Jenita Naidin

Taina Cununiei

 

Astăzi, Joi, 6 septembrie 2012, m-am gândit să vă invit la o lectură a unui text din cartea mea VINDECAREA, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2008.

După ce ieri, 5 septembrie 2012, când tatăl copiilor mei, Paul, ar fi împlinit 63 ani, am meditat la viaţa de familie care este cel mai important lucru pentru om, şi cum Dumnezeu, din motive ştiute numai de El, o dă fiecărui om în aşa fel ca să înveţe ceva din asta, astăzi am revăzut textul scris de un Preot cu vocaţia de a ajuta spiritual oamenii.

Iată textul întregului capitol intitulat în carte:

Despre  O scrisoare cu privire la Taina Cununiei

În ultimii ani, am asistat la câteva slujbe religioase de cununie, de botez, dar am şi citit despre aceste momente din viaţa omului şi le-am receptat ca pe nişte lucruri de preţ pentru sufletul nostru.

Pentru că nu am ştiut nimic despre importanţa acestui moment al vieţii noastre – Cununia – în anul 1972 când eu m-am căsătorit, şi am dorit ca această carte să conţină informaţii în acest sens scrise de un preot cu har, l-am rugat pe părintele meu duhovnic, preotul Grigore Conea, să ne spună câteva cuvinte despre Cununie şi, iată răspunsul domniei sale:

„Taina Sfintei Cununii, precedată de slujba Logodnei este Taina primirii Harului lui Dumnezeu peste cei doi îndrăgostiţi. Dacă la celelalte 6 Taine se foloseşte ceva material: apa ce devine aghiazmă; untul de lemn; mirul, la Cununie «materia» este dragostea celor doi.

            Deşi nu este stipulat în rânduiala slujbei, preotul nu începe Cununia fără confirmarea mirilor că doresc să se cunune «din dragoste curată, de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni.»

            Taina Cununiei este Taina Dragostei, de altfel Marea dacă nu şi singura Taină a universului în care Trăim. De la universul mic al atomului şi până la cel mare cunoscut până acum de om, atracţia şi armonia sunt dominante.

            Taina Cununiei este o desfăşurare de la frica de Dumnezeu la dragostea de El şi de ceilalţi semeni, dintre care soţul (soţia) ocupă un loc al identităţii. O adevărată fenomenologie a fiinţei umane.

            Cununia este precedată de slujba Logodnei. De preferat ar fi ca între Logodnă şi Cununie să existe un timp de vieţuire şi cunoaştere a celor doi.

            La slujba Logodnei se cere pentru cei doi: «dragoste desăvârşită, paşnică şi ajutor; deplină înţelegere, credinţă tare; să fie păziţi în viaţă şi petrecere fără prihană (întinare); ca să le dăruiască Dumnezeu nuntă cinstită şi viaţă neîntinată şi să fie izbăviţi de tot necazul, mânia şi neputinţa.”            

Fiecare cuvânt şi sintagmă conţin profunzimi de înţelesuri şi reverberaţii stringente vieţi de cuplu.

            Urmează o rugăciune în care se cere:

            «Dumnezeul cel veşnic, care pe cele despărţite le aduni întru unire şi ai pus dragostea legătură neîntreruptă; cel ce ai binecuvântat pe Isaac şi pe Rebeca şi i-ai arătat pe ei moşteni  făgăduinţei Tale; însuţi binecuvintează şi pe robii Tăi aceştia, povăţuindu-i pe dânşii spre tot lucrul cel bun.»   

Se invocă pacea, se face referire la Biserica aleasă de Dumnezeu «fecioară curată», sunt însemnate cu inelele cei doi în forma Sfintei Cruci, apoi le sunt aşezate în mâna dreaptă ca semn că vor fi călăuziţi de dreptate neîntreruptă (inelul – simbolul continuităţii, al perfecţiunii: ○). Apoi, într-o rugăciune mai amplă se face referire la istoria frumoasă a unirii dintre Isaac şi Rebeca, la binecuvântarea celor doi logodnici cu «sfânta unire cea de la Tine»; la scopul unirii lor: într-ajutorarea şi perpetuarea vieţii pe pământ; la rolul inelului în viaţa lui Iosif, a Tamarei şi la dragostea lor pentru fiul risipitor; se face referire la rolul mâinii drepte a lui Dumnezeu şi la binecuvântarea punerii inelelor în dreapta (mâna dreaptă) mirilor.

            Logic ar fi ca după slujba logodnei să urmeze un timp în care cei doi, fără a avea relaţii sexuale să-şi raporteze dragostea la dragostea lui Dumnezeu. O aşa numită dragoste platonică în care să-şi pregătească unirea propriu-zisă din Taina Cununiei când se cere «să fie un singur Trup». Timpul acesta de pregătire este unul de cultivare a adevăratului sentiment al dragostei. Dragostea nu se fundamentează pe sex ci sexul pe dragoste. În dragoste nu-ţi urmăreşti propriile plăceri, ci te interesează celălalt: «dragostea nu caută ale sale» spune Sfântul Apostol Pavel în inegalabilul imn închinat dragostei.

            Sfânta Taină a cununiei începe cu recitarea Psalmului 127:

«Fericiţi sunt toţi cei ce se tem de Domnul, cei ce umblă în căile Sale.

 

Tu vei mânca rodul muncii tale; fericit eşti şi bine-ţi va fi.

Femeia ta va fi ca o vie roditoare în laturile casei tale;

fiii tăi, ca nişte tinere odrasle de măslin împrejurul mesei tale.

Iată, aşa se va binecuvânta omul care se teme de Domnul.

 

Domnul te va binecuvânta din Sion

şi vei vedea bunătăţile Ierusalimului

în toate zilele vieţii tale;

şi-i vei vedea pe fiii fiilor tăi.

Pace peste Israel!»

            Cuvintele din acest Psalm sunt de o frumuseţe şi înţelepciune aparte, după cum aţi constatat. Aşadar cei ce se tem ca nu cumva să-I greşească lui Dumnezeu!

Este o frică constructivă. În Vechiul Testament se spune: «Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.» Precum este începutul înţelepciunii, aşa este începutul slujbei Cununiei, mai bine zis prologul ei, deoarece începutul propriu-zis este invocarea lui Dumnezeu în Treime: «Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!»

            Este aici ceva înalt; o intrare în împărăţia Dragostei lui Dumnezeu cel Întreit. Numai Tainele cele şapte încep cu această binecuvântare a TAINEI LUI DUMNEZEU.

            Fiecare cuvânt, fiecare expresie a Cununiei conţin greutăţi de sens, neputând fi înţelese de cei neiniţiaţi. Din acest motiv unele se repetă în decursul slujbei.

            Slujba Cununiei continuă cu câteva rugăciuni pregătitoare momentului în care preotul rosteşte formula: «Se cunună robul lui Dumnezeu (numele de botez) cu roaba lui Dumnezeu (numele de botez) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!» de trei ori cu coroniţa ce are efigia Mântuitorului şi o aşează pe capul mirelui. Apoi: «Se cunună roaba lui Dumnezeu (numele de botez) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin» de trei ori cu coroniţa ce are încrustată icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe, pe care o aşează pe creştetul miresei.

            Acesta este momentul culminant al Tainei Cununiei.

            Esenţiale sunt şi lecturile biblice din Apostol Efeseni, Capitolul V, 20-33 şi Evanghelie Ioan Capitolul II, 1-11, grele de sensuri duhovniceşti. Remarc doar câteva idei:

            – asemănarea dintre Hristos şi bărbat precum şi  dintre Biserică şi femeie. Femeii i se cere supunere.

            – datoria bărbaţilor de a-şi iubi femeile, asemenea iubirii lui Hristos faţă de Biserică.

            – datoria bărbaţilor de a-şi iubi femeile precum îşi iubesc trupurile lor.

            – unitatea dintre cei doi presupune desprinderea de părinţi: «De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.»

            – Taina unirii celor doi să fie asemenea Tainei dintre Hristos şi Biserică

            – În încheierea Apostolului, deşi se cere ca «femeia să se teamă de bărbat», de fapt nu mai are motiv de frică dacă el o iubeşte precum Hristos Biserica. Se poate înfiora, cutremurându-se de dragostea lui jertfelnică – pentru că adevărata dragoste e altruistă şi jertfelnică – ca să-i poată răspunde îngemănându-se în focul mereu aprins al dragostei. De remarcat că sentimentul sacrului a fost definit ca un mister înfiorător (cutremurător), „misterium Tremendum.”

            Evanghelia cuprinde minunea cea dintâi pe care a săvârşit-o Mântuitorul: prefacerea apei în vin la nunta din Cana Galileii. Am reţinut din Evanghelie:

– Iisus n-a fost un sihastru, un retras ci un participant la Toate evenimentele esenţiale ale vieţii omului;

– Rugat de mama Sa, Iisus face prima Sa minune. Maria, mama Sa, mijloceşte pentru gazdele asupra cărora putea plana jena că nu-şi pot ospăta comesenii.

– «Să faceţi ceea ce vă va spune!» este singurul imperativ, singura poruncă a Maicii Domnului şi cât de ziditoare! ( Să asculţi de Dumnezeu!)

– Transformarea apei într-un vin mai bun decât cel consumat la începutul mesei, înseamnă Transfigurarea tuturor imperfecţiunilor în calitate prin prezenţa lui Iisus Hristos şi a Maicii Sale în viaţa noastră.

            Urmează o rugăciune de mulţumire, una de binecuvântare a paharului cu miere din care vor gusta mirii – învăţând de la albine buna convieţuire; înconjurarea mesei de Trei ori, în ritm bucuros asemănător bucuriei proorocului Isaia, că se va naşte din Fecioara Maria Fiul lui Dumnezeu. Aici este de remarcat invocarea sfinţilor mucenici, aşa cum ei au biruit, să se roage şi pentru cei ce s-au cununat (în sensul că viaţa de familie nu este uşoară); sunt luate apoi coroniţele celor doi în vremea unor urări adresate separat celor doi miri.

            Are loc apoi un jurământ pe care cei doi îl fac cu mâinile pe Sf. Cruce şi pe Sfânta Evanghelie că «veţi păzi legătura dragostei şi a unirii până la mormânt, curată, neîntreruptă, dreaptă şi cinstită, şi că nu vă veţi abate de la datoriile voastre nici unul nici altul urmând ce este plăcut lui Dumnezeu şi oamenilor.»

            După această angajare solemnă mai este invocat Dumnezeu să reverse binecuvântări de prosperitate pământească şi cerească asupra celor doi miri, încheindu-se slujba în comuniune cu Dumnezeu şi toţi sfinţii Săi.

            Pentru inegalabila frumuseţe a unor alcătuiri din vremea slujbei Cununiei, redau câteva fragmente[1]:

           «Dumnezeule cel preacurat şi Ziditorule a toată făptura, Care, din iubirea Ta de oameni, ai prefăcut coasta strămoşului Adam în femeie şi i-ai binecuvântat pe dânşii şi ai zis: creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul; şi pe amândoi i-ai arătat un trup prin însoţire; căci pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup, şi pe care Dumnezeu i-a unit omul să nu-i despartă.

[…] Însuţi, Stăpâne Preasfinte, primeşte rugăciunea noastră a robilor Tăi şi, precum acolo, şi aici, fiind de faţă cu ajutorul Tău cel nevăzut binecuvintează nunta aceasta (se face semnul binecuvântării asupra mirilor). Şi dă robilor Tăi acestora (N) viaţă paşnică, lungime de zile, înţelepciune, dragoste unuia către altul întru legătura păcii, dar de prunci, seminţie cu viaţă îndelungată, cununa cea neveştejită a măririi. Învredniceşte-i pe dânşii a-şi vedea pe fiii fiilor lor. Păzeşte viaţa lor fără bănuială.?

  […] Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul nostru, sfinţitorul nunţii celei tainice şi preacurate şi legiuitorul nunţii celei trupeşti, păzitorul nestricăciunii şi chivernisitorul cel bun al celor de trebuinţă vieţii. Însuţi Stăpâne, Cel ce din început ai zidit pe om şi l-ai pus pe dânsul ca pe un stăpân al făpturii şi ai zis: nu este bine să fie omul singur pe pământ; […] pentru aceasta, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup;  […] Şi dă roabei Tale acesteia să se plece în toate bărbatului său, şi robului Tău acestuia să fie cap femeii, ca să vieţuiască după voia Ta. […] Uneşte-i pe dânşii într-un gând; încununează-i într-un trup; […] Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt. Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită…[…] Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile, ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica. […] Taina aceasta mare este.

[…]

Doamne, Dumnezeul nostru, Care, în purtarea Ta de grijă cea de mântuire, ai binevoit în Cana Galileii a arăta nunta cinstită, prin venirea Ta, Însuţi şi acum pe robii Tăi aceştia (N), pe care ai binevoit a-i însoţi unul cu altul, păzeşte-i în pace şi

bună-înţelegere. Arată nunta lor cinstită, fereşte patul lor neîntinat. Binevoieşte să-şi petreacă viaţa lor fără prihană. Şi-i învredniceşte pe dânşii să ajungă bătrâneţi fericite, cu inimă curată împlinind poruncile Tale. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Dumnezeu care miluieşti şi mântuieşti, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

[…] Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.

Ziua toată desăvârşită, sfântă, în pace şi fără păcat, la Domnul să cerem.

Înger de pace, credincios îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, la Domnul să cerem.

Milă şi iertare de păcatele şi greşelile noastre, la Domnul să cerem.

Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi pace lumii, la Domnul să cerem.

Cealaltă vreme a vieţii noastre în pace şi în pocăinţă a o săvârşi, la Domnul să cerem.

Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace, şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, la Domnul să cerem.

Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh cerând, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.»

 

            Să reţinem că aşa cum am pierdut Împărăţia Raiului prin neascultare, cele 7 Taine ne ajută – primind Harul Sfinţitor – să redobândim starea de comuniune cu Dumnezeu. Sfânta Taină a Cununiei însemnând refacerea integralităţii fiinţei umane (bărbat şi femeie) şi a Trăirii lor împreună cu Dumnezeu într-o stare paradisiacă încă din lumea aceasta relativă şi imperfectă.

            Se spune că unui cuplu Dumnezeu i-a promis – urmare a  vieţii  curate a protagoniştilor – să vadă Raiul încă din lumea aceasta. După un timp a sosit îngerul Domnului, le-a cerut să îi însoţească, a trecut câtva timp şi le-a spus: «Aţi ajuns la poarta Raiului, puteţi deschide să intraţi în Rai.»  Au deschis şi… (stupoare), uimire… au constatat că sunt în casa lor. Reuşiseră nu numai să-şi închipuie Raiul ci să şi Trăiască armonios ca în el. Bărbatul, femeia şi copiii, mai apoi, acest destin, acest scop îl au, de a activa dragostea Treimică: «Dumnezeu este dragoste» în Toate zilele vieţii lor.

Am aflat că mirii se numesc aşa de la mireasma sentimentului curat ce îi animă. Aşa trebuie să vină la Altar, curaţi, şi să-şi menţină perpetuu iubirea arzândă «dragostea dacă n-o aprinzi în altul se stinge»,  spunea, pe bună dreptate, cineva.

            Fericirea pe care o caută omul nostalgic pe pământ n-o poate dobândi primind-o, ci dăruind-o. Fericirea începe când o dai, când o oferi, când te oferi jertfitor celuilalt. Iată un lucru simplu pe care unii îl uită foarte repede şi găsesc «nepotrivire de caracter», uitând că dragostea e complementaritate, nu identitate.

            A găsi motive de nepotrivire  este o carenţă contemporană a familiilor – este lucrul cel mai simplu şi descinde devastator încă din Rai: Adam îi spune Domnului: «femeia pe care mi-ai dat-o m-a îndemnată»,  iar femeia se va disculpa: «şarpele m-a îndemnat».

«Adevărata fericire stă în voi înşivă», se spune într-o carte a părintelui I. Agârbiceanu, parafrazând remarca Mântuitorului Hristos din Evanghelia sa: «Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o, e aici!, sau: Acolo! Că, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru».”[2]

Textul de mai sus, scris de Preotul Grigore Conea, citit acum pentru a-l încorpora în cartea de faţă, a avut un impact puternic asupra sufletului meu. Desigur că mi-ar fi fost de mare folos dacă îl ştiam înainte să mă căsătoresc! În anul 1972, când m-am căsătorit, nu am ştiut toate astea pentru că lipsea din mintea mea cel mai important lucru: DUMNEZEU.

Cu DUMNEZEU în minte nu putem greşi! Acum ştiu asta.

Legat de ceea ce a scris părintele mai sus, printre lacrimi, pot spune că pentru mine la încheierea căsătoriei, acum 35 ani, nu a fost clar că o căsătorie se încheie numai dacă eşti îndrăgostit şi ştii ce înseamnă asta. Adică ştii ce înseamnă să fii îndrăgostit, eşti conştient de ce ţi se întâmplă? Asta trebuie să te întrebe preotul, dar şi consilierul de la Starea Civilă. Eu nu am auzit despre asta. De ce? Numai Dumnezeu ştie! Acum ştiu că doar ştiind şi conştientizând fiinţa umană dacă este îndrăgostită se poate căsători.  În această  carte aţi văzut că penultima mea frază, scrisă la  capitolul: despre Cartea nunţii, este: Aflaţi, deci, cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă v-aţi îndrăgostit şi numai atunci căsătoriţi-vă!

Şi adaug acum: Aşa să faceţi! Căsătoriţi-vă numai din Dragoste!

Cuvintele de mai sus, ale mele şi ale Preotului,

cărora le-am  dat titlul  TAINA  CUNUNIEI

au fost scrise în anul 2008,

an în care Paul a plecat în Eternitate.

*

Bistriţa,  6 septembrie 2012   Jeniţa  Dodiţă  Naidin