Încheiere
Azi, 12 noiembrie 2011,
Îmi amintesc de un poet drag şi,
postez aici
2 POEZII CARE MI-AU MARCAT VIAŢA
Scrise de Lucian Blaga.
Dacă veţi avea timp, să le citiţi şi Dumneavoastră
*
POEZIA
EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII
CU CARE AM LUAT NOTA ZECE LA BACALAUREAT
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină-
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu moicşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i nenţeles
se schimbă-n nenţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori, şi ochi şi buze şi morminte.
*
POEZIA
ÎNCHEIERE
CARE M-A DETERMINAT SĂ SCRIU CĂRȚI DESPRE SUFLETUL MEU
Frate, o boală învinsă ţi se pare orice carte.
Dar cel ce ţi-a vorbit e în pământ.
E în apă. E în vânt.
Sau mai departe,
Cu foaia aceasta închid porţile şi trag cheile.
Sunt undeva jos sau undeva sus.
Tu stinge-ţi lumânarea şi-ntreabă-te:
taina trăită unde s-a dus?
Ţi-a mai rămas în urechi vreun cuvânt?
De la basmul sângelui spus
întoarce-ţi sufletul către perete
şi lacrima către apus.
Lucian Blaga
Cât de frumos este să citim poezii!
Jeniţa Naidin