Sistemul de credințe
Cândva, spuneam o constatare desprinsă din viața mea, anume, că, drumurile noastre numai Dumnezeu le cunoaște, dar, acum pot spune că, și ce cărți citim și când le citim, tot acolo, în Mintea Universală, este scris.
În ultimul timp, m-am desprins brusc din programul de realizare a unei lucrări, în care sunt angrenată de mai mult timp, și, am studiat, cu creionul în mână, o carte despre care, când am auzit titlul, mi-am spus în gând că nu o voi cumpăra, că nu o voi citi, simțind, pe de o parte, faptul că nu voi avea putere, din punct de vedere psihic, sufletește să mai aud despre tragediile trăite de oameni, pe de altă parte, frica de a nu-mi reactiva traumele personale.
Numai că, atunci când trebuie să se întâmple ceva, Mintea Universală intră în acțiune, și, fără să fac nimic, cartea a ajuns, de la Cluj, direct la mine în locuință, fiindu-mi dăruită.
Este vorba despre opera:
”VÂNĂTĂI ASCUNSE
Ce Nu Știi Despre
Violența Domestică
Te Poate Ucide”
Autoare, Rachel Louise Snyder
Editura, NEMIRA, 2020.
Am început lectura imediat.
Odată ce, cartea de peste 400 de pagini, a fost citită, dar și scrise comentariile pe parcursul lecturii, mintea mi-a fost inundată de gânduri.
Mai întâi, m-am gândit la Sistemul de credințe al fiecărei persoane despre care se vorbește în această operă non-fictivă, adică, operă care ne arată atât realitatea, cu faptele grave, tragice ale oamenilor, dar și realizări concrete pentru ajutorarea celor în pericol, cât și a unor măsuri pentru prevenirea violenței domestice.
Am intitulat cuvintele mele despre acest volum, Sistemul de credințe, pentru a-mi spune părerea cu privire la sensul în care este folosită deseori această sintagmă în cartea de față, la ce cred că se referă autoarea volumului.
Sintagma: Sistemul de credințe, întâlnită aici este, după constatarea mea, o noțiune deosebit de complexă și diferită de la o persoană la alta, având o evoluție ce pornește de la acel DAT, din ”Suflarea de viață” cu care vine omul în uterul matern, și continuând cu viața in utero, adică, viața intrauterină, nașterea și mediul în care crește, este educată, trăiește Ființa umană pe Pământ.
Oamenii, despre care se vorbește în această carte, se comportă conform Sistemului de credințe al fiecăruia, în funcție de o multitudine de influențe ce au condus la felul lor de a fi.
Sistemul de credințe a acestor oameni, despre al căror comportament și acțiuni aflăm din această operă, este mult mai complex decât religios sau nereligios.
Dar să citim câteva cuvinte din carte.
În PREFAȚĂ, Autoarea Rachel Louise Snyder, scrie:
”discut cu o mulțime de oameni care nu vor să discute cu mine. Oameni care și-au omorât familiile, oameni care au fost pe punctul de a fi uciși, oameni care i-au arestat pe criminali, oameni care au locuit cu oameni care aproape i-au ucis.”.
Cartea începe cu prezentarea unui caz tragic.
Personajele, cu nume posibil, nereale,
sunt dintr-o familie în care, timp de zece ani, ginerele, cel care a produs tragedia, și socru au vorbit foarte puțin. Asta ne duce cu gândul la cât de importantă este comunicarea, dar și la realitatea, conform căreia mulți semeni ai noștri, care au suferințe sufletești diverse, nu pot comunica.
Socru, numit în carte Paul, își amintește o singură conversație cu ginerele, numit în carte, Rocky, și anume, despre o mașină, Mustang, la care ginerele meșterea:
”Rocky i-a cerut sfatul în legătură cu vopseaua.
– Albul e singura cale de urmat, dacă nu prea știi ce faci, spune Paul.
Este cea mai iertătoare dintre culori. Poți să o dai în bară cu albul, dar rezultatul va fi oricum decent.
-Albul e alb; e o culoare în sine, spune Paul.”
Mai departe redau și alte citate din Prefață:
”Am studiat ficțiunea la facultate, dar m-am îndreptat spre non-ficțiune la scurt timp după aceea, pentru că am înțeles aproape imediat că non-ficțiunea este o sursă mai directă de schimbare. Am fost atrasă către colțurile ascunse ale lumii, către oamenii privați de drepturi, pentru că știam, într-o mai mică măsură, cum se simte o persoană nevăzută, neauzită, ce înseamnă să fii mâhnit dincolo de cât credeai că poate corpul tău să ducă.
Suzanne și cu mine am schimbat câteva vorbe, pe aleea din fața casei fratelui ei, în acea zi din 2010.
(…)
Mi-a spus că lucrează pentru o agenție din oraș, agenție care se ocupă de violența domestică și că dezvoltaseră de curând un program nou, pe care ea îl numea Domestic Violence High Risk Team. Scopul lor era simplu, spunea ea:
-Încercăm să prezicem omuciderile cauzate de violența domestică, înainte ca ele să se întâmple, pentru a le putea preveni.”.
Pentru jurnalista Rachel Louise Snyder, când a auzit despre existența acelui program, a fost o informație care a declanșat un semnal în ființa ei:
”Totul în corpul meu a înviat brusc în acea zi. Am văzut toate chipurile femeilor pe care le-am întâlnit în întreaga lume, după mai bine de două decenii de muncă, și m-am gândit cât de rar am privit în interior, la propria țară, la ce am înțeles cu toții greșit și ce a însemnat asta. Și cum se leagă cu acei ani de povești și chipuri diferite. La universalitatea violenței domestice și la modul cum traversează barierele geografice, culturale și lingvistice. Poate că toate aceste povești pregăteau ziua în care aveam să îl cunosc pe Paul Monson și să admir munții pe ferestrele din sufrageria lui.
(…)
Povestea despre cum Suzanne Dubus și Kelly Dunne au creat un program pentru a preveni omuciderile cauzate de violența domestică a constituit primul meu material pentru New Yorker, în 2013.
A reprezentat, de altfel, și sămânța pentru această carte, când mi-am dat seama că mai sunt atâtea lucruri de spus. După câțiva ani de reportaje, violența domestică a început să pară ceva ce am putea remedia, dacă i-am acorda atenție. În următorii opt ani, am continuat să învăț din ce în ce mai mult, inclusiv despre cum violența domestică e adiacentă atâtor probleme cu care noi, ca societate, ne confruntăm: educație, economie, sănătate fizică și mintală, crimă, egalitate de gen și rasială și altele. Cei care promovează reforma închisorilor se împotrivesc violenței domestice iar și iar, în timp ce făptașii merg la închisoare o vreme, primesc puțin tratament sau deloc, se întorc în societate și repetă ciclul. Violența privată are consecințe publice atât de profunde și de vaste!”
Când am citit ce a scris Rachel Louise Snyder mai sus despre persoanele care execută pedepse privative de libertate , adică: ”primesc puțin tratament”, m-am gândit să spun părerea mea personală, și anume că bine ar fi,
deși sună idealist, poate nerealist,
ca în închisori, cei arestați să fie asistați, ascultați și ajutați, după caz, de:
consilieri comportamentali;
consilieri spirituali;
psihologi;
psihanaliști;
psihiatri;
și, astfel să primească tratamente adecvate pentru recuperare.
Pentru aceste tratamente oferite celor cu sufletul tulburat, este necesar să aloce statul bani suficienți, și, în acest fel să fie reformate închisorile.
În acest fel, ar fi premize ca ciclul să nu se mai repete. Cei care au încălcat legea și au ajuns în detenție, să fie eliberați după ce au fost îngrijiți medical, încât să revină în societate echilibrați, conștientizați.
Să fie ajutați să își conștientizeze disfuncțiile ce i-au condus la comportamentele distructive, abuzive, cauzatoare a atâtor tragedii.
Autoarea acestei cărți, grele de conținut tulburător, de sens, dar și de speranță în a preveni tragediile, a structurat volumul în așa fel încât cititorul, care se aventurează în lectură, așa cum am făcut și eu, să poată continua până la sfârșit.
A împletit cazuistica prezentată,
din care nu voi cita, – deoarece mi-a fost foarte greu emoțional să citesc descrierea violențelor, și consider că este o lectură doar pntru adulți, iar Blogul meu este public și pentru copii -,
cu informații despre prevenirea violenței domestice.
Volumul, cu o amplă Prefață, dar și Postfață, ambele scrise de autoare, este împărțit în trei părți, fiecare având mai multe Capitole.
Partea întâi – Sfârșitul
Partea a doua – Începutul
Partea a treia – Mijlocul.
Din numeroasele mele notițe scrise direct pe carte, cum am vechiul obicei, în timp ce am citit, nu voi prelua aici, dar voi mai cita doar câteva cuvinte de la pag. 21, 23 din Prefața autoarei:
”Violența domestică nu este ca oricare delict. Nu se întâmplă din senin. Nu se întâmplă pentru că cineva se află la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit. Casele și familiile noastre se presupune că sunt teritorii sacre, ”raiul într-o lume nemiloasă”, după cum mi-a băgat în cap profesoara mea de sociologie de la colegiu. (La cursul ei a fost pentru prima dată când am auzit această frază.) Aceasta este partea care o face de neconceput. Este violență din partea cuiva pe care îl cunoști, din partea cuiva care pretinde că te iubește. Este deseori ascunsă și față de cei mai apropiați confidenți și, de cele mai multe ori, violența fizică este mult mai puțin dăunătoare decât violența emoțională și verbală.
(…)
Mi-am dat seama că există o doză mare de narcisism la făptași.
(…)
Nimic din toate acestea nu este surprinzător, având în vedere că nu am recunoscut violența în familie ca fiind o problemă gravă pentru o perioadă atât de lungă din istoria omenirii.
(…)
… bineînțeles, textele sfinte – Coranul, Biblia, Talmudul –, de unde izvorăsc aceste credințe, sunt și ele interpretări ale (bineînțeles) bărbaților din acele timpuri.”.
Din studiul acestei opere, am înțeles mult mai bine cum, Sistemul de credințe inoculat psihicului uman încă din uterul mamei, poate influența comportamentul psihologic al ființei umane pe parcursul vieții lui.
Astfel, mi-am adus aminte cuvinte citite în cartea: ”Simbolismul Corpului Uman” scrisă de Annick de Souzenelle.
Citez din ediția, 1999, Editura, Amarcord, Timișoara:
”Exprimând același aspect simbolic cu picioarele și rinichii, urechile au forma unui germen. Ca și acestea, ele rezumă întregul corp. Acest lucru a dus la apariția auriculoterapiei.
(…)
Așa cum picioarele ”ascultă” pământul pentru a filtra informațiile primite de la el- la mai multe niveluri – și a călca pe un teren solid, așa cum rinichii filtrează apa și sângele-foc pentru a distribui energia în jos și în sus, tot așa urechea filtrează aerul, simbol al suflării divine.
Urechile, care rezumă picioarele și rinichii la nivel cranian, au vocația fundamentală de a asigura verticalizarea Omului, cu scopul de a-l conduce de la multiplicitatea neîmplinită a funcției sale fonatoare spre unitatea împlinită a funcției sale Cuvânt.
(…)
Prima manifestare a lui Theos, a Cuvântului, este strigătul prin care, la naștere, copilul își punctează intrarea în mediul aerian. Strigătul scos de Om în oricare din momentele vieții sale va fi mereu o întoarcere securizantă la starea sa cea mai arhaică, cea mai apropiată de Archos, cea mai ontologică.
Întreaga sa viață va fi o elaborare lentă a acestui strigăt ce devine limbaj, apoi cânt și în cele din urmă tăcere, în sânul căreia regăsește Cuvântul (Archos). Născut din Marea Tăcere Divină, Omul nu se va putea întoarce la această tăcere decât în măsura în care aude. Vorbirea sa este expresia evoluției sale: una o verifică pe cealaltă. Ambele sunt determinate de ascultarea sa.
Urechea va trece așadar de la perceperea din interiorul lichidului matern la perceperea redutabilei Tăceri divine. Vibrațiile primite în cursul acestei lente evoluții vor modula, vor structura Omul, în vederea adaptării la noile sale nașteri.
La nivelul ultimului cap, la cel de al treilea etaj din schema corporală, Omul structurat de tăcerea pe care e apt s-o perceapă devine Cuvânt.
(…)
Dar e incapabil să primească, să audă această tăcere, dacă nu a perceput în prealabil toate vibrațiile necesare ultimei construcții, dependentă de toate cele care au precedat-o.
Am văzut importanța celor dobândite in utero: ceea ce nu a fost auzit în lichidul matern va fi recuperat cu mare dificultate mai târziu.
(…)
Iată de ce ascultarea Omului trebuie să devină ascultare interioară.
(…)
Să revenim la noțiunea de verticalizare despre care am vorbit mai sus
(…)
Ne amintim de rolul capital jucat de femininul lui Adam în lucrarea sa de verticalizare,
(…) … femeia pe care mi-ai dat-o ca să mă țin drept. E interesant de constatat că urechea, organ receptor și feminin prin excelență, e legată de această temă.
(…)
În pântecele mamei, copilul nu este decât o ureche mare; el primește informația totală de la lumea arhetipurilor în care se scaldă, precum și sunetele care îi parvin din lumea maternă.
(…)
Omul nu este decât Cuvânt!
(…)
Astfel, urechea se deschide spre universalitatea Creației.
Inima e auzită doar de acela care, asemenea apostolului Ioan, își plasează urechea în ea. Căci inima labirintului este Hristos-Cuvântul.
El e prezent în fiecare dintre noi.”.
Citind cuvintele citate mai sus, fiecare dintre noi, să medităm.
De asemeni, la afirmația pe care am făcut-o atunci când m-am referit la felul de a fi al oamenilor conform Sistemului de credințe al fiecăruia, anume, felul de a fi al fiecărui om, având o evoluție ce pornește de la acel DAT, din ”Suflarea de viață” cu care vine omul în uterul matern, citez următoarele din Biblia Bartolomeu, ediția, 2001, București:
”Și Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din țărână luată din pământ (În ebraică : adam=om; adama=pământ. Aceste două substantive comune îi vor da primului om numele său propriu: Adam.), și a suflat asupra lui suflare de viață și s-a făcut omul întru suflet viu.(T.M. ”și s-a făcut omul ființă vie”. ”S-a făcut”, a devenit; a trecut în alt mod de existență. (…) ” întru suflet care trăiește”, adică, nemuritor. (…) În acest sens duhovnicesc îl va folosi Pavel..”… îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos”, ”… îmbrăcați-vă cu simțăminte de ndurare, de bunătate…”.
Așadar, omul nu e o simplă ”ființă vie”, asemenea tuturor celorlalte, ci trup cu suflet viu, aparținând celor două lumi, materială și spirituală (…), el este – ontologic – apt și pentru experiențe mistice.”.
Acum, am să mă refer o clipă la uluitoarea Postfață scrisă de Rachel Louise Snyder, căreia, după ce lansase cartea, i-a fost dat să se întâmple o tragedie chiar în mijlocul oamenilor apropiați ei, încât ne spune:
”Pe 7 iunie 2019 coboram din avion, ascultând un mesaj vocal disperat de la Michelle. Eram în mijlocul unui turneu de carte pentru Vânătăi ascunse, cu oameni care-mi împărtășeau povești personale stând la cozile astea.
(…)
Aceasta este povestea omuciderii domestice, a victimelor imediate, dar și a apelor învolburate din viețile celor lăsați în urmă. Familiile, prietenii, colegii de muncă, vecinii, întreaga comunitate. Până pe 7 iunie am avut un privilegiu, pe care nici nu îl conștientizam, de a fi scris despre violență domestică din exterior. Primii oameni la care m-am gândit când am aflat despre Jason și Lola au fost Sally Sjaastad și Sarah Mosure. Ambele aflaseră ce s-a întâmplat – nu știu cum – și m-au contactat pe e-mail și am plâns. Dintre toți oamenii incredibili pe care îi aveam în jur – de la prieteni la experți ca Jackie Campbell și Kelly Dunne – , cel mai mult îmi dorisem să vorbesc cu Sally și Sarah. Sally ți Sarah care înțelegeau cum mă simt. Și până la urmă am vorbit cu amândouă. Și ambele discuții au început să-mi vindece ceva în interior.
(…)
Abia mi-am găsit cuvintele să îmi pot exprima recunoștința.
(…)
Pentru mine, scopul cărții Vânătăi ascunse a fost simplu: să lansez o discuție publică despre violența domestică.
(…)
Am scris-o pentru pentru a oferi o voce victimelor și agresorlor și militanților din primele linii. Dar, mai ales, cred că am scris-o pentru un necunoscător, pentru cel care nu știa nimic, dar presupunea totul.
(…)
Și pentru oameni ca mine, care credeau în mituri fără să-și dea seama că fac asta. Astfel, cred că am scris-o pentru persoana care eram înainte să aflu tot ce știu acum.”.
Am citit cartea cu Lacrimi și Durere în inimă, la fel am scris și acest articol.
O felicit din tot sufletul pe Rachel Louise Snyder, dar și Editura Nemira din România, fiindcă dacă nu era în românește, nu aveam cum să citesc.
Invit, cu deosebit Respect, oamenii adulți să citească această carte,
”VÂNĂTĂI ASCUNSE
Ce Nu Știi Despre Violența Domestică Te Poate Ucide”
Autoare, Rachel Louise Snyder,
pentru a cunoaște aspecte negative ale comportamentului uman, dar și a vedea cum se pot proteja în anumite situații, cât și despre cum pot fi prevenite violențele domestice.
Cu Iubire şi Recunoştinţă
Jeniţa Naidin
Marți, 30 Aprilie 2024
Sunt în brațele lui DUMNEZEU.
*
Conform sincronicității Universului,
și nicidecum după vreo gândire a mea,
am finalizat de încropit, cu greu, acest articol,
azi, când se împlinesc 53 de ani de la un eveniment din viața mea.
*** *** ***