Cum vindecăm resentimentele
Cu ani în urmă, o persoană mă întreba cum de reuşesc
să ajut oameni care m-au necăjit şi, a dorit să îi spun,
deoarece simte că nu poate uita multe neplăceri.
De curând, am vorbit iar, la telefon şi,
pentru că există acest mijloc de comunicare în timp real, blogul,
i-am promis că voi scrie câteva cuvinte despre acest subiect.
Am să încep comunicarea mea cu definirea din DEX (pag. 918), a cuvântului resentiment.
Iată ce scrie:
„Resentiment, resentimente, s.n. Sentiment ostil faţă de cineva, pornire împotriva cuiva provocată de amintirea neplăcerilor suportate; duşmănie, ură, pică, resimţământ.
– Din fr. Ressentiment.”
Despre mine, pot spune că, până să devin senină, cu ani în urmă,
obişnuiam să mă lamentez, să plâng foarte des.
De cele mai multe ori, însă, îmi exprimam supărările în gândul meu sau scriind pe cărţile citite.
Au fost şi cazuri când îmi exteriorizam tristeţile povestind cuiva despre necazurile mele.
În acele momente, în fond, manifestam ceea ce eu numesc, acum,
după ce m-am autoanalizat sincer,
politicile egoului de a se consolida.
Lamentaţia era reiterarea istoriilor în care am fost nefericită şi acest obicei era inconştient.
Din momentul în care am analizat şi constatat că, de fapt, păstrarea, fie şi numai în gând, a supărărilor mele, acest comportament ducea la a avea resentimente şi că îmi consum energiile neproductiv,
am început să înlocuiesc gândurile nefericite cu gânduri pozitive, de iertare, de înţelegere.
Am început să iubesc necondiţionat tot ce mă înconjoară.
Este adevărat că şi în acele timpuri, în cea mai mare parte aveam atitudinea de acum şi anume iubeam necondiţionat, iertam, ajutam, dar la un moment dat am schimbat atitudinea de selecţie şi am adoptat atitudinea de a iubi totul necondiţionat.
Am reuşit de a fi pozitivă cu tot ce mă înconjoară prin îndreptarea gândului, cât mai des, către Dumnezeu. S-a spus, şi nu este exagerat, că ar trebui să Îl accesăm pe Dumnezeu mai des decât respirăm.
Am realizat, am conştientizat că tot ce fac ceilalţi le aparţine, sunt proiecţiile lor,
iar eu procedez corect dacă nu iau la modul personal atitudinea lor faţă de mine.
Chiar şi atunci când constat că, în mod real, ceilalţi au procedat incorect, am o atitudine de a gândi cu ce pot ajuta, de a nu reacţiona decât cu rugăciune mentală, iar rezultatul este splendid:
îmi transcend propriul egou şi rămân în Dumnezeu.
Mă gândesc și cred că doar Dumnezeu cunoaşte
ansamblul în cadrul căruia se întâmplă toate evenimentele vieţilor noastre
şi încerc să nu judec cum făceam, uneori, în trecut.
Este important să conştientizăm, asta deoarece ştiinţa psihologiei, prin cercetări, a constatat că nu pot exista la un loc egoul şi conştiinţa.
De aceea este bine să înţelegem ce e cu noi, să devenim conştienţi de gândurile noastre, iar iertarea vine de la sine, imediat.
Observăm cum, din moment ce, în mod onest, recunoaştem gândurile de supărare
şi conştientizăm că aceste gânduri triste sau de supărare ne consolidează un fals sentiment de sine,
un fals egou prin care credem că doar noi avem dreptate,
atunci noi înşine putem să facem schimbarea şi reușim să avem pace interioară.
Reuşim, prin puterea divină şi conştientizarea vieţii să fim prezenţi,
să nu aibă putere asupra noastră necazurile din trecut,
adică gândurile şi emoţiile trecute ce ne blocau viaţa.
În încheiere, propun să medităm asupra unor cuvinte
ce se apropie cel mai mult de Adevărul vieţii omului pe pământ.
Cuvintele aparţin Fericitului Sfântului Augustin şi sunt acestea:
„Iubeşte şi fă ce vrei”.
*
*
Bistriţa, Joi, 11 septembrie 2014 Jeniţa Naidin
Articol revăzut astăzi, Joi, 24 Septembrie 2015 Jeniţa Naidin
Adus pe Prima pagină azi,
Vineri, 21 Aprilie 2017
De IZVORUL TĂMĂDUIRII
Cu Recunoștință și Iubire pentru tot ce mă înconjoară
Jenița Naidin
Universul este nesfârșit…