Jenita Naidin

Jenița Naidin și-a câștigat un loc meritoriu în peisajul cultural bistrițean contemporan, prin cărțile sale,  dar mai ales a atins notorietatea în publicistica locală, fiind un promotor editorial real, voce proaspătă și imparțială în pezentarea unor noi titluri de carte, dar și a autorilor, pe care i-a ales după afinități și calități mai mult sau mai puțin personale.

Autoare  a mai multor volume cu atingeri înspre sfera spirituală, cărți motivaționale în esență, dar care au aceeași coloană vertebrală:  Credința, Jenița Naidin s-a angajat, prin scris, și în teme de arheologie-literară, astfel că a dat tiparului o lucrare minuțioasă, documentată la fața locului, și care explică perioada în care Lucian Blaga a locuit în casa sa de la Bistrița, o carte de istorie literară clară și care a fost bine primită de cititiori, dar și de critica literară.

De curând, Jenița Naidin a răspuns întrebărilor gazetarului și scriitorului Menuț Maximinian, într-un  soi de ,,spovedanie”,  de sinceritate frustă, iar răspunsurile sale, așezate în capitole distincte,  au stat la baza cărții la care facem azi și aici referire.

,,Crâmpeie de Viață”  nu are nimic mirobolant,  nu are nici temă și nici detalii care să șocheze cititorul. Este o carte așezată pe un fir-de-viață de Om care, mergând cu valul destinic, și-a sacrificat visele  de tinerețe, dorințele și potențialul intelectual, pentru a împlini rostul cel de toate zilele: împlinirea familiei, câștigarea unui trai decent. La schimb, va reuși să-și schimbe destinul după  jumătatea vieții.

De la specialistul în probleme de drept constituțional, de la omul rațional și dedicat sisisfic muncii într-un birou cu maldăre de dosare, până la scriitorul delicat, aplecat cu toată ființa sa asupra întrebării:  Ce este sufletul?, a fost un drum golgotic lung dar fără de care Jenița Naidin nu ar fi parcurs acel catharsis personal care a desăvârșit-o ca  om religios și ca scriitoare ce se hrănește ideatic cu spaimele, cu durerile și lacrimile sale.  Toate au fost și sunt asumate doar pentru a împlini porunca divină, a urma Calea.

Mai întâi a fost Cititoare, asiduă și rafinată,  Jenița a atins prin lectură  acel stadiu al devenirii sale,  iar  azi  știe cum,   își permite să aleagă lectura cea care înalță și vindecă sufletul omului. Alege ,,grâul de neghină”.

Într-un puzlle bine ordonat, în paginile cărții de față, Jenița Naidin urcă pe firul vieții dinspre  naștere, copilărie, tinerețe… Drumul spre maturitate, într-o metropolă haotică aproape,  se face într-o etapă cronologică  înțesată cu obișnuitele probleme ale umanității.  Autoarea cărții alege și își sacrifică Visul pentru mai binele familiei sale.  Neîmplinirea spirituală își pune amprenta pe sufletul său și urmează boala, durerea ca o ispășire ce va culmina cu Vindecarea.  Dar, până acolo este un drum lung și plin de capcane, de pericole reale și imaginare.

În carte, Jenița Naidin  răspunde la întrebările puse de Menuț Maximinian, sincer, fără să stea pe gânduri, face mărturisiri ca într-o curgere de evenimente care nu mai țin de propria-i persoană,   parcă dorește să se debaraseseze, să uite o seamă de etape din parcursul vieții…Parcă.  Pentru că, Jenița Naidin nu trișează, ea își asumă greșelile și încearcă pe cât este posibil omenește, să le convertească în fapte de Bine.

Cu citate multe și consistente, cele mai multe preluate din doxologia ortodocsă, dar și din filosofii lumii, celebri, autoarea ilustează lumea sa lăuntrică, acea latură către care tinde sufletul cel conștient de prezența, energia, divină.

 Nimic fără Dumnezeu!  Aceasta ar fi deviza cărții la care facem referință iar autoarea sa, Jenița Naidin,  este un exemplu de om contemporan care a reușit să atingă acel echilbru dintre tumultul vieții profane și taina mereu vindecătoare a Dumnezeirii.

În linii mari, cartea este o biografie aproape comună generațiilor anilor 50 din veacul trecut, doar că ,,eroina”  noastră are conștiința existenței sale ca o stea polară,  are un Vis către care tinde, deși știe că bucuria de-al împlini ține de sacrificiu, de trecerea prin labirintul pragmatic al unui timp și al unui destin profesional implacabil, dar care,  cu arme precum lacrima și rugăciunea, cărțile și singurătatea, acest destin va fi schimbat după o matrice a sufletului.

Copil de la țară fiind și eu, m-am regăsit în multe dintre ,,fișele”  acestei povești de viață.  Am făcut conexiuni imaginare cu autoarea și am înțeles  zbuciumul ei, boala , suferința, sacrificiul de mamă, și mai ales arderea continuă a aripilor unui vis care părea să se tot îndepărteze, nu să se apropie. Literatura.

Meritul lui Menuț Maximinian în acest dialog editorial, este acela de-a ști să extragă, prin întrebări potrivite, esența.  El nu intervine când fluxul ,,poveștii”  ține cititorul cu sufletul la gură, el doar pune accente pe etapele cronologice, secționând acolo unde firul narativ tinde să se deslâneze, și provoacă aducerea în primplan a unor amintiri ce se constituie în cărămizile templului din care, Jenița Naidin oficiază cu smerenie ( cuvântul îi aparține) dar și cu un curaj care certifică scriitorul autentic, cel care nu se teme să facă publică o parte din lumea și sufletul lui, dacă acea ,,poveste”  poate face un bine, poate fi un exemplu pentru alții care trec prin  furcile caudine ale prezentului.

Credința nestrămutată și relația cu sine, acea comuniune dintre Eul muritor și Dumnezeu cel veșnic, sunt etalonul convingerilor autoarei,  sunt parametrii personali în care se situează azi, și de unde privește lumea cu blândețe și înțelegere.

Cartea de față este o Biblie personală a Jeniței Naidin, iar pentru Menuț Maximinian, cartea constituie un ,,rechizitoriu”   jurnalistic reușit dar care nu judecă, doar o așează pe Jenița Naidin acolo unde îi este locul, printre oamenii buni și inteligenți ai locului.

MELANIA  CUC

Archiud, 14 Iunie, 2022

***

Mulțumesc,

***