Mănăstirea ”Sf. Ilie” NUȘENI – Un spațiu luminos

Imagine din Biserica Mănăstirii Sf. Ilie NUSENI. credit foto: Jenița Naidin
Mănăstirea Sf. Ilie NUSENI. credit foto Jenița Naidin

În ultimii 17 ani am fost de mai multe ori la Mănăstirea ”Sf. Ilie” NUȘENI, dar întotdeauna în timpul verii.  Iată, de curând, am fost pe timpul când  aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu sunt acoperite de zăpada albă.   

Vă invit să citim din frumoasa Broșură de prezentare a Mănăstirii  ”Sf. Ilie” NUȘENI:

”Episcopul Nicolae Ivan al Clujului, în 1923, a cumpărat un teren, iar, după 68 de ani, în 1991, vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu avea să primească aprobarea Sfântului Sinod pentru înființarea Mănăstirii ”Sf. Ilie” de la Nușeni, localitate unde au viețuit și părinții Înalt Preasfinției Sale.

Al treilea ierarh, Bartolomeu, Mitropolit al Clujului, în 20 august 2002, a declarat: ”Astăzi consider că rectitoresc Mănăstirea de la Nușeni, aducând un grup de monahi de la Mănăstirea Rebra-Parva, în frunte cu Părintele Paisie, pe care-l numesc Stareț”.

Au  urmat apoi alte etape din viața Mănăstirii  ”Sf. Ilie” NUȘENI,  din care amintesc sfințirea bisericii de către cel de-al patrulea ierarh-ctitor, ÎPS  Andrei Andreicuț,  actualul Mitropolit al Clujului. 

Mai departe,  haideți  să citim câteva cuvinte scrise de ziaristul  Darius  Echim în  ziarul ”LUMINA”, în data de 2 iunie 2021:

”Sfinţire la Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Nușeni

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a sfinţit biserica Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Nușeni, județul Bistrița-Năsăud, în Duminica a 5-a după Paşti.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară din curtea aşezământului monahal, după slujba de târnosire a bisericii. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Femeia misionar”, explicând că fiecare mamă creștină este misionarul Domnului Hristos nu doar în familia ei, ci și în societate. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal al Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej. Starețul mănăstirii, protosinghelul Paisie Iloaie, a fost hirotesit arhimandrit, iar economul așezământului monahal, ierom. Macarie Cute, a fost hirotesit protosinghel. Primarul comunei Nușeni, Ioan Mureșan, și ctitorii principali, Călin Onița și Vasile Kontra, au primit „Crucea transilvană” pentru mireni, cea mai înal­tă distincție a mitropoliei. Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Nechita-Stelian Dolha, a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar preșe­dintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni. De asemenea, alți ctitori și binefăcători au primit distincții și diplome de aleasă cinstire.

La final, starețul arhim. Paisie Iloaie a mulțu­mit ierarhului, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor care au ajutat la ctitorirea și edificarea mănăstirii, îndemnându-i pe credincioși să își apere credința la fel ca strămoșii lor, apoi i-a dăruit ierarhului o icoană cu Sfântul Ierarh Andrei Șaguna.

Biserica de zid a mănăstirii a fost construită în perioada 2002-2012, după modelul arhitectural nord-moldovenesc, cu Altar, naos, pronaos și pridvor. Sfântul lăcaș este pictat în tehnica frescă de pictorii Ioan și Daniela Moldoveanu, din București, împreună cu ucenicii lor. La Mănăstirea Nușeni se lucrează în prezent la un nou centru cultural, care va cuprinde o sală de ședinţe, bibliotecă și alte anexe.”.

 În încheiere, mai citez un pasaj din Broșura de prezentare a  Mănăstirii  ”Sf. Ilie” NUȘENI:

”Clopotnița – Glas al chemării și mesaj al întâmpinării.  Edificarea ei a avut loc între anii 2006-2010 și este o îmbinare a stilului moldovenesc cu câteva accente din sudul țării, aducând o unitate arhitectonică specifică mănăstirilor românești.

Pe peretele de vest al clopotniței, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril (în mozaic) străjuiesc mănăstirea.

Ca un dar al lui Dumnezeu, credinciosul care trece pe sub clopotniță se transpune într-un plan al schimbării.  Glasul clopotului, ca un simbolic glas a lui Dumnezeu, mediul înconjurător și incinta cu cele de nevoie în vederea sfințirii omului cheamă pelerinii și vizitatorii să-I aducă lui Dumnezeu ofrandă un timp (duhovnicesc) al liniștii și rugăciunii.”.

Dragii mei cititori,  pentru Liniște și  Rugăciune, veniți la Mănăstirea  ”Sf. Ilie” NUȘENI!

Cu Iubire și Recunoștință

Jenița Dodiță Naidin

Duminică, 6 Februarie 2022

Cu fața spre Lumina  Divină 

Catapeteasma Biserica Mănăstirii Sf. Ilie NUSENI. credit foto Jenița Naidin
Icoană Maica Domnului. credit foto: Jenița Naidin
Icoană Sf. Ilie Biserica M. Nuseni. credit foto Jenița Naidin

      *****