EMINESCU – MEMENTO MORI
Astăzi am recitit versuri nemuritoare, scrise de genialul Poet Mihai Eminescu, publicate în volumul: POEZII, Editura pentru Literatură, București, 1969.
După lectură, am început să culeg la calculator versurile Poemului: MEMENTO MORI pentru a le posta din dorința de a fi citite și de Dumneavoastră.
Iată:
MEMENTO MORI
(Panorama deșertăciunilor)
Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopții întuneric – înstelatul rege maur –
Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.
Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos.
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Asta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Te încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.
Las să dorm… să nu știu lumea ce dureri îmi mai păstrează.
Îmbătat de-un cântec vecinic, îndrăgit de-o sfântă rază,
Eu să văd numai dulceață unde alții văd necaz,
Căci ș-așa ar fi degeaba ca să văd cu ochiul bine;
De văd răul sau de nu-l văd, el pe lume tot rămâne
Și nimic nu-mi folosește de-oi cerca să rămân treaz.
N-au mai spus și alții lumii de-a ei rele să se lase?
Cine-a vrut s-asculte vorba? Cine-aude? Cui îi pasă?
Toate au trecut pe lume, numai răul a rămas.
O, acele uriașe, însă mute piramide
Care stau ca veacuri negre în pustiuri împietrite
Câte-au mai văzut ș ele – ce-ar vorbi, de-ar avea glas!
Când posomorâtul basmul – vechea secolelor strajă –
Îmi deschide cu chei de-aur și cu-a vorbelor lui vrajă
Poarta naltă de la templul unde secolii se torc –
Eu sub arcurile negre, cu stâlpi nalți suiți în stele,
Ascultând cu adâncime glasul gândurilor mele,
Uriașa roat-a vremei înapoi eu o întorc
Și privesc… Codrii de secoli, oceane de popoare
Se întorc cu repejune ca gândirile ce zboară
Și icoanele-s în luptă – eu privesc și tot privesc
La vo piatră ce însamnă a istoriei hotară,
Unde lumea în căi nouă, după nou cântar măsoară –
Acolo îmi place roata câte-o clipă s-o opresc!
*
Colo stau sălbateci negri cu topoarele de piatră.
În pustiu aeargă vecinic, fără casă, fără vatră,
Cap de lup e-a lor căciulă, pe-a lor umeri, piei de urs;
Colo-nchină idolatru nențelesul foc de lemne,
Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne
Să nu poat-a le-nțelege lungul secolelor curs.
Babilon, cetate mândră cât o țară, o cetate
Cu muri lungi cât patru zile, cu o mare de palate
Și pe ziduri uriașe mari grădini suite-n nori;
Când poporul gemea-n piețe l-a grădinei lungă poală
Cum o mare se frământă, pe când vânturi o răscoală,
Cugeta Semiramide prin dumbrăvile răcori.
Acel rege – o lume-n mâna-i – schimbătoarea lui gândire
La o lume dă viață, la un secol fericire –
Din portalele-i de aur ca un soare răsărea,
Dar puternica lui ură era secol de urgie;
Ce-i lipsea lui oare-n lume chiar ca Dumnezeu să fie?
Ar fi fost Dumnezeu însuși, dacă – dacă nu murea.
Asia-n plăceri molateci e-mbătată, somnoroasă.
Bolțile-s ținute-n aer de columne luminoase
Și la mese-n veci întinse e culcat Sardanapal;
Și sub degete măiestre arfele cugetă mite,
După plac și-mpart mesenii a cântării flori uimite,
Vinuri dulci, mirositoare și femei cu chipul pal.
Azi? Vei rătăci degeaba în pustia nisipoasă:
Numai aerul se-ncheagă în tablouri mincinoase,
Numai munții, gărzi de piatră stau și azi în a lor post;
Ca o umbră asiatul prin pustiu calu-și alungă,
De-l întrebi: unde-i Ninive? El ridică mâna-i lungă,
-Unde este? Nu știu, zice, mai nu știu nici unde-a fost.
MIHAI EMINESCU
***
Am cules această poezie a Poetului Național al României cu o Bucurie deosebită și cu gândul la oamenii, de orice vârstă, care citesc mai lesne de pe telefonul mobil sau calculator , laptop, iar munca de a dactilografia cu ortografia actuală am făcut-o din Iubire pentru Mihai EMINESCU.
Dragii mei cititori, pe 15 Ianuarie 2026 se împlinesc 176 de ani de la nașterea Poetului. Vă invit cu blândețe să citiți sau să recitiți MEMENTO MORI.
Cu Iubire și Recunoștință
Jenița Dodiță Naidin
Bistrița, Luni, 12 Ianuarie 2026
Cu fața spre LUMINA DIVINĂ
***