SF. Grigore de Nyssa – DESPRE SUFLET ȘI ÎNVIERE

MOTTO :
„Aș fi voit ca fratele meu (Grigore) să aibă o biserică pe măsura însușirlor sale, adică toată biserica aflată sub soare. Dar fiindcă lucrul acesta e cu neputință, trebuie ca el să cinstească cetatea (Nyssei) unde va fi episcop, în loc ca el să fie cinstit de ea.
Căci om mare nu e doar acela care e în stare să săvârșească lucruri mari, ci mai ales acela care știe să facă să arate mari lucrurile mici.”
Sf. Vasile cel Mare
*
„Sf. Grigore de Nyssa este teologul cel mai erudit al veacului său; aceasta pentru că, dintre marii scriitori creștini din secolul al IV-lea, el a asimilat în cel mai înalt grad cultura profană a antichității, pe care a folosit-o din plin la argumentarea și la fundamentarea învățăturii creștine.”
H.V. Campenhausen
Sfântul Grigore de Nyssa a fost fratele mezin al Sf. Vasile cel Mare.
A fost mai mult autodidact, nu a frecventat școlile renumite din timpul său ci, a luat lecții în particular, și a studiat îndeosebi sub îndrumarea surorii sale Macrina și a fratelui său Vasile, „pe care îl numea tată și stăpân”.
Vedem, deci, un exemplu de respect și ajutor între membrii unei familii creștine.
Cartea de față conține un dialog între Sf. Grigore de Nyssa și sora și învățătoarea sa Macrina.
După moartea Sfântului Vasile cel Mare, Sf Grigore de Nyssa a căutat un „tovarăș de lacrimi”, așa cum și noi adesea căutăm, astfel încât, a mers la sora sa Macrina.
Învățătoarea Macrina a reușit să îl liniștească.
Sfatul ei a fost cuvântul Apostolului Pavel:
„Să nu vă întristați de cei ce au adormit, căci așa fac doar cei ce n-au nădejde”.
Cei doi frați au dialogat îndelung și complex despre existența sufletului, despre ce se întâmplă cu el după moartea omului, dar și despre argumentele aduse de stoici și epicurei, la Atena, împotriva Apostolului Pavel.
La un moment dat când Sf. Grigore o întreabă pe învățătoarea sa:
„Dar cum s-ar putea dovedi adversarilor noștri, (…) că toate au fost create de Dumnezeu și că El susține tot ce are ființă? și mai ales că există o Dumnezeire care e mai presus de natura ființelor?”
Iată răspunsul primit:
„S-ar cuveni să păstrăm tăcerea și să nu învrednicim cu vreun răspuns niște întrebări așa de nebunești și nelegiuite, căci Dumnezeu însuși ne oprește prin cuvântul său să răspundem nebunului pe măsura nebuniei sale, că într-adevăr nebun este cel care, după vorba proorocului, zice că nu există Dumnezeu.
Dar întrucât trebuie să vorbesc despre aceasta, îți voi spune un cuvânt, dar nu de la mine, nici de la vreun alt om (…) ci vreau să-ți înfățișez învățătura pe care ne-o descoperă creația lumii prin minunile sale ce se petrec în ea, și pe care le zărim cu ochiul, și prin apariții ce fac să răsune în inimă cuvântul plin de înțelepciune și de măiestrie.
Creația îl arată în chip deslușit pe Ziditor, iar cerurile, precum zice proorocul, vestesc slava lui Dumnezeu în vorbe nerostite. Privește, așadar, armonia universului, minunile cerului și ale pământului, precum și faptul că elementele, deși opuse prin firea lor, sunt toate unite printr-o tainică legătură întru împlinirea aceluiași scop, întrucât fiecare contribuie cu puterea sa la susținerea universului!”
Mai departe, voi cita câteva fragmente din răspunsurile învățătoarei Macrina,
Gândindu-ne la faptul că au fost rostite acum 1648 de ani:
„… celor care cer să se cunoască pe ei înșiși, sufletul însuși îi va învăța potrivit sfatului său plin de înțelepciune, și anume: că el este nematerial și netrupesc, că e activ și se mișcă potrivit naturii lui, făcându-și cunoscute aceste însușiri prin mijlocirea trupului.
(…)
Sufletul este o ființă născută, înzestrată cu viață, cugetătoare, care dă trupului sensbil puterea vieții iar simțurilor puterea de a percepe atâta vreme cât alcătuirea puterii sensibile îngăduie aceasta.
(…)
Așa cum nu ne îndoim, bizuindu-ne pe negrăit-a înțelepciune dumnezeiască care se arată în toate, că firea și puterea lui Dumnezeu e prezentă în tot ce există, pentru ca totul să aibă viață – (și dacă cineva întreabă despre firea lumii, apoi ființa dumnezeirii se deosebește cu totul de ceea ce e creat, dar totuși recunoaștm că Dumnezeu, deși diferit de creație, este prezent în ea) – tot astfel credem că esența sufletului, deși este altceva în sine – orice ar putea să fie – nu-l împiedică să existe, de vreme ce elementele văzute ale lumii nu se potrivesc defel cu natura sufletului.
(…)
În același timp, este neîndoios că lucrarea sufletului este prezentă în elemente, dar într-un chip ce depășește puterea de înțelegere a omului.”.
Sf. Grigore spune surorii sale la un moment dat:
„Nu m-a luminat îndestul explicația privitoare la puterea lucrătoare a sufletului,
(…)
Sora sa, Macrina, îi răspunde amplu, noi spicuim:
„Filozofii au cercetat sufletul în fel și chip, luîndu-și apoi multă libertate în a spune orice le trecea prin cap; noi însă, care nu avem libertatea de a spune ce voim întrucât folosim ca îndreptar Sfânta Scriptură, admitem numai ceea ce se potrivește cu înțelesul învățăturilor Scripturii.”.
Apoi, îi spune, folosind inspirate metafore, să îi lase deoparte pe Platon, pe Aristotel și pe urmașii lor, care au spus că sufletul e muritor.
„noi vom lua ca îndreptar al cercetării noastre Sfânta Scriptură, care vede în suflet semnul firii dumnezeiești”.
(…)
„Dumnezeu este totul, fiind deopotrivă în toate.”.
Închei rândurile mele despre această carte astfel:
Am citit încet și greu cele 204 pagini ale acestei cărți, mai întâi, după ce am cumpărat-o în anul 2003, mergând la anumite capitole, iar anul acesta parcurgând-o în întregime, cu pixul în mână, dar cu toate acestea, o recomand cu mult curaj celor care sunt preocupați să vadă ce au scris oameni cu spirit evoluat care, au trăit acum 1648 ani, iar nouă ne-au lăsat un rod minunat al muncii lor.
Cu Iubire și Recunoștință
Jenița Dodiță Naidin
Bistrița, 14 Februarie 2026
Cu fața spre Lumina DIVINĂ