Jenita Naidin

„Rugaţi-vă neîncetat!”

Sfânta Scriptură

Conversaţia Sfântului Serafim cu N. A. Motovilov

Am citit, mai demult, cu mare plăcere cartea:

Sfântul Serafim de Sarov, O biografie spirituală de Arhimandritul Lazarus Moore, iar astăzi, 5 iulie 2012, doresc să împărtăşesc cu Dumneavoastră câteva impresii şi să citez cuvinte spuse de acest mare spirit ce a locuit pe pământ.

Fiecare pagină a acestei cărţi exprimă  dragostea pentru oameni a acestui ascet ce a trăit între anii 1759-1833 la începutul unei primăveri spirituale pentru viaţa Bisericii din Rusia. Povestea celor 1000 de zile petrecute în rugăciune pe o piatră ascunsă în pădurea Sarov este familiară celor care-l  cunosc, ne arată în cuvintele sale Catherine Lucinda Penn, semnatara Introducerii la carte, şi, tot ea mai spune că: chipul său era atât de plin de strălucire încât era imposibil să-l priveşti. Unul dintre cele mai mari daruri oferite omenirii, învăţătura sa cu privire la ţelul vieţii creştine – dobândirea Duhului Sfânt – a fost oferită într-un astfel de moment de strălucire.

Unul din oamenii cu care Sfântul Serafim de Sarov a vorbit şi i-a demonstrat pe viu ce înseamnă pogorârea Duhului Sfânt a fost N. A. Motovilov.

„Ca strălucirea fulgerului, această minuntă conversaţie a iluminat întreaga lume care se afla deja cufundată în letargie şi moarte duhovnicească”.

De aceea reproducem aici mici  fragmente din Conversaţia, redată în carte pe 33 de pagini, la Capitolul 8 intitulat: O minunată descoperire făcută lumii, a Sfântului Serafim cu N. A. Motovilov:

„Era joi. Ziua era posomorâtă. Zăpada  se aşternuse cam de 20 de centimetri pe pământ şi fulgi mari de zăpadă cădeau din abundenţă din cer când părintele Serafim a început conversaţia sa cu mine  pe un câmp de lângă sihăstria lui din apropiere, în partea opusă râului Sarovka, la poalele dealului care coboară în pantă spre malul râului. Îmi spuse să mă aşez pe trunchiul unui copac pe care tocmai îl doborâse, şi el însuşi se aşeză pe vine în faţa mea.  Domnul mi-a descoperit, spuse marele bătrân, faptul că în copilăria ta ai avut marea dorinţă de a afla scopul vieţii noastre  creştine şi că tu mereu ai întrebat numeroase persoane  de mare ţinută duhovnicească despre acest lucru. Trebuie să spun aici că de la vârsta de 12 ani acest gând mă preocupase mereu. […]  Dar nimeni, continuă bătrânul nu ţi-a dat un  răspuns exact. Ei ţi-au spus: Mergi la Biserică, roagă-te la Dumnezeu, păstrează poruncile lui Dumnezeu, fă binele – acesta este scopul vieţii creştine.  […] Nu căuta lucruri care te depăşesc. Iar acum, bietul Serafim îţi va explica în ce constă cu adevărat acest scop.

Rugăciunea, postul, privegherea şi toate celelalte fapte creştineşti, indiferent cât de bune pot fi ele în sine, nu constituie scopul vieţii noastre creştine, deşi ele servesc drept mijloace indispensabile de a atinge acest ţel.

Adevăratul scop al vieţii noastre creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.

[…] dar ia aminte, fiul meu, numai fapta bună în numele lui Hristos ne oferă darurile Sfântului Duh. […] Orice suflet este întărit de Sfântul Duh, înflăcărat de puritate şi iluminat mistic de către Unitatea Treimică.  […] Rugăciunea este totdeauna la îndemâna oricui, bogat sau sărac, nobili sau oameni simpli, puternici sau slabi, sănătoşi sau bolnavi, drepţi sau păcătoşi.

[…]  Noi ne aflăm amândoi acum în Duhul lui Dumnezeu fiule. De ce nu te uiţi la mine?. Răspunsei: Nu te pot privi părinte, fiindcă ochii tăi strălucesc ca fulgerul. Chipul tău e acum mai strălucitor decât soarele şi mă dor ochii privindu-te. Părintele Serafim zise: să nu te alarmezi, excelenţă! Acum tu însuţi ai devenit la fel de strălucitor ca mine. Acum te afli în plinătatea Duhului lui Dumnezeu, altminteri n-ai putea să mă vezi aşa cum sunt. Apoi, aplecîndu-şi capul  spre mine, îmi şopti la  ureche. Să-I mulţumim Domnului pentru mila Sa de negrăit faţă de noi! Ai observat că nici măcar nu m-am închinat, ci doar  cu mintea m-am rugat în inimă lui Dumnezeu şi am spus aşa lui Dumnezeu: Doamne, fă-l să vadă limpede cu ochii săi trupeşti pogorârea Duhului Tău pe care Tu îl dai slujitorilor Tăi atunci când Tu binevoieşti să Te arăţi  în lumina slavei Tale măreţe. Şi, iată, fiul meu, că Domnul a împlinit de îndată rugăciunea smerită a bietului Serafim.

[…] Ce anume simţi? Am răspuns: Simt o pace şi un sentiment de linişte în sufletul meu încât nici un cuvânt nu le poate exprima.  […]

Vezi, fiule, ce bucurie de negrăit ne-a dăruit nouă Dumnezeu acum! Aceasta înseamnă să te afli în plinătatea  Sfântului Duh. […] , ci prin tine ea este dăruită întregii lumi şi pentru ca tu însuţi să poţi fi întărit în lucrarea lui Dumnezeu şi să poţi fi de folos altora.

[…]  Acum mergi în pace. Domnul şi Maica Domnului să fie cu tine întotdeauna, acu şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Acum, mergi în pace. Îar în tot acest timp, din momentul în care  chipul părintelui Serafim s-a luminat, această iluminare s-a continuat şi tot ceea ce mi-a spus el de la începutul povestirii până acum, mi le-a spus rămânând într-una şi aceeaşi poziţie.

Strălucirea inefabilă a luminii care emana din el am văzut-o cu proprii mei ochi. Şi sunt gata oricând să depun jurământ pentru aceasta.”.

 Iată, ce constatăm:

Deşi era iarnă şi zăpadă, cei doi când vorbeau în lumina Sfântului Duh  simţeau căldură, zăpada de pe ei  nu se topea, fiindcă ei aveau căldură interioară. „Împărăţia lui Dumnezeu se află înlăuntrul vostru” (Sfânta Scriptură, Luca 17:  21).

Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toţi.

Bistriţa,  5 iulie 2012  Jeniţa Naidin

Am postat  poze cu  zăpadă,

e drept, nu sunt zăpezile de la locurile unde a vieţuit Serafim de Sarov,

sunt zăpezile de la  IZVORU, din Ianuarie 2016.

Sâmbătă, 30 Ianuarie 2016  Jeniţa Naidin