Jenita Naidin

Mănăstirile Bisericile şi Schiturile de pe teritoriul ţării roastre, România, sunt splendide mărturii în ceea ce priveşte credinţa şi evlavia noastră străbună, în ceea ce priveşte identitatea noastră şi creativitatea poporului român.  Ele reprezintă dovezi ale istoriei noastre şi a faptului că naţiunea română s-a dezvoltat odată cu Creştinismul ei timpuriu.

Gândindu-ne la o lucrare de proporţii ce să cuprindă aproape toate aceste aşezăminte din România, – spunem aproape, pentru că totul este într-o dinamică benefică şi apar noi şi noi asemnea lăcaşuri de cult şi cultură-, dorim să venim în sprijinul tuturor oamenilor, de orice vârstă, iubitori de neam, cultură, istorie şi nu în ultimul rând, iubitori de Dumnezeu.

Despre unele Mănăstiri am mai scris pe Blog, dar de azi încolo postările vor fi mai frecvente,  iar în texte voi include şi citate din mari oameni de cultură care au descris  unele din aceste locuri sfinte din România, cum ar fi: Vlahuţă,  Nicolae Iorga sau Bartolomeu Valeriu Anania.

Astăzi vorbim despre Mănăstirea Nicula  prin câteva texte  pe care le-am scris cu ceva timp în urmă, respectiv până în 2012.  Cu primul drum pe care am să îl fac la Mănăstirea Nicula voi actualiza, prin a completa,  cu ceea ce este în prezent, dar şi cu alte informaţii utile.

La o distanţă de câţiva kilometri de oraşul Gherla, judeţul Cluj, se  află renumita Mănăstire Nicula.

Mănăstirea Nicula este o mănăstire de călugări, cu 30 vieţuitori, având Hramul: Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Nicolae, Buna Vestire şi este situată în satul Nicula.

*
„Mănăstirea Nicula este cunoscută ca unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din spaţiul românesc – 1552; şcoală pentru „grija sufletelor şi învăţătura pruncilor” – 1659; centru de spiritualitate şi cultură prin: Icoana făcătoare de minuni, pelerinaj şi pictura pe sticlă – 1699.
În anul 1326, Nicula era o pădure, în care s-a nevoit pustnicul ortodox Nicolae, cel care împrumută numele său pădurii, satului şi mânăstirii. Prima mărturie istorică ce atestă aşezarea monahală este legată de prezenţa unei biserici de lemn, stil maramureşan, cu hramul „Sfânta Treime”, datată 1552.

Între 1712-1714 biserica se reînnoieşte, dar va cădea pradă unui incendiu în 1973, fiind înlocuită cu o biserică de lemn, datând din secolul XVII, strămutată aici din cătunul Năsal – Fânaţe.”
*
Iată un articol  pe care l-am scris despre Mănăstirea Nicula:
Ioan Alexandru şi Mănăstirea Nicula

Zilele trecute paşii m-au purtat la Mănăstirea Nicula unde, de câte ori merg, după ce îmi spun rugăciunile în Biserica în care se află „Icoana Maicii Domnului care vindecă suferinţa”, trec şi pe la mormântul lui Ioan Alexandru.
Acest mare poet român, născut la 25 decembrie 1941, plecat la Cer la 16 septembrie 2000, îşi are odihna veşnică aici, în acest loc de o rară frumuseţe şi mare încărcătură religioasă. În prezent, între Biserică şi morminte este amenajată o frumoasă alee prin iarbă. Pe lângă superbele poezii, Ioan Alexandru, în calitatea sa de publicist, eseist şi om politic român cu o adevărată credinţă în Dumnezeu, ne-a lăsat cuvinte deosebit de valoroase cum ar fi:
„Supravieţuiesc în istorie numai acele persoane şi acele neamuri ce înţeleg acest fapt fundamental al existenţei şi se pun pe lucru prin educaţia cea mai bună din cea mai timpurie perioadă a vieţii.
Pentru a-şi modela fiinţa interioară, copiii au nevoie de persoane vii din preajma lor a căror pildă de vieţuire să o urmeze din adâncurile inimii lor, aceste exemplare vii de viaţă spirituală întrupată sunt părinţii înainte de toate.
Într-o casă unde nu domneşte iubirea şi o stare de lucru reală, o viaţă creatoare şi veghetoare totul se ofileşte. Casa părintească rai părintesc poate fi sau infern.”
În curând, în data de 15 august, la Mănăstirea Nicula, situată în satul Nicula, comuna Fizeşu Gherlii, judeţul Cluj, va fi, ca în fiecare an, plin de lume, va fi sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului, hramul Mănăstirii.
Fiind începutul Postul Adormirii Maicii Domnului, să citim împreună câteva cuvinte din Vieţile Sfinţilor:
„Luna august în 15 zile: Cinstita mutare a Preaslăvitei, Stăpânei noastre, Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria.
Maica Domnului este cea mai înaltă sfinţenie omenească cunoscută şi cinstită de Sfânta Biserică, iar Adormirea Maicii Domnului este cea mai de seamă dintre sărbătorile ei: Este o sărbătoare pregătită, precum se ştie, prin post de două săptămâni. În Sfânta Scriptură, nu aflăm nimic despre moartea Maicii Domnului. În schimb, cântările şi imnurile de la Vecernia şi Utrenia sărbătorii ne vestesc adevărata tradiţie a Bisericii în această privinţă: Când a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, să ia la Sine pe Maica Sa, atunci, cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască printr-un înger, mutarea ei de pe pământ la viaţa cea cerească. Deci înştiinţându-se Născătoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, şi s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor, ca să se roage. S-a întors apoi acasă şi a pregătit toate cele de îngropare, încredinţând, pe vecine, că mutându-se la ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toată lumea o va cerceta şi o va ocroti. Şi a împărţit văduvelor sărace veşmintele sale. Şi a luat apoi iertăciune de la toţi şi, culcându-se pe pat, a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi pentru vieţuirea în pace. Şi binecuvântând pe toţi cei de faţă, şi-a dat sufletul în mâinile Fiului şi Dumnezeului ei. Şi multe vindecări s-au împărţit tuturor celor bolnavi, prin binecuvântarea ei.
Şi s-a făcut atunci, tunet mare şi au venit de la marginile lumii, ca pe nişte nori, toţi Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. […] Pe scurt, după credinţa Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domnului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine după moarte, nici n-a rămas în mormânt. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu şi proslăvit, a fost mutată, cu trup cu tot, la ceruri, ca o pârgă a întregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mântuitorul, ea a fost dusă la ceruri de îngeri, nu prin puterea ei, ca Mântuitorul. Şi acolo se roagă de-a pururi pentru noi. Să avem mare încredere în rugăciunea ei, că ea singură poate vorbi cu Dumnezeu, ca o mamă unui fiu al ei. Dumnezeului nostru slavă!”
Acest articol l-am scris în August 2011

*

Un alt art. despre Nicula:

Sfânta Icoană de la Nicula 

Am fost, prin grija Domnului, în ziua de Duminică, 29 aprilie 2012, la Mănăstirea Nicula şi am sufletul  plin de linişte.

Iubirea pentru Dumnezeu ne dă energie şi răbdare, astfel încât, a sta la rând mai mult timp ca să fim în faţa Sfintei Icoane a Maicii Domnului este o bucurie şi prilej pentru a ne ruga.

Icoana a fost pictată de preotul ortodox Luca din Iclod în anul 1681 şi vin la ea oameni de pretutindeni.

În cărticica intitulată Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Nicula şi Minunile ei  scrisă de Stareţul Mănăstirii Arhim. Andrei Coroian, Editura Ecclesia, Cluj-Napoca, 2011,  se spune: „…Renumele, vestea şi minunile ei binefăcătoare au depăşit demult graniţele  ţării şi Bisericii noastre româneşti, fiind fără îndoială numărată şi venerată între cele mai vestite icoane făcătoare de minuni ale Ortodoxiei universale. Zugrăvită după rânduiala erminiei bizantine, încadrată în categoria Odighitria (Îndrumătoarea), ea s-a remarcat dintru început prin frumuseţea ei artistică, dar mai ales prin cereasca ei frumuseţe duhovnicească.”

Pr. Ioan Chirilă îşi începe  astfel Cuvântul înainte al acestei cărticele minunate:

„Nu ne vom depărta de la tine, Fecioară că tu izbăveşti pururea… din toate nevoile, … stihuri izvorâte din firea celor care au găsit „liman lin” şi liniştitor ce îmbie pe cei care ezită încă să-şi descopere fericirea nădejdii în razele sau lacrimile Maicii. Oricâte cuvinte am încerca să scriem, oricât de frumos le-am rostui, tot nu ne vom putea apropia de bogăţia şi frumuseţea iubirii Maicii celei călăuzitoare şi pururi rugătoare. De aceea sunt tentat doar să rostesc cuvântul minunat, şi vă îndemn pe fiecare să o faceţi, care-i aduce Mariei strălucirea chipului mângâietor: Mamă!”

Am privit a nu ştiu câta oară Icoana de la Nicula, Icoană care în ziua de 22 februarie 1699 a lăcrimat în văzul tuturor locuitorilor satului Nicula şi din împrejurimi. Voi reveni la Mănăstirea Nicula de câte ori am să pot pentru a-mi odihni sufletul.

Am scris textul de mai sus în data de 30 aprilie 2012.

De atunci s-au petrecut schimbări la Mănăstirea Nicula pe care le voi menţiona cât de curând, completând  postarea de azi.

Bistriţa,

Sâmbătă, 6 decembrie 2014,   de Sfântul Nicolae  Jeniţa Naidin