La început a fost Înţelepciunea
Urmare celor scrise azi, – câteva gânduri cu privire la Începuturile lumii, – vă supun atenţiei câteva texte din Sfânta Scriptură pentru a avea prilej de meditaţie asupra unor cuvinte ce privesc sensuri convergente către „identificarea Înţelepciunii cu Logosul ca părtaş la crearea lumii.”.
Textele despre Înţelepciune, selectate, fac parte din: „Proverbele lui Solomon” pag. 800, Biblia Bartolomeu.
„Eu, înţelepciunea, sălaş i-am făcut sfatului,
Eu am chemat ca martori cunoaşterea şi cugetarea.”
„Ale mele sunt sfatul şi temeinicia,
A mea e lucrarea minţii şi a mea e tăria;
Prin mine domnesc regii
Şi cei puternici scriu dreptatea;”
„Eu îi iubesc pe cei ce mă iubesc,”
„Iar cei ce mă caută vor afla har.”
„Domnul m-a zidit[1] ca început al căilor Sale spre lucrurile Lui;
Întru’nceput, mai înainte de veci m’a întemeiat,
Mai înainte de a fi durat pământul
Şi mai înainte de a fi făcut adâncurile,
Mai înainte ca izvoarele apelor să fi ţâşnit,
Mai înainte ca munţii să fi fost sădiţi
Şi mai înainte decât toate dealurile, El pe mine m-a născut.
Domnul a făcut ţări şi pământuri nelocuite
Şi lumea cea mai’naltă în ceea ce-i sub cer.
Când pregătea cerul, eu cu El eram;
[…]
Şi când a întărit temeliile pământului eu lângă El era, una fiind în lucrare[2]
Eu eram aceea în care El se bucura
Şi’n toate zilele necontenit mă veseleam în faţa Lui
Când El Se veselea desăvârşindu-ne[3] lumea
Şi întru fiii oamenilor Se veselea.”
[1] Aici şi în următoarele şase stihuri sunt folosite trei verbe pentru începutul Înţelepciunii: „a zidi”, „a întemeia”, „a naşte”. În limbajul biblic „a zidi” înseamnă a face ceva elaborat, organizat, bine definit. „A întemeia” este înrudit semantic cu primul, iar ambele se pot referi la Înţelepciune în ipostaza ei de însuşire a lui Dumnezeu, activă mai înainte de orice început şi, „mai înainte de veci”. Verbul „ a naşte” susţine teza Sfântului Pavel, potrivit căruia Înţelepciunea e identificată cu Iisus Hristos, adică cu Cuvântul care „S-a născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii” (Crezul), Cel ce este „născut, nu făcut”. În Constantinopol, împăratul Justinian îşi va pune bazilica sub patronajul Sfintei Înţelepciuni (Aghia Sofia).
[2] Armozo (cuvânt rar, folosit numai de şapte ori în Vechiul Testament) înseamnă „ a se potrivi” „ a se adapta” „ a se pune de acord”, dar şi „a construi”, „a dura”, „a inventa, precum şi „a se uni”. Toate aceste sensuri converg către identificarea Înţelepciunii cu Logosul ca părtaş la crearea lumii.
[3] Synteleo înseamnă „ a împlini (a isprăvi, a completa, a desăvârşi) o lucrare, dar nu singur, ci împreună cu altcineva. (syn-teleo). Un argument în plus pentru prezenţa şi împreună lucarea Logosului în actul creaţiei.
Bistrița, 24 februarie 2013, Jeniţa Naidin
