Archive

Listed are the posts for ianuarie 2013.

Formula fericirii

Vorbim despre câteva idei din  cartea: „Formula fericirii”  scrisă de Ştefan Klein, jurnalist german specializat în ştiinţă. Lucrarea are subtitlul Minunatele descoperiri ale neuropsihologiei de azi care corespunde exact conţinutului deoarece autorul ne prezintă într-o formă accesibilă  cum, în mod ştiinţific, s-au descoperit unele mecanisme ale fericirii. Voi aduce în atenţie câteva dintre informaţiile utile […]


Răspuns Doamnei dr. dr. Ana Tătaru

 „Fericirea este echivalentă cu capacitatea de a iubi.” George Călinescu „Calea binelui are un nume: se numeşte Iubire; în aceasta se poate găsi cheia oricărei speranţe, pentru că Iubirea adevărată îşi are rădăcinile în Dumnezeu însuşi.” Viaţa noastră pământeană ne foloseşte pentru evoluţia spirituală numai dacă noi vrem să trăim responsabil şi cu mintea trează. […]


Pr. Dumitru Ichim – Poemul: Pană de înger

Aduc azi pe  Prima pagină o poezie care ne amintește de  marele Om de cultură și slujitor a Lui Dumnezeu,  Mitropolitul Bartolomeu Anania, și,  care, ca scriitor se numește Valeriu Anania. Poezia se găsește publicată într-o carte  ce a fost lansată la Bistrița la Galeriile  de Artă în 16  oct. 2006. Amfitrion  Ioan Pintea 17  […]


De la Dorna la Piatra

  Astăzi, 15 ianuarie 2013, Citesc din cartea ”România pitorească”, Editura Tineretului, 1958,   un text scris de Alexandru Vlahuță: ”Pe plută de la Dorna la Piatra _ Dăi drumu! Comandă moș Vasile de la cârmă, și Toader desprinzând gânjul din pociumb, sprinten se aruncă pe plută, își face cruce și înfige și el lopata în […]


Caracterul armonios

Fotografie de la zidul Mănăstirii Cozia în 2012 Atunci când auzim cuvântul caracter ne gândim atât la faptul că acest cuvânt înseamnă ceea ce scrie în DEX, anume: reprezintă ansamblul însuşirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile şi în acţiunile sale, dar şi la faptul că imaginea […]


Iubire, vinovăţie şi reparaţie – II –

În prima parte a discuţiei noastre, începute pe 28 decembrie 2012, despre cartea Melaniei Klein, „Iubire, vinovăţie şi reparaţie”, spuneam că inovaţia acesteia, în raport cu alţi psihanalişti, constă în faptul că a realizat cum pot fi analizaţi copiii prin înţelegerea jocului lor. Desigur, contribuţia acesteia la psihanaliza copiilor este imensă. Ea a explicat, între […]


Un singur trup

Despre „Un singur trup” sau Răspuns tinerilor care au întrebat despre căsătorie   Mai multe perechi de tineri au vorbit cu mine în ultimul timp, după ce au citit ultima carte pe care am publicat-o, CONFESIUNI, 2012,  şi sunt plăcut impresionată de preocuparea lor pentru instituţia căsătoriei, pentru a-şi forma propria familie. În plan juridic, […]


Dumnezeu se exprimă prin noi

fotografie din 2012 a unui trandafir de lângă zidul Mănăstirii Cozia Astăzi, 2 ianuarie 2013, când scriu aceste rânduri este seara târziu. Cu toate că de dimineaţă de la ora 8 am muncit permanent pot spune că nu am obosit, drept pentru care scriu la calculator şi pregătesc să postez aceste gânduri pe Blog. Prin […]


Poezii de Alexandru Philippide

Astăzi, 1 ianuarie 2013, în liniştea locuinţei mele, am citit poezii  scrise de  marele filolog român, Alexandru Philippide. Scriitorul George Arion spunea despre Alexandru Philippide: „Dar Philippide îşi face din poezie şi un scut de apărare. Poemele lui sunt nişte scări întortocheate […] Poetul construieşte cu poemele sale acea carte labirint despre care vorbeşte Borges, […]