Anca Sîrghie – Lucian Blaga și ultima lui muză
Cartea „Lucian Blaga și ultima lui muză”, publicată la Techno Media, Sibiu, 2015, scrisă de profesoara Anca Sîrghie este prefațată de Marele Om de Cultură Ovidiu Drimba.
În data de 5 Iulie 2024, am primit această carte, în dar, la Bistrița, de la Familia Dorina și Dorian-Mircea David, însă cum atunci eram o peregrină fără aripi, am păstrat-o, iar munca de a o citi am depus-o mai târziu, în septembrie 2025, iar acum, având însemnările direct pe carte, încerc să scriu câteva rânduri pentru cititorii mei.
Încep cu a cita din „Cuvânt înainte”, intitulat de Ovidiu Drimba:
„Cum am cunoscut-o eu pe Elena Daniello”:
„Elena Daniello era o Pușcariu din naștere. Apropierea ei de Lucian Blaga stă sub semnul Destinului, dacă avem în vedere faptul că debutul poetului de la Lancrăm, (…)
a fost marcat de personalitatea lui Sextil Pușcariu, academicianul înrudit cu Elena.
Eu însumi am intrat în această ecuație a soartei prin faptul că m-am născut în 1919, ca fiu de învățător în satul Marginea din județul Bihor exact în anul când Lucian Blaga publicase volumul lui de debut, POEMELE LUMINII, pe care Sextil Pușcariu l-a salutat cu mare entuziasm. Când ne aminteam cu plăcere de această coincidență, pe care a sesizat-o profesorul Blaga, al cărui asistent eram la catedra de Filozofia culturii de la Universitatea „Regele Ferdinand” din Cluj, eu am replicat că, nu întâmplător, propriul meu debut editorial a fost legat de numele lui.
Într-adevăr, la finele studenției dedicasem eseul FILOZOFIA LUI BLAGA, publicat în 1944, tocmai creației sale. În fapt, era primul studiu fundamental menit să popularizeze ideile gânditorului, dar să și sancționeze „interpretările de rea credință sau concluziile grăbite și superficiale…”.
Eseul meu îndemna în sens didactic la lectura textului blagian și înțelegerea lui corectă.”
Acum, când reproduc ce a scris Ovidiu Drimba, îmi amintesc cu câtă atenție am citit, cu ani în urmă, ediția din 1944 a cărții FILOZOFIA LUI BLAGA, iar apoi, împreună cu alte opere, am donat-o la Muzeul Lucian Blaga din satul Lancrăm.
Las în urmă mai multe pagini deosebit de interesante, chiar picante din care nu doresc să citez, și, merg la paginile 11 și 12 de unde reproduc finalul Cuvântului Înainte scris de Ovidiu Drimba:
„Eu nu am cunoscut în acel timp povestea iubirii dintre Lucian Blaga și Elena Daniello, pentru că a fost o relație discretă, nu una de notorietate publică. Am fost chiar mirat să aflu cu mai mulți ani în urmă, de o asemenea istorie de la doamna Anca Sîrghie, întrucât ea dialogase în mod repetat cu Elena pe această temă. Lucian Blaga fusese nașul nostru de căsătorie și vedeam că în jurul lui roiau femei foarte frumoase
(…).
În cartea „Solstițiul Sânzienelor” Zenovie Cârlugea, prietenul meu de la Tg. Jiu, a dezvoltat tema aceasta a muzelor poetului Blaga.
Cert este că la bărbații cu educație și cu aleasă cultură nu se face deosebirea între relațiile sexuale și cele senzoriale. Poveștile celor cinci muze ale lui Lucian Blaga, de la Cornelia și Domnița, până la Eugenia, Coca și Elena Daniello au fost bazate pe o dragoste completă, în care iubirea s-a îmbinat cu inspirația.”
Cartea doamnei profesoare Anca Sîrghie, despre care vorbim astăzi, mi-a prilejuit o mare Bucurie.
Așa cum am scris în cartea: Lucian Blaga la Bistrița (1938-1940), pe care am publicat-o în anul 2018, îl iubesc pe Lucian Blaga din timpul liceului, astfel încât, apreciez scrierile sale, dar și ce s-a scris despre creația sa.
După cum știm energia se întemeiază pe Iubire, dar Iubirii nu-i poți porunci, așa încât Iubirea și-a arătat roadele și la doamna Anca Sîrghie, iar cele 200 de pagini ale acestei opere ne dau ocazia să citim și să vedem fotografii, în principal despre Elena Daniello, ultima muză a lui Lucian Blaga, despre importante evenimente culturale, descrise/povestite cu talent de autoare, dar și despre multe alte personalități în legătură cu Poetul, inclusiv despre fiica sa, Dorli.
În primul Dialog în trepte, pag. 13, observăm sincronicitatea cosmică care a condus ca, într-un mod minunat, Anca Sîrghie și Elena Daniello să se întâlnească personal și să înceapă o prietenie din care s-a născut acest volum.
Din Dialogul I „Greierușa” versurilor lui Lucian Blaga, citez de la pagina 37:
„A. S.:
Care a fost cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care ți-a făcut-o Lucian Blaga?
E. D.:
El îmi mărturisise crezul lui, pus sub semnul revelației, ce explica statutul prieteniei noastre, care rodea artistic:
„Pentru a iubi cu adevărat, trebuie să ai în urmă aproape o viață întreagă.
Anume alesături de melancolie ale „vârstei” dau iubirii o violență și o luciditate fără de care ea rămâne ușor în penumbră… Că și vârsta poate fi o calitate încep s-o învăț acum, dureros câteodată, dar și îmbucurător. Aceasta e-nu bătrânețea, ci adolescența triumfătoare, păstrată prin voia destinului în mine, timp de decenii pentru clipa singurei întâlniri cu iubirea”
Numai un bărbat de profunzimea trăirilor lui Blaga putea să sintetizeze fiorul de iubire matură în asemenea cuvinte alese. Lucian îmi spunea adesea că sunt „Greierușa” lui, pentru că am timbrul vocal al unui greier. Era o formă de alint. El credea că există un fluid bioelectric care apropie oamenii, tradus de Platon prin mitul androginului.
De câte ori veneam enervată de vreo problemă, Lucian mă liniștea povestindu-mi ceva. El spunea că frumusețea mea „se alege din suflet” și poezia „Portret” este cea mai fidelă transpunere în versuri a felului cum mă vedea Blaga, închipuindu-se pictor portretist:
„Culori am pentru ce se vede/ și pentru ce mai e veșmânt. / Culorile le iau din apă,/ din dulci otrăvuri și din vânt. // Doar pentru cele ce-s adaos/ venind din sfânta ta planetă, culori eu n-am în graiul lumii, / și nici uleiuri pe paletă.”
După mine nu a mai urmat o altă femeie, care să fie iubită de Lucian și să-l inspire, cel puțin din câte știu eu.”
În Dialog în trepte II, care privește o întâlnire a Doamnei Anca Sîrghie cu Doamna Elena Daniello din data de 12 august 2000, la pagina 51, citim:
„A. S.:
Dacă îmi amintesc bine, eu prezentasem atunci tema „Lucian Blaga și destinul universitar al lui Constantin Noica”, după o cercetare asiduă în Arhivele de Stat ale României, de lângă Mărțișorul lui Tudor Arghezi, a dosarului unui concurs falsificat. Corelasem acele date cu cele aflate de la Noica însuși, care avea o obsesie, inexplicabilă pentru mine în cei șapte ani de prietenie păltinișană, anume cea legată de satisfacțiile carierei universitare. Atitudinea profesorului Lucian Blaga, ca membru al comisiei de concurs, rămâne una exemplară ca verticalitate”
În timpul lecturii acestei cărți m-au copleșit amintirile și găsesc acum foarte multe însemnări ale mele dar nu le transcriu ci, doar spun că mi-am amintit vizita mea, în anul 2018, la Dorli Blaga acasă, în București, când i-am înmânat cartea: Lucian Blaga la Bistrița (1938-1940), și am vorbit despre mai multe subiecte, dar și despre travaliul, timp de peste patru ani, în care m-am documentat și am realizat lucrarea, iar despre acest eveniment am scris atuci pe Blogul meu personal jenita.ro.
În ceea ce privește capitolul Dialog în trepte III, în care citim un valoros Dialog imaginar între autoare și Lucian Blaga, (paginile 87 – 156) se citește fără a lăsa cartea din mână, iar numeroarele mele însemnări sunt adevărate descărcări ale sufletului meu și rămân scrise pe carte.
Recomand cu căldură această operă: „Lucian Blaga și ultima lui muză” a Doamnei profesoare Anca Sîrghie pentru bogăția de informații despre cultură, personalități ale culturii, evenimente culturale importante din România și din alte țări, cât și despre Iubirea transpusă în Poezie.
Cu Iubire și Recunoștință,
Jenița Dodiță Naidin
Sâmbătă, 4 Iulie 2026
Cu fața spre o LUMINĂ CALDĂ
***