Răbdarea lui IOV
În Vechiul Testament citim capodopera poetică numită: ”Cartea lui Iov”, iar în BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ,
– Ediția jubliară a Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București – 2001,
Versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de
BARTOLOMEU VALERIU ANANIA,
Arhiepiscopul Clujului (atunci s.n.)
Sprijinit pe numeroase alte osteneli –,
întâlnim lămuritorul text: ”Introducere la Iov”, pag. 552.
Spicuim câteva cuvinte:
”În părțile Răsăritului a trăit cândva bogatul, puternicul, neprihănitul și dreptul Iov, un adevărat principe al ținutului Uz, regiune situată la hotarul dintre Idumeea și Arabia. (…)
În cele din urmă, Dumnezeu rupe tăcerea și-i vorbește lui Iov din mijlocul norului. Rostirea Sa e menită să-i aducă aminte omului de propria sa fragilitate și nimicnicie în raport cu eternitatea și puterea Creatorului. Folosind imagini strivitoare, ce se succedă ca o cascadă de fulgere, recurgând deseori la un limbaj al ironiei divine și al verdictului fără replică, Dumnezeu trece prin fața ochilor lui Iov o seamă de minuni ale creației, precum alcătuirea lumii, splendoarea zorilor, nemărginirea mării și a pământului, tainele lumii, măreția fenomenelor naturii, frumusețea cerului și a constelațiilor, dar și rațiunile ascunse ce zac în comportamentul unor animale ca antilopa(cerboaica), asinul sălbatic, struțul, calul dresat pentru război.
Copleșit, lui Iov nu-i mai rămâne decât să-și ducă degetul la buze, dar Atotputernicul îi mai pune în față două dintre făpturile Sale redutabile, Hipopotamul și Leviatanul, înfățișate cu o mare încrengătură de amănunte, menite să-i demonstreze omului că el, dacă nu are acces nici la cunoașterea creaturii, cu atât mai puțin va avea acces la cunoașterea Creatorului. Iov se resemnează; el recunoaște atotputernicia discreționară a Dumnezeului său, pe Care mai înainte doar Îl auzise, dar pe Care acum L-a și văzut. La rândul Său, Dumnezeu îi mustră pe cei trei interlocutori ai lui Iov pentru superficialitatea mărturiei lor și-l laudă pe erou pentru cutezanța de a-și fi rostit adevărurile, chiar cu riscul, zicem noi, de a fi depășit hotarul atât de subțire dintre revoltă și blasfemie. Ca urmare, el va fi repus în drepturile sale depline, va redeveni sănătos, își va redobândi averile și familia și va trăi liniștit până la adânci bătrânețe. (…)
Așadar, nenorocirile lui Iov nu sunt opera directă a lui Dumnezeu, ci doar îngăduite de El, pentru ca prin ele să se demonstreze ceva, anume că devoțiunea omului față de Creatorul său, chiar subțiată până la limita de jos, poate fi expresia unei relații directe și dezinteresate, independentă de orice factor contingent. (…)
Desigur, întrebarea esențială (și, practic, unică) a cărții: Pentru ce trebuie să sufere omul nevinovat? Rămâne fără răspuns. (…) Elihu, avansează presupunerea că suferința va fi având și o funcție purificatoare. (…)
Acestea însă au fost descoperiri târzii, pe care opera noastră le ignoră. Și poate că tocmai de aceea Cartea lui Iov, prin extraordinarul ei autor, este și rămâne un poem al excelenței literare: marea poezie e făcută să pună întrebări, nu să dea răspunsuri.”.
Din cuprinsul Poemului IOV, vedem cum începe Capitolul 7, intitulat: ”Răspunsul lui Iov” (continuare) pag.563:
”Au pe pământ nu-i viața ncercare pentru om?
și viața lui nu-i oare a tocmitului cu ziua,
a slugii care n umbră se-ascunde de stăpân,
a calfei cu simbrie în așteptarea plății?
Așa și eu răbdat-am atâtea luni deșarte,
și nopți de suferință cumplită mi s au dat.”.
***
În plin travaliu al evoluției sale spirituale, Omul își descarcă vindecător suferințele de orice natură.
Am constatat o asemenea descărcare vindecătoare în Poemul: ”A da”, scris de un tânăr care se străduiește să se susțină sufletește prin ceea ce crează, prin muncă și prin voința de a-și ajuta semenii.
Personal, versurile scrise de acest tânăr m-au dus cu gândul la Iov din Vechiul Testament.
Știm că puterea de a crea ceva depinde în întregime de puterea spirituală. Oamenii care au cunoscut succesul afirmă în destăinuirile lor că secretul a fost determinat de faptul că tot timpul au avut puterea de a vedea o situație în totalitatea ei. Gândurile, vizualizarea au precedat acțiunile ce le-au făcut. Mai simplu, au dobândit totul cu sudoarea frunții. Acești oameni și-au format în mod conștient propriile lor imagini mentale, printr-un proces interior de gândire care nu a ținut cont de ce gândesc cei din exterior. Așa, prin exercițiu, imaginea mentală creată a devenit tiparul energiei creatoare.
Am dat, deosebit de simplificat, exemplu despre cum au procedat oamenii care au reușit, deoarece eu funcționez astfel și gândesc așa cum doresc să fie realitatea, îmi canalizez energia spre ceea ce doresc să realizez, nu spre ce îmi lipsește.
Acum vă invit să citim Poemul tânărului despre care am amintit mai sus:
”A da
Căutând și căutând, ceva…
Un ecou ce în inimă cândva părea posibil, încă răsuna,
Mereu, mereu, voia să dea, însă pe furiș,
Pe sine-n tăcere, cu durere se-alunga.
Ecoul distant, tot mai fad acum se auzea.
Durerea separării ce-o simți,
După amintirea ecoului, acum furios azvârli.
Însă în loc sa zboare-n zare,
Acum pică-n prăpastia cea mare.
Când primea imbrățișare, încerca să dea mai tare.
Din prăpastia ce o simțea, sigur nimic n-ar fi vrut să dea.
Totuși ecoul adâncit, încă îl chema,
Însă datul, adâncea.
Acum o imbrățișare, ii părea de drept, luare.
Adâncul strâmtorit ce-acum striga,
Imbrățișarea doar mai tare asurzea.
Părea că dacă s-ar uita în jos,
Ecoul ce-l văzu în zare va fi pierdut, fără folos.
Simțea acum nevoia, nevoia pentru cineva,
Cu care liniștit pe margine să stea.
Adâncul ecou acum de nepătruns,
Poate cu cineva l-ar fi străpuns.
Cum mai mult se adâncea,
Ecoul atât de aproape, acum plutea,
Spre zare singur se-nălța.
Ochii-n lacrimi ridicând,
Văzu cum singur ecoul, tocmai el dădea.”.
Aerim IOV
28 Februarie, 2024
***
Eu doresc acestui tânăr, ce semnează Poemul cu pseudonim, să meargă mai departe în viață cu răbdarea lui Iov, cel ce a rămas, în condiții extrem de grele, credincios lui Dumnezeu, și cu voința de a-și controla permanent gândurile, și imaginile mentale din care se nasc gândurile.
Gândurile constructive au de la sine vitalitate, adică viață și atrag către sine tot ceea ce îi este necesar omului pentru a-și duce la bun sfârșit procesul de dezvoltare, de devenire.
*******
Cu Iubire și Recunoștință,
Jeniţa Dodiță Naidin
Miercuri, 28 Februarie 2024
Cu fața spre LUMINA DIVINĂ
****