felul de a fi înnăscut, acel dat.

Ne este greu să gestionăm clarificarea lucrurilor faţă de noi înşine,

dar când reuşim, relaţionarea cu ceilalţi conţine, din partea noastră,  exprimarea valorilor noastre.

Atunci când fiecare om îşi cunoaşte caracterul,

este stăpân pe el însuşi, este matur, în relaţiile  sale interumane,

îşi va exprima a sentimentele, punctele de vedere, fără frică,

şi nu va impune celuilalt nimic.

Fiecare este aşa cum este. Să nu uităm asta.

Dorim ca ceilalţi să ne cunoască, să ştie nevoia noastră:

de a oferi şi primi  iubire,   de a respecta şi de a fi  respectaţi,

de a fi toleranţi cu noi înşine şi cu ceilalţi,

de a respecta fidelitatea faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi.

Să ne dorim să creştem spiritual învăţând că relaţiile sunt vii.

Cei care absentează, tac, nu clarifică neînţelegerile,

să ştie că la ei se vor întoarce aceste comportamente cu consecinţele respective.

Noi toţi, însă, avem de acceptat că în jurul nostru sunt persoane diferite,

iar deciziile ne aparţin, alegerile pe care le facem sunt ale noastre

şi să  ni le asumăm cu maturitate.

Închei cu un Adevăr verificat de mine ani la rând:

Avem dreptul să nu relaţionăm cu cine nu ne este confortabil,

dar să iertăm,

pentru că, doar Iertarea ne ajută să ne situăm mai presus de o simplă vindecare de tristeţile vieţii.

Iertarea ne înalţă spre Lumină în suflet!

*

 

Bistriţa, Sâmbătă,   8 August  2015

Azi,  Duminică, 9 August 2015, am mai adăugat câteva fotografii.

Toate imaginile sunt din satul  IZVORU

jud. Giurgiu.        Jeniţa  Naidin