28 Noiembrie 2019 – Încheierea unui serial James Allen – Cum gândeşte omul – 18 –
Am fotografiat pentru Dumneavoastră. Priviţi:




Încheiem astăzi, 28 Noiembrie 2019, lectura unor fragmente din cartea:
„Cum gândeşte omul”, scrisă, acum peste 100 de ani, de James Allen.
Sunt de acord şi încerc să aplic tot ce este scris în acest ultim capitol din scrierea acestui spirit ce a locuit cândva, ca şi noi, pe Planeta Pământ.
Citez din Capitolul 7 intitulat PACEA.
Vă veţi bucura alături de mine.
«Capitolul 7 PACEA
Liniştea minţii este unul dintre giuvaierurile înţelepciunii.
Această linişte se obţine din exercitarea îndelungată şi stăruitoare a autocontrolului. Prezenţa ei reflectă o experienţă bogată şi o înţelegere mai mult decât obişnuită a legilor şi a mecanismelor gândirii.
Un om devine senin, în măsura în care înţelege că este o fiinţă care evoluează cu ajutorul gândului, pentru că o astfel de înţelegere presupune şi recunoaşterea că toţi ceilalţi oameni sunt rezultatul gândurilor lor.
Pe măsură ce îşi dezvoltă o înţelegere corectă şi vede din ce în ce mai clar relaţiile interne între lucruri care sunt rezultatul legii cauzei şi a efectului, el încetează să se mai agite, să se înfurie, să se îngrijoreze sau să sufere, şi rămâne echilibrat, ferm, senin.
Omul calm, care a învăţat cum să se conducă pe el însuşi, ştie cum să se adapteze la ceilalţi; iar ei, în schimb, îi respectă forţa spirituală şi consideră că pot învăţa de la el şi se pot baza pe el.
Cu cât un om devine mai calm, cu atât mai mare va fi succesul, influenţa şi puterea lui pentru bine. Până şi neguţătorul obişnuit va observa că are mai mult succes, pe măsură ce îşi va dezvolta autocontrolul şi echilibrul, deoarece oamenii preferă întotdeauna să aibă de-a face cu persoane a căror purtare este echilibrată.
Omul puternic, calm este întotdeauna iubit şi admirat. El este ca un copac care asigură umbra în regiuni secetoase, ca o grotă care oferă adăpost pe timp de furtună.
Cui nu-i place o inimă liniştită, o viaţă blândă, echilibrată?
Pentru aceşti oameni binecuvântaţi, nu contează dacă plouă sau este soare şi nici ceea ce le apare în cale, pentru că ei sunt întotdeauna buni, blânzi şi ponderaţi.
Acest echilibru special al caracterului, pe care îl numim seninătate, este ultima lecţie pe care o învăţăm; este podoaba vieţii, fructul sufletului.
Este valoroasă ca înţelepciunea, mai dorită decât aurul – da,
chiar şi decât cel mai pur aur.
Cât de nesemnificativă pare goana după bani, în comparaţie cu cu o viaţă liniştită – o viaţă care deapănă în oceanul Adevărului, la adâncime, dincolo de atingerea furtunii, în Calmul Etern!
Câţi oameni nu cunoaştem, care îşi amărăsc viaţa, care distrug tot ceea ce este plăcut şi frumos, prin izbucniri de furie, care îşi pierd controlul şi îşi fac sânge rău!
Se pune întrebarea, dacă nu cumva foarte mulţi oameni îşi distrug vieţile şi îşi tulbură fericirea, din cauza lipsei de autocontrol?
În schimb, cât de puţini oameni întâlnim, care sunt bine echilibraţi şi au acea demnitate specială care este caracteristică unui caracter desăvârşit!
Este adevărat, omenirea freamătă de pasiuni necontrolate, de durere nestăpânită şi este purtată încolo şi încoace de nelinişte şi îndoială. Doar omul înţelept, doar cel ale cărui gânduri sunt controlate şi purificate, poate reuşi ca furtunile sufletului să-l asculte.
Suflete zbuciumate de furtuni, oricare aţi fi voi, în orice condiţii aţi trăi, vă spun:
În oceanul vieţii vă zâmbesc Insulele Binecuvântării, iar malurile însorite ale idealurilor voastre vă aşteaptă să veniţi.
Ţineţi strâns cârma gândurilor.
În adâncul sufletului vostru zace Maestrul conducător; El este doar adormit; treziţi-L.
Autocontrolul este forţa;
Gândul corect este desăvârşirea;
Liniştea este puterea.
Spuneţi-i inimii: „PACE!” şi veţi găsi liniştea.».
*

*
Jeniţa Naidin
Joi, 28 Noiembrie 2019
*



***